Nocturnă cu un vampir Opus I de Stelian Tănase

Aseară am terminat şi al doilea roman de Stelian Tănase.

Este romanul Nocturnă cu un vampir Opus I, lansat anul acesta în februarie.

Spre deosebire de precedentul roman acesta se inspiră din actualitatea românească. 

Este România capitalistă, nu cea care era pe cale să devină comunistă, cu era cea din Moartea unui dansator de tango.

Realitatea din care se inspiră romancierul îmi dă frisoane dacă este cât de cât apropiată de adevăr.

Este lumea închisă a generalilor de securitate, gardienii socialismului, ajunşi acum să fie vectorul capitalismului românesc. 

Corupţi până în măduva oaselor, ei sunt cei care dirijează societatea românească de azi.  Prin ei şi imaginea realităţii de azi româneşti este un roman social şi de moravuri.

Romanul este de fapt şi un roman poliţist hard boiled cu un investigator ca personaj principal, Ticu Naum.

Acesta este un fost poliţist, ajuns prin legiunea străină, reîntors în România, divorţat de Tanţa care-l ţine departe de tată pe fiul Bebe.

Ticu Naum, un bărbat în splendoarea vârstei de 40 de ani împuşcă francul ca jurnalist de investigaţii la ziarul de şantaj Curcubeul al lui Epolet Giugiuc şi de detectiv particular. Este mereu în criză de bani dra compensează printr-un succes continuu la femei. Ultima lui cucerire este blonda Zizi.

Dar pe acest fundal social cu un Bucureşti mizerabilist, ce-mi aminteşte de filmele şu Pintilie se petrec nişte crime inexplicabile care amintesc de legendarul Vlad Ţepeş - Dracula şi de romanul cu acelaşi nume al irlandezului Bram Stocker.

Mahări importanţi, doi generali de securitate Eftimie Gogu şi Buburuz sunt ucişi ca în Evul Mediu de un vampir care-i trage în ţeapă. Investigaţiile sunt conduse de comisarul şef Iorgu Arsene, un poliţist criminalist cu vastă experienţă, mentor al lui Naum când acesta era în poliţie şi din care plecase scârbit de nivelul de corupţie de acolo.

Mai pier traşi în ţeapă şi Bran Stecker, patron de televiziune şi Pilu Donose, şeful opoziţiei în Parlament. Ambii aveau legături cu serviciile, Pilu fusese un turnător activ la secu pe vremurile comuniste. 

La un moment dat la poliţie se predă Maxim Dudău, actor de comedie şi autorul unui spectacol de succes cu Vampirul din Carpaţi.

Dudău o făcuse ca să-şi sporească popularitatea nu avea nicio legătură cu crimele.

Arsene şi Naum dau de urmele adevăratului ucigaş. Acesta era un agent secret aflat în Occident şi trădat de generali şi de Donose. Obligat să revină în România, tipul care semăna izbitor cu Ticu Naum ajunsese Ţarul homleşilor din canalele Bucureştiului. Planul lui este să se răzbune şi îi omoară pe toţi cei patru, după care îl trage în ţeapă şi pe Dudău în timpul unui şou al acestuia.  

Ticu porneşte în urmărirea asasinului care conduce un camion roşu până la cea mai înaltă clădire din Bucureşti. Aproape să-l aresteze pentru Iorgu Arsene, bolnav de cancer de pancreas, criminalul sare de pe acoperişul clădirii, dar nu ajunge jos şi dispare. Asta pentru volumul doi al romanului!

Romanul este scris în limbajul curent plin de referinţe sexuale, pe care îl folosim colocvial, dar ne ferim să-l îl reproducem în scris. Este influenţa filmelor americane pline de four letter words. Am reţinut un pasaj din roman cu o imagine reuşită:

„Se vedea îndepărtându-se în oglinda retrovizoare ca un prezervativ care tocmai fusese folosit.”

Totuşi romancierul abundă cu exprimarea cam degradantă de gubernie pentru România şi generalizarea pentru ţara noastră de Valahia care nu sunt conforme realităţilor.

Am observat şi erori, pe care le pun pe seama corecturii, dar şi unele scăpări precum XXL (mărime de îmbrăcăminte) pentru pornografie care este triplu X!

Am găsit şi exprimarea  puţer în loc de şpuţer(fraier cu aer de şmecher!). Aici trebuie să fie consultată doamna Zafiu cu rubrica ei de limbă şi argou din Dilema veche.

Cred că în special pentru un roman poliţist are lungimi, o spun ca expert în romane thriller americane, scrise de autori englezi (vezi Lee Child)!

Dar este interesant pentru realităţile politico sociale româneşti de azi.

Totuşi nu se ridică la nivelul pe care şi-l doreşte autorul de a-i oculta pe clasicii romanului postbelic, Preda, Ivasiuc, Ţoiu, Buzura.