miercuri, 24 octombrie 2018

Vosganian la o lansare de carte

Astă seară, 24 octombrie 2018 la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu a fost invitat Varujan Vosganian să-şi lanseze ultima sa carte de povestiri, Statuia Comandorului

A întârziat motivat pentru că făcuse parte din echipa ALDE care a fost la Palatul Cotroceni cu preşedintele României.

Sala a fost mai mult goală, spre surprinderea mea. Să fie de vină poziţionările politice ale lui Vosganian?
Denisa Popescu, Vosganian, Jean Dumitraşcu, Lucian Costache
A fost însă şi o clasă de elevi de la Liceul Economic, veniţi probabil cu profesoara lor de Limba şi Literatura Română.

Cartea conţine patru povestiri scrise de Varujan Vosganian pe la 27 de ani şi care nu au putut fi publicate atunci de redactorul de carte Mircea Ciobanu pe motiv de cenzură, cu toate că nu conţineau cuvinte critice pentru aceasta, dar atunci nu s-a putut.
A apărut la Editura Ararat în 1994, fără răsunet atunci.
Acum volumul este publicat de Polirom, pentru că şi statură scriitoricească a lui Vosganian este cu totul alta.

Cartea a fost prezentată de Denisa Popescu,  de profesorul Costache şi apoi de Jean Dumitraşcu. Acesta din urmă s-a referit în primul rând la amintirile sale de jurnalist faţă de politicianul Vosganian. A prezentat însă meritele acestuia la buna funcţionare a Uniunii Scriitorilor, unde cu ajutorul lui Vosganian, aceasta supravieţuieşte onorabil în condiţii economiei de piaţă. 

A luat cuvântul în final Varujan Vosganian. Pe lângă faptul că este un politician versatil ca orice armean, el este acum unul din cei mai importanţi scriitori contemporani.  Acesta a fost şi motivul pentru care am fost prezent la întâlnire în pofida criticilor unor prieteni.
I se poate reproşa imoralitatea unor poziţionări politice, a trădării unor principii, dar nu i se poate nega inteligenţa, calitatea discursului, este unul dintre cei mai buni debateri parlamentari. 

Teza lui Vosganian a fost că noi românii nu am fost pregătiţi pentru post comunism, eram prea bine fixaţi în mizeria existenţei noastre care însemna în primul rând cum facem rost de mâncare. După conferinţă i-m replicat că singurii pregătiţi de schimbarea sistemului comunist au fost polonezii şi că se văd azi rezultatele. 


În rest a făcut din nou o pledoarie subtilă de justificare a atitudinilor sale de politician. Acum rămâne probleme dacă-l crede cineva. Eu unul nu-l cred!

3 comentarii:

  1. Tara arde si tu te piepteni..

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ii purtati de grija ca i-a iesit afacerea cu gazele din Marea Neagra pe care a nasit-o acum vre-o zece ani cind era ministru. Le-au dat si pe astea altora !!! Tipic pentru Romania democrata !!
    Dan St

    RăspundețiȘtergere