Problema ucraineană în lumina istoriei de Ion I. Nistor

Am citit cu mult interes această carte a istoricului şi patriotului român de origine bucovineană Ion I. Nistor. Cartea este scrisă şi apărută în anul 1933, iar situaţia geopolitică de acolo este acum anacronică, în urma raptului teritorial din iunie 1940 comis de Rusia Sovietică asupra României Mari. Atunci a fost începutul prăbuşirilor teritoriale ale statului român, rezultat după Unirea tuturor provinciilor româneşti în 1918 într-un sigur stat.

Din păcate cele anunţate în această carte au fost realizate de către Stalin şi bolşevici, care au anexat atunci nu numai teritoriul Basarabiei, dar şi Bucovina de Nord cu capitala Cernăuţi a acestui teritoriu aflat în perioada 1775 - 1918 în stăpânirea Imperiului Austriei. În plus a fost anexată atunci zona Herţa care nu a făcut niciodată parte din zone ocupate de puteri străine. Continuând politica de dezbinare Stalin a alipit nordul şi sudul Basarabiei la Ucraina împreună cu zona Bucovinei de Nord. În plus în politica sa toxică a alăturat Basarabiei zona Transnistriei de peste Nistru, care nu a făcut niciodată parte din vreo provincie istorică românească, însă locuită de o majoritate românească şi pe care o declarase ca RSS Autonomă Moldovenească, în ideea tendinţelor anexioniste sovietice.

Nistor explică cum s-a produs pătrunderea elementului ucrainian sau rutean atât în Bucovina de Nord cât şi în nordul şi sudul Basarabiei.

Pentru Bucovina aflată atunci sub stăpânirea austriacă, împreună cu Galiţia, unde proprietarii de pământ erau polonezi se practica un sistem iobăgesc mult mai aspru decât în Bucovina şi mulţi ruteni au fugit în Bucovina din acest motiv. În plus autorităţile austriece încurajau dezvoltarea naţionalismului ucrainean de sorginte unită cu biserica catolică în ideea fantezistă a unei Ucraine  sub autoritatea habsburgică de la Carpaţi la Caucaz.

Pe de altă parte autorităţile ţariste, stăpâne pe Ucraina de est cu capitala la Kiev au încurajat colonizarea elementului ucrainian atât în nordul cât şi în sudul Basarabiei. În urma Primului Război Mondial autorităţile ucrainene au dorit constituirea unui stat ucrainean care să cuprindă Bucovina de Nord, cît şi zona Hotinului şi a Cetăţii Albe din Basarabia.

Însă în urma reacţiei atât a  patrioţilor români din aceste provincii cât şi a polonezilor din Galiţia aceste planuri au fost sortite eşecului. Bolşevicii aiu recucerit în 919 -1920 Ucraina şi au trebuit să accepte frontierele Poloniei şi României interbelice.

Stalin în urma victoriei din al Doilea Război Mondial a reuşit să anexeze teritoriile româneşti şi poloneze, retrasând complet graniţele Poloniei de azi.

Ion Nistor întreprinde şi o analiză a istoriei Ucrainei începând cu Rusia Kieveană care se prăbuşeşte sub loviturile năvălirilor mongole de la 1240.

Teritoriile pe care se constituiseră anterior cnezatul Haliciului au fost disputate de polonezi şi apoi de otomani ca finalmente să fie ocupate de Imperiul Ţarist.
Teritoriul dintr Nipru şi Caucaz, zona de stepă aflat sub stăpânirea Hanatului Crimeii fost zona unde s-a dezvoltat căzăcimea, formată din ucraineni liberi dar şi din români, care se alăturau tătarilor în expediţii de jaf în Moldova şi Polonia. Acest teritoriu mai ales cel din dreapta Niprului s-a aflat sub stăpânire poloneză care a dus şi unirea bisericii ucrainene ortodoxe cu Roma.

În vremea Ducăi Vodă, deci înainte de asediul Vienei din 1683 acesta a primit de la sultan şi titlu de hatman al Ucrainei.

În general realţiile dintre români şi ucraineni au fost bune, ajungându-se doar în finalul secolului al XIX ca să se tensioneze pe fundalul renaşterii naţionalismului ucrainean - rutean sub oblăduirea Austriei.

Un din cele mai interesante revelaţii istorice date de Nistor este că la sfârşitul secolului al XVI, când Polonia avea mari probleme politice inclusiv privind alegerea regilor, Mihai Viteazu intenţiona să candideze la tronul Regatului Polono - Lituanian! Demersurile lui au fost zădărnicite de un magnat polonez Sapieha. Asta adaugă o nouă dimensiune la personalitatea lui Mihai Viteazu ca un imposrtant prinţ renascentist.

Cartea are mai multe anexe privind relaţiile din Bucovina ale românilor şi ucrainenilor redactate însă în germană şi netraduse, din păcate!

Şi Nistor în anii 30 pleda pentru relaţii bune cu vecinii ucraineni în interesul ambelor popoare în ideea că sunt natural despărţiţi geografic de râul Nistru. Chiar dacă acest reper geografic nu mai este valabil, că Ucraina are acum în stăpânire un important centru universitar românesc, Cernăuţi, că în Ucraina de azi trăiesc mulţi români, în special în Bucovina de Nord cred că este necesar să avem relaţii bune cu acest vecin. Mai ales că el este acum sub agresiunea celui mai hrăpăreţ vecin din istoria românilor, Rusia.

Pe de altă parte Ucraina trebuie să respecte drepturile de viaţă românească a minorităţii române din Bucovina, Hotin, Cetatea Albă, Ismail şi Ucraina Subcarpatică.

Este în interesul ambelor popoare acest lucru!