În această seară de toamnă caldă şi târzie la Şcoala de Arte şi Meserii s-a întâmplat încă o seară deosebită a proiectului Serilor Lipatti.
Ce este special în acest proiect de cultură muzicală şi nu numai este prelegerea pe care o ţine muzicologul Saviana Diamandi în debutul recitalului muzical.
Doamna Diamandi ne-a prezentat programul serii.
Pentru că ne află la Centenar doaman Diamandi a prezentat personalitatea unei mari pianiste Maria Foitino, prietenă cu Dinu Lipatti şi una din interpretele care au marcat pianistica românească.
Debutanta Karina Uţă, moldoveancă din Piatra Neamţ şi dedicată pianistă, acum studenta lui Viniciu Moroianu ne-a prezentat două piese de muzica contemporană am spune chiar dacă asta este contemporană mai ales cu Centenarul României Mari.
Prima piesă a fost Pavana lui Enescu, iar a două piesă a fost Suita op. 14 a lui Bartok.
Din nou trebuie să spunem că Bartok a fost un mare compozitor maghiar dar şi culegător neobosit de folclor românesc. În prima parte doamna Diamandi a văzut măsuri de dans popular românesc.
Interpretarea tinerei pianist a fost răsplătită cu vii aplauze.
Pentru recitalul propriu zis doamna Diamandi ne-a prezentat programul lui Răzvan Dragnea.
Am aflat că pe pianistul Dragnea doamna Diamandi l-a remarcat încă de copil când era profesoară la şcolile de muzică din Bucureşti.
Prima piesă din recital a fost o prelucrare după Bach făcută de Busoni pentru pian Chacone din Partita BWV 1004.
A urmat partea grea a recitalului Sonata în si minor de Liszt. De aceea se mai numeşte această muzică muzica grea! Pentru că Liszt aici depăşeşte epoca şi scrie o muzica pentru secolul XXI!
A urmat Studiul transcedental nr. 4 în re minor Mazeppa de Liszt. Doamna diamandi a ilustrat această piesă muzicală şi cu imagini din pictura romantică a secolului XIX cu pedeaps datpă lui Mazeppa de către regele Poloniei pentru o iuvbire interzisă cu soţia unui magnat polonez. Mazeppa este mai celebru ca hatman al Ukrainei cautând independenţa acestui teritoriu şi din acest motiv declarat trădător al Rusiei. El a fost asociat cu Carol al XII-lea, regele Suediei şi inamicul lui Petru cel Mare!
În pauză îi spuneam doamnei Diamandi că am o amintire despre Liszt din Luxemburg unde pe o clădire este o placă memorială care spune că acolo a concertat Liszt. Şi din vorbă în vorba am aflat cât de mică este lumea! Liszt a concerta şi în Principate dar nu are o placă memorială, în schimb este un film despre turneul lui Liszt numit Vis de iarnă al cărui realizator este Nicolae Opriţescu, fratele doamnei Diamandi. Opriţescu este regizorul filmului Sezonul pescăruşilor interzis de Ceauşescu, unde operator a fost bunul meu prieten Petrică Petrescu, plecat mult prea devreme dintre noi.
În final Răzvan Dragnea ne-a mai oferit şi Sudiu tablou op. 39 nr. 9 în re major de Rahmaninov. Dioaman Diamandi ne-a spus că ei îi sugerează o pădure toamna, pe cînd compozitorul sugera tabloul unui marş oriental.
Interpretarea lui Răzvan Dragnea a fost excepţională şi răsplătită cu vii aplauze de asistenţă.
Şi apoi a urmat ritualul covrigului şi paharului de vin cu care boierii sunt serviţi după muzică bună!
Afara ploua liniştit o ploaie caldă de vară!
Ce este special în acest proiect de cultură muzicală şi nu numai este prelegerea pe care o ţine muzicologul Saviana Diamandi în debutul recitalului muzical.
Doamna Diamandi ne-a prezentat programul serii.
Pentru că ne află la Centenar doaman Diamandi a prezentat personalitatea unei mari pianiste Maria Foitino, prietenă cu Dinu Lipatti şi una din interpretele care au marcat pianistica românească.
Saviana Diamandi |
Debutanta Karina Uţă, moldoveancă din Piatra Neamţ şi dedicată pianistă, acum studenta lui Viniciu Moroianu ne-a prezentat două piese de muzica contemporană am spune chiar dacă asta este contemporană mai ales cu Centenarul României Mari.
Prima piesă a fost Pavana lui Enescu, iar a două piesă a fost Suita op. 14 a lui Bartok.
Karina Uţă |
Interpretarea tinerei pianist a fost răsplătită cu vii aplauze.
Răzvan Dragnea |
Am aflat că pe pianistul Dragnea doamna Diamandi l-a remarcat încă de copil când era profesoară la şcolile de muzică din Bucureşti.
Prima piesă din recital a fost o prelucrare după Bach făcută de Busoni pentru pian Chacone din Partita BWV 1004.
A urmat partea grea a recitalului Sonata în si minor de Liszt. De aceea se mai numeşte această muzică muzica grea! Pentru că Liszt aici depăşeşte epoca şi scrie o muzica pentru secolul XXI!
A urmat Studiul transcedental nr. 4 în re minor Mazeppa de Liszt. Doamna diamandi a ilustrat această piesă muzicală şi cu imagini din pictura romantică a secolului XIX cu pedeaps datpă lui Mazeppa de către regele Poloniei pentru o iuvbire interzisă cu soţia unui magnat polonez. Mazeppa este mai celebru ca hatman al Ukrainei cautând independenţa acestui teritoriu şi din acest motiv declarat trădător al Rusiei. El a fost asociat cu Carol al XII-lea, regele Suediei şi inamicul lui Petru cel Mare!
În pauză îi spuneam doamnei Diamandi că am o amintire despre Liszt din Luxemburg unde pe o clădire este o placă memorială care spune că acolo a concertat Liszt. Şi din vorbă în vorba am aflat cât de mică este lumea! Liszt a concerta şi în Principate dar nu are o placă memorială, în schimb este un film despre turneul lui Liszt numit Vis de iarnă al cărui realizator este Nicolae Opriţescu, fratele doamnei Diamandi. Opriţescu este regizorul filmului Sezonul pescăruşilor interzis de Ceauşescu, unde operator a fost bunul meu prieten Petrică Petrescu, plecat mult prea devreme dintre noi.
În final Răzvan Dragnea ne-a mai oferit şi Sudiu tablou op. 39 nr. 9 în re major de Rahmaninov. Dioaman Diamandi ne-a spus că ei îi sugerează o pădure toamna, pe cînd compozitorul sugera tabloul unui marş oriental.
Interpretarea lui Răzvan Dragnea a fost excepţională şi răsplătită cu vii aplauze de asistenţă.
Şi apoi a urmat ritualul covrigului şi paharului de vin cu care boierii sunt serviţi după muzică bună!
Afara ploua liniştit o ploaie caldă de vară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu