Istoria literaturii române contemporane 1900-1937 de E. Lovinescu

Cu acest op am terminat de citit cele mai importante cărți scrise de E. Lovinescu.

Lovinescu se consideră urmașul lui Titu Maiorescu privind literatura română. Pentru Maiorescu ceea ce conta în literatură era criteriul estetic, nu alte lucruri. Pe aceeași linie se situa și E. Lovinescu. La începutul secolului XX în loc să primeze normele estetice fixate de Maiorescu s-au impus vehement două curente literare, sămănătorismul și poporanismul. 

Sămănătorismul a fost un curent literare care-și avea originea ideologică în scrierile politice ale lui Mihai Eminescu și ideile conservatoare moldovene. De aceea corifeii acestei literaturi erau în primul rând moldovenii. Liderul acestui curent a fost Nicolae Iorga și revista Sămănătorul. Se cultiva o literatură lipsită de norme estetice, dar o privire nostalgică ale bunelor rânduieli ale medievalității, domnitori, drepți și harnici, boieri răi și țărani buni. Principalul scriitor al acestui curent a fost de departe Mihail Sadoveanu, care a produs o grămadă de emuli lipsiți de orice valoare literară. 

Un alt curent important în literatura de început de secol a fost poporanismul cultivat de revista Viața Românească, condusă de Constantin Stere și Garabet Ibrăileanu. Este un curent ideologic influențat de narodnicismul rusesc adus de Dobrogeanu Gherea, dar mai ales de Stere, care trăind în Basarabia țaristă a fost puternic influențat de ideile narodniciste și socialiste. Capodopera poporanistă este o surpriză, scrierea autobiografica a lui Stere, În preajma revoluției. Am avut ocazia să citesc vreo 7 volume din această carte, care descrie viața în Basarabia rusificată, lupta revoluționară a personajului care este Stere.  

Lovinescu este promotorul literaturii moderniste cultivate în cenaclul său prin revista Sburătorul.

Lovinescu se apucă de clasificarea acestor scriitori pe curente literare, producții poetice, scrieri de proză și romane și în final și opere dramatice. Sunt o mulțime de scriitori care nu mai spun nimic azi. Ca poeți, Lovinescu îl indică pe Arghezi ca cel mai important poet modernist, dar și pe Lucian Blaga, pe Bacovia, pe Ion Barbu. Nu lipsește nici simbolistul Ion Minulescu. 

În roman Rebreanu este considerat cel mai important, alături de Hortensia Papadat Bengescu. Alături de acesta sunt remarcate cele două romane ale lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război și Patul lui Procust. Nu lipsește nici romancierul de succes Cezar Petrescu, dar și Gib Mihăescu cu romanele lui psihologice. 

În creația dramatică este remarcat Mihail Sorbul cu Patima roșie, dar și piesele psihologice ale lui Camil Petrescu. Nu apare Mihail Sebastian, piesele lui, după mine cele mai bune din interbelic, apar după 1937. 

Ce este interesant, este faptul că în interbelic a existat o literatură a scriitorilor evrei care se ocupă de problemele ghetoului evreiesc. Este vorba de I Peltz, de Ion Călugăru, dar și Mihail Sebastian cu De 2000 de ani. Față, de celelalte minorități, evreii români au scris în limba română și fac parte din literatura română. Cum ne este cazul Herthei Muller, care este ea originară din România, dar a scris în limba germană. Scriitorii evrei au emigrat pe rând în Israel și nu mai apar distinct în postbelic.

Cartea lui Lovinescu este extrem de importantă pentru că acesta este urmașul direct al lui Maiorescu, continuat de G. Călinescu și azi de opera lui Nicolae Manolescu.

Addenda

O făclie de Paști de I. L. Caragiale

Nu citisem această nuvelă și am descărcat-o de net.

Este o scriere care arată că spre finalul anilor 1800 Caragiale devine interesat de naturalism, care se soldează cu piesa Năpasta și cu această nuvelă. Personajul principal este Leiba Zibal, un proprietar de han din apropierea Iașilor. El angajează pe Gheprghe, un fost pușcăriaș să muncească pentru hangiu, dar se dovedește rău și leneș. Este dat afară de Leiba, pe care-l amenință că o să-l prade odată. Asta se întâmplă chiar în noapte de Paști.  Niște tâlhari vin să prade în frunte cu Gheorghe. Aceștia încep să găurească poarte ca să îndepărteze lemnul care bloca poarta. Când Gheorghe bagă mâna să deschidă, Leiba îi blochează antebrațul și îi dă foc cu o făclie. Gheorghe urlă de durere și se pare că moare. Chestionat de oamenii veniși de la slujba de Paști el le dă replica:

Leiba nu-i jidan, e goi că a aprins o făclie de Paști!