miercuri, 11 februarie 2015

Întâlnire cu Gabriela Adameşteanu

Ieri cunoscuta scriitoare Gabriela Adameşteanu a fost invitata Bibliotecii Judeţene Argeş. Doamna Adameşteanu este legată de acest oraş prin copilărie şi adolescenţă. Invitaţia de ieri aparţine şi a unor prieteni de şcoală din acea vreme din Piteştiul anilor 50.
Gabriela Adameşteanu
Gabriela Adameşteanu s-a născut la Târgu Ocna, dar la 4 ani ai autoarei părinţii s-au decis să se mute din Moldova. Aşa că evocarea doamnei Adameşteanu începe cu călătoria cu un vagon de marfă unde se afla toată averea familie. Doamna Adameşteanu ne spune că s-au stabilit la Piteşti cu chirie în condiţii foarte grele, comparat cu statutul de profesori al părinţilor în Moldova. 
Denisa Popescu, rectorul Didea, Gabriela Adameşteanu, directorul Sachelarie
Viaţa din copilăria şi adolescenţa doamnei Adameşteanu a decurs  fără nicio problemă pentru că părinţii au ocrotit-o pe ea şi pe fratele ei. Autoare îşi aminteşte de Hala de carne din Piteşti unde se găsea carne faţă de România anilor 80 unde nu se mai găsea carne. Hala a dispărut demult, dar eu ca martor post să confirm realitatea din Piteşti şi aiurea în România. Gabriela Adameşteanu aminteşte şi de colege de primară pe care nu le-a mai revăzut, de prieteni din Liceul Zinca Golescu care-i sunt prieteni şi azi. A amintit şi de faimoasa bară a lui Staicu, un grilaj de pe Strada Mare pe care se sprijineau tinerii oraşului ieşiţi la agăţat, chestie care a dat de lucru traducătorului de spaniolă, care nu înţelegea ce-i bara aia.

Ea a trăit într-un  orăşel patriarhal, iar chiar când  l-a părăsit a început dezvoltarea lui formidabilă industrial. De atunci s-au construit Combinatul Petrochimic, Uzina de autoturisme Dacia şi Institutul de Cercetări Nucleare care m-a adus şi pe mine în Piteşti.  Crede că în drumurile avute prin oraş s-ar putea să fi întâlnit şi puşcăria oraşului, care în amintire semăna cu un castel. Jean Dumitraşcu mi-a spus că de fapt, castelul ar fi cazarma jandarmilor care are un turn care îl face să semene cu un castel. Îşi mai aminteşte că mama ei, care devenise educatoare ar fi fost cu o colegă soţie de securist la procesul lui Toma Arnăuţoiu, care a avut loc la Depou (apud Radu Vişinescu). Arnăuţoiu era un om falnic care trezea suspine în asistenţa feminină!
Despre oraş nu are o părere grozavă nici nu prea aveai ce admira.
 
Gabriela Adameşteanu şi Radu Vişinescu
Eu când am ajuns în 1974 am întâlnit un oraş nou, doar Calea Craiovei mai avea spre centru nişte clădiri răpănoase care au fost dărâmate după cutremurul din 1977. Pentru mine Piteşti arăta mai bine decât oraşul natal Ploieşti, oraş urât de câmpie, pentru că era aşezat pe terase şi pe marginea unui râu important, Argeşul.  

Impresia scriitorilor despre Piteşti nu este grozavă. 
Odobescu care-şi trimitea tânăra soţie la Câmpulung Muscel scria în scrisori despre Piteşti în franţuzeşte: Jamais, jamais a Pitesti,  probabil că oraşul nu era de nivelul lui, fiind oraş de negustori şi ciocoi. Aceiaşi mefienţă o poartă şi Nicolae Manolescu, pe motiv de capitală de regiune, asuprindu-i pe vâlceni. În paranteză patrioţii locali vor să refacă această regiune. Să vedem!
Evocarea doamnei Gabriela Adameşteanu a fost foarte puternică, dovedind că are şi verb nu numai în scris. 


A fost o întâlnire de mare intensitate şi cu o sală atât de plină că a fost nevoie de scaune suplimentare, de care am beneficiat şi eu şi amicul Radu V.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu