miercuri, 8 aprilie 2015

Recital de pian la Universitatea Piteşti

Eliodora Falan
Programul iniţiat de profesorul Baidan la Universitatea Piteşti a continuat şi miercuri 8 aprilie în Săptămâna Mare. De această dată invitată a fost pianista Eliodora Falan, absolventă a Universităţii de Muzică Bucureşti şi cu studii continuate la Rotterdam.

A fost din nou un concert lecţie, Eliodora Falan explicând fiecare piesă care urma să o interpreteze.
Prima piesă a fost Sonata pentru pian în do minor kv 457 de Mozart. Trebuie să spun că am căutat mult ca să identific pe Wikipedia această piesă, care confirmă informaţiile furnizate de interpretă. A scris-o dedicând-o elevei sale, Helene von Tratner, soţia unui influent editor vienez care i-a şi publicat această piesă şi care vor naşii copiilor lui Mozart. Este o piesă destinată spaţiilor intime cum a fost în această seară Aula Universităţii Piteşti şi l-a influenţat pe Beethoven când a scris pentru pian Pathetique.

Ne-am bucurat de o interpretare foarte reuşită. 
A urmat Variaţiuni pe o temă de Schuman scrisă de elevul său Brahms, o piesă din repertoriul romantic al muzicii din secolul XIX.

În final am ascultat muzică românească Suita pentru pian Impresii din Muzeul Satului op.15 de Carmen Petra-Bazacopol.
Piesa a conţinut patru părţi 
- Balaurii de pe Poarta Mare (Banat) 
- Bordeiul (Oltenia) 
- Turla Săgeată (Maramureş)
- Fântâna (Muntenia)

Piesa este o scriere modernă cu influenţe impresioniste fără a aveau accente inspirate din folclor.

A fost o seară reuşită pentru pumnul de melomani prezenţi.

Un comentariu:

  1. Inghesuiala mare si, inevitabila dumitale mutra, cu aerul de mare musician! Macar in corul armatei, ai cantat?
    Sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere