Blaga În căutarea numelor de Florina Ilis

Cu Lucian Blaga eu am o istorie pe care vreau să o redau, deși am mai scris despre ea. Eram în 1971 la o întâlnire a studenților cu scriitorii,  la Casa de cultură a studenților. Era prezent și Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor Români. S-au purtat discuții și a venit momentul întrebărilor și eu m-am ridicat și am întrebat de ce Lucian Blaga nu a fost studiat de mine în liceu în perioada 1963-1967. Zaharia Stancu a bălmăjit ceva despre un bust al lui Blaga realizat de Cornel Medrea, care se află aruncat la un CAP, cât este premiul Nobel, Blaga fiind propus pentru premiul Nobel pentru literatură. Și eu am replicat că nu mă interesează de ce Lucian Blaga nu a luat premiul Nobel, ci de ce noi elevii nu  l-am studiat pe Blaga. A urmat un ropot puternic de aplauze din partea studenților prezenți. După întâlnire Stancu m-a chemat și m-a întrebat de unde sunt și i-am spus cu mândrie că sunt ploieștean de la liceul I. L. Caragiale. ''Aha, care va să zică ești republican'' a replicat Stancu, în sensul că am o gândire independentă. Am citit Spațiul Mioritic și am încercat și alte opere filosofice ale lui Blaga. Mai puțin poezie, cu toate că este extraordinar de frumoasă. 

Blaga a scris două cărți autobiografice, Hronicul și cântecul vârstelor și Luntrea lui Caron pe carele-am citit. Florina Ilis s-a angajat și a scris o biografie romanțată, această Blaga - În căutarea numelor. Este o  carte care se ocupă de muzele inspiraționale ale lui Blaga care l-au făcut să scrie mai multe volume de poezii. Se pare, spune Florina Ilis că lui Blaga îi trebuiau niște muze feminine să-l inspire în poezie. A fost Domnița Gherghinescu Vania, tânăra soție a lui Gherghinescu Vania și el scriitor, poreclit și Ștefan Micle, după soțul muzei eminesciene. Au mai fost și Eugenia Mureșanu, Elena Daniello. Apoi au mai fost alte tinere precum studenta italienistă Coca, si non e vero e ben trovato, sau studenta din tren?! Apoi transpar relațiile încordate cu puterea comunistă, care l-a exclus din Academie și l-a îmbrâncit din postul de profesor la Universitatea din Cluj în acela de bibliotecar. Totul este prezentat ca proză fantastică amestecând vremurile, când era diplomat și apoi profesor la Sibiu. Și totul apare ca o varză narativă. Cel mai tare m-a enervat că Florin Ilis bagă ca și-ul ca să evite cacofoniile. Putea să folosească alte formulări?

Cartea, după mine, este un eșec!