sâmbătă, 28 martie 2026

Code 3 film comedie & drama


La recomandarea prietenului Vlad, am căutat și am văzut filmul Code 3.  Este un film foarte bine realizat emoționant.

Filmul este despre viața de pe ambulanță într-un oraș imens precum Los Angeles. Protagoniștii sunt cei care lucrează pe o ambulanță, deși în subtitrare apare SMURD. Nu este SMURD, care lucrează la noi cu pompierii, este o ambulanță care lucrează la cazuri de prim ajutor și victimele unor accidente, bolnavii sunt duși la spital la Urgențe, ER în engleză.

Meseria de paramedic pe ambulanță de salvare este meseria unui om în continuu contact cu moartea, pentru că urgențele medicale te pot duce la oameni care deja sunt decedați, sau că până ajung la spital pot muri. Cum am spus este viața stresantă a celui care aplică medicina de urgență până când pacientul ajunge la spital. Alături de el este șoferul mașini salvării. Câteodată mai au în mașină și un novice care va deveni paramedic pe salvare. 

Într-o primă etapă ei au un ucenic. Ajung împreună la o drogată și când i se aplică procedura se trezește și îi umple pe toți cu ce varsă pe gură.  

Însă într-o noapte cu ei vine și o tânără care vrea să învețe meserie. Interpretul paramedicului Randy este Rainn Wilson un actor care face un rol mare. Partenerul lui este șoferul Mike, care negrul Lil Rel Howery. Tânăra novice Jessica este interpretată de Aimee Carrero. Randy este stresat este în burnout și nu mai suportă meseria, așa că vrea să lucreze în asigurări și află că va fi angajat. Astfel va petrece ultima tură de 24 de ore. Și au loc evenimente comice, dar dramatice.  Au grijă de un nebun care umblă în pielea goală, apoi duc la psihiatrie un negru imens care se crede președintele SUA. Aici un rol principal îl are Mike care se dă de la Secret Service. Apar inopinat cei de la poliție, dar Mike este suficient de convingător și bolnavul psihic urcă în salvare și polițiștii nu intervin. Sunt și episoade dramatice când un adolescent  mexicano american face un stop cardiac, lovit de o minge de base ball. Este îngrijit și resuscitat și ajunge la spital unde, din păcate moare! Alt episod mai dramatic este un accident pe autostrada care duce la aeroportul LA. Credeam că doar în România sunt șoferi cretini, sunt și în America, așa că pompieri blochează drumul ca să nu mai pătrundă în zona accidentului tâmpiți iresponsabili. Un automobil are numai decedați, dar în celălalt este o femeie grav rănită și copilașul ei care a scăpat nevătămat. La Urgențe un doctor nesimțit nu vrea să o primească și Jessica îi dă replica este și ea este doctorul Romero în rezidență, chiar la acest doctor care-i demonstrează că se califică la urgență. 

Randy merge la noul loc de muncă, dar după o zi la asigurări se reîntoarce la meseria și vocația lui, de salvat vieți.

Un film bine realizat și emoționant.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu