Am văzut aseară la TCM Crimele din mica Italie, cum a
fost tradus Mean Streets a
lui Martin Scorsese, film care a fost prezentat pe ecrane în 1973.
Este un film din
tinereţea mea şi îmi provoacă multă nostalgie. În rolurile principale apar doi
dintre actorii emblematici ai cinematografului american. Erau foarte tineri
atunci. Robert de Niro - Johnny Boy avea nici 30 de ani, iar Harvey Keitel -
Charlie trecuse un pic peste 30 de ani. Figurile lor de atunci sunt ale unor
tineri congeneri cu mine, iar muzica filmului este cu Rolling Stones şi alte
hituri de început de ani 70 care m-au fermecat atunci şi acum!
Filmul nu este
impresionant. Este o felie de viaţă din cartierul Mica Italie din New York, cum
îl vedea pe atunci tânărul Martin Scorsese.
Cei doi sunt
derbedei care trăiesc în acea comunitate.
Charlie este un tânăr
mafiot în devenire, se ocupă de estorcarea micilor întreprinzători din zone,
patroni de restaurante şi baruri, fiind în solda unchiului său, un mic don al
comunităţii de italieni.
Johnny Boy este un
hoinar, beţiv, afemeiat, plin de datorii la poker, care nu acceptă job-ul de
docker în port. Face tot felul de trăsnăi din care îl salvează mereu Charlie.
Finalul este trist. După ce Johnny îl ameninţă pe Michael, unul din cămătarii
lui, cu un pistol este împuşcat în plină stradă şi rănit de un killer
mafiot angajat de Michael. Maşina în care se află Johnny, iubita lui, Tereza,
verişoara lui Johnny şi Charlie se loveşte de o gură de incendiu şi sunt
recuperaţi de poliţie. Totul pe fundalul unei sărbători religioase cu muzică de
fanfară din Sicilia.
Apar în film şi
poliţiştii corupţi, iar imaginea cartierului nu-i de loc atrăgătoare. Semăna
cu un fel de Ferentari, cu rufe puse la uscat şi clădiri sordide. Pun pariu că
această zonă a dispărut, acum toate aceste clădiri au intrat pe mâna unor
dezvoltatori imobiliari, transformate în locuinţe de lux!
Este un film de
recomandat colegilor mei de generaţie care vor să-şi retrăiască momentele
fabuloase de acum 45 de ani!
cata copilarie , fara nostalgie!
RăspundețiȘtergere