sâmbătă, 29 aprilie 2023

Corpuri frumoase de Laura Shaine Cunnigham














Am avut o frumoasă surpriză în această seară la Teatrul Victoriei Pitești. Am văzut piesa de tip Broadway Beautiful Bodies - Corpuri frumoase de autoarea newyorkeză Laura Shaine Cunnigham. Piesa a fost pusă în scenă de Bogdan Dumitrescu cu secția de teatru a Universității din Pitești sub coordonarea profesorului Adrian Titieni sub sigla Teatrului Godot!

Rolurile au fost interpretate de:

Jessie - Lorena Dicu 

Nina - Alexandra Fieraru

Lisbeth - Teodora Oancea 

Martha - Haifa Tatu

Sue Carol - Miruna Ușurelu

Claire - Draia Tănăsescu

Șase tinere din New York care au locuit împreună când erau foarte tinere se revăd în locuința lui Jessie. Ideea este să o sărbătorească pe Claire care este gravidă. Intră pe rând Nina, o tipă corpolentă, apoi Lisbeth care este model Vogue. Apoi intră Martha care este o agent imobiliar de succes și după Sue Carol care este chelneriță și actriță fără angajament. În final vine pe bicicletă și gravida Claire.

Încep să discute si apare faptul că toate sunt în criză, în primul rând datorită partenerilor. Probleme de cuplu, de sexualitate în limbaj destul de explicit. Cea care le spune adevărul și le scoate din minți pe prietene este Martha. Dar în final se confesează și ea că are probleme. Cu toate că le spune că se va mărita, mărturisește că de fapt își întreține partenerul, că acesta e cam slab la pat. De fapt singura care a reușit este Claire care va fi mamă.

Actrițele în devenire sunt niște tinere frumoase, sunt dezinvolte, unele au însă probleme de dicție. Nu mi-a plăcut că toate fumează, obicei prost și nesănătos.

Muzica a fost simpatică încheindu-se le Leonard Cohen.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu