Vreau să vă
mărturisesc că am citit cu foarte mare plăcere această carte, scurtă, cam până
în 140 de pagini.
Este un antidot la
toate prostiile naţionaliste pe care le-am înghiţit din copilărie până azi. Un
antidot la mândria de a fi român.
Cred că este poate
cea mai bună carte a lui Boia.
O ia de la Unirea
Principatelor din 1859.
Deşi România mică,
Vechiul Regat părea la prima vedere o ţară omogenă cu puţine minorităţi.
De fapt erau destui
minoritari în ţară ei nu erau cetăţeni români. Mai ales evrei. Am aflat că în
vechea Românie imigrau cei mai mulţi străini procentual faţă de orice altă ţară
a Europei?
De ce? Există
explicaţii, pentru că atât boierimea cât şi cei de jos nu practicau anumite
profesii extrem de necesare pe măsură ce România se moderniza. Şi aşa ne-am
trezit cu o burghezie, cu o clasă întreprinzătoare de import.
De fapt mulţi din
românii de acum mai bine de 150 de ani nu erau români get beget, erau sate de
bulgari în jurul Bucureştiului, dar s-au dizolvat în românism prin religia
ortodoxă în primul rând. Mari familii boiereşti precum Cantacuzinii, Roseteştii
erau greci la origine, Ghika erau albanezi şi aş mai departe.
Satul în general era
omogen etnic, mai ales cel dinspre munte.
Haret când a dat
legislaţia privind învăţământul avea ca obiectiv românizarea prin educaţie.
După formarea
României Mari ne-am trezit deodată cu o grămadă de minoritari şi eram doar 70%
români. În Ardeal în zona citadină predominau ungurii, germanii şi evreii, mult
mai româneşti erau zonele rurale. S-a pornit o politică de centralizare şi
românizare. Că a fost bine , că a fost rău, realitatea de azi arată că ungurii
au pierdut clar partida în Ardeal, prin emigraţie cât şi natalitatea scăzută.
În 2032 nu vor mai fi mai mult de 5% din populaţie. Parte din evrei au pierit
prin Transnistria şi la Auschwitz în zona ocupată după diktatul de la Viena. Ce
a rămas au emigrat masiv în noul lor stat în Israel. Nemţii au fost retraşi din
Basarabia şi din Dobrogea în vremea războiului, cei din Ardeal au fost expediaţi
în Donbass de sovietici, care au rămas au luat drumul spre Germania
federală şi masiv în 1990.
Am ajuns o ţară mult
mai omogenă etnic. Este dată şi comparaţia cu Polonia care după război este
poloneză, fără ukrainienii şi bieloruşii din est şi germanii evacuaţi din
fostele zone germane sau Cehia fără nemţii strămutaţi din Sudeţi. Acolo s-a
făcut cu forţa, la noi s-a făcut prin propria voinţă, a turcilor din Dobrogea,
a evreilor care au supravieţuit Holocaustului, sau a nemţilor atraşi să revină
în locurile părăsite acum 800 de ani saşii şi 300 de ani şvabii.
După jenantul
internaţionalism de la începutul anilor 50 ni s-a servit comunismul naţionalist
cu Statul geto-dac centralizat şi alte gugumănii de acest fel. Dar aspiraţiile
cosmopolite ale elitelor româneşti au fost reprimate şi am fost trataţi
cu izolaţionism şi xenofobie.
Probleme
postdecembriste arată dezvoltări interesante.
În Republica Moldova
predomină moldovenismul, chiar dacă pentru noi în România este mai simplă
reunificarea.
Boia remarcă statul
superior pe care îl au germanii şi ca dovadă a re-europenizării românilor este
faptul că l-am ales pe Klaus Iohannis, care vorbeşte mult mai puţin dar este
punctual şi arată alonjă europeană.
Iată că aspiraţiile
cosmopolite româneşti revin. Trăim într-un sat global şi nu mai suntem izolaţi.
Recomand cu căldură
această cărticică!
PS
Pentru prietenul meu Mircea
Fotografia de pe copertă este:
Staţie de birje din Timişoara.
Păcat că nu am găsit o imagine clară.
se văd firme cu Szeipert, Klein Hillel şi Oras es Enszeresz
Berliner Ilustrazions Gesselschaft
Joe ! Tu sti ca daca ma atingi la coarda sensibila, trebuie sa reactionez !
RăspundețiȘtergereNu ma voi referi la Romania, eu sunt Timisorean ...
Citeva date seci culese dintr-o monografie:
Populatia Timisoarei:
1881 Romano-catolici 22038 Gr-cat 598 Gr-ortodocsi 4874 Reformati 1021
1891 40% romani, 35% germani 15%sarbi si 10%unguri
1930 total 91451 / Romani 24208 Germani 27786 Unguri 27639 Sarbi 2154
Ruteni 753 Evrei 714 Cehi 597 Tigani 337 Bulgari 257
Date suplimentare luati de pe : www.banaterra.eu/
Dar faptul ca Johannis e neamtz si ca a fost ales dupa o miscare anti-Ponta de pe Facebook nu are nimic, dar absolut nimic cu toate astea. Omul a fost scos "din palarie" la disperare, de "marele lucurici" ca sa salveze "tzara de bolsevism". Pe romani ii doare-n c... de nemtzi sau de Germania, ei se simt excelent cu licuriciu-n ...
Mircea să ştii că nemţii au avut un loc privilegiat în imagologia românească.
ȘtergereDacă ungurii sunt adversari, nemţii au fost întotdeauna consideraţi superiori.
Şi acum să-ţi spun ceva, şvabii din Sătmar erau maghiarizaţi. După 1918 administraţia românească le-a făcut şcoli germane întorcând procesul. Au venit comuniştii cu şefi unguri şi i-au reîntors la maghiară.
De abia după 1990 şi-au redescoperit rădăcinile şi acum acolo se află cei mai mulţi nemţi din România!
Tare asta cu imagologia, nu mai stiu romaneste ... Numai Marea Neagra nu-i adversar, inca, si nici nu-i bine sa-i consideri superiori pe unii, ca inseamna sa te consideri inferior. Nemtii din nord si-au "redescoperit radacinile" exact ca si mine ( mama ) cind a trebuit sa le dovedim in Germania. Asa ca mai incet cu "imagologia" pe scari .
ȘtergereIar bateti campii cu dezinvoltura! Nu sunteti capabil de o citire crtica. Respectivul scriitoras (nu pot sa ii zic istoric) din asa ceva traieste: scoate - rasucind statistici, note de calatorie si barfe - tot soiul de abjectii pe care le declara istorie. E din familia altor admirati de dvs. (Patapievici, Liiceanu, Plesu s.a.). Ar fi momentul sa va maturizati si sa ganmditi cu capul!
RăspundețiȘtergereDacă matale te-ai stricat la cap cu gugumăniile comuniste asta nu te face mai doct în materie de românism.
Ștergere