Jurnal de cititor

Sunt un cititor împătimit. 

De când am învăţat literele după clasa I-a primul meu roman citit a fost "Cei trei muschetari", cel găsit în podul bunicilor de la Avrig. Prin clasa a treia cucoanele şi madamele vecine cu mama o sfătuiau să-mi interzică să mai citesc romane grele precum "Contele de Monte Cristo"!

Pentru că am făcut o viaţă naveta de la Piteşti la institut lucrul cel mai plăcut în jumatea de oră era lectura. Îmi aduc aminte de alt cititor pasionat, Vinicius A. care se întindea peste două rânduri să citească şi el carte pe care op lecturam eu sau alţii.

Acum citesc folosind mai multe suporturi, hârtia, dar şi mijloacele digitale, pe laptop, apoi pe celular şi final pe tableta care copiază cel mai bine o carte.

Ziua cea mai aglomerată pentru mine este joia. Atunci ziarista de la chioşc îmi opreşte Dilema veche şi România literară. De obicei atunci fac naveta la UPB joia şi aşa am rezolvat cititul Dilemei vechi şi pot la întoarcere să apuc să lecturez şi România literară. Atunci trebuie să renunţ la lectură obişnuită de cărţi. Mai trebuie să citesc acum şi revista TIME, la care m-a abonat generos un prieten. Aici am probleme cu expresiile noi jurnalistice specifice în media americană, faţă de limba folosită în romane sau cărţile de istorie. 

Aveam o mare frustrare că nu pot să procur cărţile de istorie care mă interesau, un alt prieten mi le procură în versiune originală, adică în engleză, în formă PDF şi le citesc pe tabletă. Aşa că acum am o sursă imensă de cărţi de istorie şi de romane poliţiste. 

Cine m-a urmărit în ultimul timp va observa că am citit romane ale lui Colin Harrison. dedicate Manhattanului. Interesul pentru el mi l-a trezit ecranizarea romanului său Manhattan Night. Sunt romane cu intrigă poliţistă, dar sunt romane de observaţie socială şi psihologică. Citind azi în România literară aflu că de fapt sunt romane neoliberale americane. Harrison a lucrat la revista Harper's Magazine cu Jonathan Franzen şi alţi reprezentanţi ai acestui curent literar. Acestea ar reflecta evoluţia societăţii americane în care capitalul financiar a acaparat totul inclusiv muncitorii şi amploaiaţii sunt cuplaţi prin fondurile de pensii. Aceste teorii trebuie luate cum grano salis pentru că exprimă puncte de vedere al unor universitari marxişti.

Oricum în Afterburn, ultimul roman citit, comportamentul marilor financiari şi afacerişti americani nu se prea deosebesc de cel al mafioţilor din Brooklin, doar că cei din urmă ca să te convingă te torturează.

Cel mai complicat moment a fost după vacanţa din Grecia, pentru că ajuns acasă se îngrămădeau pe masa mea două Dileme şi două Românii şi în plus două TIME! nici acum după două săptămâni nu am ajuns să deschid revistele americane, noroc că ultima era dublă aşa că nu trebuie să o citesc şi pe a treia!

Am încercat şi o lectură în paralel, dar este dificil. Odată început un roman nu trebuie să-l întrerupi. Cu o carte de istorie poţi face pauze, pentru că nu sunt cestiuni lăsate în suspans cum sunt la tipul de roman thriller. Dacă te-ai apucat curiozitatea te obligă să-l termini.

Recunosc că am lăsat neterminat un roman clasic împrumutat de la Biblioteca Judeţeană Argeş. Aici trăiesc cea mai mare frustrare, pentru că resursele financiare nu mai permit acestor biblioteci publice să cumpere cărţi. Eu însumi am donat nişte romane poliţiste care-mi umpleau biblioteca, dar pe mine mă interesau cărţi cu conţinut politic, filosofic, istoric, sau romane importante ale literaturii româneşti care nu sunt achiziţionate prompt, din păcate.

Am avut noroc să găsesc însă o serie interesantă a Martei Petreu care face un istoric al mentalităţilor României moderne, extrem de interesante, bine scrise şi documentate. Mi se va reproşa poate de ce nu cumpăr eu însumi cărţi o fac rar şi cumpăr ce cred că merită, lovindu-mă de preţuri prohibitive. Iar acestea nu sunt de obicei pe internet!

Oricum voi continua să citesc cărţi de tot felul. Cu regret constat că romanul românesc de după 1989 nu a reuşit să mă convingă. Se merge pe un mizerabilism accentuat, sunt scene dure de sex sau dependenţe de droguri care nu reuşesc să acopere lipsa de idei şi psihologism ale autorilor autohtoni.

Nu mă dau de loc în vânt după romanele foarte groase ale lui Cărtărescu, îl prefer în proza scurtă sau sincerităţile din jurnale. Comparat cu romanul lui Cărtărescu Solenoid, am citit cu mare interes Un om din Est al lui Groşan, care acoperă aceeaşi perioadă de profesor de română la şcoli generale. Probabil că mi se pare mai convingător proza realistă decât derapajul în oniric şi ceţuri psihologiste.

Sper totuşi să ajung să citesc romane noi care să mă convingă în literatura română!