Despre Franța de Emil Cioran

Cioran este un autor dificil. Mi-a luat ceva timp să citesc acest ultim eseu scris în românește de Emil Cioran în 1941. Atunci Cioran împlinea 30 de ani și se afla la o bursă în Franța. Se pare că se hotărâse să rămână acolo, chiar dacă veniturile nu-i prea permiteau. De fapt el nu a mai avut un angajament stabil care să-i asigure existența. A devenit filosof moralist francez!

Cartea aceasta este inspirată din  două surse după mine. Una care este dată și de editor adică Declinul Occidentului - Untergang des Abendlandes de Oswald Spengler și alta ar fi Așa grăit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche.

Cioran se afla într-o țară ocupată și înfrântă rușinos de către Germania lui Hitler. După cum am citit în Schimbarea la față  a României ardentul patriot își dorea un destin ca al Franței, dar iată că acum după 5 ani Franța îl dezamăgește. Fosta mare putere care dominase Occidentul îndeosebi Franța napoleoniană dispăruse demult. Franța eșuase în rafinament artistic, decăzuse se complăcea în lucruri minore precum excelența culinară. Franța nu avea un geniu precum englezii pe Shakespeare. Îi lipseau frământările și adâncimile rusești, care dăduseră un Tolstoi sau un Dostoievki, sau germane cu filosofi precum Schopenhauer. Cred că în privința rușilor se cam înșela. El, am spus-o admira în Schimbarea la față a României revoluția rusească care a distrus mai tot ce era genial în ruși, muzica lui Șostakovici, literatura lui Bulgakov. A trebuit să renască literatura rusă sub un Soljenițin, sau Vasili Grossman. 

Finalul eseului induce ideea că doar noii veniți pe pământurile Franței sunt cei care iubesc ardent Franța și se simt atașați de ea, cum de altfel era și se pregătea Cioran!