sâmbătă, 19 august 2023

Paris Diversion de Chris Pavone









 










În vacanța din Ardeal am citit și câteva cărți, unele pe tabletă cum este prezenta sau pe hârtie cum a fost Istoria României de Pecican.

Prezenta carte Paris Diversion de Chris Pavone este o carte thriller. Personajele principale sunt expații, cei care trăiesc în străinătate, în cazul de față americani la Paris. 

Personajul principal este Kate Moore, care de fapt a lucrat și lucrează pentru CIA. Parisul se află în plină alertă teroristă. Mahmoud un magrebian este dus de o dubă în piața Muzeului Luvru. El poartă o centură explozivă și geantă metalică. Sunt anunțate și alte bombe plasate în alte puncte ale orașului. Autoritățile sunt în alertă, să-l împuște pe terorist, dacă explodează și distruge muzeul și mai are o geantă care poate conține o bombă murdară. A acum o paranteză, mă enervează teoria bombei murdare. Ea ar conține deșeuri înalt active, păi acestea l-ar omorî pe purtător, greu de înghițit această teorie. 

În paralel în Hong Kong și în Mumbai se desfășoară evenimente cu caracter terorist.

Kate, mamă este preocupată de cei doi copii ai ei aflați la o școală internațională. Soțul ei Dexter este analist financiar. Niciunul nu prea are habar ce face celălalt. 

În Paris se află și Hunter Forsyth CEO al unui fond de investiții care se pregătește să dea o lovitură de proporții printr-o operațiune care-i va aduce multe milioane. El este abordat de un om al ambasadei americane sub pretextul că trebuie mutat într-o casă conspirativă din motiv că viața i-ar fi amenințată. 

Kate și-a salvat soțul dintr-o afacere în care a câștigat 25 de milioane de dolari de pe urma unui traficant de arme. Ea cedează bani CIA care o fac șefă a unei celule CIA independente care acționează în Paris.

Apare și o femeie, tânără mamă aflată la Veneția. Ea se află în spatele acestei diversiuni teroriste, menite să îl compromită pe Forsyth și pe Dexter. Dexter fusese partenerul femeii, foste angajate în FBI care puseseră la cale jefuirea traficantului de arme, dar nu se alesese cu nimic, din cauza lui Kate Moore.

Va reuși diversiunea?

Asta ne spune cartea citită până la capăt.


Un comentariu: