Romanul Inside Threat este tot despre agenți ai Secret Service. Eric Hill este un foarte bun și special agent. El a salvat viața unui fost președinte la un atac terorist în Malaysia. În timpul campaniei pentru alegerea actualului președinte, Kline, Hill a păzit un candidat prezidențial care-și bătea nevasta și Hill a intervenit și a fost pedepsit nemaifiind șeful agenților Secret Service de la Casa Albă. Asupra Casei Albe are loc un atac și Chilton noul șef decide retragerea președintelui la buncărul din Raven Rock. Acesta era îngropat într-un munte în apropiere de Washington DC și era proiectat să reziste la lovituri nucleare.
Președintele și oameni din cabinetul lui se retrag acolo, dar constată că sunt supuși unor acțiuni teroriste organizate de agenți Secret Service trădători care erau în legătură cu demnitari politici adversari ai președintelui Kline. Puciștii doreau să-l facă pe președinte să mărturisească că organizează un complot să preia puterea total. Tot romanul se ocupă de lupta dintre puciștii din interiorul buncărului și agenții care sunt credincioși președintelui, Hill, Amber Cody, o negresă fiica unui agent care a murit apărând un președinte și Drumm șeful buncărului. Puciștii reușesc să blocheze porțile de acces în buncăr. Romanul se ocupă cu acțiunile lui Hill și a partenerilor săi să-i blocheze pe puciști. Sunt pasaje extrem de tensionate.
Nu m-ar mira să se facă un serial separat după acest roman.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu