vineri, 2 februarie 2018

Conu' Neagu, Neagu Djuvara

Recenta trecere la cei drepţi a longevivului Neagu Djuvara a trezit multă frământare între intelectualii de prim rang.

Am citit encomioane şi ferpare scrise de Andrei Pleşu, de Gabriel Liiceanu, cel care i-a publicat majoritatea cărţilor, de Horia Roman Patapievici.

Revista Dilema veche din această săptămână îi dedică câteva omagii.

La înmormântare a fost prezent şi Ludovic Orban, deoarece Neagu Djuvara a făcut parte din Senatul PNL.

Toţi povestesc cum l-au cunoscut pe ultimul boier din cultura română. 
Neagu Djuvara a fost singurul intelectual important din exil care a decis să revină în patrie după 1990 şi la o vârstă impozantă, 73 de ani. De o inteligenţă vie a fost cooptat în corpul profesoral al Universităţii Bucureşti, la Istorie, el având o teză la Paris cu Raymond Aron, marele intelectual francez liberal, într-o lume de stângişti şi amici ai URSS. Adrian Cioroianu şi-a amintit cât de exigent era că i-a umplut de 7 şi 8!

A scris cărţi interesante şi a făcut evaluări controversate. Ideea lui că Toctomer - Tihomir, tatăl lui Basarab Întemeietorul era cuman a trezit un val de reproşuri naţionaliste. de fapt nu-i niciun secret că marile state ale Europei unt creaţia unor alogeni. Franţa a fost înfiinţată de germanii franci, Anglia de normandul William The Conqueror, Rusia de vikingii varegi, cei care au dat şi numele Rus.

Primii Basarabi au fost catolici, dar boierii slavi i-au silit să treacă la ortodoxie şi la folosirea medio-bulgarei în biserică.
De abia în veacul al XVI-lea s-au autohtonizat ca şerbii lor rumâni şi au adoptat româna vernaculară. Că ea este lingua franca prin toate părţile româneşti o dovedeşte Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, care este adresată în româneşte unui burger sas al Braşovului, Hanăş Beckner. Uite că acesta are acum un urmaş în Klaus Iohannis!

Cartea de departe cea mai cuceritoare este Românii între Orient şi Occident. Djuvara vorbeşte despre începuturile modernizării în Principate între secolele XVIII şi XIX.
Şi aşa am aflat că particula …escu şi …eanu sunt de fapt sunt sufixe boiereşti, vezi de exemplu cronica lui Radu Popescu din secolul XVII.
Românii nu au primit nume de abia în secolul XIX. Eu am făcut o cercetare la cimitirul eroilor din Marele Război din Piteşti. Soldaţi au nume şi prenume ca numele, Gheorghe Andrei, de exemplu. Dar când vorbim de subofiţeri şi ofiţeri deja ei sunt Popescu, Georgescu, etc. Fenomenul de gentrificare a numelor româneşti s-a petrecut la sfârşitul secolului XIX, când toţi târgoveţii şi-au luat nume de familie ca boierii, cu terminaţia ...escu în special.  Exemplul cel mai izbitor este al marelui om de stat Take Ionescu, fiul negustorului ploieştean Ghiţă Ion!
Un alt exemplu este cum a apărut cuvântul protipendadă, derivat din grecescul cinci, ei erau cei cinci mari demnitari ai Principatului Moldovei. 
Şi exemplele sunt destule. 

Neagu Djuvara a scris multe cărţi cu mare succes de librărie. Era iubit pentru comportamentul său de gentleman, de boier, elegant îmbrăcat, un causeur strălucit care făcea farmecul emisiunilor televizate unde era invitat.

Cred că am cumpărat toate cărţile lui Neagu Djuvara, singura mea frustrare este că nu am autograful autorului pe ele. L-am întâlnit o singură dată faţă în faţă la Congresul PNL din 2001.

Dar am un avantaj faţă de cei intelectualii care i-au închinat aduceri aminte. Eu la-m cunoscut radiofonic înainte de ei.
Prin 1988 Neagu Djuvara a început o serie de emisiuni de istorie recentă la BBC. Pentru că descoperisem că Mihai V., bunul meu prieten, alegând libertatea în 1985, ajunsese speaker la BBC şi m-a făcut un ascultător constant al acestui post. Ascultam lunea seara emisiunea culturală excelentă realizată de Ana Maria Bota. Apropo', această doamnă este purtătorul de cuvânt al NATO la Bruxelles sub numele real.
Şi Neagu Djuvara realiza aceste crochiuri istorice. Neagu Djuvara m-a atras instantaneu pentru stilul oral şi cuceritor. Neagu Djuvara a avut curajul să recunoască atracţia pentru fenomenul legionar. Dar asta se întâmpla pe la mijlocul anilor 30 şi acum sunt trecuţi mulţi ani, vreo 90 şi astea sunt de acum istorie.

Djuvara a fost un martor implicat al istoriei României. El a părăsit ţara exact pe 23 august 1944 când Regele Mihai dădea lovitura de stat acaparată ulterior de comunişti. Era diplomat trimis la Stockholm ca să continue negocierile cu sovieticii.
Nu a mai fost nevoie, nu s-a mai întors în România la sfatul mamei sale. 

Fratele lui Răzvan a fost medic trimis la Costeşti, Argeş, unde prietenul meu Radu Vişinescu, originar din această localitate l-a cunoscut, inclusiv pe mama celor  doi, boieroaică dintre Grădişteni, boieri despre care, ulterior Djuvara va scrie Saga Grădiştenilor, coborâtori din Toctomerius - Toctomer - Tihomir, tatăl lui Basarab Întemeietorul.

Neagu Djuvara a avut o viaţă aventuroasă de James Bond, a lucrat pentru serviciile secrete occidentale şi a trimis paraşutaţi în România trădaţi de Philby şi alţi ticăloşi. 
A stat în Africa în Republica Niger ca diplomat, pus să formeze diplomaţia acelei ţări mai mult de 20 de ani. A revenit în Franţa şi-a dat doctoratul în istorie şi a scris cărţi de mare valoare care se pot compara cu ale lui Toynbee. 

Dar cel mai important, a fost un mare patriot român!
Revenit în România nu a mai recunoscut ţara şi pe români. Erau mai graşi, alimentaţia tâmpită şi lipsa efortului fizic a dus la asta, nu mai erau mulţi ..escu, emigraseră între timp spune Djuvara, elita românească a dispărut. 


Tot ce a întreprins Neagu Djuvara între 1990 şi acum 20018 a fost să retrezească în noi curajul de a ne privi în faţă, de a redeveni o naţiune mândră şi conştientă de misiunea sa europeană şi creştină!








joi, 1 februarie 2018

Concert cu un flaut fermecat

Astă seară am stat sub semnul flautului. 
Pentru că la concertul de la începutul lui februarie 2018  a avut un concert pentru flaut şi orchestră avându-l ca solist pe Ion Bogdan Ştefănescu, un invitat drag al Filarmonicii Piteşti. 

Concertul de astă seară a debutat cu Concerto grosso în do major, op.6, nr 10 de Arcangelo Corelli. Este unul dintre cele 12 concerti grossi ale acestui compozitor baroc italian, unde sunt soliste vioara I şi vioara a doua, cât şi violoncelul.
Concertul este exclusiv pentru orchestră de coarde.
Interpretarea a fost făcut de secţiunea de coarde a Filarmonicii Piteşti condusă de dirijorul Alexandru Ganea.
 
Orchestra de coarde a Filarmonicii Piteşti condusă din Alexandru Ganea
Mie Corelli îmi sună deosebit pentru că una din cele mai frumoase rapsodii pentru pian ale lui Rahmaninov este inspirat de o temă de Corelli, având o sonoritate rusă neîntrecută poate, doar de muzica lui Ceaikovski.
Ion Bogdan Stefănescu şi Alexandru Ganea
A urmat punctul forte al spectacolului de astă seară Concertul pentru flaut şi orchestră de coarde în mi minor de Saverio Mercadante. Mie concertul excelent interpretat de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu mi-a sunat foarte clasic, baroc, confirmat de şi de solist care spune că este mult Mozart în concert. 
Generos, Ion Bogdan Ştefănescu a oferit două bisuri, o bucată din Astor Piazzola şi ceva dintr-un flautist danez.

În partea a doua am audiat Simfonia nr.1 în re minor D82 a lui Franz Schubert. Este prima simfonie, scrisă la 16 ani a unui compozitor genial. Pentru mine era compozitorul liedului  vesel Păstrăvul. În lecţiile din cadrul Serilor Lipatti pe care doamna Saviana Diamandi ni le-a prezentat astă toamnă am audiat un compozitor profund cu o muzică deosebită.
Chiar dacă această primă simfonie este încă tributară lui Haydn şi Beethoven ea îl prevesteşte pe viitorul geniu muzical care se stinge doar la 31 de ani, are pasaje inspirate de muzica populară şi foloseşte foarte mult trompetele şi secţiunile suflătorilor.
Alexandru Ganea, doamnaŞtefănescu, Ion Bogdan Ştefănescu şi cu mine
A fost un concert extrem de reuşit!

Şi o zi culturală foarte plină şi cam stresantă.

Stelian Tănase lansează un roman la Piteşti

Am aflat din presa locală că Stelian Tănase va lansa un roman la Biblioteca Judeţeană  Argeş. 
Aşa că m-am înfiinţat la sală la 5 trecute fix împreună cu comilitonul Radu Vişinescu.
N-am apucat loc în faţă aşa că m-am mulţumit să stau mai în spate.

De Stelian Tănase mă leagă foarte multe de pe la începutul anilor 90.
Stelian Tănase a fost un personaj extrem de implicat în bazele instaurării democraţiei din România.
Denisa Popescu, Jean Harris,  Stelian Tănase, Octavian Sachelarie
A înfiinţat revista 22, apoi încă vreo două, trei. A fondat împreună cu Nicolae Manolescu Partidul Alianţei Civice, a fost deputat între 92-96, a renunţat intempestiv la politică, a scris cărţi de istorie recentă, despre comunismul interbelic, procesele Noica Pillat. A fost realizator de excelente emisiuni tv, este analist politic, dar în primul rând a rămas romancier.
Mărturisesc că eu am bibliotecă doar cărţile sale de istorie, Anatomia mistificării, Clienţii lui Tanti Varavara, etc.
Jean Harris, Stelian Tănase, Octavian Sachelarie
Şi în această seară ne-a prezentat primul volum al romanului său Nocturnă cu vampir.  
La prezidiu au luat loc, autorul Stelian Tănase, directorul Octavian Sachelarie, traducătorul de limbă engleză al lui Tănase, doamna Jean Harris şi poeta Denisa Popescu.
Aceasta pe post de moderator, după o scurtă prezentare a romanului, a introdus-o pe doamna Harris, care ne-a prezentat şi ea romanul, cu o simpatică limbă românească  cu accent newyorkez.
A luat cuvântul şi domnul Sachelarie şi apoi chiar autorul romanului. Cum  a spus şi Jean Harris, este un roman gotic, pe urmele celebrului Dracula a lui Bram Stoker. 
Doamna Elena Vijulie în public
Stelian Tănase are în centrul romanului un anchetator, fost angajat al Legiunii Străine, poliţist pe vremuri, corupt, dar onest mai  mult sau mai puţin cum spunea Caragiale, despre noi românii. Pentru că Stelian Tănase ne spunea că magistrul său rămâne Caragiale, genial în descifrat naturelul românesc.
Victimele unui criminal în serie per reluări ale unui vampir, sunt traşi în ţeapă. Cei asasinaţi sunt demnitari, foşti generali de secu, etc.
Romanul dispune de o minuţioasă documentare realizată cu criminalişti de marcă ai poliţiei româneşti.

Când cititorii au fost invitaţi, eu m-am înfipt să iau cuvântul să am minutul meu de celebritate cum spunea Andy Warhol. 

Am spus că lui Stelian Tănase îi datorăm prezenţa între parlamentarii argeşenii a unui boier, conu' Alecu Paleologu, ca să se reînnoade tradiţia interbelică a acestui judeţ, unde s-a făcut politica României moderne timp de 100 de ani.
Alexandru Paleologu era legat de judeţ, la începutul anilor 50 a locuit incognito sub numele Crifăleanu la Câmpulung împreună cu filosoful Constantin Noica. Din păcate tradiţia de boierie nu a mai continuat.
În schimb judeţul din sud, Teleorman şi-a luat revanşa. Şi oare Nicolae Filimon ştia ceva, de amintea cum Dinu Păturica tranzacţiona isprăvnicia de Teleorman? ( o ştiu de la excelentul fizician Mihai Petrovici!). Dar nu ironicul muşcător de Moromete al lui Marin Preda este reprezentativ acum, ci "Să nu uiţi Darie" a lui Zaharia Stancu, care mi-a alergat copilăria cu botniţa.
Am obţinut la intervenţie aplauze deschise!

Au mai fost şi alte întrebări s-a întrebat şi despre cartea Dinastia, care este rezultatul proiectului despre monarhia românească a doamnei Elena Vijulie, prezentă şi ea. 

Atât Stelian Tănase cât şi doamna Elena Vijulie au oferit autografe pe cărţile prezentate.
Stelian Tănase, Elena Vijulie şi cu mine
La începutul lansării l-am salutat pe Stelian Tănase, care spunea că m-am schimbat, păi trece timpul şi ca aducere aminte i-am transmis nişte poze de la o lansare de carte în ianuarie 1997 împreună cu conu’ Alecu Paleologu. 
O tempora!
Conu' Alecu Paleologu, Stelian Tănase şi cu mine în iarna lui 1997
Am salutat-o pe doamna Vijulie şi i-am mărturisit că sunt bun prieten cu Mihai Vasilescu, cu care a fost colegă la BBC şi i-am transmis salutări colegilor ei de acum de la Digi24. 

Invitaţii au acceptat să facă o poză cu mine.


A fost o seară surescitantă care mi-a adus aminte de vremuri când eram mai tânăr şi mai entuziast, mai plin de speranţe de schimbare, prezentul însă nu-mi oferă nicio speranţă.

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Darkest Hour - Ziua Decisivă

Darkest Hour tradus aiurea la noi ca Ziua decisivă este un film istoric care vine după Dunkirk, celălalt film despre dezastrul de pe continent produs de atacul forţelor hitleriste contra Franţei, prin invazia Olandei şi Belgiei. 

Dacă filmul Dunkirk este un film de război privind retragerea trupelor britanice de pe plaja de la Dunkerque, Darkest Hour este unul psihologic şi priveşte evenimentele care se declanşează după numirea ca prim ministru a lui Winston Churchill. 

Marea Britanie se afla în cea mai neagră perioadă a istorie sale moderne. Franţa se prăbuşea sub asaltul Panzerelor naziste iar corpul expediţionar britanic era înconjurat pe plajele de la Dunkerque.

Marea Britanie se află singură fără aliaţi, după prăbuşirea Poloniei, a Norvegiei şi Danemarcei şi iminenta prăbuşirea a Franţei, Belgiei şi Olandei. Practic insula britanică rămânea fără apărare. 

De capacitatea lui Churchill se îndoiau atât Regele George al VI-lea cât mai ales cei doi nemernici care duseseră politica conciliatoare faţă de Hitler, fostul prim ministru Neville Chamberlain şi lordul Halifax.

Pus în faţa anihilării corpului expediţionar britanic Churchill şovăie. Are ideea de a mobiliza toate bărcile de pe malul sudic al Marii Britanii pentru a-i transporta pe soldaţi înapoi pe insulă. Pentru asta sacrifică brigada britanică din Calais care să atragă trupele naziste. 

În acelaşi timp este presat de cei doi cu negocieri de pace prin intermediul lui Mussolini. 

Regele care se îndoia şi el şi era sfătuit să se exileze în Canada ajunge la concluzia rezistenţei cu orice preţ. 

Şi apare scena cea mai emoţionantă a filmului. Churchill se dă jos din maşina personală şi ia metroul. Iar londonezii îl asigură că vor lupta până la ultima suflare împotriva invadatorilor.

Filmul se termină cu discursul din Parlament în care îndoitul Churchill declară rezistenţa cu orice preţ împotriva lui Hitler. 

Cam asta a fost istoria celor mai grele momente prin care a trecut atunci Marea Britanie în ultimele zile ale lui Mai 1940.

M-a surprins cutuma care probabil nu se mai practică acum, în momentul învestirii ca prim ministru Churchill pupă mâna regelui şi în film  regele îşi şterge mâna la spate...hahaha!

Actorii sunt de prima mână şi sunt englezi, excepţie culmea fiind Ben Mendelsohn interpretul Regelui George care este australian, deci totuşi Queen subject!

Rolul principal îl are Gary Oldman care-l interpretează pe Churchill. Mă gândesc cât s-au trudit machiorii să-l îngraşe pe actor să semene cu personajul istoric.
Un alt rol foarte bun  îl face superba Kristin Scott Thomas în soţia lui Churchill şi tânăra Lily James în rolul dactilografei personale a lui Churchill.


Un film foarte reuşit care trebuie neapărat văzut de cei interesaţi de istorie.


vineri, 26 ianuarie 2018

Din nou Mozart

În seara de 25 ianuarie la Filarmonica Piteşti a fost din nou un program Mozart.
Spectatorii au avut şi ocazia să-şi cumpere abonamente muuuult mai scumpe ca anii trecuţi!

Cum spunea cineva în muzica Dumnezeu a fost Bach, Fiul a fost Mozart, iar Sfântul Spirit (Duh) a fost Beethoven!

Ei bine noi am avut plăcerea muzicii lui Mozart. Mozart scrie o muzică luminoasă, proaspătă, armonioasă crea exaltă plăcerea vieţii. 
Orchestra Filarmoicii Piteşti condusă de Cristian Oroşanu
Ca mai toţi din epocă, Haydn, Beethoven şi Mozart scria muzică la comandă. Dar punea geniu în ea.

În această seară programul a început cu Uvertura la opera Nunta lui Figaro în interpretarea Filarmonicii Piteşti condusă de dirijorul Cristian Oroşanu.
Am avut privilegiul în 2016 spre 2017 să urmăresc live punerea în scenă a operei Nunta lui Figaro de la Covent Garden cu Erwin Schrott, bariton uruguaian, la cinema TRIVALE. A fost splendidă! Apoi am văzut pe You tube înscenarea de la Salzburg cu Ana Netrebko în rolul Susanei.
Muzică de la Fiul lui Dumnezeu al muzicii!
Ioan Dragoş Dimitriu şi Cristian Oroşanu
Cristian Oroşanu
A urmat Concertul pentru pian şi orchestră în re minor, nr.20, KV 466. Pe wikipedia am citit că piesă aceasta o prefera Stalin, după spusele lui Barenboim! Concertul i-a plăcut şi lăudat tare, Leopold, tatăl lui Mozart. Prima parte are un aer trist aproape funebru, dar partea a două este mult mai luminoasă.
Împreună cu pianistul Ioan Dragoş Dimitriu
Solistul concertului a fost tânărul pianist Ioan Dragoş Dimitriu, care a studiat la Viena. Interpretarea sa a fost extrem de reuşită.
Ca bis ni s-a oferit gluma muzicală mozartiană Tartina cu unt.

După pauză orchestra condusă de Oroşanu a dat glas Simfoniei în mi bemol Major, nr 39. Această simfonie face parte din pachetul ultimelor 3 simfonii mozartiene pe care dirijorul Nikolaus Harnocourt le consideră un întreg. Pentru că introducerea simfoniei are aerul unei uverturi şi pentru că piesa nu conţine o coda.


Dirijorul Oroşanu şi orchestra s-au străduit să redea strălucirea muzicii mozartiene şi au reuşit în bună parte fiind vii aplaudaţi.


duminică, 21 ianuarie 2018

The Rooster Bar de John Grisham

După lectura solicitantă din Fire and Fury a lui Michael Wolff mi-am permis un moment de relaxare.
Şi aşa am apelat la un best sellers din lista NY Times
Citesc prima dată un roman al lui John Grisham. Grisham a devenit celebru datorită ecranizării romanelor sale în filme blockbuster. Firma, Clientul, Scrisoarea Pelican, E timp pentru a ucide sunt filme după romanele lui. 

Subiectul romanelor lui Grisham este justiţia, în special problemele avocaţilor.

Într-o postfaţă a autorului se specifică că romanul chiar dacă este o ficţiune este inspirat din sistemul de învăţământ la Drept în SUA. Şi aşa am aflat că şi în America există universităţi putrede de tip Spiru Haret în România, cu deosebiri.
Facultatea de Drept Foggy Bottom din Washington DC este imaginară. Ea este o universitate cu standarde sub cele din Washington DC şi care pregătesc studenţi submediocri.
Diferenţa este aceasta că standardele studenţilor sunt scăzute şi ei sunt mediocri. Nu se dau diplomele pe veresie, testul este examenul de Barou, la care trec cam 50% dintre absolvenţi.

Dreptul se studiază timp de 3 ani după ce în prealabil ai făcut 3 ani de colegiu (sistemul Bologna), deci absolventul de drept este cu grad de Master în Drept. Prezenţa la cursuri este obligatorie, lipsa duce automat la exmatriculare. 

Problema cea mai interesantă despre sistemul universitar american este că studenţii prin Departamentul Educaţiei pot apela la burse care trebuie returnate după ce eşti angajat. Astfel un student în 3 ani de Drept acumulează datorii cam de 200000$ ce trebuie plătiţi din salariu, când eşti angajat.
De aceea studenţii apelează la firme de avocatură ca interni şi cu speranţa de a fi angajaţi. 

În Baroul Washington DC activează circa 200000 de avocaţi. Această cifră enormă este datorată faptului că Washington DC este capitala SUA şi sunt extrem de multe oportunităţi privind litigii juridice. De asemenea ministerele angajează jurişti, apoi sistemul judiciari, procurori-prosecutor sau judecători. 

Având în minte această imagine de ansamblu a sistemului juridic din capitala SUA se desfăşoară romanul The Rooster Bar.

Personajele principale ale romanului sunt trei: Mark, Todd şi afroamericana Zola. Ei sunt studenţi la Drept, la Foggy Bottom, în ultimul semestru, urmând să dea examenul de absolvire şi apoi, mai important, examenul la Barou pentru avocatură.  
Cei trei sunt cocoşaţi de datoriile provenite din bursele care urmează să le restituie după angajare.  

Cei doi tineri sunt avertizaţi de Zola că prietenul lor Gordon Tanner are mari probleme. Zola este de origine senegaleză, părinţii ei ajungând şi trăind ilegal în SUA. Ea s-a născut în SUA după sosirea lor şi este americană cu toate drepturile.
Zola s-a combinat cu Gordon - Gordy în pofida faptului că el este logodit şi pe cale să se însoare.

Cei doi tineri ajung la apartamentul prietenului Gordy care este foarte slăbit şi preocupat. Acesta, s-a descoperit că are comportament bipolar şi urmează un tratament la care însă a renunţat în ultimul timp. Gordy le prezintă o schemă rezultat al unei investigaţii făcute care arată că un miliardar numit Shackley este proprietarul Facultăţii de Drept Foggy Bottom şi a alte 7 facultăţi de drept şi scoate profituri foarte frumoase din bursele studenţilor, cam 20 milioane de dolari pe an. De asemenea are multe afaceri off-shore, Banca Swift care face tot felul de malversaţii împotriva clienţilor. 

Gordy este păzit de prieteni, dar dispare şi este găsit de prieteni la Poliţie pentru condus sub influenţa alcoolului. Este prezentat la judecată la secţie Delicte de Trafic, DUI şi aici sunt abordaţi de un avocat care lucrează cash şi care preia şi să rezolve cazul lui Gordy.

Gordy este adus acasă, dar fuge din nou şi se aruncă de pe un pod în Potomac şi moare înecat.
Cei trei sunt afectaţi de moarte prietenului lor, dar incidentul cu delictul lui Gordy le dă o idee.  Aşa că renunţă la studii, chiar dacă erau în ultimul semestru şi devin falşi avocaţi pentru cu delicte de trafic. Observă că nimeni nu te întreabă de licenţa de avocat şi toţi lucrează cu cash, care nu lasă urme. Chiar încep să rezolve mai multe cazuri. Pe Zola o pun să încerce să găsească în spitale cazuri de malpraxis medical care în SUA înseamnă foarte mulţi bani. Unul din cei rezolvaţi, un negru, pentru delictul de depăşire de viteză le prezintă un văr care are o problemă, fiul lui a murit la două zile după naştere.
Ei apelează la un expert medic de malpraxis şi află că acest caz poate însemna 2 milioane de dolari.
De aici li se trag toate necazurile, pentru că ei vor să rezolve cazul pasându-l apoi la un avocat specializat în malpraxis, ei având un procent din caz. Află că ei au întârziat de data de prescriere şi pot fi daţi în judecată pentru neglijenţă. Intră într-o mare turbulenţă, sunt luaţi la ochi de alţi avocaţi şi sunt acuzaţi de practicarea ilegală a avocaturii. 
După aceste incidente periculoase pentru viitorul lor, ei apelează la ultima schemă, descoperită de prietenul Gordy.
Aşa că pun la cale o operaţiune de tipul celei din filmul cu Robert Redford şi Paul Newman, The Sting - Cacealmaua.
Cel vizat este escrocul miliardar Shackley. Şi începe o acţiune contra-cronometru. Shackley este abordat şi şantajat cu dezvăluiri în presă a malversaţiilor sale.

Cacealmaua funcţionează dar toate încep să ia viteză, sunt audiaţi pentru practicarea ilegală a avocaturii, Shackley pune BI pe urmele lor. Reuşesc să se umple de bani şi părăsesc SUA. Zola plecase deja în Senegal unde părinţii şi fratele ei fuseseră deportaţi de Serviciul de Imigrări. 

Ajung şi ei în Senegal şi cumpără un bar pe una din plajele căutate de turişti pe care-l redenumesc The Rooster Bar, unde aveau adresa firmei lor false de avocaţi în Washington DC.


Recunosc că am citit-o cu sufletul la gură, într-o zi, curios să văd cum se prăbuşeşte totul în jurul eroilor romanului, care termină cu bine la barul lor de pe plaja africană!

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Fire and Fury de Michael Wolff

Cartea aceasta a stârnit vii polemici în SUA chiar înainte de apariţie.
A fost imediat hackerită şi am primit-o cadou din Canada.

Este scrisă de jurnalistul Michael Wolff şi titlul este inspirat de exprimarea preşedintelui Donald Trump privind Coreea de Nord care va primi Fire and Fury (Foc şi Furie) dacă îndrăzneşte să provoace America.

Este o carte privind epopeea primul an de prezidenţie a nopului preşedinte american, Donald Trump.
Donald Trump este cel mai curios preşedinte, el nu are niciun pic de experienţă administrativă, comparat de exemplu cu Ronald Reagan, actor de meserie, dar guvernator al Californiei ani de zile.  
Ciudăţenia acestei alegeri este că Donald Trump este primul miliardar american care ajunge în această poziţie. Un alt singur miliardar, David Rockefeller a mai deţinut postul de vicepreşedinte cu Gerald Ford, ambii nealeşi, dar a fost descurajat  să candideze pentru că era foarte bogat. 
Şi iată că acum acest miliardar a fost ales, fiind popular în special în Zona Rust Belt, zona de nord este a SUA unde se afla industria de construcţii de maşini. 

De unde această popularitate bruscă la Donald Trump printre oamenii simpli? 
Pentru că a folosit sloganuri care au mers la inima acestui electorat. De fapt acest tip de ideologie folosit îl are ca autor pe Steven Bannon. Steven Bannon a preluat conducerea campaniei lui Donald Trump în vara lui 2016, după ce Corey Lewandowsky (la fel ca numele celebrului atacant polonez de la Bayern)a fost dat afară.
Singura însuşire folositoare a lui Trump era experienţa lui în televiziune cu celebru reality show, The Apprentice. În fapt autorul spune că Trump nu urmărea să fie ales, el îşi dorea să îşi mărească popularitatea media, folositoare în afacerile sale imobiliare. Pentru Trump alegere lui ca preşedinte a fost o imensă surpriză. Soţia sa Melania a izbucnit în plâns. Ea nici nu locuieşte la Casa Albă, ci în Trump Tower în New York. Locul ei l-au luat fiica sa Ivanka şi ginerele Jared Kushner.  

Donald Trump a fost permanent sub trei influenţe în activitatea lui de preşedinte.

Cel  mai important a fost Steven Bannon exponent al alt-right, extrema dreaptă populistă. El este şeful site-ului Breitbart News care răspândeşte această ideologie apropiată de fascismul american, de populismul cel mai scârbos, dar sprijinit de miliardarul Mercer şi fiica lui. Bannon stă la origine EOs (Executive Orders)  privind imigraţia din ţările musulmane, sau retragerea SUA din Tratatul de la Paris privind încălzirea globală.

A doua influenţă o exercită cuplul Ivanka-Jared supranumit Jarvanka. Donald arată în acest mod că nu ţine cont de conflictul de interes având membri apropiaţi de familie în conducerea executivă a SUA.

Ultima influenţă în deciziile lui a fost exercitată de şeful său de cabinet, Reince Priebus. Acesta, de extracţie umilă, era preşedintele National Republican Comitee, organismul de coordonare al Partidului Republica (GOP). Priebus fusese expert în colectare de fonduri electorale.  
Rolul lui este extrem de important el filtrând accesul la preşedinte. Dar şi Bannon şi Jarvanka, în virtutea legăturii de familie nu ţineau cont de Priebus. Aşa că el este primul care părăseşte Casa Albă şi este înlocuit cu generalul Kelly, care este un om al ierarhiilor şi vrea să facă ordine la Cabinetul Oval.

Al doilea obligat să plece a fost Bannon care a intrat într-un conflict puternic cu cuplul Jarvanka. El a dezavuat demiterea lui Comey, şeful FBI, care începuse să verifice implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale. Era urât de familia Kushner, că-l băgase pe Kushner senior la puşcărie.
În locul lui Procurorul General Sessions numeşte investigatorul Muller care este actualmente pe urmele celor din jurul lui Trump. De fapt Bannon a dezavuat şi acuzat de trădare pe Jared Kushner şi Donald Jr Trump care s-au întâlnit cu o avocată ucraineană care era în legătură cu Putin şi urma să furnizeze detalii devastatoare privind pe Hillary Clinton.  Aici stă toată lupta lui Trump cu presa care-l dezavuează complet, în special CNN şi New York Times pe care i-a acuzat că furnizează fake news, ştiri care îl pun într-o lumină proastă pe Trump. Este clar că nu toate ştirile şi analizele sunt neutre ci în majoritate partizane.

Principalele defecte sunt narcisismul lui Trump care are impresia că este un geniu, imposibilitatea de a fi strunit, comunicarea pe Twiter ce determina reacţii ale economiei, incapacitatea de a citi memorandumuri măcar de o juma de pagină. 

Finalul este prin octombrie când Bannon pregăteşte alegerea unui extremist de dreapta Roy Moore pentru postul de senator de Alabama în locul lui Sessions.
Trump susţinea pe candidatul republican.
Niciunul nu va fi ales, ci un candidat democrat. Asta arată reculul intern al politicilor lui Trump într-un stat cu tendinţe republicane. 

Cartea nu este total negativă la adresa lui Trump dar revelaţiile privind opiniile lui Bannon au declanşat vii discuţii.


Pentru mine a fost prilejul să mă scufund în detalii privind politica americană.