După lectura
solicitantă din Fire and Fury a lui
Michael Wolff mi-am permis un moment de relaxare.
Şi aşa am apelat la
un best sellers din lista NY Times.
Citesc prima dată un
roman al lui John Grisham. Grisham a devenit celebru datorită ecranizării
romanelor sale în filme blockbuster. Firma, Clientul, Scrisoarea Pelican, E timp pentru a ucide sunt filme după romanele lui.
Subiectul romanelor
lui Grisham este justiţia, în special problemele avocaţilor.
Într-o postfaţă a
autorului se specifică că romanul chiar dacă este o ficţiune este inspirat din
sistemul de învăţământ la Drept în SUA. Şi aşa am aflat că şi în America există
universităţi putrede de tip Spiru Haret în România, cu deosebiri.
Facultatea de Drept Foggy Bottom din
Washington DC este imaginară. Ea este o universitate cu standarde sub cele din
Washington DC şi care pregătesc studenţi submediocri.
Diferenţa este aceasta
că standardele studenţilor sunt scăzute şi ei sunt mediocri. Nu se dau
diplomele pe veresie, testul este examenul de Barou, la care trec cam 50%
dintre absolvenţi.
Dreptul se studiază
timp de 3 ani după ce în prealabil ai făcut 3 ani de colegiu (sistemul Bologna),
deci absolventul de drept este cu grad de Master în Drept. Prezenţa la cursuri
este obligatorie, lipsa duce automat la exmatriculare.
Problema cea mai
interesantă despre sistemul universitar american este că studenţii prin
Departamentul Educaţiei pot apela la burse care trebuie returnate după ce eşti
angajat. Astfel un student în 3 ani de Drept acumulează datorii cam de 200000$
ce trebuie plătiţi din salariu, când eşti angajat.
De aceea studenţii
apelează la firme de avocatură ca interni şi cu speranţa de a fi
angajaţi.
În Baroul Washington
DC activează circa 200000 de avocaţi. Această cifră enormă este datorată
faptului că Washington DC este capitala SUA şi sunt extrem de multe
oportunităţi privind litigii juridice. De asemenea ministerele angajează
jurişti, apoi sistemul judiciari, procurori-prosecutor sau judecători.
Având în minte
această imagine de ansamblu a sistemului juridic din capitala SUA se desfăşoară
romanul The Rooster Bar.
Personajele
principale ale romanului sunt trei: Mark, Todd şi afroamericana Zola. Ei sunt
studenţi la Drept, la Foggy Bottom, în ultimul semestru, urmând să dea examenul
de absolvire şi apoi, mai important, examenul la Barou pentru avocatură.
Cei trei sunt
cocoşaţi de datoriile provenite din bursele care urmează să le restituie după
angajare.
Cei doi tineri sunt
avertizaţi de Zola că prietenul lor Gordon Tanner are mari probleme. Zola este
de origine senegaleză, părinţii ei ajungând şi trăind ilegal în SUA. Ea s-a
născut în SUA după sosirea lor şi este americană cu toate drepturile.
Zola s-a combinat cu
Gordon - Gordy în pofida faptului că el este logodit şi pe cale să se însoare.
Cei doi tineri ajung
la apartamentul prietenului Gordy care este foarte slăbit şi preocupat. Acesta,
s-a descoperit că are comportament bipolar şi urmează un tratament la care însă
a renunţat în ultimul timp. Gordy le prezintă o schemă rezultat al unei
investigaţii făcute care arată că un miliardar numit Shackley este proprietarul
Facultăţii de Drept Foggy Bottom şi a alte 7 facultăţi de drept şi scoate
profituri foarte frumoase din bursele studenţilor, cam 20 milioane de dolari pe
an. De asemenea are multe afaceri off-shore, Banca Swift care face tot felul de
malversaţii împotriva clienţilor.
Gordy este păzit de
prieteni, dar dispare şi este găsit de prieteni la Poliţie pentru condus sub
influenţa alcoolului. Este prezentat la judecată la secţie Delicte de Trafic,
DUI şi aici sunt abordaţi de un avocat care lucrează cash şi care preia şi să
rezolve cazul lui Gordy.
Gordy este adus
acasă, dar fuge din nou şi se aruncă de pe un pod în Potomac şi moare înecat.
Cei trei sunt
afectaţi de moarte prietenului lor, dar incidentul cu delictul lui Gordy le dă
o idee. Aşa că renunţă la studii, chiar dacă erau în ultimul semestru şi
devin falşi avocaţi pentru cu delicte de trafic. Observă că nimeni nu te
întreabă de licenţa de avocat şi toţi lucrează cu cash, care nu lasă urme.
Chiar încep să rezolve mai multe cazuri. Pe Zola o pun să încerce să găsească
în spitale cazuri de malpraxis medical care în SUA înseamnă foarte mulţi bani.
Unul din cei rezolvaţi, un negru, pentru delictul de depăşire de viteză le prezintă
un văr care are o problemă, fiul lui a murit la două zile după naştere.
Ei apelează la un expert
medic de malpraxis şi află că acest caz poate însemna 2 milioane de dolari.
De aici li se trag
toate necazurile, pentru că ei vor să rezolve cazul pasându-l apoi la un avocat
specializat în malpraxis, ei având un procent din caz. Află că ei au întârziat
de data de prescriere şi pot fi daţi în judecată pentru neglijenţă. Intră
într-o mare turbulenţă, sunt luaţi la ochi de alţi avocaţi şi sunt acuzaţi de
practicarea ilegală a avocaturii.
După aceste incidente
periculoase pentru viitorul lor, ei apelează la ultima schemă, descoperită de
prietenul Gordy.
Aşa că pun la cale o
operaţiune de tipul celei din filmul cu Robert Redford şi Paul Newman, The Sting - Cacealmaua.
Cel vizat este
escrocul miliardar Shackley. Şi începe o acţiune contra-cronometru. Shackley
este abordat şi şantajat cu dezvăluiri în presă a malversaţiilor sale.
Cacealmaua
funcţionează dar toate încep să ia viteză, sunt audiaţi pentru practicarea
ilegală a avocaturii, Shackley pune BI pe urmele lor. Reuşesc să se umple de
bani şi părăsesc SUA. Zola plecase deja în Senegal unde părinţii şi fratele ei
fuseseră deportaţi de Serviciul de Imigrări.
Ajung şi ei în
Senegal şi cumpără un bar pe una din plajele căutate de turişti pe care-l
redenumesc The Rooster Bar, unde
aveau adresa firmei lor false de avocaţi în Washington DC.
Recunosc că am
citit-o cu sufletul la gură, într-o zi, curios să văd cum se prăbuşeşte totul
în jurul eroilor romanului, care termină cu bine la barul lor de pe plaja
africană!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu