sâmbătă, 28 februarie 2015
joi, 26 februarie 2015
Seară Ceaikovski la Filarmonica Piteşti
Ştefan Tarara şi Marius Hristescu |
Acest spectacol din
seara de 26 februarie 2015 a fost un eveniment, atât prin programul prezentat
dar mai ales prin calitatea deosebită a invitaţilor.
Spectacolul a debutat
cu Concertul pentru vioară şi
orchestră în re major de
Ceaikovski.
concertul este unul
dintre cele mai frumoase concerte pentru vioară care s-au scris, comparabil cu
cele scrise de Beethoven, Mendelssohn sau Brahms.
Muzica este de o
frumuseţe sfâşietoare, dar faptul că solistul a fost tânărul virtuoz Ştefan
Tarara a adăugat valoare acestui superb concert.
Stefan Tarara,
muzician german de origine română are în faţă un viitor strălucit ca solist. El
este concert maestru la orchestre de prestigiu europene, dar duce şi o
fructuoasă activitate solistică. Tarara are o forţă interpretativă, o forţă
interioară care a fascinat pe melomanii piteşteni care au aplaudat
îndelung interpretarea sa.
În plus orchestra
piteşteană condusă cu aplomb de dirijorul invitat, Marius Hristescu a
acompaniat pe Tarara cu acurateţe.
Generos, Ştefan
Tarara a o oferit un bis din Paganini care au revelat tehnica pizzicato pe care
o stăpâneşte cu mare talent.
În partea a doua a
continuat Ceaikovski cu suite simfonice din baletele Spărgătorul de nuci şi Lacul
Lebedelor şi orchestra condusă de Hristescu a realizat o bună şi plăcută
interpretare.
A fost o seară de
neuitat la Filarmonica Piteşti!
sâmbătă, 21 februarie 2015
Heart of Europe The Past in Poland's Present de Norman Davies
Am citit o carte groasă timp de
două luni pe computer şi smartphone, este o carte de istorie.
Norman Davies este un istoric
îndrăgostit de polonezi şi de Polonia pe care o admiră. Am mai citit o carte
scrisă de Davies, White Eagle Red Star
despre războiul polono - sovietic din 1920.
De această dată este o istorie a
Poloniei. Curios pentru o carte de istorie carte începe cu prezentul ca apoi să
parcurgă înapoi istoria Poloniei.
Cartea a fost scrisă prin
anii 80 după lovitura militară a generalului Jaruzelski împotriva
Solidarităţii.
În primul capitol se
tratează istoria Poloniei după eliberarea/ocuparea sovietică a Poloniei. Instaurarea
comunismului în Polonia a fost făcută cu tancurile lui Stalin, dar şi ei au
avut un general Berling care a format unităţi de polonezi în cadrul celei
sovietice. Armia Krajowa a
generalului Sikorski a luptat în cadrul alianţei anti hitleriste pe câmpurile
de lupă ale Europei şi în interiorul Polonie ca să fie dezmembrată şi arestată
de bolşevici.
Noi românii ne
plângem că am fost la confluenţa marilor imperii şi sub vremi cum spunea Miron
Costin. Citind istoria Poloniei vezi că sunt şi alte naţii care au avut o situare
geopolitică şi mai nenorocită. Un mare regat polonez a apărut în secolul al
X-lea sub Mieszko primul rege creştinat în rit catolic. Prin unirea cu Marele
Ducat al Lituaniei de la sfârşitul secolului al XIV-lea acest regat condus de
Wladislaw Jagello devine o mare putere europeană. În est Rusia era sub
stăpânirea tătarilor, iar în vest Imperiul German nu-i punea probleme, doar
Ordinul Teutonic chemat să creştineze pe păgânii de Baltica deranja.
Teutonii sunt înfrânţi şi devin vasali regatului polonez. La apariţia Reformei
Luterane cavalerii o adoptă şi Prusia teutonică devine un ducat laic supus
Poloniei, fiind leagănul statalităţii moderne a Germaniei. Începutul decăderii
poloneze are loc la sfârşitul secolului XVI când regatul devine Republica unită a Poloniei şi Lituaniei
cu regele ales de şleahtă - nobilimea cea mai mare numeric din Europa. De
aici a rămas şi peiorativul european pentru această denumire şleahtă, menită să descrie o adunătură
nedisciplinată şi creatoare de dezordine şi haos.
Polonia suferă în
secolul al XVII-lea invazia suedeză şi răscoala ukraineinilor conduşi de
Hmelniţki care se supune Rusiei moscovite, marea putere emergentă care devine o
putere continentală sub Petru cel Mare, la începutul secolului al XVIII-lea. În
acelaşi secol în zona Prusiei emerge o altă mare putere de naţiune germană,
care reuneşte toate teritoriile din estul Germaniei sub Frederic cel Mare.
Dintr-o dată Polonia se vede înconjurată de trei mari puteri imperialiste,
Prusia în vest, Rusia în est şi Austria în sud. Fostul mare regat ajuns o umbră
este împărţit în trei etape succesive 1773, 1793 şi 1795 între aceşti vecini.
Polonia dispare astfel de hartă pentru mai mult de 120 de ani. Acestui episod
îi dedică Davies cea mai consistentă parte. Davies scrie o istorie care
priveşte mai mult ideile, cultura Poloniei şi nu strict succesiunea
evenimentelor. Dacă sunt două naţii care să se urască intens sunt ruşii şi
polonezii. Polonezii pentru că au fost marele regat al estului din Evul Mediu
şi au supus pe slavii estici bieloruşi şi ukrainieni şiau stăpânit pe la
1600 Moscova. Devenind o mare putere Rusia şi-a luat revanşa supunându-i pe
polonezi.
Cel mai interesant în
istoria polonezilor este o tradiţie extraordinară a revoltelor şi răscoalelor
împotriva invadatorilor în care polonezii se luptă nebuneşte cu forţe cu mult
superioare. În finalul secolului al XVIII-lea sunt revoltele conduse de
Kosciuszko, apoi revolta împotriva Rusiei ţariste care stăpânea grosul Poloniei
în 1831 şi în 1863.
Urmează apoi războiul
nebunesc al lui Pilsudki împotriva bolşevismului în 2920 care reuşeşte să-i
învingă şi să blocheze asediul bolşevismului împotriva Europei pentru 20 de ani. Pilsudski
îşi dorea de fapt o Ukraină independentă tampon la marele moloh rusesc, lucru
pe care-l cultivă Polonia de azi fiind cel mai dedicat avocat.
Altă revoltă
nebunească a fost în iulie 1944 împotriva invadatorilor nazişti a Varşoviei,
zdrobită de hitlerişti cu concursul armatei sovietice, pentru că Stalin dorea
zdrobirea rezistenţei naţionale poloneze şi a oprit ofensiva la malurile
Vistulei.
Ultima mare revoltă
poloneză a fost Solidaritatea care a
distrus mitul comunismului şi a declanşat prăbuşirea acestui regim
sinistru.
Iată că în zilele
noastre cel mai important stat din est şi cel mai activ în afacerile europene.
Citind despre istoria
acestui popor nu poţi decât să-i admiri pe polonezi!
Triumful răbdării
Simona Halep are
handicapul înălţimii cum s-a observat şi azi când a jucat finala din Dubai cu o
cehoaică de aceeaşi înălţime ca Şarapova, Karolina Pliskova.
Dar chiar dacă nu
este înaltă, Simona are talent cât carul şi o răbdare şi concentrare
formidabilă.
Ne dorim să câştige
şi un Mare Şlem, dar şi aşa Simona dovedeşte că este o mare sportivă. Citesc că
există mulţi cârtitori care o contestă.
Nu au înţeles nimic!
Simona nu poate domina adversarele decât prin inteligenţa tactică, pentru că
fizic este dominată de competitoarele ei mai înalte.
Să ne bucurăm că avem
o aşa de mare sportivă şi să-i urăm succes!
joi, 19 februarie 2015
EURASIA Flutes Quartet
Cei patru solişti
flautişti de mare distincţie au interpretat un program variat.
Flautul este un
instrument preferat de muzicienii preclasici şi clasici. Şi programul a fost pe
măsură.
Am avut patru solişti
la flaut din continentul Eurasia de unde şi numele cuartetului.
Lidera acestui cuartet
este doamna Elena Cecconi din Italia, la care s-a alăturat domnul Gabriel Marin
de la Opera din Constanţa. Pe lângă aceşti europeni au mai cântat şi doi
sud-coreeni: Daniel Hai sung Bac şi David Jaewook Jeon.
Prima piesă a fost Uvertura la opera Semiramide de Gioacchino Rossini interpretată la
flaut de cei trei bărbaţi solişti.
A urmat apoi piesa Concert în fa major KV313
pentru flaut de Mozart, se
poate cânta şi cu orchestra dar şi cu cuartetul de flaute.
Cunoscuta piesă Kinderszenen op.15 de Schumann, creată pentru pian a fost
interpretată de cei patru distinşi flautişti.
În final s-a
interpretat Sinfonico pentru
patru flaute op.12 de Anton
Reicha.
A fost un concert frumos umbrit de atmosfera
de gheaţă a sălii.
miercuri, 18 februarie 2015
La isla minima
Am văzut un film
spaniolesc extrem de bine făcut şi excelent interpretat.
Filmul se
petrece după sfârşitul dictaturii franchiste în Spania finalului deceniului 70.
Este în fond un film despre cum ies ţări ca a noastră din dictaturi. Ne aflăm
în Andaluzia, în delta Guadalquivirului.
Acolo s-a petrecut o
dispariţie două fete, surori nu mai sunt găsite şi cazul este cercetat de doi
poliţişti de la centru, unul tânăr şi un veteran al represiunii franchiste.
Spania era pe atunci o ţară săracă, mulţi spanioli se aflau în Germania la
muncă, erau probleme cu muncitorii agricoli, azi înlocuiţi de românii
căpşunari.
Filmul este în regia
lui Alberto Rodriguez.
Este un film
poliţist, dar şi realist, arătând cum a ieşit Spania din sărăcia
post-franchistă prin aderarea la Piaţa Comună (Uniunea Europeană de azi).
Fetele sunt găsite
într-un canal moarte, violate şi torturate. Sărăcia este mare se face
contrabandă din plin, tatăl fetelor a furat un pachet de heroină, dar nu
contrabandiştii sunt făptuitorii crimelor. Pentru rezolvarea crimelor
detectivii sunt ajutaţi de un braconier din zonă. Detectivii depistează
un film foto parţial ars în care fetele apar dezbrăcate. Filmul este dat de
detectivul tânăr unui jurnalist în schimbul unor informaţii privind ancheta. Ei
află că fetele tinere din zonă erau atrase de un gigolo, Quini şi peşte de
ocazie în contact de un individ ciudat care oferea de lucru în staţiunile
maritime spaniole. Jurnalistul află că filmul fusese cumpărat de Quini, şi îi
cere în schimb detectivului poze de la cadavrele fetelor. El îi spune dea
semenea detectivului că îşi aminteşte de colegul său ca unul din poliţia
secretă franchistă, care a ucis o tânără la o demonstraţie în 1971.
Cele două surori se
pare că fuseseră ademenite de evadarea din acea zonă săracă, dar de fapt sunt
folosite pentru distracţia unui mare proprietar din zonă. În final cei doi
detectivi sunt pe urmele acestui individ ciudat care oferea locuri de muncă,
angajat ca paznic de vânătoare, de fapt un criminal care le tortura. Finalul
este urmărire a paznicului de vânătoare pe o ploaie diluviană prin mlaştini cu
ajutorul braconierului care ştia locurile. Paznicul îi răneşte pe rând pe
toţi. Îl târăşte pe detectivul cel tânăr ca să-l ucidă, dar detectivul
franchist îl omoară cu cuţitul confiscat de la Quini. Cadavrul criminalului
dispare în aspiraţia pompelor de la canalul de irigaţie. Ultima victimă a
paznicului de vânătoare, tânăra Marina este eliberată din maşina criminalului,
iar tânărul detectiv devine erou şi are şansa promovării la Madrid. Finalul
este la o discotecă unde tânărul detectiv se revede cu jurnalistul care nu
reuşise să detecteze figura celui care se distra cu fetele. Detectivul tânăr îi
spune că partenerul lui l-a acoperit de fapt pe cel care împuşcase pe tânăra la
protestele din 71, dar jurnalistul îi arată poze în care acesta o împuşcă pe
tânăra demonstrantă.
Filmul este foarte
puternic, este într-un fel reproducerea unor evenimente care seamănă cu România
care ieşea în urmă cu 20-25 de ani din dictatura comunistă, cu vinovăţii şi
colaboraţionisme cu vechiul regim şi cu sărăcia cumplită la ieşirea din
comunism.
Privind România de
azi putem recunoaşte evoluţia, de la sărăcia şi lipsurile de acum 25 de ani la
prosperitatea măcar afişată de azi.
Chiar dacă multe
probleme persistă România de azi este la ani lumină de realitatea de acum 25 de
ani!
Filmul este neapărat
de văzut!
marți, 17 februarie 2015
Sarmale reci acustic
![]() |
Zoltan Andras şi Flaviu Crişan |
În această seară am
avut o foarte plăcută surpriză, la Filarmonica Piteşti s-au produs componenţii
trupei rock Sarmale reci.
![]() |
Zoli la pian |
Cu toate că nu mai
sunt un consumator de muzică rock post 90, am ascultat câteva din compoziţiile
acestei trupe fondate în 1993 şi îmi plăcea vocea solistului şi liderului
formaţiei, Zoltan Andras.
Şi spectacolul trupei Sarmale reci nu a fost doar un spectacol de muzică
rock pur. Sarmale reci practică o muzică complexă cu
influenţe etno cu parodii de muzică de petrecere şi manele, cu blues şi cum
jazz fusion. Cel mai plăcut în spectacol au fost intermezzo-urile poetice cu
recitări ale artistului Flaviu Crişan din poetul formaţiei Florin Dumitrescu,
dar şi din Pittiş, din Marin
Sorescu şi din ...sonetele lui Shakespeare! Mi-a
plăcut îndeosebi poezia: Sunt
cel mai frumos bărbat din oraş - Corydon de Radu Stanca (apud Dan Zotta). Şi Flaviu Crişan este un recitator deosebit.
Zoli Andras a cântat
vocal dar şi la acordeon şi la pian.
Trupa are un suport
vocal excelent format Lucia Răducanu şi Tereza Catarov.
![]() |
Eu cu Zoltan Andras |
Există şi o secţie de
coarde formată din Lavinia Săteanu la vioară şi Alexandru Găjdeanu la
violoncel.
Normal că Sarmale
reci are şi secţiunea tipică a trupelor de rock formată din Emil Viciu la
chitară acustică, Vladimir Săteanu la chitară bas acustică şi ultimul dar nu
cel din urmă Gabi Drăgan la tobe.
Sarmale reci 1
Sarmale reci 2 lasă-mă să dorm la televizor
Sarmale reci 3
Sarmale reci 4 Telefonul
Sarmale reci 5 O dată în viaţă
Sarmale reci 6 S-a spart gaşca
Sarmale reci 7 Cântece şi descântece
Spectacolul a fost
acustic, dar sistemele de prelucrare electronică a sunetului şi vocii au
acţionat din plin!
A fost un spectacol
lung de peste două ore, dar antrenant şi lumea a reacţionat spectatorii l-au
acompaniat pe Zoli şi lumea s-a simţit bine.
A fost un spectacol
complex, un spectacol care poate încânta pe oricine fie că este un rafinat
meloman, sau un rocker dovedit.
17 februarie 2015 o zi schimbătoare
Ziua de azi a debutat cu o superbă ninsoare, ninsese deja şi am făcut sport dimineaţa când încă ningea. Când am ajuns acasă am observat că apăruse soarele, ningea cu soare.
La amiază ziceai că este o zi de primăvară, dar prin parcuri m-a prins şi umbră şi temperatura scăzuse şi bătea vântul. Când m-am întors din plimbare, pe la 14.00 ningea dintr-un norişor care se cdea din păetecele ce nu mai acopereau soarele.
Dacî vă uitaţi sălciile se pregătesc de primăvară sunt deja verzi!
Zi de iarnă care te poate păcăli!
vineri, 13 februarie 2015
joi, 12 februarie 2015
Daniel Podlovschi la Filarmonica Piteşti
Daniel Podlovschi |
În această seară de
12 februarie 2015 a avut loc un eveniment la Piteşti, violonistul Daniel
Podlovschi a fost oaspetele Filarmonicii Piteşti. Maestrul Podlovschi s-a
lansat la sfârşitul anilor 60 şi a fost unul din talentaţii violonişti români
prezenţi atât în România cât şi peste hotare.
În aceasă seară împreună cu
maestrul Podlovschi a fost prezent şi tânărul dirijor Ştefan Novak, care
a condus orchestra Filarmonicii.
![]() |
Cu maestrul Podlovschi |
Maestrul Podlovschi
ne-a oferit trei concerte de excepţie.
Primul a fost Concertul pentru vioară şi
orchestră în mi major BW1042 de
Bach. Este unul din cele mai cunoscute concerte pentru vioară a lui Bach, eu îl
ascult mereu dimineaţa la România Muzical.
![]() |
Cu dirijorul Ştefan Novak |
A urmat apoi
cunoscutul Concertul nr.5
pentru vioară şi orchestră în la major KV219, al lui Mozart, denumit şi
Concertul Turc, care are şi teme comune cu Rondo alla Turca.
În partea doua a
spectacolului am audiat Concertul pentru
vioară şi orchestră în re major, op.61 al lui Beethoven. Beethoven a scris
puţine concerte pentru vioară şi orchestră, dar aici este măsura geniului său.
Dacă în concertele anterioare orchestra doar acompania vioara, acum orchestra
are părţi consistente care fac din concert o adevărată simfonie.
Cum spunea prietenul
Sandu Crişcotă, concertul s-a desfăşurat în mod progresiv momentul maxim fiind
Beethoven.
Maestrul Podlovschi
s-a plâns de condiţiile de desfăşurarea concertului, pe scenă şi în sală fiind
foarte frig. Neobrăzarea administratorilor întrece orice limită, pentru că sunt
spectacole unde sala este încălzită ca un cazan în fierbere, sau sunt situaţii
ca azi.
Am avut însă parte de
muzică de înaltă clasă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)