Delia Diacomescu |
În această seară de
21 aprilie am urmărit un concert cu piese ale unor diverse şcoli naţionale.
Delia Diaconescu şi Mircea Holiartoc |
Prima piesă a
concertului a fost Concertul pentru
vioară şi orchestră în re minor , op.47 de Jean Sibelius. Este singurul
concert dedicat viorii scris de compozitorul finlandez, şi propriu zis nu poate
intra la categoria de muzica unei şcoli naţionale, fiind mai degrabă a
repertoriului universal. Este o piesă care cere virtuozitate solistului
violonist şi o bună corelaţie cu orchestra.
Ei bine tânăra şi
talentat violonistă Delia Diaconescu s-a achitat foarte bine de părţile
solistice fiind bine acompaniată de orchestra Filarmonicii Piteşti bine condusă
de dirijorul Mircea Holiartoc.
Lumea a aplaudat
îndelungat pe artistă şi Delia Diaconescu ne-a oferit un bis. În pauză am avut
plăcerea unei fotografii cu solista stabilită în Italia şi cu dirijorul, ca
ulterior să stau de vorbă cu tatăl domnişoarei Diaconescu şi să aflu cu plăcere
că este originară din Vultureştiul muscelean şi nepoata scriitorului Mihai
Diaconescu. Bravo ei şi mândrie pentru noi!
În partea a doua a
concertului dirijorul Mircea Holiartoc şi orchestra ne-au oferit un potpuriu de
piese de mare popularitate care sunt expresia sentimentelor naţionale ale
compozitorilor.
Astfel am ascultat Rapsodia ungară nr.2 de Franz Liszt,
apoi două dansuri slave Furiant şi Starodavny de Dvorak, ca să încheie cu
două piese de Manuel de Falla, Dansul
ritual al focului din Amorul vrăjitor şi Dans spaniol din La Vida breve.
Am audiat
sonorităţile focoase ale ceardaşului, melodiile folclorice cehe şi strălucirea
dansului spaniol cu două bisuri.
Lumea a plecat acasă bine
dispusă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu