Dispute intelectuale cu Horia Roman Patapievici

Citirea cărţilor lui Cioran şi a lui Patapievici în succesiune inversă, dar şi cartea Martei Petreu m-a făcut să-mi dau seama de asemănarea ideilor vehiculate de Cioran într-o carte de tinereţe foarte febricitată Schimbarea la faţă a României şi cartea lui Horia Roman Patapievici Idei & blocaje.

Ambii autori sunt nemulţumiţi de starea culturii române.

Aşa că profitând de ocazia unei serii de întrebări care se puteau pune la lui HRP cu prilejul relansării, tot la Humanitas, a cărţii sale cu un nume nou, De ce nu avem o piaţă a ideilor. Aşa că i-am pus aceste întrebări şi răspunsuri pe saitul Contributors.ro:

VIDEO Horia-Roman Patapievici: Singura tema autentica a culturii romane este specificul national.

joenegut spune:

26/03/2014 la 11:39

Citindu-vă cartea “Idei şi blocaje” am fost frapat de unele dintre ideile pe care le vehiculaţi că sunt întru totul asemănătoare cu ale lui Emil Cioran din “Schimbarea la faţă a României”.

Cât v-a influenţat cartea lui Cioran sau Cioran în elaborarea acestei cărţi?

Răspunde

·         Horia-Roman Patapievici spune:

26/03/2014 la 15:52

Greu de spus, dat fiind ca nu m-am gindit deloc la ea, nici cind i-am conceput argumentul, in 1996, nici cind am (re)scris-o, in 2007. Argumentul meu este o continuare a argumentului lui Titu Maiorescu din 1868. Care sunt ideile lui Cioran pe care le-ati gasit “întru totul asemănătoare” cu ideile mele din Despre idei & blocaje (acum: De ce nu avem o piata a ideilor)?

Răspunde

o    joenegut spune:

26/03/2014 la 20:46

Vă mulţumesc pentru comentariu!

Nu am la îndemână cartea d-voastră!

Însă teoria neîmplinirilor culturii româneşti, frustrările lui Cioran pentru faptul că România nu poate cristaliza o cultură majoră, îmi par asemănătoare cu ideile din cartea d-voastră.

Cioran a şi renunţat la cultura minoră, românească pentru cea majoră, franceză!
Dar, în fond sunt influenţe ale lui Spengler şi Kayserling la Cioran pe care le regăseam şi analizele privind cultura română pe care le-aţi exprimat în cartea d-voastră.
Maiorescu fonda cultura română modernă, dar Cioran era nemulţumit de rezultatele clasicilor, azi sunteţi la fel de nemulţumit!

Răspunde

§                Horia-Roman Patapievici spune:

27/03/2014 la 12:31

Domnule joenegut,

Spuneţi: “frustrările lui Cioran […] îmi par asemănătoare cu ideile din cartea d-voastră”. Frustrările nu sunt idei, sunt sentimente, iar sentimentele, spre deosebire de idei, sunt egal răspândite intre toţi oamenii. Toate cărţile lumii seamănă prin sentimentele de la care pornesc si pe care le exprima, deoarece toate sunt făcute din acelaşi aluat sufletesc (fie pentru ca sentimentele sunt finite ca număr, fie pentru ca felul in care le denumim este limitat).

As spune ca, prin sentimente, cartea mea aparţine unei anumite comunităţi afective, din care fac parte nu numai nemulţumirile și indignările lui Cioran din Schimbarea la fata a României, ci si Nu a lui Eugen Ionescu, Imagini si cărţi din Franţa a lui Benjamin Fundoianu ori articolul lui Titu Maiorescu “In contra direcţiunii de astăzi in cultura româna”. Dar prin idei, cartea mea nu pleacă decât de la Titu Maiorescu, din care mă revendic în mod explicit (deosebirea între afecte şi idei e importantă). Ca si Maiorescu, şi eu cred că fundamentul ultim al culturii este adevărul, iar cu adevărul nu se poate trişa. Nemulţumirea lui Cioran fata de noi înşine este comună majorităţii romanilor. Nimeni in Romania nu e original in asta, toţi suntem, sub acest raport, cioranieni (sau, înainte de Cioran, eminescieni). Dar argumentul dezvoltat de mine in Despre idei & blocaje nu are nici o legătura cu ideile lui Cioran din Schimbarea la fata a României.

După cum constataţi domnul Patapievici o tot ţine cu Maiorescu.  Acum am mai renunţat să polemizez cu distinsul eseist. Să fim bine înţeleşi! În 1866 „cultura română era admirabilă, dar lipsea cu desăvârşire!”. Eram de abia în faza formării culturii române moderne şi Maiorescu i-a pus bazele.

Datorită lui îl avem azi pe Eminescu, poet naţional, pentru că a intuit în tânărul poet geniul şi l-a stipendiat pentru studiile de la Viena şi Berlin. El i-a tipărit volumul de poezii antume în 1884, Poesii care sunt de referinţă în poetica eminesciană.

A văzut în Caragiale geniul caracterologic şi marele dramaturg.

Şi-a dat seama că Ion Creangă este rafinamentul geniului popular.

Maiorescu este ctitor al culturii române moderne!

Nemulţumirea lui Maiorescu era că literatura română la mijlocul secolului XX era populată de nişte autori minori, chiar dacă acelaşi Eminescu le aduce un omagiu prin Epigonii, cam în răspăr cu Maiorescu cu articolul său, anterior poeziei. Deci dacă e să fie model ar fi Eminescu, care nu vedea în contemporani vreo referinţă semnificativă.

Opinia mea sinceră este că domnul Patapievici este ipocrit. Cartea sa este mult prea influenţată de ideile cioraniene. Cioran era revoltat de cultura română aflată într-una din cele mai faste perioade ale sale. Cioran era contemporan cu Arghezi, Blaga, Ion Barbu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi tânărul Eliade, ca să amintesc pe câţiva din scriitorii şi filosofii de prim rang din perioada interbelică!

HRP a avut un curaj aproape sinucigaş să critice lipsa de coloană vertebrală a românilor pe vremea lui Ceauşescu, care i se reproşează de autohtoniştii protocronişti ca şi imprudenţa cu scheletul eminescian. Astea merg pentru că snobimea română strâmbă din nas la comportamentele conaţionalilor, de parcă ei n-ar fi din aceeaşi stirpe! Ciocoii intelectuali de azi nici măcar n-au în cap atitudine critică asupra realităţilor româneşti în sens constructiv ci doar dispreţul superior pentru cei care nu le aprobă atitudinile!

Probabil că acum domnul Patapievici este azi mai îndreptăţit să fie critic!

Dar ca să recunoşti o asemenea filiaţie, ar fi extrem de imprudent! Cioran are totuşi un trecut deocheat!

O să reiau în anexe două texte anterioare referitoare la chestiune!

Anexe

Despre idei & blocaje de Horia Roman Patapievici

Posted by joenegut on noiembrie 25, 2012

Am luat cartea lui Patapievici să o citesc din curiozitatea de a vedea ce mai scrie Horia Roman Patapievici!

Ultima carte scrisă de acesta şi citită de mine a fost Omul recent, carte foarte pretenţioasă în subiect. Şi această carte este o culegere de eseuri cu caracter filosofic.

Cartea începe brusc cu nemulţumirea autorului că noi românii nu avem o istorie a filosofiei, că acei care au format spiritul public românesc au rămas la un nivel mediocru de cultură generală, că nu avem o piaţă a ideilor. Deci în fond că suntem o naţiune incapabilă să aibă destinul Franţei şi populaţia Chinei cum se  lamenta şi Cioran în tinereţe. Sau cu o expresia unui prieten care spunea că noi românii suntem cam de căcat, dur şi neaoş!

De fapt HRP pe urmă după ce în prealabil dispreţuieşte cultura generală găseşte că SUA cam a pierdut simţul culturii generale şi se practică un nivel mediocru de cultură populară şi că totuşi avem noi românii posedăm distincţia nobilă a culturii generale şi că intelectualii români sunt capabil să emită idei de bun simţ în domeniul umanistic.  Mie mi se pare că aceste idei se cam bat cap în cap.

Oricum în lume sunt câteva culturi prestigioase, cea franceză, engleză, germană, italiană şi în răsărit cea rusă, fără a mai aminti de cea care domină acum piaţa culturală şi de idei americană . Cred că situaţia nu este mai bună în domeniul pus în discuţie cu alte naţiuni mai mici, europene, probabil că polonezii pot aspira la această pretenţie. Românii de mare valoare culturală şi ştiinţifică s-au afirmat în cadrul unei mari culturi, mai ales în Franţa. În zona ştiinţifică singurul premiu Nobel pe care l-a primit un român aparţine lui medicului şi biologului George Emil Palade, cercetător american.

După câte ştiu la noi probabil există s-au a fost o foarte bună şcoală matematică şi una la fel de importantă în fizică, în cultură şi filosofie trebuie să scrii într-o limbă de circulaţie şi să fii evaluat în centrele de prestigiu contemporane.

HRP face un elogiu scolii filosofice austriece subevaluată anterior. Şi eu cred că Viena a fost un centru de mare prestigiu intelectual, nu mă gândesc numai la filosofie, dar medicina americană îşi are rădăcini vieneze. Sunt două momente în care Imperiul Habsburgic a fost la zenit, clasicismul muzical vienez cu Haydn, Mozart şi Beethoven şi sfârşitul Imperiului cu literatura unde-l numesc pe Kafka care era praghez, dar dacă te gândeşti la Hofmanstahl, Musil, Rilke şi alţii ai dimensiunea vieneză. Arta plastică a avut aici pe Gustav Klimt iar Viena imperială a sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX este un model de arhitectură urbană. De exemplu faţă de Bucureşti un oraş comparabil,  soluţiile vieneze ale căilor de transport de acum mai bine de 100 de ani nu creează nici azi îmbulzelile şi ambuteiajele bucureştene.

Despre problemele filosofiei româneşti nu mă pronunţ, nu am pregătirea necesară, dar pot spune că unele texte ale lui Noica am fost în stare să le pricep, iar referinţa lăudată, Marta Petreu este după mine mai mult literară.

O carte interesantă, plină însă de frustrări intelectuale relative la comportamentul intelectual românesc, în care HRP nu arareori pune un diagnostic exact. Sunt de acord de exemplu cu noţiunea de lăutărism, invocată de Noica.

În domeniul meu de competenţă am avut ocazia să văd destui impostori care publicau cu aplomb articole lipsite de orice valoare în reviste internaţionale de prestigiu ştiinţific, unde există furci caudine care obligă la documentarea exactă a unor afirmaţii.

Post scriptum la “Idei & blocaje” de Horia Roman Patapievici

Posted by joenegut on decembrie 4, 2012

Nu aş fi scris acest post scriptum dacă după cartea lui Patapievici nu m-aş fi apucat să citesc  cartea Martei Petreu “Cioran sau un trecut docheat“.  Cartea va fi subiectul unor opinii ulterioare. În recenzia mea scriam fără să ştiu despre declaraţia lui Cioran din “Schimbarea la faţă a României” privind felul în care şi-ar vrea Cioran România în 1936. Citind analiza amănunţită a Martei Petreu am avut surpriza să constat că ideile lui Cioran sunt reluate de HRP. Cioran se inspira din ideile lui Oswald Spengler din Untergang des Abendlandes, titlu pe care eu l-aş traduce în “Prăbuşirea tărilor de la Soare Apune” – Declinul Occidentului.

Surpriza mea este mare pentru că Patapievici nu aminteşte în notele sale de aceşti autori şi nu-i citează.

Să aibă dreptate Marta Petreu că Cioran a avut un trecut prea deocheat ca HRP să-l mai citeze?  Dar şi Spengler a avut la rândul lui un trecut deocheat?