Vacanţă în Ardeal - o zi prin împrejurimile Avrigului

Pensiunea Albota

 

harta pensiunii Albota

A doua zi pe 23 august, pe vremuri zi importantă, Măriuca ne-a oferit o excursie prin împrejurimi Arpaş, Cârţişoara, Cârţa.

Vremea nu era bună, a plouat dar nu era frig şi aşa ne-am putut bucura de cele ce vom vizita.

Primul obiectiv a fost Pensiune Albota.

Am ajuns acolo pe drumul spre Arpaş pe un drum spre munte proaspăt asfaltat şi am

ajuns într-o zonă superbă pe râul Arpaş. Aici un întreprinzător sas, Martin a fondat o păstrăvărie cum eu personal nu am mai văzut.

Sunt păstrăvi de toate mărimile de la din cei mici la unii imenşi care erau special pentru reproducere. În acest iaz am văzut exemplare imense de peste 10 kg.

În alt iaz am văzut şi sturioni pe care domnul Martin i-a primit de la alt crescător de peşti după cum mi-a relatat. Pentru că am avut şansa să mă conversez cu acesta. Mi-a explicat că păstrăvii albi sunt albinoşi din modificări genetice care au fost dezvoltaţi de danezi şi care au o carne specială pentru filetul de păstrăv.

În această păstrăvărie poţi să devii pescar plătind doar 5 lei, dacă ai prins atunci exemplarul trebuie plătit şi este altceva.

Am ajuns când o echipă coordonată chiar de patron recolta păstrăvi de mărime normală, cam 15-20 cm pentru iazul unde se pescuia. Era însoţit de un frumos exemplar de Golden Retriever şi se întreţinea cu o familie de germani aflaţi în vizită.

Pensiunea îşi procură energie electrică de la o micro hidrocentrală amenajată pe râul Arpaş.

Zona este magnifică dar Măriuca ne-a  spus că mai avem de vizitat şi am plecat de aici.

 

Domnul Martin cu nemţii şi căţelul Golden TRetriever

Mânăstirea Cârţişoara

Drumul l-am continuat spre Mânăstirea Cârţişoara printr-o zonă de păşune cu mesteceni care îndrăznesc să spun că semăna cu cele din Germania cea verde! Drumul nu mai era asfaltat dar era foarte bine aranjat,probabil că era structura pentru o asfaltare apropiată.

Am ajuns într-un colţ de pădure la Mânăstirea Cârţişoara. Este nouă, a fost refondată după 1990 pe un loc de ctitorie de pe vremea lui Mircea cel Bătrân care era şi Herţeg al Făgăraşului.

În prezentarea mânăstirii răzbate ura cam ciudată pe catolici, cauzată de excesele generalului austriac Bukow care a distrus mânăstiri ortodoxe în Ardeal.  

Din fericire în acea vreme fruntaşii români nu s-au împiedicat în dispute dogmatice şi au acţionat împreună împotriva împilării conaţionalilor de aristocraţia maghiară. Pentru că nu am citit nicăieri despre dispute de acest gen şi prelaţii ortodocşi şi uniţi greco-catolici au salutat cu entuziasm Unirea din 1918 la Adunarea de 1 Decembrie de la Alba Iulia.

Eu în adolescenţă am trăit o altă mare nedumerire privind Şcoala Ardeleană iniţiată de intelectuali români de religie unită. Acest lucru era strict cenzurat şi în cartea noastră de Literatură Română autorii manualului constatau cu mare satisfacţie despre punerea în discuţie a infailibilităţii papale. Mă întrebam de acest lucru pentru că habar nu aveam că nu Samuil Micu, Petru Maior şi Gheorghe Şincai erau uniţi, educaţi la Roma. În Lepturariul Românesc al lui Aron Pumnul, care cred că era şi el unit, dar care a fost profesor în Bucovina ortodoxă el remarca spusele unui intelectual ardelean că românii din sud, din Principate nu au prea mari reflexe naţionale.

Sentimentul naţional al românilor l-au trezit ardelenii uniţi şi acestei biserică samavolnic desfiinţată de comunişti îi datorăm retrezirea mândriei naţionale.

Şi prin mătuşa Ana, sora mamei, călugăriţă unită îi datorez pentru că a adus-o la  pe mama la Ploieşti unde mi-a întâlnit tatăl.

Aşa că eu sunt foarte bucuros că biserica unită a reînviat şi nu mă deranjează de loc chiar dacă sunt ortodox în continuare.

Gugumăniile apărute în presă privind anumite hotărâri de la recentul Sinod ortodox din Creta că ar afecta puritatea ortodoxiei mă întristează.

Această ramură eretică a creştinismului, pentru că patriarhul de la Constantinopol nu a mai recunoscut supremaţia papală, împins de interesele mici şi prostia  împăraţilor bizantini în 1054 trebuie să redevină ecumenică şi să reapropie de cealaltă ramură catolică.  Suntem toţi creştini şi idioţenii medievale de acum 1000 de ani trebuie lăsate la o parte.

Oricum m-am bucurat la Mânăstirea Cârţişoara de frumuseţea peisajului, de aerul patriarhal şi de atmosfera sfântă a unei aşezări monahale.

La Muzeul Badea Cârţan

Badea Cârţan

Coborând pe şoseaua Transfăgărăşanului am intrat în Cârţişoara şi am ajuns la Muzeul Badea Cârţan.

Badea Cârţan a fost un păstor român autodidact care a plecat pe jos spre Roma spre a le arăta italienilor de la Roma cum arată daci sculptaţi pe columnă.

Casa lui Badea Cârţan

În curtea muzeului se află o veche clădire a casei lui Cârţan din bârne şi zugrăvită în albastru pe dinafară şi acoperită cu trestie. În interior se observă o mică bucătărie cum întâlneşti pe la munte şi în cealaltă cameră un interior clasic ardelenesc inclusiv coşul de nuiele agăţat de tavan în care erau legănaţi copii de ţâţă.

În spatele clădirii era şura  la fel acoperită cu trestie. Însă ustensilele din gospodărie mi-au reamintit de copilărie unde am revăzut toate aceste scule şi unelte necesare într-o gospodărie tradiţională.

A fost o mare plăcere să văd amintirea unui dintre românii cu care ne mândrim şi azi.

La Cârţa la mânăstirea cisterciană

Parcul de lângă Mănăstirea cisterciană Cârţa

Următorul obiectiv al excursiei noastre a fost mânăstirea cisterciană din Cârţa. 

Cârţa a avut o importantă populaţie săsească şi mânăstirea este parte a acestei moşteniri. Trecem printr-o localitate exemplară cu asfalt bun pe şoseaua principală. Cam toate faţadele caselor sunt zugrăvite de curând şi în dreptul fiecărei case sunt jardiniere.

Harta Ardealului săsesc

Totul se datorează primarului Magheru, fost tehnician la Mârşa. După nume se pare că primarul este oltean, dar asta nu l-a împiedicat să fie un excelent primar căruia i s-a dus buhul în zonă.

Măriuca şi-ar dori un primar la fel. Klingeis a dezamăgit-o!

Ajungem la ruinele mânăstirii care arată foarte impresionant şi monumental. Asta mi-a amintit de ruinele de la Hollyrood Castle din Edinburgh. Monumentul a fost se pare recondiţionat şi cu bani europeni.

Afişele subliniază că nu este opera saşilor, ci a călugărilor cisterciene originari din Citeaux, Franţa, călugări de origine burgundă care certifică faptul că parte însemnată din coloniştii saşi erau din zonă deci din Luxemburg de unde şi legăturile Sibiului cu această mică metropolă şi stat europene. 

Dialectul din zonă aduce cu cel vorbit şi azi de luxemburghezi. Mânăstirea a fost fondată în 1201 cam în timpul celei dea doua Cruciade. Mânăstirea a fost distrusă inclusiv de turci dar a rămas turnul specific goticului burgund şi capela care a devenit biserică luterană. Poţi vedea locul unde se citea Evanghelia şi în curtea bisericii se află un cimitir al militarilor germani morţi în Marele Război 1914-18. Pe unul din ziduri tronează şi statuia lui Roland eroul lui Karl der Grosse - Charlemagne. Aflu dinspre Neagu Djuvara că românescul crai pentru vine chiar de la împăratul Carol cel Mare.

Biserica luterană

Interiorul bisericii este baroc cu două orgi şi totul este pregătit pentru slujbă, doar enoriaşi mă întreb dacă mai sunt.

Zona aceasta are puternice tradiţii germane prin saşii care sunt stabiliţi aici de mai mult de 800 de ani. Din păcate comunismul i-a alungat, nu administraţia românească după 1918 cum sugerează un neghiob cu nume unguresc. Ungurii au reuşit chiar să maghiarizeze pe şvabii din Satu Mare prin intermediul politrucilor comunişti care abundau după 45.

Observ că unii dintre saşi au revenit şi unii prosperă şi este un lucru bun, românii îi aşteaptă cu braţele deschise, nimeni n-ar obiecta dacă ar re-emigra.

Statuia lui Roland 

Locul Evangheliei

Şi aşa a luat sfârşit o zi extrem de interesantă prin zona de unde începe partea nordică a şoselei Transfăgărăşan.