Daniel Goiţi |
Şi în această seară
de primăvară am avut la Filarmonica Piteşti un program complet de muzică rusă,
dar cu alţi protagonişti.
Prima piesă a fost Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 în
do minor, op.18. Protagonistul acestui concert a fost maestrul Daniel
Goiţi, iar la pupitru s-a aflat dirijorul Alexandru Iosub, prietenul al acestei
filarmonici. Concertul lui Rahmaninov este unul din cele mai frumoase piese
dedicate pianului. Interpretarea concertului de către Daniel Goiţi a fost
magnifică. Am simţit în muzică amprenta lui Ceaikovski, confirmată de maestrul
pianist. La aplauzele entuziaste ale publicului Goiţi ne-a oferit un bis cu
Preludiul lui Enescu.
În partea a doua
orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Alexandru Iosub a interpretat Suita simfonică Şeherazada de Nicolai Rimski Korsakov. Am audiat o muzică
impresionistă plină de imagini care ne evocă celebrele poveşti ale Şeherazadei,
Marea şi corabia lui Sindbad, Povestirea fantastică a prinţului Kalender,
Prinţul şi prinţesa, şi Sărbătoare în Bagdad. Sunt pasaje
superbe de vioară şi de fagot şi muzica este strălucitoare.
Orchestra şi dirijorul Alexandru Iosub |
A fost o seară
deosebită muzicală!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu