Amintiri de Radu Rosetti

Am citit aceste memorii ale lui Radu Rosetti cu mare plăcere. Cartea are titlul Amintiri - Ce am auzit de la alții, Din copilărie, Din prima tinerețe. În aceste amintiri sunt oglindite evenimentele petrecute în Moldova în secolul XIX, cu trimiteri spre al XVIII-lea și prelungiri în XX. 

Radu Rosetti provine dintr-o prestigioasă familie de mari boieri moldoveni. Se trage din domnitorul fanariot Antonie Ruset, iar pe linie maternă este nepotul ultimului domnitor moldovean Grigore Ghica înainte de Unirea din 1859. S-a născut în 1853 și a murit în 1926.

Marea boierime moldoveană era foarte bogată, proprietară de mari latifundii. Autorul recunoaște că drepurile țăranilor de pe aceste moșii nu au fost respectate. În Moldova existau cam 20 de familii de mari boieri pământeni sau de origine fanariotă, Cantacuzino, Ghica, Rosetti, Sturrdza, Bogdan, Balș și alții. Ei decideau politica țării și este important că majoritatea lor au dat dovadă de patriotism dorind Unirea.

Radu Rosetti era nepotul hatmanului Rosetti, și fiul boierului unionist. Mama cum am spus era fiica domnitorului Grigore Ghica.  Autorul povestește despre tranziția de la obiceiurile și înbrăcămintea fanariotă și limba greacă de conversație la îmbrăcăminte europeană și limba franceză sub influența ocupației rusești. Bunicul Rosetti merge în bejenie la Cernăuți în vremea Eteriei la 1821, tatăl pleacă în bejenie prin Ardeal după Revoluția de la 1848. 

Cele mai interesante istorisiri sunt cele dedicate luptei pentru Unire. Unirea acceptată de Marile Puteri era boicotată foarte tare de către Austria și de Turcia și sprijinită de Franța în primul rând prin Împăratul Napoleon al III-lea. Intrigile au fost virulente în Moldova în primul rând prin caimacanii puși de otomani. Boierii patrioți au surmontat aceste influențe nefaste și au izbutit alegerea aceluiași domn care a consfințit Unirea împotriva prevederilor tratatului privind Unirea. Despre Unire este vorba și de șansă dată de situația internațională. Austria era un adversar feroce din motivul cunoscut, pierderea Transilvaniei. Înfrângerea ei în Războiul cu Italia și Franța în 1860 a slăbit această influență negativă. Domnitorul Cuza a fost acceptat și sultanul l-a primit ca vasal al Imperiului Otoman. 

Autorul are o părere pozitivă în privința lui Cuza, care era un reformator și așa și-a atras ura marilor proprietari care au dorit detronarea domnitorului. Autorul care l-a cunoscut pe Cuza are o părere pozitivă despre reformele acestuia, dar ne povestește și despre marile lui defecte, comportamentul său imoral. Principatele Unite și-au fuzionat parlamentele și guvernele și țara a primit numele de România. 

Un alt capitol important este dedicat domnitorului și ulterior Carol I. Detronarea lui Cuza a declanșat la Iași o mișcare separatistă care s-a manifestat violent și represiunea s-a lăsat cu morți și răniți. Un alt moment critic la începutul domniei lui Carol a fost Războiul franco-prusac. Faptul că domnitorul era un Hohenzolern german și românii erau francofili a declanșat o mare criză și Carol era pe punctul să abdice. Nu mai amintesc de faimoasa Republică de la Ploiești! Nu a abdicat și guvernarea bună a lui Lascăr Catargiu 1871-1875 a micșorat asperitățile. Totuși Catargiu nu a înțeles contextul politic favorabil pentru declararea Independenței. Ion Brătianu fiind cel care a simțit mult mai bine această oportunitate ca prim ministru. Este interesant că cei mai mari adversari ai domnitorului Carol au fost liberalii-roșii cum erau numiți în frunte cu Brătianu până când au ajuns la guvernare. 

Cartea este cuceritoare, a fost izvor pentru cartea lui Neagu Djuvara Românii între Orient și Occident. De acolo a preluat explicația cuvântului de origine grecească protipendada. Prtipendada erau cei cinci mari boieri ai Moldovei care decideau treburile țarii.

Am citit-o de la Editura Humanitas care a pus-o pe internet sub forma pdf.

Este o carte foarte interesantă pentru cei care vor să afle despre cum trăiau strămoșii și drumul românilor spre modernitate.