miercuri, 1 mai 2019

Centenarul cehoslovac - un film cu Masaryk

Și cehii au omagiat centenarul ceholovac cu un film dedicat fondatorului statului statului ceholovac în 1918 Tomas Garrigue Marsaryk care are o conversație materializată într-o carte scrisă de un cunoscut scriitor Karel Capek.
Capek s-a întâlnit cu președintele Masaryk în 1928 în grădina Topolcianky. 

Cineaștii cehi au realizat un film, un film frumos cu două presonaje, pe baza cărții lui Capek. Filmul mi-a stârnit nostalgiile tinereții după fenomenul cinematografic cehoslovac al anilor 60 sincron și cu Primăvara de la Praga.Filmul se numește după titlul cărții Hovory s T G M.

În film Masaryk, incitat de Capek își expune crezul său politic. Masaryk a fost alături de politicieni precum la noi în Transilvania Iuliu Maniu cei care au dărâmat Imperiul Austro-Ungar. El e spune cum a discutat cu Marile Puterii de necesitatea desființării acestui imperiu anacronic și formarea în locul lui a unor state democratice în Europa Centrală. Masaryk dispunea prin soția americană Charlotte de o mare influență asupra președintelui Wilson.

Este interesant că Masaryk era un om cu o origine foarte umilă, tatăl vizitiu, mama servitoare, dar a reușit să studieze la Brno. Masaryk era de fapt morav slovac, probabil și asta a infuențat alăturarea Cehiei cu Slovacia în statul care și-a câștigat independența în 1918.  Născut catolic a decis să devină reformat evanghelic nemulțumit de blocajul Bisericii Catolice. 

Cehoslovacia avea o mare problemă cu  minoritatea germană, erau o treime din populație de germani sudeți în Ceholovacia interbelică care urau acest stat. De asemenea el a atras serios atenția  Marilor Puteri să controleze Germania care să nu devină mai puternică.
Din păcate temerile lui s-au adeverit și Germania hitleristă a avut ca prim obiectiv destrămarea Cehoslovaciei interbelice. Nu a apucat să mai vadă această tragedie murind în 1937.

Mult mai intersant este regretul lui Masaryk că nu a folosit Legiunea Cehă care să atace Moscova sau Petersburgul care să fi schimbat atunci soarta Rusiei. Legiunea Ceho s/-a format din soldații cehi prizonieri în Rusia și a avut o anume influență în evenimentele din Războiul Civil din Rusia Sovietică. 

În film Masaryk apare îmbrăcat într-o uniformă de tip militar albastru petrol cu șapcă de ofițer, care îmi evoca revoluționarii ruși. Și fizionomic semăna cu Lenin!


Filmul este interesant și este un exemplu pentru noi care am putea dedica filme lui Ionel I. C. Brătianu sau lui Iuliu Maniu, marii făuritori ai Românei Mari. 

marți, 30 aprilie 2019

Kfulim - False flag un serial de spionaj israelian


De mult nu am mai urmărit un serial de acțiune atât de bine realizat!

Este realizat de studiouri de televiziune israeliene. Ce te izbește este varietatea fizionomică a interpreților. Te uiți la un film german, predomină blonzii, te uiți la unul Italian, acolo bruneții mediteraneeni sunt predominanți.
Israelul este și el un fel de melting pot unde s-au adunat evreii din toată lumea și au adus cu ei carateristici fizionomice din locurile pe unde le-au trăit strămoșii.

Este un film cu spioni, pentru că Israelul și-a creat unul dintre cele mai bune servicii de spionaj din lume, pe zona externă este Mossadul, iar contraspionajul lor este Shin Bet, sau Șhabak. 

Ei bine, despre cei din urmă se ocupă acest serial care au în centru investigatori, pe Eitan Kopel (Mikel Leon), secondat de Eli Mazor (Moris Cohen).

În prima serie realizată în 2015 evenimentul care declanșează consecințe este unul extern.
Televiziunea rusă descrie acțiunea unui grup de israelieni care capturează pe ministrul iranian al apărării undeva în apropierea Moscovei. Acțiunea ar fi fost condusă de un anume Benny Rephael împreună cu alte trei femei și un hipiot numit Sean Tilson (Angel Bonani). Este interesanta că aceste persoane erau aflate în străinătate în acea perioadă.
Benny, care era chimist de meserie se afla la un congres la Londra se încurcă cu Ana Lipman, profesoară de engleză în Israel.
Natalie Elfasia se pregătea de nuntă cu un tânăr procuror era în momentul acțiunii plecată în Franța, Sean era plecat în India.
Numai tânară vedetă de televiziune Asia Brinditch se afla la Moscova la rude.

Așadar niște persoane obișnuite intră în malaxorul acțiunilor de spionaj și contraspionaj. Cercetările arată că aceștia nu aveau legături cu Mossad care neagă orice implicare. 

Doar Sean care se întoarcea din India primește un telefon prin satelit în care este avertizat să iasă neobservat din aeroport la aterizare. Sean intră în toaletă și-și tunde barba și părul și fură o pereche de ochelari care-i schimbă complet aspectul. În aeroport fură de la cineva biletul de acces automat în interiorul aeroportului de unde se strecoară și dispare. Aici este de mirare că nu a existat un control de pașapoarte normal?! Tilson pare a fi singurul cu serviciile secrete. 

Filmul ne prezintă apoi tribulațiile acestor persoane care sunt arestate și se așteaptă să fie predate autorităților ruse ca bunăvoință. Aici este marea ipocrizie, dacă acești experți sunt profesioniști ai contraspionajului, însă cei din fruntea serviciilor sunt politicieni dispuși să facă orice compromisuri.

Filmul sugerează că oamenii obișnuiți pot pica victime inocente ale unui system, care chiar democratic are tendințe totalitare, probabil și din cauza situației în care se află Israelul, în război cu toți vecinii arabi. 

Eitan Kopel fusese de fapt agent Mossad, dar dat afară pentru acțiuni fără aprobarea șefilor. De fapt este îndepărtat de la conducerea investigației Shabak pentru o eroare de apreciere, la un moment dat.
Eitan apelează la unul din șefii Mossad care îl apreciau, bătrânul spion Sayag și pleacă la Moscova unde lămurește toate dedesubturile acestei afaceri foarte dubioase, exonerând pe cei la care se arăta inițial cu degetul. Doar Sean Tilson se dovedește a fi un criminal extrem de periculos care acționa de conivență cu un anume Gabriel, fost agent Mossad. 

În seria a doua, mai nouă din 2018 acțiunea începe cu inaugurarea unei conducte de petrol care urma să exporte în Turcia petrol extras din Marea Mediterană din platforme marine israeliene. Exact în ziua inaugurării are loc o explozie care distruge oleoductul. În explozie este rănit mortal și bătrânul spion Sayag prezent la inaugurare. 

Când se fac cercetările reiese că la inaugurare lipsesc din lista de invitați trei persoane: Dikla Levi, Amir Cohen și Anat Kedmi.
Dikla este angajata firmei Eden care face exploatarea acestei platforme marine, este fiica unor evrei ultraortodocși, dar a ales o viață liberală, este leasbiană și s-a încurcat  cu o americancă, Jo Berger.
Ea se afla pe o ambarcațiune care venea din Turcia.
Anat Kedmi era ghidă turistică și urma să vină cu un grup de turiști din Georgia. 
Amir era un mic întreprinzător care avea un startup company și era logodit cu frumoasa Mika. Este surprins de monitoarele tv cum iese din camera unde se afla Sayag, care moare ulterior. Este declarat suspectul principal de Șhabak și Eitan Kopel începe urmărirea lui. Se dovedește că era și pe jumătate arab, după tată și pista Hezbollah nu este exclusă. 

Anat era căsătorită cu contabilul Sagi Kedmi, aveau doi copii, o fetița care urma să aibă Bar Mitzvah și un băiețel de vreo 6 ani. Anat nu se afla în Israel, era de fapt la Moscova unde urma să primească niște documente. 

Viața acestor trei personaje ia o turnură complicată, Amir și Anat sunt urmăriți peste tot ca să fie capturați. Dikla este arestată la domiciliu și mama ei, care o iubea încearcă să o ajute în niște afaceri dubioase, în pofida tatălui care respingea viața în necuviință după regulile stricte ale Torei. 

Cercetările lui Eitan Kopel revelează chestiuni foarte dubioase, amestecul unor puteri străine, Rusia dorea ca Turcia să rămână depenedentă de petrolul rusesc, și pe deasupra își bagă coada și CIA la dispoziția unor mari firme de petrol. Asta arată că serialul este cam anti american, ciudat la israelieni!

Mi-au plăcut două replici din serial. Una în care cineva spune că să nu se mai preocupe de alte evenimente externe că mai sunt mulți arabi de omorât și alta, unde mama, Miriam a Deklăi apelează la un rabbi să lămurescă o identitate. Ea îl contrazice pe investigatorul Eitan și spune că conexiunea evreiască rabinatului (Kosher Nostra) este mai bună decât toate serviciile lor secrete.

Am avut și revelația unor manifestări extremiste de ură împotriva celor care erau aveau legături cu arabii bănuiți a avea legături cu Hezbollahul.

Finalul aduce mari revelații, corupție în guvernul israelian, vezi Neatanyahu! 
Atmosfera de tensiune și mister te face să-l urmărești cu sufletul la gură.
Îl recomand cu căldură.

joi, 11 aprilie 2019

Sânziana Mircea pianista mea preferată


Am descoperit-o pe Sânziana Mircea în turneele lui Alexandru Tomescu și mi-a plăcut urându-i postura de solistă.

Și a mai revenit ca solistă cu Ceaikovski și astă seară a fost cu cu Schumann. Mărturisesc că am ascultat Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 54 de Schumann în interpretarea maestrului Vlad Dimnulescu  mi-a plăcut foarte mult.
Ei bine, astă seară Sânziana Mircea a avut o interpretare deosebită. Și explicația mea este că acest concert superb a fost scris din dragoste pentru soția sa Clara de către Robert Schumann. 
Și interpretarea Sânzianei a fost cu mare succes acompaniat de orchestra Filarmonicii Pitești, condusă de tânărul dirijor Christian Câșleanu, român născut în Germania. 
Aplaudată entuziast de către melomani Sânziana Mircea ne-a interpretat și un bis din Chopin.
Sânziana Mircea
În continuare în partea a doua a concertului dirjorul Christian Câșleanu și orchestra Filarmonicii Pitești, dirijată de el a interpretat Simfonia a 3-a a lui Dvorak. 
Orchestra condusă de Christian Câșleanu
Este o simfonie care arată dezvoltarea școlii muzicale cehe alături de Smetana și Janacek. Specialiștii remarcă influența exercitată de către Wagner asupra compozitorului ceh. Muzica este foarte frumoasă, ritmată și mândră arătând sentimentele lui Dvorak față de patria sa. 
Christian Câșleanu, Sânziana Mircea și cu mine
Ne-am bucurat de o muzică frumoasă și deosebită.

P.S. Mulțumesc foarte mult doamnei Mihaela Fulgeanu care face reclamă blogului meu, care explică creșterea bruscă acelor care-l citesc

marți, 9 aprilie 2019

Întâlnire cu I.T. Morar


Azi la 1 d.a. am avut ocazia să-l audiez pe I.T. Morar, jurnalist și scriitor la Biblioteca Județeană Argeș "Dinicu Golești".
I. T. Morar și Octavian Sachelarie
I. T Morar a lucrat la Academia Cațavencu, la Divertis, la TVR, a fost consul la Marsilia, pentru serviciile făcute lui Băsescu, iar acum este stabilit în Franța, la La Ciotat. Culmea că spus că acolo se află cel mai frumos golf din lume. Am intervenit ulterior completând că La Ciotat este celebră prin gara unde Freres Lumiere au filmat Intrarea trenului în gară, celebră că toată lumea se ferea când vedea aceste imagini. Acolo, de fapt lângă la St Cyr sur Mere am făcut o vacanță la mijloc de iulie când ne-a bătut mistralul de era frig ca iarna, probabil?

I. T Morar a scris romane cu subiect controversat, Lindnfeld, despre germanii șvabi trimiși la muncă-n Donbas, altul despre mutarea țiganilor în Transnistria la Bug pe baza scrisorii unui plutonier țigan adresat Mareșalului, care spunea că el își varsă sângele la Cotul Donului, când familia lui este mutată în Transnistria, și Cartea Corturilor despre neoprotestanți.

Normal că au fost reacții în sală, cu evreii și țiganii în vremea războiului. Eu am replicat unuia că în timp ce Mareșalul s-a dus în Răsărit să elibereze Basarabia și Bucovina de Nord, pe care le-am pierdut, Regele Mihai a întors armele la 23 august 1944 și a eliberat Ardealul de Nord care este și acum în România!

Morar a povestit aventurile sale de jurmalist al Cațavencu, cu multiplele procese unde până la urmă a câștigat. Păi se vede pentru că azi s-a stabilit în Franța. 

Și eu am avut o polemică îndelungată pe mail privindu-l pe matematicianul Mihai Botez.
Oricum este interesant să auzi opinii contrare și că istoria noastră este teribil de distorsionată și toți am fost educați în stilul național comunist care aduce cu ce ziceau legionarii, Eminescu nu este în chestie!

luni, 8 aprilie 2019

Românesc 100% cu cu Ion Bogdan Ștefănescu și Costin Soare

Am avut prilejul în această seară să ascultăm splendidă muzică românească cu doi autori cu care împart originea prahoveană.

Ion Bogdan Ștefănescu este unul dintre cei mai rafinați flautiști români, Costin Soare un foarte bun chitaist cu studii britanice. 

Ambii au pornit într-un turneu unde s-a cântat exclusiv muzică românească, incluzând aici și un mare compozitor maghiar, Bela Bartok, care putea fi foarte bine și un compozitor român, dar proștii vremii nu au vrut să-l primească la București. 
Costin Soare și Ion Bogdan Ștefănescu
Concertul a început cu primul compozitor român, Anton Pann, cu muzica sa Vai ce ceas, vai ce jale, cu certe influențe orientale. 

A urmat apoi Carol Miculi compozitor și colaborator al lui Chopin cu Mica Suită și apoi cele Șase Dansuri Românești ale lui Bela Bartok.
 Am ascultat și o frumoasă Rugăciune de Dimineața (Morgengebet) a lui George Enescu. 
S-au mai cântat Sabin Drăgoi cu Suita de dansuri românești și compozitorul contemporan Șerban Marcu cu Variațiuni pe un cântec vagabond.
Costin Soare, Ion Bogdan Ștefănescu și cu mine
A urmat apoi o romanță a lui Ciprian Porumbescu, Dorul
Un compozitor, Petre Elinescu a scris o Scenă pastorală românească.
Un alt compozitor contemporan Ioan Dobrinescu a compus Suita ardeleană, și în final Suita românească a lui Tiberiu Brediceanu.
Cei doi artiști au mai oferit un bis cu Mociorița.


A fost un plăcut început de săptămână muzicală.


joi, 4 aprilie 2019

Alexandru Tomescu la Filarmonica Pitești


În această seară am avut un eveniment deosebit la Filarmonica Pitești, l-am avut invitat special pe violonistul Alexandrum Tomescu. Aș spune despre violonistul Tomescu că este un primus inter pares între excelenții violoniști români de azi.

În afară de Alexandru Tomescu, am mai avut un invitat străin, pe tânărul dirijor englez Cristopher Petrie cu care Tomescu va cânta și la Londra.
Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Cristopher Petrie
Concertul a debutat cu Doină de Călin Humă, piesă aparținând unui tânăr compozitor român stabilit în Marea Britanie și audiată în premieră la Pitești în interpretarea Filarmonicii Pitești conduse de către Petrie.
Alexandru Tomescu și orchestra
După acest început promițător violonistul Alexandru Tomescu care a interpretat Concertul pentru vioară nr.3, op. 61 dedicat lui Pablo de Sarasate.

Concertul a fost o surpriză pentru mine, iar frumusețea începutului părții a douăa m-a copleșit. Este un dialog între solist și orchestră, între vioară și flaut sau oboi. Că vioara lui Tomescu sună excepțional, chiar dacă nu este chiar Stradivarius ține de măiestria interpretului, dar nici orchestra nu a fost mai prejos, dialogând cu solistul sub mâa sigură a dirijorului Petrie.
Viu aplaudat de melomani Tomescu ne-a oferit și un bis cu o compoziție a unui polonez.

În partea a doua a concertului am audiat Simfonia a 4-a de Brahms, cea cu care unii spun că se încheie simfonismul de esență beethoveniană. Este o simfonie cunoscută și cântată adesea.
A fost un regal muziocal de excepție.
Tomescu, Petrie și cu mine
Generos Alexandru Tomescu mi-a oferit un selfie împreună cu dirijorul Cristoopher Petrie.

marți, 26 martie 2019

Un serial și un roman


















Astăzi vă propun un serial de televiziune englezesc Baptiste și House Divided un roman de acțiune de Jack Mars, citit după voluminosul tratat de istorie despe pacea de la Paris din 1919.

Baptiste

Baptiste este un serial în 6 episoade realizat de BBC.
Este un serial polțist care se petrece mai tot timpul la Amsterdam, este vorba de traficul de ființe umane în vederea prostituției organizat de o bandă de români.
În serial se vorbește englezește, dar și olandeză, doar este Amsterdam și românește, adică traficanții. Aceștia sunt extrem de violenți și nu se feresc să-și ucidă adversarii. Banda poartă numele de Brigada Serbilu. M-a cam amuzat chestia, probabil că numele era de fapt Sârbilor.

Personajul principal este bătrânul polițist francez Baptiste (interpretat excelent de Tcheky Karyo) specializat în găsirea de persoane. Este solicitat de vechea lui prietenă și fostă iubită Martha, șefă în poliția din Amsterdam s-o ajute să o găsească pe Nathalie, o tânără nepoată a unui englez Edward Stratton.

În acțiunea lui Baptiste este ajutat și de o englezoaică Genieveve, interpretată de frumosa actriță Jessica Raine, pe care am mai văzut-o în alt serial, de la Interpol care vrea să distrugă banda Serbilu.

Martha are un fiu pe Niels și el polițist, despre care Baptiste află că este fiul lui natural.
Mai apare și o brunetă Kim Vogel, care ajuta fetele ajunse pe mâna traficanților, dar se dovedește că de fapt este transexual, un fost traficant român Zerincu.

Nathalie se ascunde de banda violentă Serbilu, unde cel mai activ și periculos este Constantin (Alec Secăreanu, un brunet cu față de mafiot!).
Nathalie a furat 1 milion de Euro și i-a ascuns pe terenul tatălui iubitului mort, căruia îi dăruise un fiu, fermier olandez de lalele.

Banii aflați într-o geantă sunt descoperiți de acest fermier, dar îi sunt furați de un dentist din același sat. Banii trec dintr-o mână în alta, până sunt recuperați de Baptiste. Acesta dă de Nathalie care este o poloneză, care îi fusese amantă lui Edward. nathalie se îneacă încercând să scape de banada Serbilu. Și familia lui Edward este omorâtă de criminalii români. Baptiste începe să aibă bănuieli că Martha ar fi în legătură cu Serbilu. 
De fapt cel care era trădătorul este altcineva și la un moment dat toți devin suspecți.

În final Constantin este ucis de killerii bandei Serbilu pentru că se pregătea să dea totul pe față la poliție.

Fetele răpite de gansterii români sunt eliberate și totul se termină în coadă de pește, sora lui Nathalie nu mai este găsită și viața continuă la fel în cartierul cu felinar roșu în Amsterdam.

Un spectator al serialului era foarte afectat că răii sunt români și înjură pe realizatori, evident agramat!

House divided de Jack Mars

Mars este un autor de romane de acțiune de tipul care sunt populare acum, cu teroriști arabi, ISIS, Al Queda, etc.

Este al 7 roman din seria Luke Stone. Acesta este un super-erou. Este șeful unei echipe Special Rescue Team, care se ocupă de acțiuni speciale. 

Romanul se petrece la Casa Albă și în Africa.

Susan este noua doamnă președinte a SUA, vezi încă wishful thinking cu Hillary. Ea este divorțată și a fost salvată în romane anterioare din acțiuni teroriste de către Stone și așa devine amanta acestuia, lucru necunoscut publicului. 

La Sharm El Sheik în Egipt un avion cu Sir Denis, un foarte bogat englez, patron de hoteluri și un congressman american popular este doborât de teroriști. 

SUA se pregătește să riposteze, dar află că teroriștii pregătesc un atac împotriva SUA. 

Pirații nigerieni capturează o armă care trebuia să ajungă în mâinile Al Queda. Aceștia o vând celor de la Boko Haram, facțiunea ISIS din Nigeria, o bandă extrem de violentă. Aceștia la rândul lor vor să o vândă lui Al Queda.
Arma se dovedește a fi o armă dezvoltată de sovietici în anii 80 care poate provoca cutremure ce pot declanșa valuri tsunami uriașe. Arma mai conține și o bombă atomic de protecție în cazul unei temtative de capturare a armei.

Pentru a captura arma Luke Stone este trimis în Africa în Republica Niger lângă zona unde acționează Boko Haram.
Luke este însoțit de Ed un alt fost expert din forțele speciale, Trudy, expertă în comunicații și Newsam un fost hacker angajat la NSA. 

În Niger ei sunt acompaniați de Dunn, un fost SEAL, care se ocupa cu omorât criminalii din Boko Haram. Împotriva deciziei Casei Albe Luke, Ed și Dunn pornesc în pădurea Simbisa unde eliberează un grup de 100 de fete răpite de Boko Haram. Luke îl are inamic pe un general dobitoc, Loomis, responsabil cu forțele speciale. Cu această ocazie află unde se află arma și ajung la locul de întâlnire între Boko Haram și Al Queda. Aici însă seful Al Queda care cumpărase militarii din Chad nu respectă înțelegerea, îl ucid pe seful Boo Haram și au pe gratis arma sovietică.
Dementul de Loomis vrea să distrugă arma prin bombardare, indiferent că ar declanșa o explozie nucleară într-o țară prietenă, Spania, unde se află cam un milion jumătate de locuitori și turiști. Loomis încearcă cu ajutorul Congresului chiar să o pună pe președintă în situația de a fi scoasă de la comandă.

Luke, Ed și Dunn ajung în Canare, unde dementul de la Al Queda plănuia să folosească arma pentru a provoca un vulcan care să provoace uriașul tsunami care să inunde pe zeci de kilometri coasta de est a SUA cu NewYork în principal. 
Echipa lui Luke ajunge în zonă și  Ed, un gigant deviază direcția de acțiune a armei și la New York ajunge un tsunami mititel. Așa că tentativa lui Loomis este dejucată ca și a teroriștilor.

Lumea este din nou salvată, teroriștii uciși de o dronă chinezească cumpărată la chilipir de întreprizătorul Newsam.

Totul e bine în finalul acestor  romane de acțiune!