Pământul și cerul lui Jacques Dorme de Andrei Makine

Săptămâna trecută s-a desfășurata în Pitești Festivalul de C'Arte. Adică a fost un festival de muzică, de care am amintit deja și câteva edituri și-au prezentat producția în niște corturi în fașa Bibliotecii Județene.

Am profitat de oferta la preț de 10 lei și am cumpărat câteva cărți.

Prima carte care vi-o prezint este Pământul și cerul lui Jaques Dorme de Andrei Makine.

De acest autor de origine rusă stabilit în Franța la sfârșitul anilor 80 am auzit, normal în emisunea Teze și Antiteze la Paris a doamnei Monica Lovinescu.

Andrei Makine a făcut senzație cu Testamentul Francez, un autor rus scria direct în franceză. Makine spune că ar fi avut o rudă, mătușă franțuzoaică care l-a învățat această limbă.

Ei bine și în acest roman este o variațiune pe tema limbii învățate de autor de la Alexandra, o franțuzoică ajunsă foarte tânără în Rusia, cu Crucea Roșie și rămasă acolo. 

Este povestea de dragoste între această infirmieră și aviatorul francez Jacques Dorme în apropierea Stalingradului în timpul marii ofensive hitleriste din 1942. Evocarea războiului mi-a amintit de Viață și destin a lui Vasili Grossman.

Dorme este aviator francez care luptă în Polonia, este făcut prizonier, evadează, ajunge la partizani și este evacuat împreună cu polonezul Witold în spatele liniilor sovietice pentru a fi folosiți în război. Aici are loc cea mai teribilă scenă a romanului. Jaques vede cum Witold este adus în fața unui enkavedist-securist care îl interoghează și-l acuză că este spion și-l și împușcă.

Este adus și Jacques exact când se produce atacul avioanelor hitleriste asupra aerodromului.  Jacqes vrea să-l avertizeze pe securist, dar acesta, expus este mitraliat de avionul nazist.

Comentariul locotentului sovietic este că pistolul individului împușcase mai mulți ruși decât nemți. 

Dorme este trimis în Nordul extrem în misiunea Alsib, care aducea avioane americane pentru a fi folosite de armata sovietcă în luptele antihitleriste. Misiunea este secretă pentru că Stalin nu voia să recunoască ajutorul american. Dorme moare de Anul Nou 1945 din cauză că un imbecil de ofițer politic decide ca piloții să folosească altă rută, care pe hartă arăta mai scurtă dar era mult mai periculoasă, fiind în munți. 

Aceasta este povestea pilotului Jacques Dorme pe care autorul refugiat în Franța îl caută în Nordul Extrem în primii anii ai lui Ielțîn.

Pe de altă parte este autobiografia tristă a autorului în adolescență.

Trăitor într-un orfelinat unde se aflau copii celor care suferiseră represiuni, fuseseră închiși în Gulag de nebunia lui Stalin.  Toți visau iluzia că părinții fuseseră reabilitați și se vor întoarce triumfători și vor pleca cu ei acasă. 

Atunci adolescentul o cunoaște pe Alexandra, infirmiera de la care învață franțuzește și află povestea aviatorului Jacques Dorme. 

Este un roman al experienței în lagărul socialist, al minciunilor și represiunii bolșevice. 

Andreea și Răzvan Stoica la Filarmonica Pitești

Răzvan, Andrea Stoica și dirijoarea Maria Luisa Macellaro la Franca 

Astă seară am avut plăcerea să audiem un cuplu de artiști care s-a făcut cunoscut deja în țară și străinătate, violonistul Răzvan Stoica și sora lui, pianista Andreea Stoica. 

În plus orchestra a fost condusă de dirijoarea siciliană Maria Luisa Macellaro la Franca.

În deschiderea concertului am audiat deja cunoscutul concert al lui Astor Piazzola Anotimpurile la Buenos Aires, în spaniolă Estaciones Portenas. Este un comentariu al lui Piazzola la celebrul Anotimpurile lui Vivaldi.

Piazzola a reinventat tangoul și această piesă muzicală este expresia foarte personală a lui Piazzola privind muzica argentiniană. Muzica este un dialog între pian și vioară acompaniat de secția de coarde a Filarmonicii bine și foarte ritmat condusă de dirijoarea italiană.

După pauză orchestra în formulă completă sub conducerea Mariei Luisa a interpretat Italianca din Alger a lui Rossini a altă piesă extrem de ritmată.

Răzvan Stoica și Macellaro la Franca

A urmat Introducere și Rondo capriocioso de Saint Saens avându-l din nou pe Răzvan Stoica solist la vioară. A fost o îinterpretare încântătoare.

Cu Răzvan Și Andreea Stoica

În final am audiat Dansuri din Galanta de Zoltan Kodaly. Este o piesă a compozitorului maghiar inspirată din muzica unui taraf țigănesc din această localitate aflată acum și Slovacia și unde a trăit un timp Kodaly. Este o muzică cu puternică tentă folclorică și a fost bine primită de melomani. 

A fost o foarte reușită seară de muzica.

PS

Dar seara muzicală nu s-a sfârșit așa.

Am avut parte și de un desert!

Și desertul a venit de la Biblioteca Județeană unde se desfășoară un festival al cărții, dar și al muzicii.

Am urmărit ultima parte a concertului de ritm& blues al lui Marcian Petrescu și Trenul de noapte.

Marcian Petrescu este un foarte valoros interpret la muzicuță, iar trupa lui este compus din valoroși muzicieni al noului val jazzistic, Mihai Tacoi la chitară solo, Matei Pușcaru la bas și eternal Vali Vătuiu la tobe.

Marcian Petrescu

Am audiat câteva piese, unele mi-a amintit de tinerețe precum House of the Raising Sun a lui The Animals.

A fost un final excelent al acestei seri muzicale.

Vernisaj Mara Diaconu la Metopa Pitești

Astă seară la Galeria Metopa s-a vernisat expoziția dpameni Mara Diaconu. 

Mara Diaconu

Se numește Trecere și are mai multe tablouri realizate în diverse tehnici. 

Sunt frumoase cu multe naturi moarte cu fructe, dar și pomi încărcați  de mere roșii.

Priviți și vă bucurați.

După vernisaj m-am conversat cu prieteni artiști Nelu Pantilie și sculptorul Ivanovici despre satarea artelor din orașul noștru Pitești. Dar și cu Andu Pantilie transformat din fizician în designer.

Sunt dezamăgiți de sculpturile figurative cu personalități imortalizate în aceste sculpturi. Cea mai bună rămâne figura lui Bălcescu, sculptură ratată a lui Baraschi.  Restul sunt cam ratate după opinia unui specialist. 

Cu Nelu Pantilie, Andu Pantilie și sculptorul Ivanovici

Dar toți sunt nemulțumiți cum stă arta plastică în Pitești.

Kill for Me de Tom Wood

Kill for Me este cel de al 8 roman din seria Victor the Assassin.

Reamintesc că primul roman l-am descoperit în 2014 la Skiatos la hotelul unde veneau mulți englezi. Se numea The Enemy și era al 2-lea din serie. Ulterior le-am citit pe toate și în fine am reușit să-l obțin și pe al 8-lea, adică Kill for Me, apărut la sfârșitul lui 2018.

Cine este personajul Victor asasinul?

Este un killer profesionist. La bază a făcut parte din forțele speciale britanice. Gradul de pregătire excepțional a acestor militari este confirmat de poveștile în jurul sosirii Regelui Mihai în România în 1992. Era însoțit de bodyguarzi britanici, iar polițiștii români au fost uimiți de priceperea în sporturi de contact, au învins ușor pe oricare din românii care s-au măsurat cu ei, erau pregătiți să facă față unor mulțimi furioase, ceea ce nu a fost cazul, a fost invers.

Tom Wood se inspiră în personaj și din James Bond. Dar cest personaj are și alte calități, este un vorbitor natural de limbi străine, vorbește ungurește, sârbește pe lângă germane, engleză, franceză, sau în romanul de față spaniolă cu accent catalan.

Tom Wood este un maestru al scenelor tari, dure de luptă corp la corp. Victor nu are niciun principiu etic, promite ceva și ucide după.

 

Primul roman The Enemy citit la hotelul din Skiatos m-a ținut cu sufletul la gură. L-am citit atunci după ce citisem romanul Supunere al francezului Michel Houellebecq.

Nici în acest roman nu lipsesc scenele tari.

Romanul debutează cu episodul cumpărării unei arme cu lunetă pentru sniperi. Acesta se află în posesia unui grup de revoluționari de stânga. Ei foloseau această armă ca să strângă bani pentru acțiunile lor revoluționar-teroriste, ziceau că o vând după care luau banii și îl omorau pe cumpărător.

Normal că Victor își luase precauții, nu venise cu toți banii 100000 de dolari, ci doar cu o mie. Cu această stratagemă reușește să anihileze întregul grup și să rămână cu arma.

Povestea din Kill for Me se bazează pe povestea biblică a lui Abel și Cain, sau mai precis pe povestea Regelui Lear a lui Shakespeare.

În Guatemala sunt două surori Salvatierra, moștenitoare ale tatălui lor care controlează cele două carteluri de droguri din Guatemala, care tranzitează drogurile din America de Sud spre Mexic.

Apropo de Mexic am vorbit cu nepoata Iulia, care a fost foarte recent în vacanță la Cancun și Chchen Itza.

Mi-a povestit că toate hotelurile sunt proprietatea cartelurilor și au grijă ca turiștii să nu pățească nimic ca să funcționeze turismul și să-și albească banii. Pe de altă parte la fiecare colț de strdă este ca la noi al piață, unde auzi: țâgări, țigări. Acolo la Cancun se aude: cocaină, heroină, marijuana!

Revin la roman surorile Salvatierra, Heloise și Maria au moștenit jumătăți ale imperiului de droguri al tatălui lor.

Heloise, sora cea mare este mai dură și vrea să scape de sora ei Maria.

Așa că îl angajează pe Victor să rezolve afacerea. În același timp sfetnicul Heloisei, francezul Lavandier angajează și un alt killer, un rus, care de fapt era ceh, să facă același lucru.

Victor ajunge în Guatemala și pe drumurile cu autobuze hodorogite face cunoștință cu Joanna Alamaeda cu care începe o afacere amoroasă, bazată pe sex. Alamaeda pozează în funcționar bancar, dar este de fapt agentă DEA, agenție americană  pentru combaterea drogurilor.

Victor începe să facă investigații pentru a realiza asasinatul.

Îl pune sub lupă pe un anume Diego, locotenentul Mariei Salvatierra, tipul care se ocupă împreună cu un bancher să albească banii Mariei.

De aici reies două episoade extrem de tensionate.

Primul este atunci cînd acceptă să fie capturat de un grup de patru consultanți de securitate care lucrau pentru Diego. Îi neutralizează în mașină, dar unul mai are puterea să folosească un pistol electric și-l paralizează pe Victor. Legat cu bezi de scotch are puterea să se elibereze precum Houdini pe care Victor îl studiase. După confruntări sângeroase reușește să-i anihileze și să scape.

Alt episod este atunci când se implică într-un joc de poker la un bar unde venea și Diego. Diego îl acuză că a trișat și Victor este obligat să-i omoare pe toți și să dea foc la bar ca să ascundă urmele.

Victor ajunge pe iahtul Mariei și o surprinde goală după o partidă de amor.

Face cu ea un pact în care se obligă să o omoare pe Heloise care îl trădase, angajând pe killerul ceh.

Mimează mopartea Mariei, aceasta dându-i un pandant cu sîngele ei ca să-l arate lui Heloise ca dovada morții surorii sale.

Victor ajunge la cazinoul pe care-l construia Heloise să-și ia banii după acțiunea contra Mariei.

Aici Heloise însoțită de sicario (ucigași în spaniolă) spune că se simte trădată că nu crede că i-a ucis sora și că o să-l omoare. Dar când situația devine critică Lavandier este împușcat de un sniper. Acesta era chiar cehul care făcuse un pact cu Victor să o omoare pe Heloise și să împartă banii dați acum de Maria. În răvășeala care urmează cu oameni împușcați de sniperi, Victor îl ucide pe bodyguardul lui Heloise credinciosul Perro (câinele) și sniperul o împușcă pe Heloise.

Finalul este la un cabaret părăsit unde se vede cu Maria care venea cu sicario ei și cu două valize burdușite de bani. Cehul era pregătit să o împuște pe Maria, dar plănuia să-l împuște și pe Victor. Victor prevăzuse mișcarea cehului și-l împușcă el.

Cu Maria se ajunge la o discuție similară cu Heloise, o omorâse pe aceasta și Maria putea să-l omoare și ea pe Victor. Victor îi spune că se poate, dar va fi arestată imediat pentru că poliția este deja alertată și cu un cadavru n-o să scape. Victor scapă nevătămat și Maria este arestată pentru că omorâse pe un strain, pe ceh cu pistolul care avea amprentele ei și-l folosise de fapt Victor.

Victor scapă și rămâne cu banii pa care îi va da unui avocat panamez să-i expedieze către conturile sale.

Finalul este o ultimă întâlnire Joanna, care-l bănuiește că ar fi asasinul străin. Ea primise o scrisoare cu toate datele întâlnirii de la cabaret, un aranjament făcut de Victor care pusese un homeless să scrie această scrisoare. Joanna îl pune să scrie o propoziție și răsuflă ușurată că scrisul nu corespundea!

Final, Victor scapă nevătamat tare și din această aventură extraeuropeană și Tom Wood are timp să scrie alt roman.

Aflu că deja i-au fost cumpărate drepturile pentru primul roman ca să fie ecranizat, de abia aștept filmul, sau serialul.

Am recitit postările anterioare despre romanele lui Tom Wood și nu sunt de loc mulțumit, sunt prolixe și ne le prea înțelegi, așa că îmi cer scuze cititorilor mei.

Vă reamintesc câteva din prezentările romanelor lui Tom Wood:

https://negutjoe.blogspot.com/2015/06/the-hunter-de-tom-wood.html

https://negutjoe.blogspot.com/2015/06/the-enemy-de-tom-wood.html

https://negutjoe.blogspot.com/2016/09/note-de-lectura-time-to-die-de-tom-wood.html

https://negutjoe.blogspot.com/2017/10/the-final-hour-de-tom-wood.html

Flautul fermecat cu Ion Bogdan Ștefănescu și Alexandru Repan

În această seară am avut din nou plăcerea să îl avem în mijlocul nostru pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, dar de data aceasta însoțit de actorul Alexandru Repan în cadrul turneului Flaut la Puterea Poeziei. 

A fost un program special, Ion Bogdan Ștefănescu a venit împreună cu arsenalul său de flaute speciale, de la piculină la flautul bas, îndoit că ar fi prea lung.

În plus se află un fluier popular pe care maestrul Ștefănescu ne-a lămurit că este tilinca!

Ion Bogdan Ștefănescu și Alexandru Repan

Progranul muzical i-a aparținut maestrului Ioan Bogdan Ștefănescu care a cântat la flautele de pe scenă însoțit și d eun fundal muzical. 

Între reprizele muzicale maestrul Alexandru Repan ne-a încântat cu vocea sa specială citind poezii din marii noștri clasici, Eminescu, Coșbuc și Blaga. 

Am ascultat splendide poezi precum Nu știam a muri vreodată - Odă în metru antic, sau Glossa. Din Blaga am urmărit Veniți lângă mine tovarăși. 

Și cum am auzit și din Glossa eminesciană același cuvânt vechi românesc: tovarăș, acum îmi dau acum seama cum a putut fi atât de demonetizat de comuniști.

A fost o seară încântătoare de muzică și de poezie românească. 

Ziua Italiei la Filarmonica Pitești

În această seară am avut parte de muzică italiană cu ocazia Zilei Naționale a Italiei, care a avut loc pe 2 iunie.

Orchestra Filarmonicii Pitești a fost condusă de dirijorul italian Francesco di Mauro și partea vocală a fost asigurată de soprana Bianca Ionescu.

S-au cântat mai multe uverturi din operele italiene ale secolului XIX și melodii celebre ale repertoriului vocal italian.

Concertul a debutat cu Uvertura la opera Norma de Bellini. 

Orchestra condusă de dirijorul Francesco di Mauro

A urmat melodia La Danza a lui Rossini cântată de Bianca Ionescu care nu prea i-a ieșit.

Au urmat două uverturi celebre aparținând lui Rossini:

Uvertura la Coțofan hoață și 

Uvertura la Guglielmo Tell

Bianca Ionescu

Remarc că toate aceste uverturi sunt extrem de ritmate, cea a lui Tell aducând cu celebrele melodii dedicate cavaleriei.

După pauză Bianca Ionescu ne-a cântat Torna surriento de Ernesto de Curtis, în acompaniamentul orchestrei conduse de Francesco di Mauro, de data asta mai bine!

A urmat apoi frumoasa Uvertură la Nabucodonosor de Verdi, unde am recunoscut măsurile celebrului Cor al Robilor folosit de patrioții italieni în reunificarea patriei lor.

Doamna Bianca Ionescu a interpretat apoi celebra melodia Santa Lucia.

Orchestra condus de di Marco a interpretat o superbă melodie Intermezzo din opera Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni interpretată în special de secția de coarde.

Este o melodie dedicată nopții pascale și am reaudiat-o cu mare plăcere când am scris aceste rânduri.

O altă melodie interpretată de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de dirijorul italian a fost Uvertura la Traviata, povestea tristă Dama cu Camelii a lui Dumas fiul.

În final am audiat două melodii foaret populare Fuiculi, funicula și O sole mio în interpretarea Biancăi Ionescu care a făcut un bis la ultima melodie. 

Lumea a aplaudat generos interpretările, orchestra a funcționat foarte bine sub conducerea lui Francesco di Mauro.  




  

Dark Sacred Night de Michael Connelly

Acest roman este din seria Harry Bosch a autorului Michael Connelly.

Aceste romane au fost ecranizate în serialul Bosch care a fost subiectul unei postări https://negutjoe.blogspot.com/2018/10/bosch-seria-iv-2018.html.

Am mai citit recent un roman din această serie 

https://negutjoe.blogspot.com/2018/10/two-kinds-of-truth-de-michael-connelly.html.

În ambele romane ce îl au în centru pe detectivul Hieronymus Bosch, autorul referă acest personaj cu numele faimosului pictor flamand cu același nume, a căror viziuni fantastice și groaznice pot trimite la activitatea de polițist a lui Bosch în Los Angeles Acesta este deja un polițist la pensie însă angajat în poliția San Fernando, o suburbie a marelui oraș de la malul Pacificului.

În acest roman în afara simpaticului Bosch apare și o tânără polițistă de rasă mixtă originară din Hawai, Renee Ballard.

Renee Bzallard este o polițistă care face mai ales tura de noapte în cartierul Hollywood.

Aici într-o noapte dă de Bosch care investighează o crimă din 2009, romanul are loc în 2018, deci acum 9 ani. Ballard devine interesată de acest caz și începe să-l ajute, făcând cercetări printre documente rămase în arhiva secției de poliție. 

Bosch o găzduia pe Elisabeth, mama lui Dasy Clayton, tânăra ucisă în această crimă, lucru care crease deja tensiuni între Bosch și fiica lui Maddie. 

Ballard este o sportivă desăvârșită, este mare amatoare de surf și când are timp se duce pe malul Pacificului să practice acest sport. 

Între timp ea rezolvă direct afaceri  de poliție de la Hollwood. 

Una privește o tentativă de viol comisă asupra unei tinere de cître un celebru comedian, gen Seifneld.

Afacerea se rezolvă pentru că acesta are înregistrarea afacerii de amor și reiese clar că totul a fost consensual și nu silit, cum minte tânăra. 

În alta depistează pe un individ care furase niște desene de Andy Warhol de la o vecină decedată, cu pretextul că voia să le protejeze. 

În același timp Bosch este implicat în altă crimă nerezolvată comisă de unul din șefii bandelor de gangsteri din zona San Feranando.

De remarcat că toți acest gangsteri sunt de origine hispano-mexicană, dar și partenera lui Bosch este o polițist de aceeași origine.

Bosch reușește să dea de o informație că în acea crimă, comisă tot acum câțiva ani de un gangser local, acesta ar fi testat în prealabil pistolul pe peretele unui garaj din zonă. Bosch reușește să dea de urmele glonțului în peretele garajului, care acum are un alt proprietar.

Un polițist, fost coleg de școală cu gangsterul însă i-a dat numele denunțătorului și acesta a fost executat. Bosch îl silește pe polist să recunoască că a dat informația gangsterulu și acesta are o tentativă de sinucidere, care duce la suspendarea lui Bosch. 

Bosch primește avertismentul că gangsterul este pe urmele lui, dar este prea târziu, este capturat din casa aflată pe vârful dealului sub care este celebra inscripție HOLLYWOOD.  

Ballard reușește să o contacteze pe Maddie, fiica lui Bosch. Aceasta avea pe smartfone o aplicație care urmărea telefonul tatălui ei. Ballard identifică ultimul loc unde a fost adus Bosch și trimite un elicopter în cercetare. Gangsterii îl capturaseră pe Bosch folosind oamenii unui cartel mexican și l-au închis pe Bosch într-un fost adăpost de câini. Ballard îl eliberează pe Bosch și echipa SIS de urmărire și neutralizare a gangsterilor din Los Angeles intră în acțiune și îl identifică pe gangster. Rezolvarea este de filme din   zonă. Șoferul avea un pistol și când li se cere să se predea, acesta avea pistolul cu care voia să-l predea, dar poliția pretinde că ar fi vrut să-l folosească și-i împușcă mortal pe gangster și șofer. 

Între timp Ballard identifică aproape precis cine ar fi putut  comite crima împotriva lui Daisy Clayton.

Se duce la garajul unde lucra suspectul. Reușește să intre printr-un luminator și găsește o dubă unde s-ar fi produs crime de tipul investigat. Dar între timp apare suspectul criminal care își dă seama că este cineva în garaj. O amenință să iasă, dar este neutralizat de Bosch care primise informația unde se afla Ballard. Și așa se revanșează Bosch față de Ballard. O expediază pe Ballard la secție și o avertizează să nu spună nimic, despre afacere, lucru care ar fi dat-o afară din poliție. El se ocupă singur de interogatoriul suspectului. Găsește niște acid sufuric și-l amenință că toarnă peste el dacă nu mărturisește. Acesta recunoaște crima împotriva lui Daisy Clayton și a fiicei lui Bender, un proprietar de cluburi de striptease și Bosch îl înregistrează. Lasă reportofonul în brațele  suspectului și pleacă.

Ajunge la secția de poliție Hollywood unde erau puținele din telefoanele cu monede, acum sunt doar smartfonuri! 

Dă un telefon în semn de răzbunare lui Bender și-i spune unde se află ucigașul fiicei lui, dar are un moment de luciditate responsabilă și anunță poliția care ajunge înantea lui Bender.

Finalul anunță că cei doi vor continua colaborarea fructoasă care, probabil se va materializa într-un nou roman.

PS 

După citirea acestui roman am văzut aseară un film englezesc, Avengement, un film cu unul din actorii noi duri ai ecranului britanic, Scott Adkins. Filmul este plin de bătăi și durități în care actorul este expert în genul Jean Claude Van Damme, pe care îl admiră!

Rezultă că-mi plac filmele dure, ceea ce nu-i departe de adevăr, dar nu mai sunt filme bune cu subiecte adevărate, păcat!