Însemnările unui diplomat de altădată - de Contele de Saint Aulaire

Am completat lectura cărții Marele Război al lui Niall Ferguson cu amintirile Contelui de Saint  Aulaire, ambasadorul Franței în România din 1916.

Contele de Saint Aulaire a fost trimis în România pe fondul eșecului lui Blondel, fostul ambasador care nu a fost capabil să convingă pe Ionel Brătianu să semneze pactul cu Antanta. Contele de Saint Aulaire a reușit acest lucru și s-a comportat pe tot timpul războiului ca un adevărat prieten al României, ba mai român decât mulți români.

Era de origine nobilă din Perigord, diplomat de carieră, un conservator de modă veche extrem de mefient cu cei de stânga, inclusiv cu Clemenceau, primul ministru al Franței. Era împotriva masonilor și în plus a evreilor. Amintirile sale sunt vehement antisemite, pentru că vedea în Revoluția Rusă mâna evreilor. Era și foarte anti rus, vedea comportamentul sub orice critică a trupelor ruse. Contele de Saint Aulaire era foarte bun prieten cu Ionel Brătianu, fiind la Iași un fel de sfetnic al lui. Admira pe Regele Ferdinand și Regina Maria. Acuză pe Woodrow Wilson că declarația sa în 14 puncte ar fi dezavantajat România și ar fi conservat Austro Ungaria. 

A fost un consecvent partizan al intervenției anti sovietice și sprijinirea lui Denikin împotriva lui Lenin și Troțki. De asemenea a sprijinit din toate puterile intervenția românească împotriva revoluției bolșevice maghiare a lui Bela Kun, rău văzută de Aliați. 

Cartea este o mărturie a eroismului armatelor române în condițiile foarte complicate date de Revoluția Rusă, a comportamentului exemplar al monarhilor români.

O carte care arată o perspectivă favorabil românească în condițiile Marelui Război.

Marele război de Niall Ferguson

Am citit cartea Marele război -The Pity of War: Explaining World War I a istoricului britanic Niall Ferguson .Citisem despre această carte a lui Ferguson care era considerată o carte revizionistă a analizei primei conflagrații mondiale din secolul XX. Cartea m-a dezamăgit ca român, România apare doar ca învinsă în 1916 și ca profitoare a înfrângerii Triplei Alianțe. 

Cartea face o analiză a acestei nenorociri a condus la moartea a milioane de oameni și distrugeri materiale importante.

Acest război care a urma unui interval de 100 de ani de la Războaiele Napoleoniene care au avut un caracter similar european marchează avansurile în tehnologiile militare. Cavaleria care era o armă importantă a devenit anacronică, din cauza mitralierelor și mai ales a tancurilor, plus a apariției aviației militare.

Niall Ferguson face o analiză din 10 puncte importante:

1 A fost inevitabil războiul? Ferguson a argumentat că nici militarismul, nici imperialismul nici democrația secretă nu au făcut inevitabil acest război. Totuși acesta s-a declanșat cred eu din cauza aroganței sinucigașe a Imperiului Austro Ungar la adresa Serbiei, spun eu. 

2. De ce au mizat liderii Germaniei pe război în 1914. Ferguson argumentează ca din slăbiciune. pentru că nu puteau depăși Antanta la cursa înarmărilor.

3. De ce au intervenit liderii Marii Britanii în războiul pe continent? Ferguson spune că din cauza unor aranjamente secrete ale liderilor britanici din 1905. Marea Britanie era atunci prima putere globală din puncte de vedere economic financiar și al puterii navale. Eu cred că au acționat din aceleași motive din vremea lui Napoleon, politica de echilibru european, amenințată de militarismul german.

4. A fost războiul întâmpinat cu entuziasm de populație? nu a existat în Marea Britanie un entuziasm popular. Dacă de iei după Sveik ar fi fost entuziasm în Austro Ungaria, dar nu patriotic, cum să fie patriotism într-o monarhie cu 12 națiuni?

5. Propaganda și presa au perpetuat războiul? A fost un război mediatic, presa s-a mobilizat spontan.

6. De ce uriașa superioritate economică a Imperiului Britanic nu a fost suficient pentru înfrângerea Puterilor Centrale fără intervenția americanilor? Puterile Antantei aveau un avantaj economic față de Puterile Centrale de 60%și 4,5 mai mulți locuitori. Explicația este organizarea greșită a economiei de război britanice.

7. De ce superioritatea militară a armatei germane nu i-a adus victoria asupra asupra armatei britanice și franceze, cum a adus în est cu Rusia, România, Serbia? Puterile Centrale au avut un succes mai mare la uciderea inamicilor. Eroarea a fost în 1918 cu decizii greșite a comandamentului german și aș spune în plus eu, a intervenției armatelor americane.

8. De ce au continuat soldații să lupte în condițiile de război îngrozitoare? Ideea a fost că soldații au continuat să lupte pentru că nu au avut nimic împotrivă să lupte. Această afirmație nu este valabilă în cazul Rusiei cuprinsă de Revoluție. La armata română a contat și promisiunea fermă de reformă agrară și alegerilor universale.

9. De ce au renunțat soldații să mai lupte? Predarea în amsă a fost explicația dată de Ferguson. Aceasta s-a manifestat la germani în 1918.  Războiul care s-a oprit în 1918, a continuat în Rusia și vecini până în 1922.

10. Cine a câștigat pacea?

Germania a scăpat ușor cu datoriile  din cauza inflației.

Pentru Polonia a însemnat refacerea statului polonez. Pentru Cehoslovacia apariția ei ca un stat independent în fondul prăbușirii Imperiului Austro Ungar. De această prăbușire a profitat România reîntregindu-se în România Mare cu Transilvania, Banat și Bucovina, dar și cu Basarabia de la Imperiul Țarist. La fel de mult au profitat sârbi formând Iugoslavia, cu Croația, Slovenia, Dalmația, Bosnia Herțegovina, Macedonia, Muntenegru și Banatul Sârbesc. A pierdut Ungaria și Austria devenind țări cu omogenitate etnică.

Aceste ultime considerații sunt personale. 

Răzvan Dragnea și Imperialul

Răzvan Dragnea

Astă seară am avut plăcerea a unui artist de excepție, pianistul Răzvan Dragnea la Filarmonica Pitești.

Programul de astă seară a debutat cu Concertul nr. 5 pentru pian Imperialul de Beethoven. Răzvan Dragnea a fost acompaniat de  orchestra Filarmonicii Pitești condusă de dirijorul Constantin Grigore.

Acest concert este unul din cele mai cântate concerte de pian. Are un aer marțial, imperial, eroic.

Interpretarea lui Răzvan Dragnea a fost fără cusur, a exprimat sentimentele pe care dorea să le transmită Titanul. Muzica pe care ne-a dăruit-o Răzvan Dragnea a fost răsplătită cu aplaude furtunoase și melomanilor le-a fost dăruit și un bis cu un studiu de Rahmaninov. 

A urmat în interpretarea orchestrei condusă de Constantin Grigore  Simfonia a 8-a Neterminata de Schubert. Este o compoziție muzicală foarte cunoscută care se cântă, chiar dacă ea are doar primele părți ale unei simfonii. 

A fost o seară în care erau parcă mai mulți melomani prezenți care au fost răsplătiți cu un program deosebit și cu Răzvan Dragnea pianist în mare formă!

Magpie Murders

Pentru că tot am amintit în Alternativa engleză, postat pe celălalt blog am să vă recomand niște filme care confirmă din plin calitatea englezească a serialelor mistery în tradiția Agathei Christie.

Magpie Murders - Crimele coțofenei este un serial în 6 episoade în genul whodunnit - cine-i criminalul?

Povestea se desfășoară pe două planuri. 

Susan Ryeland (Laslie Manville), editor de carte (corect în română: redactor de carte!) așteaptă ca scriitorul de romane mistery Alan Conway (Conleth Hill) să termine ultimul său roman din seria Atticus Pund. Atticus Pund este un detectiv particular care a fost deținut într-un lagăr nazist de exterminare și stabilit în Anglia este detectiv particular. Romanele se desfășoară în Anglia rurală a jumătății anilor 50. Conway scrisese până acum 8 romane de mare succes. Aflată la Târgul de Carte de la Frankfurt, este anunțată că Conway și-a terminat romanul și reîntoarsă acasă începe să-l citească.

Așa că serialul decurge pe două planuri al problemelor lui Susan și a descoperirii crimelor de către Atticus Pund. Atticus Pund află că are cancer în fază terminală. De fapt și Conway autorul este în aceeași situație și decide că este ultimul roman din serie. Conway trăia confortabil într-un manor din Suffolk, jumătate castel, juma palat împreună cu partenerul său gay.  Într-o dimineață este găsit mort căzut din turnul casei sale. Susan sosește la Conway pentru că stupoare! Romanului îi lipsește finalul unde este revelat criminalul. Și ca un detectiv Susan caută să află cine l-a omorât pe Conway. Acesta visase să devină un al doilea Rushdie, dar nu reușise decât să devină un autor de romane polițiste de mare succes. În decursul căutărilor află că titlul romanului îl plagiase după un elev al său la un curs de creative writing, că personajele erau inspirate din cei pe care-i cunoștea, ca de exemplu sora sa. Aceasta găsise un exemplar scos la imprimantă, citise despre un personaj care-i semăna și distrusese copia. 

Susan nu mai găsea nimic, note și alte lucruri care să o lămurească. Mai avea și complicații cu partenerul ei, un profesor de greacă, care fusese coleg cu Conway la o școală și care voia să se reîntoarcă în Creta împreună cu Susan ca să administreze acolo un hotel. În final are o revelație și depistează cine a fost ucigașul lui Conway. 

Între timp acțiunea din realitate și roman se amestecă, pentru că Susan îi cere lui Pund să o ajute să depisteze criminalul lui Conway.

În roman, care se petrecea exact în același manor, femeia de serviciu, care avea un fiu moare căzând pe scări. Ca imediat după aceea stăpânul, un sir este decapitat. Pund fusese abordat de o negresă prietena lui Robert, fiul femeii de serviciu care se împotrivea căsătoriei lor. Pund mai are de rezolvat  și enigma morții lui Sam, frățiorul mai mic al lui Robert, care murise înecat prin1943. Romanul avea loc prin 1954. Pund și colaboratorul său rezolvă crimele și în final Susan are romanul complet și-l poate publica după care se va retrage în Creta. Este o desfășurare tipic englezească, criminalul, de fapt criminalii neputând fi depistați decât în final.

Blue Ice

Pentru ca meniul cinematografic să fie complet mai vă propun un film. Am văzut o serie de filme cu Michael Caine , un actor emblematic englez, cu accentul lui cockney. Filmul Blue Ice este realizat în 1992. Este perioada post comunismului, când Războiul Rece părea istorie. Aceste evenimente au avut repercusiuni asupra sistemelor de apărare și informații care trebuiau recalibrate. Michael Caine se apropia de 60 de ani, dar era încă în formă bună. Filmul se poate încadra în categoria celor de spionaj. 

Harry Anders (Michael Caine) era un fost agent britanic MI6 care fusese desărcinat cu 10 ani în urmă după o acțiune ratată în Cehoslovacia. La un stop Jaguarul său sport este lovit din spate de Mercedesul condus de frumoasa Stacy Mansdorf (Sean Young). Ea se dovedește a fi soția ambasadorului american la Londra. Între cei doi pornește o înfocată relație amor. Stacy îl implică pe Harry în căutarea unui fost iubit al  ei. Totul degenerează în niște morți ciudate, moare și un polițist, prieten la lui Harry. Apare și sir Hector, magistrul de spionaj al lui Harry. Totul se dovedește a fi o afacere cu arme pe care cei care părăsiseră serviciile secrete o punea la cale ilegal. Acțiune foarte bine condusă și film care se urmărește cu sufletul la gură.

Mai recomand două filme franțuzești pe care le-am văzut pe situl de pe care am vizionat acest film. 

Primul este o dramă din 1978, Un femme a sa fenetre. Este o melodramă care începe în Grecia în 1936 având-o eroină pe superba Romy Schneider, contesă italiană care se îndrăgostește de un activist comunist grec. Începe războiul și contesa dispare prin lagăre, rămânând fiica ei recuperată de unul din pretendenții contesei, interpretat de Philippe Noiret. Finalul este cu fiica ajuns la maturitate în 1967 când află destinele părinților ei. 

Un alt film francez, tot dramă, dar și cu corupție este La Part de feu cu Michel Piccoli, Claudia Cardinale și Jacques Perrin, un menage a trois cu un mare constructor, soția lui și colaboratorul său apropiat. 

Seară Beethoven la Filarmonica Pitești

Radu Ropotan

În această seară programul oferit melomanilor piteșteni a fost aproape în exclusivitate din muzica titanului.

În prima parte am ascultat cele două romanțe ale lui Beethoven pentru vioară și orchestră și Poloneza de concert op. 4 al lui Wieniawski. 

Cele două romanțe au fost cântate în ordine inversă. Romanța pentru vioară și concert în fa major nr. 2, op.50 și apoi Romanța  pentru vioară și concert în sol major nr 1, op. 40.

Solistul acestor trei piese absolut superbe a fost violonistul Radu Ropotan, iar orchestra a fost condusă de dirijorul Mircea Holiartoc.

Romanța în fa major nr. 2, op.50 este una din bijuteriile muzicale scoasă din pana lui Beethoven. Romanța în sol major nr. 1, op.40 este la fel de frumoasă dar, parcă cealaltă are o melancolie care vrăjește.

La fel de frumoasă este și Poloneza lui Wieniawski.  Interpretarea lui Ropotan a fost fără cusur și a primit aplauze meritate.

Radu Ropotan ne-a oferit un bis împreună cu orchestra condusă de Mircea Holiartoc o pisă a unui compozitor argentinian.

Am remarcat că atât violonistul, cât și dirijorul au purtat mască în timpul concertului.

A urmat partea a două a concertului cu Simfonia nr, 2 în re major de Beethoven. Este a doua simfonie a lui Beethoven și a fost dedicată prințului Lichnowski, așa trăiau artiștii, stipendiați de înalta nobilime vieneză. Aș remarca că muzica lui Beethoven este altceva decât simfoniile lui Haydn și Mozart. Suflătorii și timpanele fac mult mai mult zgomot, muzica este imperioasă și dă semnele geniului beethovenian.

A fost o seară foarte reușită!

Doi sud coreeni la Filarmonica Pitești

Dirijorul Jaeha Kim

În această seară de marți 8 februarie am avut plăcerea a doi oaspeți din Coreea de Sud. 

Primul care a apărut pe scenă a fost tânărul dirijor Jaeha Kim. El a condus orchestra Filarmonicii Pitești în prima piesă interpretată de orchestra Filarmonicii Pitești. Aceasta este Simfonia nr. 40 a lui Mozart. Această simfonie foarte cunoscută pentru primele măsuri ale ei. Ea face parte din calupul de cele trei din urmă simfonii ale lui Mozart. Experții spun că această simfonie, fiind la mijloc între simfonia 39 și simfonia nr. 41 pare că nu are introducere și nici final. Oricum simfonie este un semn al geniului mozartian. 

Dirijorul Janghoon Cho

A urmat apoi dirijorul și compozitorul Kye Song Won cu o compoziție sud coreană numită Puiul de cuc a lui Jeopdong Sae. Compoziția a fost interesantă, este inspirată de iun poem al poetului național Kim Sowol. A fost o compoziție interesantă, ,melodică și bine executată de orchestră.

În finalul concertului a fost interpretată Simfonia Eroica nr. 3 a titanului Beethoven. Eroica a fost inițial dedicată lui Napoleon. Parte a doua a simfoniei este un marș funebru, interpretat la moartea unor mari personalități, precum președintele Kennedy!

Simfonia este extrem de interesantă, se spune că semnifică trecerea de la clasicism la romantism. Simfonia a fost extrem de bine interpretată de orchestra Filarmonicii condusă de același tânăr dirijor Jaeha Kim.

A fost o seară frumoasă de muzică.

Un Shakespeare pentru mileniul trei - Istoria unei ediții de George Volceanov

Zilele aceste mi le-am consumat citind această carte: Un Shakespeare pentru mileniul trei - Istoria unei ediții de George Volceanov. A fost o lectură dificilă pentru că fiind vorba de traducerea pieselor de teatru a celui mai mare dramaturg, traducătorul și editorul acestei noi ediții complete a pieselor lui Shakespeare a trebuit să citesc și înțeleg diverse replici originale ale lui Shakespeare și cum au fost ele traduse de-a lungul timpului. 

De ec este importantă această carte? Pentru că face o analiză critică a ediției traducerilor făcute de ESPLA în timpul anilor 50. Aceste traduceri au fost făcute de cei mai importanți angliști ai vremii, profesorul Leon Levițki, Mihnea Gheorghiu, Andrei Bantaș și Dan Duțescu. Mai sunt amintiți și Argintescu Amza, sau Dan Bota. Dan Amedeo Lăzărescu, mai cunoscut ca tatăl vitreg al lui Călin Popescu Tăriceanu este trecut la rubrica nu faceți ca el în materie de traducere.

Aș vrea să remarc ceva, Leon Levițki era suspectat prin rezonanța slavo-iudaică a numelui de o anume apartenență etnică, el este însă descendentul a 16 generații de preoți ortodocși din Nordul Basarabiei azi aflată în stăpânirea Ucrainei. Probabil că a beneficiat de acest dubiu, în vremurile de la începutul anilor 50? Este profesorul lui George Volceanov, care a mai beneficiat de cursurile acestui mare anglist înainte de a fi pensionat forțat de o politrucă de la Universitatea București la începutul anilor 80. Levițki părea a fi un gentleman britanic rătăcit prin București.

De ce suferă traducerile shakespeariene din anii 50? De cenzura și autocenzura comunistă. Se folosește un bagaj de cuvinte învechite de origine slavă, turcească, grecească sau maghiară. De asemenea foarte gravă este schimbarea sensului unor replici shakespereane care să corespunde comandamentelor epocii prolet-cultiste. La Dan Botta, fost legionar se vede deturnarea spre o limbă de origine slavă pentru română!

Pentru noua traducere a lui Shakespeare Volceanov a montat o echipă de foarte buni traducători tineri. Cea mai interesantă experiență  a lui Volceanov  a fost montarea la Național a piesei Edward al III-lea, piesă nou adăugată în portofoliul lui Shakespeare. Ea fa fost montată de Alexandru Tocilescu în 2008 cu aportul în rolul principal a lui Ion Caramitru. Experiența a fost foarte interesantă că pe lângă traducere Volceanov a învățat din această experiență că teatrul trebuie tradus pentru scenă nu pentru o carte de literatură, iar Caramitru, cu formidabila lui experiență a repertoriului shakesepearean a modificat anumite replici care dau bine pe scenă.

O altă importantă contribuție a fost folosirea argoului. Shakespeare nu a fost cine știe ce intelectual subțire, cum au sugerat unii că piesele le-au scris niște conți. El era un om obișnuit, un autodidact care scria pentru vulg, pentru publicul londonez de atunci, 90% dintre spectatori erau analfabeți, foloseau exprimarea vulgară și apreciau foarte mult tiradele lungi, explicative. Un exercițiu efectiv dificil traducerea în versuri, limba română fiind multisilabică față de engleza mult mai concisă. Levițki recomanda ca numărul de versuri suplimentare în română să nu depășească 7% din originalul shakespearean. 

Finalul cărții vorbește de receptarea traducerilor lui Shakespeare în românește, conferințele dedicate traducerilor sponsorizate  de British Council, punerea în scenă după aceste traduceri. Ce este extrem de interesant este că fiecare ediție în original a operei lui Shakespeare descoperă sensuri noi. De asemenea, există acțiuni de readaptare a pieselor sale în limba engleză contemporană.

Așa de mult mi-a plăcut carte că am revizionat o capodoperă filmică Shakespeare in Love care evocă epopeea scrierii tragediei Romeo și Julieta, cu aportul a doi actori deosebiți, Gwineth Paltrow și Joseph Fiennes. Este extrem de bine realizată în ideea atmosferei contemporane Bardului, cu oameni obișnuiți și vulgari, dar și cu Regina Elisabeta.

Dedic acest articol profesoarei mele de Limba Engleză Doamna Stela Sicoe.