Note de lectură: despre Orbirea lui Canetti şi povestirile de tinereţe ale lui Marin Preda

Orbirea de Elias Canetti

La jumatea lunii iunie am împrumutat de la Bibliotecă romanul lui Elias Canetti, Orbirea. Scriitorul a luat premiul Nobel, Citisem nişte memorii scrise de Canetti care mi-au plăcut foarte mult. Născut la Rusciuk - Russe în Bulgaria într-o familie de evrei sefarzi Canetti ajunge scriitor de limbă germană după stabilirea familiei la Viena. Cartea lui de memorii Limba salvată povesteşte despre cum a ajuns să vorbească şi să scrie în germana, vorbită ca limbă secretă de părinţii lui Canetti.

Orbirea îmi fusese recomandată de Nicolae Manolescu ca fiind o capodoperă. Am luat-o ca să o citesc la mare în Grecia. M-am convins că nu este o lectură de vacanţă şi am citit încet la ea. În ultimele zile m-am hotărât să o termin.

Cartea Orbirea este o alegorie despre cărţi şi valoare cititului şi a studiului. Aceste valori sunt întruchipate de Peter Kien, savant sinolog care studiază cărţile filosofilor chinezi. Carte este şi o satiră şi o farsă cam absurdă. Într-un gest absurd de generozitate o ia de nevastă pe Theresa, menajera mult mai vârstnică. Aceasta îi acaparează bunurile şi-l dă afară din casă.

Alungat este agăţat de Fischerle, piticul ghebos, autodeclarat mare şahist care îşi propune să-l jefuiască pe Kien să facă bani să ajungă în America să-l învingă pe legendarul Capablanca. Piticul moare bătut de anagajaţii lui cu care îl jefuiau pe Kien.

Kien este salvat de fratele său Georg, neuropsihiatru de Paris la spitalul de nebuni. Acesta o îndepărtează din casă pe Theresa şi pe amantul ei intendentul bătăuş Pfaff.

Kien moare pentru că-şi dă foc la bibliotecă.

A fost o lectură dezamăgitoare.

Scrieri de tinereţe de Marin Preda

Întâmplarea face ca în multele mailuri pe care mi le trimite Dan A. să dau de un interesant ataşament. Era compus din cărţile lui Marin Preda Scrieri de tinereţe şi Creaţie şi morală sub formă PDF. Le-am descărcat imediat pentru că este totuşi stilul favorit de  lectură pe suport tabletă.

Întâmplarea face că joi noaptea spre vineri am fost la Găujani în arealul povestirilor lui Preda.

Este Câmpia Teleormanului care nu este plană, ci este străbătută de văi de unde şi denumirea de găvane, Găvanul Burdea de exemplu!

Am stat de vorbă cu Radu, fiul fostului primar şi proprietar de lac. L-am întrebat cine sunt acum noii stăpâni ai locurilor. Am înţeles că în zonă sunt trei, un individ din Costeşti, încă un fermier şi nemţoaica. Ei cultivă în proprietate sau arendă mari suprafeţe, cereale sau rapiţă.  De acum îmi dau seama câtă dreptate avea străinul pe care l-a însoţit un jurnalist, autor de reportaj în Dilema veche. Soarta acestor localităţi rurale este pecetluită, în viitorul nu prea îndepărtat ele vor dispărea. Pentru că acum sunt locuite de foşti muncitori pensionari care nu mai sunt în stare să lucreze terenurile pe care le mai au în proprietate şi care-şi consumă pensia la cârciuma din sat.

Vor supravieţui probabil doar micii fermieri crescători de animale, care la rândul lor vor fi obligaţi la cooperative, unde să-şi vândă brânza şi laptele în momentul în care consumatorii vor renunţa la brânzica uneia ca prietena mea Monica din Gliganu care vând brânza pe trotuar pe motiv de preţ scăzut. Inclusiv toţi copiii Monicăi are trei fete şi un băiat au migrat în Piteşti.

Aceste localităţi vor fi locuite în viitor de aceşti câţiva mici fermieri, sediile de ferme agricole şi câţiva nostalgici după trecuta viaţă la ţară.

Evident că coşmeliile în care au trăit alde Moromete şi alte personaje de a le lui Preda vor fi demult dărâmate, înlocuite cu mici vile cu grădină de flori în faţă. Cei plecaţi acum la muncă în străinătate nu se vor mai întoarce în aceste aşezări fantomă, ci în oraşele prospere precum Sibiul cu mari parcuri industriale, care duce mare lipsă de personal şi în care înfloreşte industria construcţiilor de locuinţe

Nu aiurez, asta mi-a confirmat-o şi vărul meu Mircea, al cărui bunici paterni sunt din Oltenia, de la Dunăre şi unde italienii cumpără pământ.

Bietul lui bunic, zis în sat Robu, pentru că robea să cumpere pământ de la beţivii de la MAT a fost urmărit apoi de comuniştii ieşiţi din aceeaşi beţivi de cârciumă care-i vânduseră pământul pentru se calificase la chiaburi!

În zona de câmpie care se pretează doar la cultivare pe loturi mari mica proprietate îşi pierde orice sens, ea va supravieţui probabil în zona de munte şi în Ardeal, şi acolo cu excepţia Banatului de câmpie sau zona Oradiei. 

Revenind la proza lui Marin Preda aceste ediţii au fost îngrijite de  Ion Cristoiu şi cuprind prima carte povestirile apărute în perioada 1942 -1944 în diverse publicaţii ale timpului. 

Ce izbeşte este naturaleţea scrierii,

forţa prozei, autenticitatea trăirilor, la 20 de ani Preda este deja un prozator format! Ţăranul de la Dunăre este legat de pământul pe care a dorit să-l stăpânească şi pentru care a plătit cu sânge în Marele Război din 1916-1918. Personajele au şi reacţii primare, moralitatea pe care o propagă biserica se suspendă în comportamentul grobian de pe mirişte şi din locurile de păscut. Au loc bătăi crunte cu ciomagul sau tentative de viol, nu-i loc de ipocrizie, animalicul este mai natural în aceste locuri. Mare parte din aceste povestiri au fost înglobate în marile romane ale lui Marin Preda, care rămâne marele nostru prozator postbelic.

Probabil că această lume este extrem de îndepărtată sofisticatelor eleve din marile licee bucureştene cu aspiraţii culturale, unde viaţa asta apropiată de excesiv de natură este o lume la care nu au acces, este o lume dispărută.

Probabil că o degustă doar nostalgici ca mine care a savurat Moromeţii acum 50 de ani cu o neasemuită plăcere, pentru că retrăiam viaţa la ţară în paternul Aluniş prahovean, cu nimic deosebit de viaţa ţăranului de la Dunăre.

Eu am avut şi posibilitatea comparaţiei cu viaţa la ţară în Avrig, în Ardealul săsesc unde micile localităţi au calitatea de burg medieval prin biserica luterană, biserica ortodoxă din secolul 17 în stil gotic sau palatul de vară al baronului Bruckenthal. Ţăranul lui Preda a dispărut, este înlocuit azi de şomer şi de pensionarul rural fost muncitor, de căpşunarul care trudeşte prin Italia sau Spania. 

Restul este doar literatură!