Dr. Jivago de Boris Pasternak, unul marile romane ale secolului XX

După cum am mai scris am revăzut pe marele ecran dramatizarea romanului Dr. Jivago făcută de regizorul David Lean.

Filmul mi-a plăcut foarte mult și am decis să recitesc romanul, care nu-mi lăsase o impresie deosebită la prima lectură. Ce eroare!

Am revitit romanul cu sufletul la gură, este unul din marile romane ale secolului XX, pentru care Pasternak a binemeritat Premiul Nobel. 

Este romanul care anunță romanele lui Alexandr Soljenițîn. 

Din acest motiv a fost interzis în URSS în vremea domniei lui Hrușciov, chiar dacă epoca stalinistă se terminase.

Este un roman polifonic, de mare respirație, este poetic, pentru că descrierea naturii la Pasternak are un rol prioritar. Este romanul imensității, a nesfârșirii Rusiei. Este un roman despre iarna rusă, albă și imaculată, stropită cu sângele inocenților. Dar cel mai important este un roman de dragoste.

Este romanul tragediei ruse care aștepta revoluția ca o izbăvire, ca o împlinire a doleanțelor privind democrația, de iluminare a poprului, a țăranilor chinuiți de autocrația țarilor și a boierimii nemiloase. Și de ce au avut parte de frustrați plini de ură împotriva burjuilor, precum apare personajul Antipov, soțul Larei, care întruchipează cumva pe liderii revoluției bolșevice, pe Lenin, sau pe Troțki. 

Jivago, tânărul gimnazist plin de elan alege să fie medic să vindece oameni, dar este interesat și despre literatură, despre destinul omului. El oscilează între cele două femei de care este egal îndăgostit, de Tonia, soția lui, care reprezintă partea credincioasă și stabilă a sentimentelor lui Jivago și Lara, frumoasa soție a lui Antipov, de care este atras ca de o gaură neagră.

Cele mai frumoase pagini sunt cele de la Varîkino, unde se refugiază împreună cu Lara și începe să scrie poezii. Am și citit poeziile sale, în ritm popular, sunt multe pasteluri ce-mi amintesc de Alecsandri, dar și poezii religioase.

Pentru că mai este o latură a romanului, a credinței în Dumnezeu, credința pe care o transmite spiritul rus. 

Jivago este medic în timpul războiului mondial unde o revede pe Lara, care este asistentă medicală, după ce o văzuse prima oară ca gimnazistă (liceană) împreună cu spiritul malefic care era Komarovki la Crăciunul antebelic.

Apoi Jivago este capturat de partizanii Armatei Roșii în taigaua siberiană care luptă împotriva armatei albilor condusși de Kolceak. Jivago detestă în mod eagl ambele armate, cu ideologia marxistă mincinoasă și cu albii care reprezintă comportamentul arogant al aristocrației ruse.

Finalul romanului este trist, fără speranță. Jivago reîntors la Moscova se atașează de Marina, fiica portarului Markel și are cu ea două fete. Tonia împreună cu tatăl ei și cei doi copii, fiul Șura și fiica Maria sunt exilați în Franța unde Jivago spră să ajungă. Moare de inimă. La moartea lui apare și Lara ritualul înmormântării este supravegheat de Evgraf, fratele vitreg, ajuns general sovietic. El împreună cu Lara aranjează manscrisele rămase de la Jivago. Lara dispare, prinsă probabil de autorități și trimiă în Gulag. 

Despre gulag vorbesc în epilog și prietenii lui Jivago, Mișa Gordon și Dudorov, care au ajuns ofițeri în armata sovietică care luptă împotriva hitleriștilor. Ambii au trecut prin Gulag, locotenentul Gordon trimis la muncă forțată i se oferă șansă să lupte împotriva fascisștilor și este trimis în linia întâi, iar maiorul Dudorov ajunsese într-un lagăr mai  facil, este reabilitat și predă la Universitate. Din discuția lor se desprinde figura spălătoresei Tania, fiica pierdută a Larei în Extremul Orient. Ea seamănă foarte tare cu tatăl ei, este remarcat de Evgraf Jivago și luată sub protecție. 

Romanul este plin de mici povestioare, destinele unor oameni care au su nu legătură cu Jivago. 

Este și romanul coincidențelor unele fericite, altele nu. 

De fapt într-un fel  romanul reflectă și povestea de dragoste a lui Pasternak cu o tânără care-i devine dactilografă.

Romanul este luat din URSS de editorul comunist italian Feltrinelli. Este publicat în 1957 și are un succes enorm care-i aduce Premiul Nobel, pe care este obligat de autoritățile sovietice să-l refuze. 

Cei care-l dau afară din Uniunea Scriitorilor sunt numele celor care mi-au otrăvit copilăria cu romane false și ticăloase de îndoctrinare în frunte cu Fadev autorul romanului Tânăra Gardă. 

Apare în limba rusă abia în 1988, în timpul lui Gorbaciov. 

Este unul din romanele care au marcat literatura rusă, este un reper ca de altfel Maestrul și Margareta a lui Bugakov, Viață și Destin a lui Vasili Grossman și mai ales romanele lui Soljenițîn, repere intelectuale de mare calibru.