Idiotul de Dostoievki

Am terminat romanul lui Dostoievski dezamăgit.

Citisem şi-mi lăsase o impresie puternică Demonii aparţinând aceluiaşi scriitor. Demonii comparat cu Idiotul este mai mult roman clasic, Idiotul este exprimă o mai mult filosofia a lui Dostoievski.

Am citit şi o analiză a romanului făcută de Ion Ianoşi la o ediţie din 1969!

Aş face nişte precizări privind Rusia.

Prinţul Mîşkin este personajul principal al romanului şi m-am interesat de rangurile nobiliare ale Rusie.

Împăratul Petru cel Mare este cel care stabileşte şi acordă ranguri nobiliare. Vechii boieri ruşi nu aveau titluri, ei moşteneau starea de clasă aleasă la fel ca în Polonia, Ungaria şi Ţările Române, când vorbim de ortodoxie şi de aceiaşi boieri.

Petru cel Mare înfiinţează pe lângă titlul existent de kneaz - Prinţ, titluri nobiliare împrumutate din arealul german, cel de conte în forma Graf şi cel de Baron.

Kneaz a fost tradus ca prinţ în limba română. Pentru că este probabil ca pe teritoriul Rusiei să fi existat cum au exista şi pe cel al Ţărilor Române şi al Ardealului formaţiuni state independente sau dependente de un Mare Kneaz al Rusiei Kievene. 

Mîşkin provine dintr-o veche familie de knezi - prinţi. Lumea contemporană a lui Dostoievski cuprinde şi nobilime de spadă şi cea robă - cinuri pe lângă Curtea Imperială.

În viziunea lui Dostoievski prinţul Mîşkin este inocentul, omul capabil de mare mărinimie şi sacrificiu.

Celălalt personaj cheie este frumoasa Anastasia Filipovna de o inteligenţă şi frumuseţe diabolică, tentată să-l atragă în mreje pe prinţ, dar renunţând de fiecare dată. 

Pe lângă Anastasia se învârt mai mulţi pretendenţi, Rogojin şi Ganea Ardalionovici. Rogojin face cunoştinţă cu prinţul Mîşkin în trenul care-l aduce pe acesta din Elveţia şi cu care devine frate de cruce.

Prinţul Mîşkin se întoarce în Rusia oarecum vindecat de boala epileptică de care suferea, dar atitudinea sa mărinimoasă şi sinceritatea îi aduc porecla de idiot!

Un alt personaj important feminin este Aglaia, fiica ce mică a generalului Epancin, care se îndrăgosteşte de prinţ. Şi la ea ca şi la frumoasa Nastasia acţionează un complex dragoste - ură faţă de Mîşkin.

Un alt personaj important este Ippolit care reprezintă curentul reformator al Rusiei, al nihilismului, respins categoric de autorul. Pe mine m-a  dezamăgit cel mai tare conceptul rusofilo-ortodoxist dostoievskian expus prin gura prinţului Mîşkin care este şi filosofia de azi, putiniană, a excepţionalismului rus, agresat de Occidentul înecat în rele.

Finalul este trist, Rogojin care făcuse din Nastasia Filipovna o obsesie, o ia la cererea ei şi părăsesc Pavlovskul unde urma să se căsătorească cu Mîşkin. Mîşkin cedase în favoarea ei după o dură altercaţie cu adversara ei al inima prinţului, Aglaia Epancina.

Obsedatul Rogojin care încercase să-l înjunghie pe prinţ duce la îndeplinirea actul uciderii Nastasiei Filipovna. şi intră la ocnă, în Siberia pentru 15 ani. Prinţul Mîşkin este puternic afectat de acest eveniment şi este trimis la un sanatoriu elveţian.

Aglaia se încurcă cu fals conte polonez şi se ratează şi ea.  

Nu este niciun happy end, nicio consecinţă luminoasă în romanul lui F. M. Dostoievski!