La Editura Polirom s-a lansat inițiativa
unor biografii romanțate a unor personalități culturale. Printre acestea este
și cartea tânărului scriitor Bogdan Răileanu cu titlul de mai sus. Acesta este
absolvent de Jurnalism și a mai scris povestiri și romane. Cronica din România literară este foarte pozitivă și
asta m-a determinat să cumpăr și să citesc cartea.
Recunosc că de mult nu mai citisem un
roman românesc, chiar dacă acesta este o biografie romanțată. Cel puțin în
prima parte Bogdan Răileanu are talentul să scrie în genul lui Preda, fără să
fie Marin Preda. Indiscutabil, Marin Preda este cel mai important romancier român
postbelic. Citind cartea mi-am dat seama că i-am citit cam tot ce a scris.
Preda este romancierul țăranului din sud, sau din zona extracarpatică. Eu, cel
puțin citind Moromeții la sfârșitul liceului am debordat de entuziasm, pentru
că reciteam viața mea la țară la Aluniș Prahova în vacanțele de vară. Trăind apoi
în zona pe care o descrie Preda, târgul de la Pitești fiind un obiectiv
important al lui Pațanghel, tatăl romancierului am revăzut imagini ale
Moromeților.
Dacă prima parte a biografiei lui Preda o
regăsim și în cartea scriitorului, Bogdan Răileanu are inteligența și
deschiderea să recreeze pagini vii din viața matură a lui Marin Preda, devenit
un scriitor de primă mână. Este interesant că Marin Preda este tot timpul sub
ochii securității, inclusiv prin prietenul din tinerețe Sergiu, devenit
securist. O problemă care nu este clarificată nici în carte, nici din
informațiile pe internet este dacă a fost membru de partid. Pentru că e clar că
cel puțin în prima parte a vieții și când era deja un scriitor renumit Preda a
refuzat să devină membru PCR. Securitatea l-a urmărit și a încercat să
intervină în viața lui. Inclusiv moartea lui ridică foarte multe semne de
întrebare și nu este exclusă implicarea securității în moartea sa.
În roman apare figura importantă a poetei
și primei lui soții Aurora Cornu acre a descoperit manuscrisul Moromeților și
l-a încurajat să-l rescrie și să-l publice. Apariția Moromeților a
fost un eveniment al anului 1957 proiectându-l pe Preda în rândul scriitorilor
importanți. Trebuie să mărturisesc entuziasmul meu la lectura cărții sale Viața
ca o pradă în 1977, unde apare figura lui Virgil Ierunca,
neîmpăcatul critic al regimului comunist din România de la microfonul Europei
Libere, pe care eu am ascultat-o neîntrerupt.
Pentru mine Marin Preda a fost cel mai
liber scriitor din perioada comunismului românesc. El a avut luciditatea să
descrie societatea românească așa cum era, un scriitor pentru care realismul
socialist a dispărut din creația lui, când a devenit un scriitor important.
Chiar dacă începuturile de scriitor l-au obligat să facă compromisuri. Dar și
atunci se vede marea sa putere de creație și autenticitatea.
Cartea de față reflectă destul de autentic
personalitatea acestui scriitor extrem de important pentru perioada comunistă.
O recomand și eu cu căldură spre lectură!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu