1,2,3 bebe al Teatrul Național Marin Sorescu Craiova

A doua seară a Teatrului Național Marin Sorescu Craiova a fost a unei comedii bulevardiere franțuzești 1,2,3 bebe de Louis Ducreux. Această piesă a fost scrisă în 1951 sub numele Lorsque l’Enfant paraît. Regizorii Alexandru Boureanu și Raluca Păun și traducătoare au adaptat această piesă spumoasă la zilele noastre.

Charles Jaquet este politicianul tipic de oriunde, ipocrit și fanfaron în calitatea de ministru Educației, Familiei și Culturii impune legea care interzice bordelurile (wow, o instituție franțuzească!) și avorturile. Dar surprizele îl așteaptă acasă. Află cu surprindere că soția lui a rămas gravidă al o vârstă destul de mare, având anterior doi copii majori. Fiica urmează să se mărite cu fiul unui mare bogătaș, fiul se încurcă cu secretara ministrului Natașa și o lasă gravidă. Și surpriză și fiica  a rămas gravidă. Piesa este adaptată la zilele noastre, cu smartfon, rețele sociale, TikTok. Soția ministrului să opune categoric la însurătoarea fiului cu românca aia, Natașa, până află că Natașa este descendenta statuilor românești Michel Le Brave, Frații Buzești, Parcul Romanescu. Ba află că sunt proprietari la Dacia și la Stadionul Trivale! Asta că tot este turneu la Pitești. Pun pariu că Natașa la original o fi fost rusoaică, după prenume și cumva rudă cu familia țarilor?

Inclusiv subreta a rămas și ea gravidă cu un furnizor de la Altex?!

Ba în final după ce Jaquet ajunge Ministrul Apărării află că prietena lui din tinerețe are cu el un fiu Charles de 26 de ani și vrea și el un post pe la guvern, că tot se poartă. 

Comedia este spumoasă, are ritm, actorii joacă cu plăcere și lumea a a râs și s-a simțit bine. 

Aceasta a fost a două comedie franțuzească și nu a dezamăgit, fără glume deochiate și apropouri lubrice. 

A fost o plăcere să văd propunerile teatrale oltenești.

Retroelectro la Teatrul Național Marin Sorescu Craiova

Numai și pentru acest spectacol a meritat să fii spectator la  Festivalul de Teatru Liviu Ciulei al Teatrului Alexandru Davila Pitești. A fost o surpriză din toate punctele de vedere pentru spectatorul piteștean. Știam că Teatrul Marin Sorescu din Craiova este un teatru de înaltă clasă, dar spectacolul oferit de olteni m-a surprins total. 

În primul rând titlul spectacolului are legătură cu tragicomedia, cum a intitulat acest  spectacol autorul Bogdan Georgescu, doar prin faptul că este gândit și realizat la Craiova, unde era pe vremuri Electroputere!

Este o satiră puternică a poncifelor naționaliste care bântuie spiritul și actualitatea culturală și politică românească. Ocazia este evocarea lui George Coșbuc în 2018 la 100 de ani de la moartea în 9 mai 1918, exact de Ziua Europei. Acest eveniment ar fi avut loc în Bistrița Năsăud la școlile din oraș. Și de aici se dezlănțuie o nebunie care aduce aminte de spectacolele lui Purcărete, ale lui Lucian Pintilie, de teatrul lui Ionescu sau al lui Sorescu și de ce nu și de Peter Brook!

Este ironizat modul în care se tratează în manieră birocratic formalistă a unor evenimente culturale de către autoritățile de ieri și de azi. Nimic nu-i sfânt în acest spectacol, care poate enerva pe anumiți patrioți.

Sunt scene înălțătoare cu Oda Bucuriei a lui Beethoven, romanța inspirată de Coșbuc: Pe umeri pletele-i curg râu, atât în maniera clasică cât și versiunea trupei Talisman, inclusiv suntem puși și noi spectatorii să cântăm prima strofă din marșul din Aida  cu un efect contrar solemnității momentului. 

Recitarea poeziei Paști a lui Coșbuc în așa zise traduceri în franceză, italiană, rusă și la sfârșit și în engleză mi-a amintit de Deșteaptă-te române în De ce trag clopotele Mitică a lui Pintilie. 

Totul este interesant în acest spectacol a regizorului Bogdan Georgescu, inclusiv recitările din debut cu poezii din poetele contemporane: Svetlana Cârstean, Ana Dragu, Teona Galgoțiu, Andra Rotaru, Elena Vlădăreanu.

Iar finalul cu dans modern cu balerini și balerine în negru care se potriveau ca nuca în perete a fost în tonul ironic mușcător al spectacolului.

Oricum am fost entuziasmat că am fost spectator la acest eveniment teatral.

Piatra în casă la Teatrul Toma Caragiu Ploiești

În această seară am urmărit piesa Piatra în casă pusă în scenă de Teatrul Toma Caragiu din Ploiești în regia lui Alexandru Dabija. Piatra în casă este o piesă scrisă de Vasile Alecsandri. Am citit în copilărie piesele lui Alecsandri din care lipsea semnificativ Iorgu de la Sadagura, piesă pusă în scenă tot de Alexandru Dabija. De ce lipsea Iorgu de la Sadagura? Păi Sadagura este o periferie a Cernăuțiului și eram în plin comunism stalinist și nu se făcea. Ca și piesa amintită anterior și Piatra în casă este de fapt o adaptare a piesei a lui Alecsandri. Eu nu-mi prea amintesc de textul pus în scenă de Dabija, dar poate să fie o problemă de memorie sunt cel puțin 60 de ani. 

În această piesă cucoana Zamfira vrea să-și mărite fiica Marghiolița, la care se cam dă vărul Leonil. Un rol important în piesă îl are Iona țiganca, femeia în casă a cucoanei Zamfira. Pentru că una din ideile piesei este eliberarea din robie a țiganilor. Acest lucru l-a preocupat pe Alecsandri în acțiunile sale politice ca și în literatura sa. Zamfira este curtată de doctorul neamț Franz, care îl găsește pe căminarul Grigori Pâlciu cu fiul lui comisul Nicu. Finalmente cei doi tineri se cunosc și se iubesc. Iar Zamfira se înțelege cu Grigori la țigani ca dotă, și la sugestia lui Leonil ei sunt eliberați din robie și Ioana să poate fi apelată ca duduie! Sunt situații qui pro quo, scene comice, multe glume cam deochiate. Lumea a râs și s-a distrat și a aplaudat la scenă deschisă.

Toxic la Teatrul Toma Caragiu Ploiești

De Ploiești și implicit de teatru mă leagă amintirile copilăriei ploieștene. Dacă îmi amintesc vag de primele spectacole de marionete și păpuși la Ciufulici, la teatrul din Ploiești am fost cu școala, cu Liceul I. L Caragiale. Am ajuns târziu la teatru ca să-l mai prind pe Caragiu. Îmi amintesc perfect de doi actori de mare calibru de Margareta Pogonat și de Zephi Alșec. Îmi amintesc că mergeam la piese d'alea comuniste scrise de alde Dan Tărchilă sau Rețeta Makropolus, piesă mai dificilă unde Margareta Pogonat făcea un rol deosebit, dar fiind mai plină de simboluri, colegii mei mai tâmpiți nu înțelegeau nimic și făceau gălăgie. 

Iată că în cadrul Festivalului de Teatru Liviu Ciulei în desfășurare la Teatrul Alexandru Davila din Pitești a venit Teatrul Toma Caragiu din Ploiești cu piesa Toxic. Părea a fi un spectacol promițător pentru că era regizată de Florin Piersic jr. 

Piesa aparține lui Bruce Kane se  petrece la Los Angeles Hollywood. Este despre relațiile de cuplu, de alienare, de criza dinaintea despărțirii. Nu mi-a plăcut piesa și nu mi-a plăcut regia. Actorii, în cuplu, sau în triunghiul conjugal stau pe scaune și urlă cât îi țin bojocii. Lumea râde la abundența de insinuări sexuale.

Păcat!

A Knock at the Door de T. W. Ellis

A Knock at the Door de T. W. Ellis este un roman thriller, polițist plin de adrenalină și pe care l-am citi în mai puțin de două zile. Autorul este de fapt un pseudonim al lui Tom Wood, autorul englez al seriei Victor the Assassin.

Personajul principal este tânăra Jemima (gemaima). Este interesant de unde acest nume, este un nume biblic al una din frumoasele fiice a lui Iov Iemima!

Jemima este o tânără soție a lui Leo Tallhoffer. Leo este negustor de vin și călătorește des cu avionul prin Europa. Cei doi și-au cumpărat o proprietate undeva în nordul New York într-un mică localitate, dar casa este izolată. Jemima este instructoare (probabil online?) de yoga. Imediat după plecarea lui Leo la ușa casei aude o bătaie în ușă de unde titlul romanului! 

În casă vin doi agenți FBI Wilks și Messer. Ei îi devoalează un secret îngrozitor. Leo este un spălător de bani pentru cartel, dar și informator al FBI. Chiar atunci ea primește pe telefonul fix un apel. Răspunde și un anume Carlsson, tot agent FBI o avertizează să fugă imediat pentru că cei doi vor să o omoare. 

Jemima fuge pe la etaj în picioarele goale și este salvată de Trevor, un domn foarte onorabil, în vârstă cu camioneta lui. Până la urmă  se duce la sediul poliției locale unde șefă este Rusty o doamnă foarte solidă și unde se află cei doi agenți FBI, care recunosc că de fapt sunt agenți NSA (National Security Agency) și o conduc pe Jemima acasă unde rămân să caute dovezi și Jemima este amenințată cu moartea și finalmente între ei are loc  luptă în care Messer este rănit mortal și Wilks este lovită de colțul mesei și pare că a murit și ea. Jemima pleacă cu Carlsson la cabana lui Trevor. Dar Jemima își pierde încrederea în Carlsson și vrea să plece noaptea cu mașina lui Carlsson, însoțită de Trevor la depozitul lui Leo. Aici însă depozitul este gol, însă Jemima găsește un microcip care ar conține informații devastatoare împotriva cartelului. Apare Leo, dar și Wilks care își cere partea ei în bani ascunși de Leo. Jemima o dezarmează pe Wilks și arma ajunge la Leo care o împușcă pe Wilks. Apoi când se pregăteau să fugă apare și polițista Rusty care este și ea împușcată de Leo. Leo cu Jemima și Trevor ajung undeva în apropierea mării unde Leo se întâlnește cu Carlsson care ia microcipul și pleacă să pună banii bine. Leo îl împușcă și pe Trevor și finalmente vrea să o înece și pe Jemima, care, cu ultimele puteri găsește pistolul lui Leo și-l împușcă și pe el. Rusty, care a scăpat de împușcare pentru că avea pe ea vesta de protecție  ajunge la cabana de pe malul mării și dă de Jemima. Vin și cei de la NSA care sunt disperați că au garantat pentru Wilks și Messer care erau corupți și nu vor să se afle aceste lucruri foarte jenante. 

Totul s-a rezolvat, Jemima se poate întoarce acasă. Rusty o întreabă de rude, prieteni nu are. Însă Rusty are și o nelămurire pe care încearcă să o lămurească cu Jemima, este vorba de camioneta lui Trevor. 

Și dintr-o dată totul se dă peste cap. Cei interesați vor citi romanul ca să afle finalul romanului. 

The Berlin Exchange de Joseph Kanon

Acest roman m-a interesat pentru că subiectul îmi este oarecum familiar. Este vorba de fizicieni, cercetare în domeniul nuclear, vremea comunismului.

Personajul principal al romanului este Martin, un american care a studiat fizica  în interbelic la Gottingen. În acea vreme universitățile de top erau în Germania! Martin a fost implicat în proiectul Manhattan la Los Alamos, dar a trădat vânzând secrete atomice rușilor. S-a mutat în Marea Britanie la Harwell unde a fost deconspirat și băgat în pușcărie, în SUA era condamnat la moarte. În Germania s-a căsătorit cu Sabine, cu care s-a mutat în America în timpul războiului. Sabine ca și Martin erau oameni de stânga și așa se explică trădarea către sovietici. În 1963 Martin este schimbat cu niște prizonieri germani de conștiință și cu un spion american. Afacerea este tranșată de Kurt, avocat din Berlinul de Est, care era implicat în aceste schimburi și care se recăsătorise cu Sabine. Din relația cu Sabine rezultase un fiu, Peter, care era vedetă într-un serial de familie din DDR. Martin se stabilește la Berlin în vederea transferului la centru nuclear Rosendorf de lângă Dresda. Martin are ocazia să se revadă cu vechi prieteni și cunoștințe, Klaus Fuchs, spionul principal al rușilor la Los Alamos, dar și cu colegul lui dec la Gottingen, Stefan. Stefan lucrase la bomba atomică a URSS la Arzamas. Strefan este extrem de nemulțumit de situația de la Rosendorf. Stefan voia să se construiască centrale nucleare energetice în locul termocentralelor pe lignit, temă de actualitate. 

Se pare că ideea schimbului lui Martin era ideea lui Sabine, pentru a-l pune pe fiul Peter în contact cu tatăl lui natural, Martin. Martin află că Sabine are cancer la plămâni și vrea ca Martin să plece înapoi în America unde Peter să aibă dreptul de a alege. Martin s-a convins rapid că a schimbat o pușcărie englezească cu una mai mare comunistă. În plus este abordat de rusul kaghebist care-l coordona cu sarcina să-l supravegheze pe prietenul lui Stefan. La dorința lui Sabine pune la punct un plan de evadare ingenios. Planul este aproape dat peste cap pentru că Sabine are remușcări comuniste și anunță pe Andrei de planul lui Martin. Dar finalmente Martin evadează în Germania de vest!

Este un roman despre atmosfera de suspiciune din acea vreme, bine cunoscută mie, când securiștii îți studiau tot ce faci cu ajutorul neprecupețit al turnătorilor. Azi e mai simplu cu smartfonul care spune totuși despre tine, noroc că nu mai sunt securiști să te aresteze!

Fără pijamale cu Teatrul Satiricus I. L. Caragiale Chișinău

Festivalul Liviu Ciulei de la Teatrul Alexandru Davila a continuat cu o comedie bulevardieră Fără pijamale cu actorii Teatrului  Satiricus I. L. Caragiale Chișinău. Este o comedie care are autori doi americani, dar este la bază o comedie franțuzească numită Moumou.

Este comedia tipică franțuzească cu qui pro quo. Georges, un afacerist din Deauville are o amantă la Bayonne și se pregătește să plece la ea sub pretextul de afaceri. Dar soția Yvonne i-a făcut om surpriză, a invitat printr-o telegramă să vină familia partenerului de afaceri la Deauville. Afaceristul este disperat că apare amanta Babette. Este salvat că prietenul din liceu Leonard zis și Moumou care sosește pe neașteptate la el și poate poza în soțul lui Babette. Doar că Leonard are o problemă este cam gay! În fine apare și adevăratul soț al lui Babette, Jacques, care este un infractor căutat de poliție și de inspectorul Legrand. Printr-o confuzie este angajat majordom de Yvonne. Georges vrea să culce cu Babette și-l momește pe Jacques să doarmă în camera lui. Trece noaptea și paradoxal Moumou descoperă că este afemeiat! Pentru că toate femeile, inclusiv subreta Claudine i-au făcut vizite. Dar se pare că cea adevărată este subreta. Jacques joacă la cazinou banii primiți de la toți și câștigă plătindu-și cecurile fără acoperire. 

În final totul se rezolvă, Georges rămâne cu Yvonne, chiar dacă l-a înșelat, Babette cu adevăratul Jacques, majordomul, și Moumou cu subreta Claudine. 

Actorii au fost simpatici, amuzanți, s-a mai simțit accentul basarabean, ba adevăratul Jacques poza cu o barbă de hasid în evreu, cu accentul de rigoare.

O comedie care a provocat hohote de râs și prin sugestiile erotice ale replicilor, dialoguri sprințare. 

Lumea s-a simțit bine și a aplaudat cu însuflețire!