Ida, un alt film polonez

Mărturisesc că filmul l-am văzut la impulsul cronicii lui Andrei Gorzo, din Dilema veche.

Apoi îndemnat de cronica lui Gorzo i-am citit şi recenzia lui Vladimir Tismăneanu, care este foarte bună şi la obiect.

Într-adevăr personajul Anna (Ida) este luată parcă din fata cu turban albastru, sau cea cu perlă ale lui Vermeer.

http://www.contributors.ro/cultura/jelind-de-a-pururi-osemintele-secrete-despre-filmul-ida/

Filmul este extrem de frumos, de dureros, de dur şi de trist. Este un film pe o tematică ce l-ar putea apropia de După dealuri a lui Cristian Mungiu.

Este un film cu trei personaje: călugăriţa Anna (Ida), mătuşa Wanda Gruz şi tânărul saxofonist.

Suntem în 1962 şi Ana este înaintea jurământului pentru a deveni pe deplin călugăriţă, aflându-se în stadiul de ucenică.

Maica superioară a mânăstirii o îndrumă pe Anna să-şi contacteze mătuşa, pe Wanda Gruz înainte de a depune jurământul de călugărie.

Wanda este o fostă, actuală? procuroare a Poloniei socialiste.

Primul lucru care-l povesteşte nepoatei  este că de fapt ea nu este creştină ci jidoavcă, forma peiorativă în poloneză, după câte ştiu, pentru că există şi formula evreică. 

Se numeşte Ida Lebenstein şi mama ei Rozsa a fost sora Wandei. 

Părinţii ei au murit în timpul Holocaustului polonez şi mătuşa şi fiica pornesc în descoperirea mormântului şi osemintelor părinţilor.

Ajung în satul unde trăiau ca ţărani părinţii Idei cu Wartburgul mătuşei Wanda.

Aici se marchează diferenţa faţă de statutul evreilor din Polonia unde putea fi agricultori şi proprietari de pământ, nu ca în la noi în România.

În casa părintească a Idei  trăieşte familia fiului celui care i-a ascuns părinţii de represiunea nazistă. Soţia ţăranului cere Idei binecuvântarea pentru copilul de ţâţă pe care-l are în braţe, prin statutul ei de viitoare călugăriţă, gest semnificativ în poveste.

Povestea care se ascunde în spatele acestei salvări este dură şi ticăloasă. Comentatorii povestesc de antisemitism, dar treaba pare diferită şi are iarăşi o amprentă tipic poloneză, revelată de incidentul de la Jedwabne.

Sub pretextul urmărilor Holocaustului, ţăranul care-i ascunde îi omoară ca să le moştenească casa şi pământul. Cele două femei află că ucigaşul este de fapt fiul care le promite să le arate mormântul dacă Ida nu mai ridică pretenţii asupra casei. Cu acest prilej Ida află că a avut şi un frate. Justificarea omorârii lui era că avea o faţă brunetă şi era circumcis. Ida, care era foarte mică a fost dată în grija preotului satului, ca ultimă fărâmă de umanitate şi ispăşire.

Nepoata şi mătuşa recuperează osemintele şi le îngroapă la cimitirul evreiesc. Anna (Ida) ar vrea un preot, la care mătuşa Wanda îi răspunde sarcastic: "poate un rabin?".

În peregrinarea celor două aflăm şi biografia mătuşii Wanda. Scăpată din Holocaust a devenit o dură activistă comunistă, procuror care are pe conştiinţă oameni condamnaţi la moarte pentru împotrivirea la victoria socialismului în Polonia. A ajuns o alcoolică şi o adeptă a preacurviei, fiind aproape de vârsta critică a îmbătrânirii.

Este prinsă băută la volan şi închisă de miliţie care apoi îşi cere scuze, doamna procuror beneficiind de imunitate!

Personajul Wanda cea roşie este inspirat dintr-o persoană reală, Wanda Wasilewska cum spune VT, preferata lui Stalin.

Apare şi al treilea personaj, saxofonistul. El face autostopul cu cele două şi le invită la un spectacol în hotelul unde sunt cazate. Ascultăm muzica din epocă cu Celentano şi alţi idoli italieni, dar şi jazz de Coltrane. Polonezii sunt prin cei mai importanţi promotori ai jazzului european.

La mărturia Idei că este evreică, tânărul o linişteşte că şi el are sânge de ţigan!

Marcată de revelaţia morţii rudelor sale şi probabil de faptul că nu a făcut nimic ca să aducă pe vinovaţi criminali de moartea rudelor sale, preocupată să pedepsească doar pe duşmanii socialismului, Wanda se sinucide aruncându-se pe fereastră pe acorduri de Mozart. 

Vedem ceremonia de înhumare unde oficialii evocă memoria necruţătoarei procuroare comuniste.

Ida revine de la mânăstire la casa mătuşii, se îmbracă cu o rochie sexi, cu pantofi cu toc, se întâlneşte cu saxofonistul şi fac dragoste.

Este o izbucnire de libertate inutilă cum se remarcă din conversaţia cu tânărul înainte definitivului jurământ de castitate al călugăriei.

Filmul este complex, este copleşitor, este un film despre vinovăţie, despre răul întruchipat de viciile omeneşti, sub orice formă, şi de posibila ispăşire prin dedicarea vieţii lui Dumnezeu şi fiului său Iisus.

Nu este un film despre Holocaust, ci despre consecinţele acestuia printre oameni obişnuiţi, despre coşmarurile polonezilor care sunt prinşi între un antisemitism popular şi represiunea nazistă.

Este un film care arată resursele filmului polonez, a marilor săi cineaşti care nu au epigoni, ci continuatori remarcabili al acestui important fenomen artistic.

Un comentator al filmului îl dă ca posibil premiat la Oscarul pentru filmele străine.

Îl recomand cu căldură!

P.S.

În filmul polonez  precedent Drogowka, am remarcat câteva automatisme de limbaj. 

Unul revine exasperant, ca în filmele americane cu dialoguri populate de fuck, aici este rostit obsedant: kurwa - curva, ce nu mai trebuie tradus. De asemenea remarc că organul feminin în româneşte are origine slavă, la fel îl folosesc şi sârbii, iar rusescul huia este pentru partea bărbătească.

Îmi cer scuze pentru aceste lămuriri, care nu au legătură cu filmul de faţă.