Serotonină de Michel Houellebecq

Serotonină este ultimul roman abia tradus în românește și l-am cumpărat și l-am terminat de citit azi în tren spre București.

Este un roman parcă scos din Pe culmile disperării al lui Cioran. 

Este un roman despre eșec și sinucidere, dar se sinucid alții, nu personajul principal Florent Claude Labrouste care se prezintă la persoana I-a. 

Este un roman pop, care se citește ușor, cu toate că autorul face filosofie, are pagini puternic pornografice, marca Michel Houellebecq,  dar este un roman polemic.

Autorul este un rafinat cunoscător de literatură franceză, dar nu numai. Miza lui este polemică, la adresa unor celebre romane ale secolului XX, Muntele vrăjit, al lui Thomas Mann, sau la În căutarea timpului pierdut a lui Proust.

Teoria lui  Houellebecq este că ele sunt niște romane ce toacă mărunt sexualitatea în sensul lui Freud, sau a nerușinatului marchiz de Sade.

Michel Houellebecq este un dedicat iubitor al Franței, romanul lui dedică mare parte deliciilor bucătăriei franceze, a brînzeturilor naționale, ale fructelor de mare a rafinamentului francez în materie de turism și hoteluri de lux pentru clasa peste medie. 

Personajul este un cvadrigenar care trece printr-o criză existențială.

Este în momentul în care renunță la legătura cu Yuzu, o japoneză păpușă. Nimic nu-l mai satisface.

Romanul este despre nostalgia celor două mari iubiri, daneza Kate, când era student, dar și Camille, medic veterinar cu care a trăit cea mai frumoasă poveste de iubire. 

Florent, care-și urăște numele, celălalat este Claude  care face referință la Claude Francois, faimosul cântăreț al tinereții   mele, mort stupid în baie în 1978 este absolvent de Agronomie.

Este meseria de bază a autorului, care dovedește cunoaștere și expertiză a acestui domeniu.

Agricultura era pentru noi o meserie subapreciată în comunism. Pentru francezi este extrem de importantă, pentru că agricultura franceză este regina Europei comunitare. Este și romanul crizei acestui domeniu economic. 

Interesant că în romanul lui Houellebecq apare pentru prima dată aristocrație veche, autorul fiind un dedicate republican burghez.

Chiar dacă aristocrația franceză este în deriziune și decădere, prietenul lui de la Agronomie este Harcourt, din spița celor care erau apropiați lui William the Conqueror, ducele Normandiei și primul rege al Angliei cucerită de acest normand francez.

Aymeric Harcourt este exemplul eșecului agriculturii franceze, mare crescător de vite din Normandia, este sub presiunea concurenței străine pentru producere brânzei Camambert. Criza îl duce la gesture extreme.

Serotonină este un roman provocator, ca orice roman a lui Houellebecq.

12 ani de Filarmonica Pitești

În această seară Filarmonica Pitești aniversează 12 ani! 

Cu acest prilej a avut loc un concert vocal simfonic.

Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de primul ei dirijor Tiberiu Oprea a avut ca invitați două artiste legate de acest oraș, mezzosoprana Andra Bivol Costea și soprana Codruța Elena Oprea. Surpriza a fost că în ultimul moment baritonul invitat a fost oaspetele drag al scenei piteștene, Ștefan Ignat. 

Orchestra Filarmonicii Pitești

Prima parte a concertului a fost dedicat exclusiv operei.  

Începutul l-a făcut Uvertura la opera Don Giovanni de Mozart în interpretarea orchestrei Filarmonicii Pitești.

Ștefan Ignat și Andra Bivol

A urmat canzonetta Deh vieni alla finestra de Mozart în interpretarea maestrului Ștefan Ignat și api duetul La ci darem la amno din Don Giovanni de Mozart cu Andra Bivol Costea și Ștefan Ignat. Cum i-am mărturisit maestrului Ignat când vine al Pitești se aud vocile pe scena Filarmonicii. 

 A urmat Uvertura la Bărbierul din Sevilla de Gioacchino Rossini în interpretarea orchestrei.

Apoi am audiat simpaticul Duet al pisicilor de Rossini cu Andra Bivol Costea și Codruța Elena Oprea. 

Codruța Elena Oprea

A urmat un alt moment simfonic La garde montante din Suita Carmen de Bizet.

Andra Bivol Costea a interpretat în costumția adecvată aria lui Carme Les Tringles  des sistres tintaient. 

După pauză spectacolul a început cu un moment inedit Codruța Elena Oprea a devenit pianistă și a interpretat Variațiunea a XVIII-a din Rapsodia pe o temă de Paganini de Rahmaninov. Este exact partea muzicală care mă încântă și care exprimă adâncimea sufletului rus alături de Concertul pentru pian al lui Ceaikovski. Mărturisesc că scriu aceste rânduri pe muzica lui Rahmaninov.

Andra Bivol Costea a urmat cu I could have danced din My Fair Lady.

A urmat apoi un moment de swing și orchestra a interpretat Broadway Show Stoppers care a arătat valențele multiple ale artiștilor.

Codruța Elena Oprea a mai interpretat voca și al pian o piesă Send in the Clowns.

Baritonul Ștefan Ignat ne-a mai încântat o dată cu Aria lui Figaro din Bărbierul din Sevilla.  

În final am ascultat ritmuri mexicane cu Danzon 2 de Arturo Marquez.

A fost spectacolul potrivit aniversar de tip Catch all pentru toate lumea.

Au fost amintiți și toți angajații Filarmonicii care contribuie la buna desfășurare a spectacolului.

Lumea aplecat mulțumită acasă după acest regal muzical.

FRICA - TRUMP la casa Albă de Bob Woodward

Aceasta este a doua carte pe care o citesc despre președintele Trump. 

Succesul său în 2016 cât și modul său de conducere a SUA a stârnit o grămadă de reacții și...cărți.

De obicei se scriu cărți despre președinții care au trecut pe la Casa Albă, de istorie. Dar, într-adevăr Donald Trmp este atât de nespecific încât alegerea lui cât și cum influențează lumea a dat naștere la o grămadă de analize.

Bob Woodward este un ziarist celebru, el împreună cu Carl Bernstein au realizat investigațiile jurnalistice care au condus la prăbușirea lui Nixon din cauza scandalului Watergate.

În mod obișnuit media americană este împotriva lui Trump, canalele tv CNN, CNBC, New York Times, Washington Post sunt extrem de critice. Doar Fox News îi ține partea. 

Cartea lui Woodward nu este o carte scrisă împotriva lui Trump, cum a fost Fire and Fury de Michael Wolff. Acea carte era scrisă din frustrările lui Steve Banon, generate de prezidenția lui Trump, cel care a fost autorul succesului electoral al lui Trump. Chiar m-a surprins atitudinea extrem de echilibrată a lui Woodward.

Ce este surprinzător pentru America este că pentru prima dată un miliardar ajunge președinte. Pentru electoratul american, miliardarii sunt dubioși, în special cei de teapa lui Trump. Miliardarii noi ieșiți din IT sunt mult mai simpatici.

De ce a ajuns Trump președinte?

Pentru ca a venit în întâmpinarea frustrărilor clasei mijlocii, a muncitorilor din Rust Belt care au contribuit decisiv la victoria lui. 

Bannon a avut un rol fundamental în cristalizarea ideologică a lui Trump, dar au fost și calitățile lui de actor de televiziune, fiind personajul principal în tot felul de show-uri. 

Woodward evidențiază ideile bune ale lui Trump la Casa Albă.

Una dintre ele a fost să se retragă trupele din Afganistan, unde există cel mai lung război al SUA, din 2001 și încă nerezolvat.

Militarii și experții de politică externă i-au explicat dificultatea retragerii pe fondul reluării puterii talibanilor și a tuturor mișcărilor extremist teroriste care se pot cuibări acolo.

O idee mai proastă a fost retragerea din NATO, Trump este obsedat că SUA plătește prea mult pentru apărarea Europei și presează pentru o mai mare din partea Germaniei.

O altă idee bună a fost micșorarea taxei corporatiste care să readucă firmele americane înapoi în patrie. 

O altă obsesie este deficitul comercial al SUA.

Primul a fost cu Coreea de Sud și experții i-au explicat că a arunca în aer acordul KORUS ar declanșa mari probleme de strategie militară, rachetele nord coreene ar fi detectat la 7 secunde de la lansare, față de 15 minute din Alaska.  Dacă asta s-a rezolvat între timp, parte din  carte este dedicată controversei cu liderul nord corean Kim Jong Un, care s-a soldat cu întâlnirile celor doi lideri.

Cea mai mare obsesie era însă sistemul de taxe la importurile americane în China care coincideau ci ideile sale protecționiste. Expertul economic Gary Cohn încerca să-i explice că deficitul comercial nu este neapărat negativ, pentru că așa americanii cumpărau produse ieftine, precum televizoare, iar protecționismul ar fi afectat exportul de cereale din Vestul Mijlociu, una din bazele electorale ale lui Trump. Trump a impus taxele pe oțel și alte metale, care afectează industria auto americană, care s-a mutat din nord est în Carolina de Nord și Sud. Fabricile BMW și Mercedes prosperă în SUA, am văzut eu la tîrgurile de mașini SUV Mercedes pe care scria că-s făcute în SUA. 

Cohn îi explica că este o prostie să redezvolți mineritul și siderurgia în SUA. 

Americanii între timp au găsit alte joburi mult mai lipsite de extenuarea fizică la care supun pe muncitori aceste industrii. Probabil că acesta a fost mesajul cel mai interesant al cărții. 

Woodward vorbește și de haosul de la Casa Albă provocat de comportamentul său dificil, mulți dintre primii săi colaboratori au părăsit între timp funcțiile de acolo.

Un factor perturbator este acolo cuplul Ivanka Trump Jared Kushner, fiica lui Trump și ginerele său care-și bagă nasul în chestiuni care nu-i privesc.

O altă problemă majoră pe care i-o reproșau colaboratorii este că stă și se uită prea mult la emisiunile tv. Se enervează și scrie tweeturi care pot afecta bun mers al economiei și politicii americane.  

Mare problemă a lui Trump este că este o diferență în felul cum conduci o companie, o afacere privată   și cum conduci SUA cea mai puternică țară a lumii.

O altă problemă a fost investigația procurorului Muller. Avocatul său, Dowd i-a recomandat serios să nu fie intervievat de Muller, pentru că se va enerva și răspunsurile pe care le va da îl pot înfunda. 

Între timp Raportul Muller a fost finalizat și nu există evidențe că ar fi avut legături cu rușii. 

Cartea a fost interesantă dar prea lungă și cred că Trump nu este una din preocupările mele așa că nu mă voi mai lansa și în citirea altor cărți despre acest personaj politic.

Concert pentru aniversarea Piteștiului

În fiecare an, în jur de Sfinții Împărați Constantin și Elena se serbează aniversarea Piteștiului fondat în urmă cu ditamai 631 de ani. Cu această ocazie Filarmonica Pitești a organizat un concert vocal simfonic. 

În acest scop a fost invitat dirijorul Gheorghe Iliuță, sopranele Marta Sandu, Oana Șerban și tenorul Bogdan Lupea.

De asemenea au participat și forțe locale prin violoniștii Mădălin Sandu și Constantin Mirea.  

Marta Sandu, Bogdan Lupea și Oana Șerban

Concertul a debutat cu Uvertura la Cavalerie ușoară a lui Franz von Suppe, o melodie plină de ritm din perioada Belle Epoque în vesela Austro-Ungarie, care se va prăbuși în 1918.

Au urmat nu mai puțin de 18 melodii interpretate de sopranele Marta Sandu, Oana Șerban și tenorul Bogdan Lupea din operete și musicaluri, S-au cîntat piese de Paganini, Andrew Lloyd Webber, Johann Strauss, Tiberiu Brediceanu, Franz Lehar., Francis Lopez și George Grigoriu. 

Cei doi violoniștii Sandu și Mirea ne-au încântat cu două csardasuri de italianul Vittorioo Monti și englezul Michael McLean. 

Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Gheorghe Iliuță

Iar orchestra condusă de Gheorghe Iliuță ne-au mai oferit un Dans slav Furiant de Dvorak și Valsul din suita Masquerade de Haciaturian.

Melomanii prezenți au aplaudat entuziast interpretările și sforțile artiștilor vocali în condițiile precarității auditive a sălii filarmonicii noastre.

Afacerea Tănase sau leapșa pe murite

Acesta este titlul filmului de televiziune realizat în 2013 de Ionuț Teianu pe un scenariu de Liviu Tofan. L-am vizionat duminică 5 mai la Cinema București și ne-am bucurat de prezența lui Liviu Tofan.

Afacerea Tănase mi-e cunoscută de la Radio Europa Liberă. 

Ea a izbucnit în Franța în 1981 și ținut afișul o perioadă destul de lungă fiind implicați mai mulți dizidenți români.  

Afcerea începuse cu eforturile securității române de a speria dizidența anticomunistă și anticeaușistă, cu bătaia administrată doamnei Monica Lovinescu.

Apoi avusese loc trimiterea unor pachete explozive cu cărți adresate lui Nicolae Penescu, la origini piteștean, fost secretar general al PNȚ, lui Șerban Orăscu și cunoscutului scriitor și dizident Paul Goma. 

În centru acestei povești este spionul român Matei Haiducu. Acesta se afla în Franța ca exilat lucrând la o întreprindere de robineți și ventile. În mărturiile sale el se laudă că se foloseau în industria nucleară. În film apar niște imagini, dar pe mine nu m-au convins că ar avea legătură cu nuclearul, unde mă pricep, inclusiv la ventile.

În fine Haiducu primise de la Pleșiță, șeful securității externe ordinexpres al  lui Ceaușescu de a-i lichida pe Paul Goma și pe scriitorul și pe regizorul dizident exilat în Franța Virgil Tănase. Pe primul trebuia să-l otrăvească, iar pe cel de-al doilea să-l omoare pur și simplu.

Atunci Haiducu se adresează DST - Contraspionajul intern al Franței. Împreună regizează otrăvirea nereușită a lui Goma și dispariția lui Virgil Tănase, ca și cum ar fi fost opera securității. Ca rezultat al acestei operațiuni Haiducu pleacă la București și este decorat și primit de către cuplul Ceaușescu la Neptun. Oricum mass media franceze, cât și mediul politic francez în frunte cu proaspătul președinte Mitterand au intrat în alertă.

În scenariul acestei afaceri Haiducu trimite prin mama sa o scrisoare lui Pleșiță în care i se oferea să fugă în Franța. De remarcat că tatăl și mama lui Haiducu, la origine evrei fuseseră ofițeri superiori în securitate.

Operațiunea ultimă cu fuga lui Pleșiță dă greș și din cauză că Bernard Poulet publică dedesubturile afacerii. Poulet va lua ulterior bătaie cică de la țigani pentru că a încercat să-l contatcteze în Ploiești pe dizidentul Vasile Paraschiv.

După cum ne-a spus Tofan afacerea a fost revelată de către judecătorul de instrucție care era conservator și adversar al lui Mitterand.  

Goma s-ar fi supărat foarte tare că Mitterand nu a dat nicio declarație privind afacerea în care el trebuia să aibă un rol central.

Consecințele afacereii sunt că Goma și Tănase s-au certat, că și Monica Lovinescu s-a certat cu amândoi, securitatea insinuând că Tănase a fost turnător, iar Goma, un tip dificil a scris un jurnal în care o făcea cu ou și cu oțet pe Monica Lovinescu. Deh, scriitori sunt extrem de vanitoși și orgolioși. 

Dar ce ne-a povestit Liviu Tofan despre afacere, apărută într-o carte a sa  este foarte interesant. Cartea se numește a patra ipoteză.

Din conversațiile lui Tofan cu Matei Haiducu, un tip avid de publicitate după această afacere, a fost și subiectul unui documentar tv prezentat de  Omar Sharif în Franța, spionul Haiducu spune că afacerea Tănase a fost doar vârful aisbergului.

De fapt Haiducu a făcut un interviu în 1992 la TVR cu Carmen Dumitrescu, dar nedifuzat și găsit ulterior Tofan la televiziune și folosit în acest film document. Haiducu s-a stins din viață în 1998 dintr-o ciroză. 

Se pare că Haiducu era deja agent dublu în slujba francezilor. Și toată această poveste a fost montată pentru ca francezii să pună mână pe un dosar care se afla la securitate și-l privea pe Charles Hernu, ministru al apărării și bun prieten al lui Mitterand.

Hernu lucrase cu rețeaua Caraman și dăduse informații în anii 60. Românii ar fi dorit să reia contactele dar KGB i-a oprit avertizând că asta este treaba lor. 

Dosarul Hernu a parvenit în 1992 în Franța prin intermediul șefului spionajului extern românesc Caraman, același care organizase rețeau de spioni din Franța în anii 60. Asta poate ar explica și intersul lui Mitterand pentru a vizita România în 1991.
Tofan avea copia tradusă în franceză a dosarului care devenit public după moartea lui Mitterand în 1995.

O poveste cu spioni cu multe ipoteze și cu dizidenți români care s-au certat.

Concert cu oaspeți din Corea de Sud

În această seară la Filarmonica Pitești au venit oaspeți din Corea de Sud.

În prima parte a concertului am audiat Concertul pentru vioară, violoncel, pian și orchestră (Triplul concert) de Beethoven.

Orchestra a fost condusă de  dirijorul Ryu Seokwon, iar solistele au fost Euna Na la vioară, Seulki Park la violoncel, iar la pian Hyesso Juan prestigioase artiste coreene. 

Mărturisesc că nu-mi aduc aminte să-l mai fi ascultat, cu toate că prieteni mi-au spus că s-a mai cântat la Pitești. Este un concert scris de Beethoven pentru Arhiducele Rudolf, dar dedicat și contelui Lobkowitz.
Are toate ingredientele beetoveniene, și-mi amintește de concertele pentru pian. A fost o reală plăcere să-l ascult și datorită interpretării. 

Hyesoo Juan, Seulki Park și  Euna Na

În partea a doua a concertului am audiat cunoscuta Simfonie a 9-a a lui Dvorak. Noutatea a fost că dirijorul Ryu Seokwon a dirijat fără note o compoziție muzicală complexă. Muzica este frumoasă îmi amintește de Far West, dar și de muzica populară cehă.  Interpretarea a fost foarte reușită, orchestra fiind la înălțime.

Împreună cu artistele și dirijorul sud corean

Midnight's Children de Salman Rushdie

Azi noapte târziu finalizat o operațiunea dificilă, am terminat de citit Midnight's Children, romanul care i-a adus consacrarea lui Salman Rushdie ca unul din cei mai importanți scriitori contemporani.

Mărturisesc că am citit romanele lui Rushdie începând cu Versetele Satanice, care i-a adus celebritatea negativă și fatwa lui Komeini, care a schimbat voiața scriitorului, trebuind să trăiască sub supravegherea serviciilor de securitate britanice.

Cartea Midnight's Children  a primit în 1981 premiul Man Booker, premiul care se acordă celei mai bune cărți în engleză, scris de un scriitor din Commonwealth. Este considerat încă cel mai bun roman premiat cu această distincție. 

Romanul a fost scris de Rusdie când avea 31 de ani și i-a decis soarta devenind un scriitor celebru și bogat, dar și sub urmărirea pedepsei descreieratului popă iranian.

Am dorit să citesc acest roman în original, dar eforturile mele au fost fără succes, nu l-am găsit pe internet.

Așa că am început să-l citesc tradus în românește de Radu Paraschivescu. Sunt un cititor curent de romane polițiste și de acțiune în engleză, precum și de cărți de istorie și politică. 

Am avut șansa ca prietenul Florin C de la Montreal să-l aibă în formă e-pub și așa am continuat cu cititul în original. Florin m-a avertizat că va fi o întreprindere dificilă, pentru că sunt multe cuvinte și fraze care n-au echivalent românesc. Așa a fost! 

Dar să citești un romancier de calibrul lui Rushdie, care este foarte metaforic este o afacere dificilă. I-am mărturisit acest travaliu intelectual și traducătorului Radu Paraschivescu care m-a privit interogativ, probabil întrebându-se dacă voi reuși.

Am observat în primul rând abundența de cuvinte de origine indiană în vocabularul englez de care dispune e-pub. Observ o fascinație a britanicilor pentru perla Coroanei carea a fost India, fascinație reciprocă pentru că indieni, pentru ca Rushdie este foarte british.

Sau că în filmele de la Bollywood personajele vorbesc hindi amestecat cu cuvinte englezești, este o realitate doar în filme, indienii nu vorbesc așa, după cum mi-a mărturisit un indian. 

Acum după ce am terminat romanul pot să spun că modelul acestui roman poate fi Toba de tinichea a lui Gunther Grass. Și acolo este vorba de un pitic care trăiește nostalgia orașului natala Danzig care azi nu mai este, este Gdansk!

Personajul principal al romanului lui Rushdie este tot un pitic, care trăiește nostalgia Indiei. Pare a fi un roman autobiografic și autorul se explică în prefața publicată la 25 de ani de la publicarea romanului, care însoțea versiunea engleză a romanului citit. 

Romanul îl are în centru pe Saleem Sinai, copilul născut la miezul nopții de 15 august 1947 ziua independenței Indiei. Se pare că acești copii erau dotați cu puteri magice. Dar Saleem mai are și ceva special, la nașterea pentru care părinții primesc o scrisoare de felicitarea de la premierul Nehru.

El este înlocuit de către asistenta Mary Pereira, nume indian din Goa, cu adevăratul fiu al familiei Sinai, fiind născut într-o familie săracă . 

Saleem se naște astfel într-o familie bogată musulmană din Bombay, pândită de faliment. Ei vorbesc urdu al musulmanilor, nu hindi ca majoritatea indienilor în cosmopolitul Bombay.

Musulmanii decid să se despartă de India și la obținerea independenței se proclamă republică separată de India. De fapt cele două zone musulmane din subcontinentul indian la extremitățile Indiei, Pakistan în vest și Bengal în est devine Republica Islamică Pakistan, proclamată în 1956.

Principalul motiv de ceartă de la obținerea independenței este Kașmirul, majoritar musulman, Rămas Indiei de unde provine și familia Sinai, inclusiv mama sa dintr-o familie de medici și negustori de diamante. 

Saleem are o soră pe Brass Monkey - Maimuța de Bronz, ulterior devenită Jamila the Singer, apreciată cîntăreață pakistaneză, pentru că familia Sinai se mută în Pakistan la Karachi. Înainte de acest moment Mary Pereira mărturisește secretul înlocuirii, după ce Saleem este rănit și pierde un deget și se constată că are o altă grupă sanguină decât a tatălui.

Principala caracteristică a lui Saleem este uriașul nas, care depistează nuanțe olfactive, nu numai mirosuri, dar și stări umane. Saleem are însușiri miraculoase și în copilărie înființează în vis o asociație a celor născuți pe 15 august 1947. 

Familia ajunsă în Pakistan la ruda importantă generalul Zulfikar întră în jocurile de putere ale acestei țări. 

Sunt amintite conflictele Indiei cu China în 1960 când armata indiană este zdrobită de chinezi. 

Apoi apare momentul important al conflictului indiano-pakistanez din 1965, când părinții lui Saleem mor în bombardamentul indian asupra orașului Karachi.

Saleem este cooptat într-o unitate specială a armatei pakistaneze care pleacă în 1971 în Pakistanul de Est care-și proclamase independența sub numle Bangladesh. Grupul de trei tineri soldați conduși de Saleem rătăcesc prin Delta Gangelui și sunt omorâți în încăierările care duc la capitularea armatei pakistaneze.

Saleem este salvat într-un grup de circari indieni unde se disting Picture Sing, fakir îmblânzitor de șerpi și congenera sa Parvati-the-witch care-l salvează într-un coș unde devine invizibil. Ajunge astfel al Delhi unde după o scurtă ședere la rude, se retrage în ghetoul cicarilor. Parvati se încurcă cu Shiva, adevăratul fiu al familiei Sinai, ajuns maior, erou de război și cel mai tare amant al protipendadei capitalei Dehi. Acesta o lasă gravidă.

După ce se declară Starea de Urgență în India declanșată de Indira Gandhi pentru a-și impune programul politic, el este arestat și castrat de Widow (personificarea Indirei). Se observă disprețul profund pentru acest personaj politic, victimă și ea a terorismului, în final.

Pentru că Paravati care naște fiul lui Shiva avea nevoie de soț se mărită cu Saleem Sinai. Ghetoul este distrus de budozerele lui Sanjay, fiul Văduvei Indira și Parvati devenită prin adoptarea islamismului Layla Sinai este omorâtă.

Fiul Aadam Siani care avea urechi foarte mari și nu vorbea este salvat de Picture Singh. 

Împreună cu Picture Singh și fiul său pleacă la Bombay la un concurs pentru cel mai bun fakir. 

Aici se revede cu Mary Pereira, devenită Braganza (numele reginei care a dat numele unor insule portugheyze de pe coasta Indiei) care deține o prosperă fabrică de murături și de sis chutney. La fabrică se întâlnește cu Padma, care-l asistă pe Saleem la scrierea romanului său și îi devine soție. 

Cam astea este povestea incompletă a acestui roman.

Rushdie se simte foarte legat de Bombay, cu toate că a studiat din adolescență în Marea Britanie, la Cambridge. Se simte legat de soarta Indiei în general, a Pakistanului a tuturor problemelor subcontinentului indian. Romanul este împănat de trimiteri la poveștile din 1001 de nopți. 

Este o carte dificilă și provocatoare și merită citită inclusiv în românește.