Plimbări nostalgice prin Ploieștiul de altădată

Mi-a făcut plăcere să citesc volumul publicat de Marius Bâzu pe internet Plimbări nostalgice prin Ploieștiul de altădată. Și în loc de o analiză critică a amintirilor publicate o să aduc și eu amintirile mele.

Cam toate amintirile din carte se referă la la cartierele din nord estul Ploieștiului. Eu m-am născut, am copilărit și mi-am petrecut adolescența în sudul Ploieștiului, cumva în apropierea Gării de Sud. 

M-am născut în Ploiești pe data de 10 februarie (oficial pe buletin 12 februarie) 1949 într-o casă aflată pe strada Rudului. După vreo trei luni ai mei s-au mutat cu chirie pe strada Babeuf, fostă Costache Conache, actualmente Petre Negulescu. Mă întreb de ce nu s-a revenit la numele vechi, care cinstea unul dintre primii poeți români. Strada pornea din strada principală, paralelă cu Bulevardul, numită inițial CA Rosetti, apoi Jdanov și acum Bobâlna, iar un mister că nu s-a revenit la numele inițial. Strada Bobâlna păstra urma vechii uliți și nu era dreaptă, ci cumva întortocheată. Pe această stradă lungă care pornea din Bulevard de la statuia lui Radu  Stanian, fost primar și cred că este cel care a tăiat Bulevardul și se sfârșea în apropierea Gării de Sud. Pe Această stradă se aflau cele două clădiri ale Scolii Elementare nr.1, unde am învățat. Strada mea era paralelă cu Principatele Unite și se terminau într-un maidan lângă o fabrică de butoaie. Pe Principatele Unite locuia Florin Dumitru, marele baterist de la Mondial și de la Pheonix. M-a învățat toate prostiile posibile. Din păcatre a sfârșit în California. În orașul de câmpie Ploiești nu erau dealuri, dar pe maidan era o ridicătură de pământ care era derdelușul nostru. Paralelă spre dreapta cu strada mea se afla o altă stradă importantă, Ana Ipătescu, fostă Petre Cinta, alt primar al Ploieștiului. Pleca de la primul rond și se termina pe Rudului. Era importantă că pe ea se află Spitalul Șuler, loc unde lucra mătușa mea, tanti Ana și unde s-au întâlnit părinții mei.  Pe această stradă locuia cu chirie tanti Ana, la familia generalului Fotescu. Generalul era erou din Primul Război Mondial, Războiului de Întregire. Fiind patriot local a refuzat un post la București și a trecut în rezervă după război, se pare? Casa generalului era mare și avea o curte generoasă cu doi pini de unde culegeam conuri. Am fost mirat mai târziu de conurile de brad, eu eram convins că sunt cele pe care le culegeam de la curte generalului. De strada Rudului îmi amintesc pentru că mergea la un loc de grădină al lui Tanti Ana, dincolo de Plăieșilor în apropiere de Liceul A. Toma (Mihai Viteazul). Treceam pe lângă pușcăria orașului și era tot timpul o senzație neplăcută, tensionată, treceam mereu pe cealaltă parte a străzii. Am aflat că a fost pușcărie politică. Și era și  o cameră la stradă unde veneau rude de deținuți și atmosfera era tristă, tragică.

Zona asta era o zonă cu case mari dar și cu unele mai mici cum era a noastră. Ai mei au cumpărat apoi toată curtea de la proprietarul care locuia vis a vis. Zid în zid cu casa noastră stăteau surorile Duca. Cea mare fusese călugăriță catolică, celebra Mere Clarisse, profesoară la București la Notre Damme de Sion. Probabil că a fost profesoara de franceză și germană a Monicăi Lovinescu? Dădea meditații la franceză și cine făcea cu ea meditații intra la facultate. Pe noi, adică eu și sora mea ne medita gratuit. Eu am fost suficient de tâmpit să renunț la meditații zicând că ascult la difuzor care transmitea Să-nvățăm limba rusă cântând. De fapt în afară de rusa dintr-a cincea am avut șansa să facem la școală, clasa mea limba engleză dintr-a șasea și a fost love at first sight! Mere Clarisse avea o bibliotecă formidabilă și sor-mea a primit cadou Shakespeare Complete Works ediția Collins. Cu această carte am urmărit textul piesei Visul unei nopți de vară cu Royal Shakespeare Company în regia lui Peter Brook la Opera București. Cu chirie în camerele din față stătea doamna Cristina, având două fete mult mai mari ca mine. Neli era cu 9 ani mai mare, o brunetă superbă, a făcut Geologia și a fost mama politicianului Cristian Boureanu, dar s-a prăpădit. De la ea am moștenit Basmele lui Andersen frumos ilustrate și alte cărți de povești, inclusiv o colecție Luminița de la începutul anilor 50 cu Titotopor! Vremea când îl înjuram pe Tito la ordinul lui Stalin. Curtea noastră se învecina cu a avocatului Zingrilara, cu ascendență grecească de la Smirna. Era vânător și avea o cățea pointer numită Greta. Am primit odată un iepure de câmp de la avocat. Pe stradă mai locuiau o familie de italieni, una de ucraineni și descendentul Logofătului Tăutu, românul care a băut prima oară cafea. La grădinița am făcut cunoștință și am rămas prieten cu Micky Brenner, dintr-o familie de evrei bucovineni germanizați, vorbea nemțește cu bunica lui, medaliat la Olimpiada Internațională de Matematică. Locuia într-o casă cu etaj vis a vis de localul vechi al școlii unde am învățat. După cum se vede Ploieștiul industrial a atras multă lume din toate părțile. Vremea în anii 50 urma ciclul normal, ierni grele și reci cu multă zăpadă. Am prins marea zăpadă din 1954, aveam deja 5 ani. Zăpada ajunsese la streașina casei, iar că să trecem de pe un trotuar pe altul  erau făcute tuneluri. Tata care era de meserie tâmplar mi-a făcut o sanie de lemn de care eram foarte mândru. Cu ea transportam sifoanele pe de la vecini pe care le încărcam la o stație aflată pe Rudului, pe drumul care duce la Cimitirul Bolovani, unde își dorm somnul de veci ai mei. Urma primăvara cu pâraie de apă de la zăpada topită și înfloreau vișinii și caișii din curte. Urma o vară fierbinte și înăbușitoare și o toamnă lungă și frumoasă. Clima din Ploiești era cea de câmpie, cum a fost și cea din studenția bucureșteană. Ajungând la Pitești am constatat că aici clima este mai blândă, verile nu sunt așa de excesive. Dar caracteristica Ploieștiului era poluarea masivă, de la rafinăriile care înconjurau orașul. Puțea câteodată îngrozitor, a petrol și alte mizerii. Am observat doar după anii 90 că din Ploiești se puteau vedea munții, cât am fost copil nu i-am văzut!

Norocul nostru era că puteam merge în vacanța de vară la rude. De obicei începeam vacanța la Alunișul patern din Prahova, la frații tatei. Aluniș se afla între niște dealuri răpănoase, cu sărături de la Zona Slănicului, erau ceva pruni, pentru țuicari și ceva fânețe. Unchiul Vasile unde stăteam era foarte sărac, mergeam sus pe deal cu vaca împreună cu verii mei. Era și gârla unde devenisem pescar pasionat. Mâncam cu toții în jurul unei măsuțe joase cu scăunele și întingeam în tigaia din mijloc  Retrăiam viața din Moromeții, cum aveam să citesc la liceu romanul lui Marin Preda. Cu totul altfel era vacanța Avrigul matern. Aici eram în cea mai dezvoltată zonă din România cu sate urbanizate sub influența sașilor. Aici eram în lunca Oltului, sub munții Făgăraș, având toate formele de relief. Se cultiva și grâu și porumb și cartofi. Se creșteau vite și oi, era țara bivolițelor negre care se bălăceau în mlaștinile Oltului și erau folosite și la transport cu carul. Casele erau mari, de zid, cu porți înalte care obturau vederea în curte, cu șure de fân și grajd pentru animale. Azi au devenit garaje, nu mai sunt bivolițe. Nu puteai să-ți dai seama care erau ale sașilor și care erau ale românilor. Plus că ajungeam două săptămâni la tanti Marina, sora cea mică a mamei, care locuia la Sibiu, într-un oraș medieval, central european. Era evident că erau două țări, între timp comunismul a egalizat în mare măsură deosebirile dintre aceste zone ale României.

Ai mei nu avea radio, aveam difuzorul la care stăteam lipit cu urechea să ascult teatru la microfon cu marii actori ai anilor 50-60 și se transmiteau capodopere de Shakespeare și Schiller. Țin minte vocea cavernoasă a lui Vraca din Hoții de Schiller.  Televizor vedeam pe la vecini, iar radio avem la țară unde nu se asculta decât Europa Liberă. Asta mai târziu, pentru că la școala elementară până într-a șaptea eram un mic dobitoc comunist îndoctrinat. Am învățat foarte bine și am ajuns președintele organizației de pionieri pe școală și datorită originii sănătoase a tatălui meu. Pe vremea lui Dej conta să fii fiu de muncitor, cu toate că tata avusese o tinerețe politică cam deocheată. Și așa din clasa a 7-a am devenit membru UTM. Am scăpat de întrebările la intrarea în UTM în liceu a unui dobitoc de la țară care era ca și mine utemist și punea întrebarea încuietoare: care este organul central al UTM ( Era Scînteia Tineretului!). În liceu m-am deșteptat și sub influența Radio Europa Liberă și cred că și a profesoarei Natalia Boncu care discuta probleme literare fără influențe ideologic comuniste.

Am învățat să citesc și să scriu din clasa I și am devenit un cititor pasionat.  Primul roma citit a fsot Cei trei muschetari, iar numele eroior le citeam focetic! Din clasa doua am început să merg la Palatul Pionierilor. Am fost la cercul de aeromodelism, dar nu am niciun talent de bricolaj și aeromodelul meu a fost o catastrofă. Cel mai important loc era Biblioteca Palatului Pionierilor pe care am epuizat-o rapid. Apoi am devenit un abonat al Bibliotecii Regionale Ploiești. De această bibliotecă mă leagă și perioada studenției, ca mai toți studenții ploieșteni învățam pentru examene în sesiune la Sala de Lectură a Bibliotecii din Ploiești. 

Țin minte concursurile de motociclism care se desfășurau pe Bulevardul din apropiere, unde câștigau doar piloți străini care aveau motociclete superioare. Cel mai pasionant era concursul motocicletelor cu ataș. Tot pe Bulevard era defilarea de 1 Mai, când castanii erau în floare. Păcat că decidenții politici nu au revenit la Ziua Națională  a României de pe 10 Mai, când e cald și frumos, nu de 1 Decembrie, când e iarnă!

Cam toți colegii de școală elementară au dat examen la liceul nou din Bulevard, A. Toma, era lângă noi. Eu am dat la Caragiale, care era situat în diagonala orașului spre nord est. A fost o perioadă deosebită, care mi-a conturat personalitatea, cu profesori excepționali. Primul profesor de matematică la a VIII-F a fost Onofraș,  plecat după două luni la A. Toma, care ne-a a dat un test la care am luat 4! Asta m-a ambiționat foarte tare și am devenit un olimpic regional la matematică și premiat la Gazeta Matematică, lucru care mi-a fixat viitorul, devenind student la Politehnică, la Energetică Nucleare, și apoi implicat în punerea în funcțiunea a reactorului nuclear de cercetări de la Pitești.