28 februarie 2015 prima zi de primăvară

Seară Ceaikovski la Filarmonica Piteşti

Ştefan Tarara şi Marius Hristescu

Acest spectacol din seara de 26 februarie 2015 a fost un eveniment, atât prin programul prezentat dar mai ales prin calitatea deosebită a invitaţilor.

 

Ştefan Tarara

Spectacolul a debutat cu Concertul pentru vioară şi orchestră în re major de Ceaikovski.

concertul este unul dintre cele mai frumoase concerte pentru vioară care s-au scris, comparabil cu cele scrise de Beethoven, Mendelssohn sau Brahms. 

Muzica este de o frumuseţe sfâşietoare, dar faptul că solistul a fost tânărul virtuoz Ştefan Tarara a adăugat valoare acestui superb concert. 

Stefan Tarara, muzician german de origine română are în faţă un viitor strălucit ca solist. El este concert maestru la orchestre de prestigiu europene, dar duce şi o fructuoasă activitate solistică. Tarara are o forţă interpretativă, o forţă interioară care a  fascinat pe melomanii piteşteni care au aplaudat îndelung interpretarea sa. 

În plus orchestra piteşteană condusă cu aplomb de dirijorul invitat, Marius Hristescu a acompaniat pe Tarara cu acurateţe.

Generos, Ştefan Tarara a o oferit un bis din Paganini care au revelat tehnica pizzicato pe care o stăpâneşte cu mare talent.

În partea a doua a continuat Ceaikovski cu suite simfonice din baletele Spărgătorul de nuci şi Lacul Lebedelor şi orchestra condusă de Hristescu a realizat o bună şi plăcută interpretare. 

A fost o seară de neuitat la Filarmonica Piteşti!

Heart of Europe The Past in Poland's Present de Norman Davies

Am citit o carte groasă timp de două luni pe computer şi smartphone, este o carte de istorie.

Norman Davies este un istoric îndrăgostit de polonezi şi de Polonia pe care o admiră. Am mai citit o carte scrisă de Davies, White Eagle Red Star despre războiul polono - sovietic din 1920.

De această dată este o istorie a Poloniei. Curios pentru o carte de istorie carte începe cu prezentul ca apoi să parcurgă înapoi istoria Poloniei.

Cartea  a fost scrisă prin anii 80 după lovitura militară a generalului Jaruzelski împotriva Solidarităţii.

În primul capitol se tratează istoria Poloniei după eliberarea/ocuparea sovietică a Poloniei. Instaurarea comunismului în Polonia a fost făcută cu tancurile lui Stalin, dar şi ei au avut un general Berling care a format unităţi de polonezi în cadrul celei sovietice. Armia Krajowa a generalului Sikorski a luptat în cadrul alianţei anti hitleriste pe câmpurile de lupă ale Europei şi în interiorul Polonie ca să fie dezmembrată şi arestată de bolşevici.

Noi românii ne plângem că am fost la confluenţa marilor imperii şi sub vremi cum spunea Miron Costin. Citind istoria Poloniei vezi că sunt şi alte naţii care au avut o situare geopolitică şi mai nenorocită. Un mare regat polonez a apărut în secolul al X-lea sub Mieszko primul rege creştinat în rit catolic. Prin unirea cu Marele Ducat al Lituaniei de la sfârşitul secolului al XIV-lea acest regat condus de Wladislaw Jagello devine o mare putere europeană. În est Rusia era sub stăpânirea tătarilor, iar în vest Imperiul German nu-i punea probleme, doar Ordinul Teutonic chemat să creştineze pe păgânii de Baltica  deranja. Teutonii sunt înfrânţi şi devin vasali regatului polonez. La apariţia Reformei Luterane cavalerii o adoptă şi Prusia teutonică devine un ducat laic supus Poloniei, fiind leagănul statalităţii moderne a Germaniei. Începutul decăderii poloneze are loc la sfârşitul secolului XVI când regatul devine Republica unită a Poloniei şi Lituaniei cu regele ales de şleahtă - nobilimea cea mai mare numeric din Europa.  De aici a rămas şi peiorativul european pentru această denumire şleahtă, menită să descrie o adunătură nedisciplinată şi creatoare de dezordine şi haos.

Polonia suferă în secolul al XVII-lea invazia suedeză şi răscoala ukraineinilor conduşi de Hmelniţki care se supune Rusiei moscovite, marea putere emergentă care devine o putere continentală sub Petru cel Mare, la începutul secolului al XVIII-lea. În acelaşi secol în zona Prusiei emerge o altă mare putere de naţiune germană, care reuneşte toate teritoriile din estul Germaniei sub Frederic cel Mare. Dintr-o dată Polonia se vede înconjurată de trei mari puteri imperialiste, Prusia în vest, Rusia în est şi Austria în sud. Fostul mare regat ajuns o umbră este împărţit în trei etape succesive 1773, 1793 şi 1795 între aceşti vecini. Polonia dispare astfel de hartă pentru mai mult de 120 de ani. Acestui episod îi dedică Davies cea mai consistentă parte. Davies scrie o istorie care priveşte mai mult ideile, cultura Poloniei şi nu strict succesiunea evenimentelor. Dacă sunt două naţii care să se urască intens sunt ruşii şi polonezii. Polonezii pentru că au fost marele regat al estului din Evul Mediu  şi au supus pe slavii estici bieloruşi şi ukrainieni şiau stăpânit pe la 1600 Moscova. Devenind o mare putere Rusia şi-a luat revanşa supunându-i pe polonezi. 

Cel mai interesant în istoria polonezilor este o tradiţie extraordinară a revoltelor şi răscoalelor împotriva invadatorilor în care polonezii se luptă nebuneşte cu forţe cu mult superioare. În finalul secolului al XVIII-lea sunt revoltele conduse de Kosciuszko, apoi revolta împotriva Rusiei ţariste care stăpânea grosul Poloniei în 1831 şi în 1863.

Urmează apoi războiul nebunesc al lui Pilsudki împotriva bolşevismului în 2920 care reuşeşte să-i învingă şi să blocheze asediul bolşevismului împotriva Europei pentru 20 de ani. Pilsudski îşi dorea de fapt o Ukraină independentă tampon la marele moloh rusesc, lucru pe care-l cultivă Polonia de azi fiind cel mai dedicat avocat.

Altă revoltă nebunească a fost în iulie 1944 împotriva invadatorilor nazişti a Varşoviei, zdrobită de hitlerişti cu concursul armatei sovietice, pentru că Stalin dorea zdrobirea rezistenţei naţionale poloneze şi a oprit ofensiva la malurile Vistulei. 

Ultima mare revoltă poloneză a fost Solidaritatea care a distrus mitul comunismului şi a declanşat prăbuşirea acestui regim sinistru. 

Iată că în zilele noastre cel mai important stat din est şi cel mai activ în afacerile europene.

Citind despre istoria acestui popor nu poţi decât să-i admiri pe polonezi!

Triumful răbdării

Simona Halep nu este probabil cea mai bună jucătoare de tenis din lume, în mod sigur este a treia şi de fapt este cea mai bună sportivă a României. Într-o ţară care se mândrea cu rezultatele sale în sport Simona face un figură aparte. Nu mai avem niciun rezultat notabil nici în sporturile de echipe, fotbalul, handbalul mai ales sunt o amintire.

Simona Halep are handicapul înălţimii cum s-a observat şi azi când a jucat finala din Dubai cu o cehoaică de aceeaşi înălţime ca Şarapova, Karolina Pliskova.

Dar chiar dacă nu este înaltă, Simona are talent cât carul şi o răbdare şi concentrare formidabilă.

Ne dorim să câştige şi un Mare Şlem, dar şi aşa Simona dovedeşte că este o mare sportivă. Citesc că există mulţi cârtitori care o contestă.

Nu au înţeles nimic! Simona nu poate domina adversarele decât prin inteligenţa tactică, pentru că fizic este dominată de competitoarele ei mai înalte.

Să ne bucurăm că avem o aşa de mare sportivă şi să-i urăm succes! 

EURASIA Flutes Quartet

Daniel Hai sung Bac, Elena Cecconi, Gabriel Marin, David Jaewook Jeon

Nu vreau să vorbesc de spre concertul din seara aceasta în primul rând.

Când intri în Sala Sindicatelor pe hol este o atmosferă plăcută. Odată intraţi în sală ne-a luat nostalgia după vremea lui Ceauşescu! Sala de spectacole era o hrubă rece în care spectatorii tuşeau frecvent, era frig ca afară! Şi-i deplângeam pe eroicii interpreţi la flaut. Cei patru şi-au făcut meseria în condiţii grele.

Cei patru solişti flautişti de mare distincţie au interpretat un program variat.

Flautul este un instrument preferat de muzicienii preclasici şi clasici. Şi programul a fost pe măsură.

Am avut patru solişti la flaut din continentul Eurasia de unde şi numele cuartetului.

Lidera acestui cuartet este doamna Elena Cecconi din Italia, la care s-a alăturat domnul Gabriel Marin de la Opera din Constanţa. Pe lângă aceşti europeni au mai cântat şi doi sud-coreeni: Daniel Hai sung Bac şi David Jaewook Jeon.

Prima piesă a fost Uvertura la opera Semiramide de Gioacchino Rossini interpretată la flaut de cei trei bărbaţi solişti.

A urmat apoi piesa Concert în fa major KV313 pentru flaut de Mozart, se poate cânta şi cu orchestra dar şi cu cuartetul de flaute.

Cunoscuta piesă Kinderszenen op.15 de Schumann, creată pentru pian a fost interpretată de cei patru distinşi flautişti.

În final s-a interpretat Sinfonico pentru patru flaute op.12 de Anton Reicha.

A fost un concert frumos umbrit de atmosfera de gheaţă a sălii.

La isla minima

Am văzut un film spaniolesc extrem de bine făcut şi excelent interpretat.

 Filmul se petrece după sfârşitul dictaturii franchiste în Spania finalului deceniului 70. Este în fond un film despre cum ies ţări ca a noastră din dictaturi. Ne aflăm în Andaluzia, în delta Guadalquivirului.

Acolo s-a petrecut o dispariţie două fete, surori nu mai sunt găsite şi cazul este cercetat de doi poliţişti de la centru, unul tânăr şi un veteran al represiunii franchiste. Spania era pe atunci o ţară săracă, mulţi spanioli se aflau în Germania la muncă, erau probleme cu muncitorii agricoli, azi înlocuiţi de românii căpşunari.

Filmul este în regia lui Alberto Rodriguez.

Este un film poliţist, dar şi realist, arătând cum a ieşit Spania din sărăcia post-franchistă prin aderarea la Piaţa Comună (Uniunea Europeană de azi).

Fetele sunt găsite într-un canal moarte, violate şi torturate. Sărăcia este mare se face contrabandă din plin, tatăl fetelor a furat un pachet de heroină, dar nu contrabandiştii sunt făptuitorii crimelor. Pentru rezolvarea crimelor detectivii sunt ajutaţi de  un braconier din zonă. Detectivii depistează un film foto parţial ars în care fetele apar dezbrăcate. Filmul este dat de detectivul tânăr unui jurnalist în schimbul unor informaţii privind ancheta. Ei află că fetele tinere din zonă erau atrase de un gigolo, Quini şi peşte de ocazie în contact de un individ ciudat care oferea de lucru în staţiunile maritime spaniole. Jurnalistul află că filmul fusese cumpărat de Quini, şi îi cere în schimb detectivului poze de la cadavrele fetelor. El îi spune dea semenea detectivului că îşi aminteşte de colegul său ca unul din poliţia secretă franchistă, care a ucis o tânără la o demonstraţie în 1971.

Cele două surori se pare că fuseseră ademenite de evadarea din acea zonă săracă, dar de fapt sunt folosite pentru distracţia unui mare proprietar din zonă. În final cei doi detectivi sunt pe urmele acestui individ ciudat care oferea locuri de muncă, angajat ca paznic de vânătoare, de fapt un criminal care le tortura. Finalul este urmărire a paznicului de vânătoare pe o ploaie diluviană prin mlaştini cu ajutorul braconierului care ştia locurile.  Paznicul îi răneşte pe rând pe toţi. Îl târăşte pe detectivul cel tânăr ca să-l ucidă, dar detectivul franchist îl omoară cu cuţitul confiscat de la Quini. Cadavrul criminalului dispare în aspiraţia pompelor de la canalul de irigaţie. Ultima victimă a paznicului de vânătoare, tânăra Marina este eliberată din maşina criminalului, iar tânărul detectiv devine erou şi are şansa promovării la Madrid. Finalul este la o discotecă unde tânărul detectiv se revede cu jurnalistul care nu reuşise să detecteze figura celui care se distra cu fetele. Detectivul tânăr îi spune că partenerul lui l-a acoperit de fapt pe cel care împuşcase pe tânăra la protestele din 71, dar jurnalistul îi arată poze în care acesta o împuşcă pe tânăra demonstrantă. 

Filmul este foarte puternic, este într-un fel reproducerea unor evenimente care seamănă cu România care ieşea în urmă cu 20-25 de ani din dictatura comunistă, cu vinovăţii şi colaboraţionisme cu vechiul regim şi cu sărăcia cumplită la ieşirea din comunism.

Privind România de azi putem recunoaşte evoluţia, de la sărăcia şi lipsurile de acum 25 de ani la prosperitatea măcar afişată de azi.

Chiar dacă multe probleme persistă România de azi este la ani lumină de realitatea de acum 25 de ani!

Filmul este neapărat de văzut!

Sarmale reci acustic

Zoltan Andras şi Flaviu Crişan

În această seară am avut o foarte plăcută surpriză, la Filarmonica Piteşti s-au produs componenţii trupei rock Sarmale reci. 

Zoli la pian

Cu toate că nu mai sunt un consumator de muzică rock post 90, am ascultat câteva din compoziţiile acestei trupe fondate în 1993 şi îmi plăcea vocea solistului şi liderului formaţiei, Zoltan Andras.

Şi spectacolul trupei Sarmale reci nu a fost doar un spectacol de muzică rock pur. Sarmale reci practică o muzică complexă cu influenţe etno cu parodii de muzică de petrecere şi manele, cu blues şi cum jazz fusion. Cel mai plăcut în spectacol au fost intermezzo-urile poetice cu recitări ale artistului Flaviu Crişan din poetul formaţiei Florin Dumitrescu, dar şi din Pittiş, din Marin

Sorescu şi din ...sonetele lui Shakespeare! Mi-a plăcut îndeosebi poezia: Sunt cel mai frumos bărbat din oraş - Corydon de Radu Stanca (apud Dan Zotta). Şi Flaviu Crişan este un recitator deosebit. 

Zoli Andras a cântat vocal dar şi la acordeon şi la pian.

Trupa are un suport vocal excelent format Lucia Răducanu şi Tereza Catarov.

Eu cu Zoltan Andras

Există şi o secţie de coarde formată din Lavinia Săteanu la vioară şi Alexandru Găjdeanu la violoncel.

Normal că Sarmale reci are şi secţiunea tipică a trupelor de rock formată din Emil Viciu la chitară acustică, Vladimir Săteanu la chitară bas acustică şi ultimul dar nu cel din urmă Gabi Drăgan la tobe.

Sarmale reci 1

 http://youtu.be/ODS8ZbnwJjE

Sarmale reci 2 lasă-mă să dorm la televizor

 http://youtu.be/8_x5UcovtKQ

Sarmale reci 3 

http://youtu.be/q_9wg59FyNY

Sarmale reci 4 Telefonul

 http://youtu.be/J0H8n-thWtw

Sarmale reci 5 O dată în viaţă

http://youtu.be/-EBI0eHcz_Q

Sarmale reci 6 S-a spart gaşca

http://youtu.be/qF6H2mz_6NE

Sarmale reci 7 Cântece şi descântece

 http://youtu.be/8TmDyx1yJFQ

Spectacolul a fost acustic, dar sistemele de prelucrare electronică a sunetului şi vocii au acţionat din plin!

A fost un spectacol lung de peste două ore, dar antrenant şi lumea a reacţionat spectatorii l-au acompaniat pe Zoli şi lumea s-a simţit bine.

A fost un spectacol complex, un spectacol care poate încânta pe oricine fie că este un rafinat meloman, sau un rocker dovedit.

17 februarie 2015 o zi schimbătoare

Ziua de azi a debutat cu o superbă ninsoare, ninsese deja şi am făcut sport dimineaţa când încă ningea. Când am ajuns acasă am observat că apăruse soarele, ningea cu soare.

La amiază ziceai că este o zi de primăvară, dar prin parcuri m-a prins şi umbră şi temperatura scăzuse şi bătea vântul. Când m-am întors din plimbare, pe la 14.00 ningea dintr-un norişor care se cdea din păetecele ce nu mai acopereau soarele. 

Dacî vă uitaţi sălciile se pregătesc de primăvară sunt deja verzi!

Zi de iarnă care te poate păcăli!

Soare şi zăpadă

Daniel Podlovschi la Filarmonica Piteşti

Daniel Podlovschi

În această seară de 12 februarie 2015 a avut loc un eveniment la Piteşti, violonistul Daniel Podlovschi a fost oaspetele Filarmonicii Piteşti. Maestrul Podlovschi s-a lansat la sfârşitul anilor 60 şi a fost unul din talentaţii violonişti români prezenţi atât în România cât şi peste hotare. 

În aceasă seară împreună cu maestrul Podlovschi a  fost prezent şi tânărul dirijor Ştefan Novak, care a condus orchestra Filarmonicii. 

Cu maestrul Podlovschi

Maestrul Podlovschi ne-a oferit trei concerte de excepţie.

Primul a fost Concertul pentru vioară şi orchestră în mi major BW1042 de Bach. Este unul din cele mai cunoscute concerte pentru vioară a lui Bach, eu îl ascult mereu dimineaţa la România Muzical.

Cu dirijorul Ştefan Novak

A urmat apoi cunoscutul Concertul nr.5 pentru vioară şi orchestră în la major KV219, al lui Mozart, denumit şi Concertul Turc, care are şi teme comune cu Rondo alla Turca.

În partea doua a spectacolului am audiat Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op.61 al lui Beethoven. Beethoven a scris puţine concerte pentru vioară şi orchestră, dar aici este măsura geniului său. Dacă în concertele anterioare orchestra doar acompania vioara, acum orchestra are părţi consistente care fac din concert o adevărată simfonie. 

Cum spunea prietenul Sandu Crişcotă, concertul s-a desfăşurat în mod progresiv momentul maxim fiind Beethoven. 

Maestrul Podlovschi s-a plâns de condiţiile de desfăşurarea concertului, pe scenă şi în sală fiind foarte frig. Neobrăzarea administratorilor întrece orice limită, pentru că sunt spectacole unde sala este încălzită ca un cazan în fierbere, sau sunt situaţii ca azi. 

Am avut însă parte de muzică de înaltă clasă.