Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu 1965 - 1974 de Cristian Vasile.

De ce am ales să citesc această carte? Pentru că ea corespunde cu perioada mea de formare a personalității de la un puber care terminase cursul elementar al celor 7 clase și intrasem la liceu, sunt ultima promoție cu 11 clase, ca apoi să devin student în această perioadă. Este perioada în care comunismul românesc a cunoscut dezghețul  relativ în perioada de început a regimului Ceaușescu. E perioada când, eu un mic comunist în cursul elementar, m-am trezit și modelat personalitatea în liceu. Dacă la intrarea în liceu în 1963 încă nu era clară reevaluarea trecutului românesc. În primul rând Titu Maiorescu, personalitatea fondatoare a culturii române modern. Însă ceva se schimbase, sora mea cu doi ani mai mică nu a mai fost obligată să studieze limba rusă, ci a studiat engleza și franceza! Eu am avut șansa să studiez din clasa a 6-a engleza, alături de limba rusă obligatorie. Profesoara noastră de limba și literatura română, doamna Boncu discuta cu noi liber despre literatura universală contemporană, spre deosebire de un prieten care a terminat liceul cu 4 ani înainte, terminase școala medie, cum era liceul numit, și literatura era conformă cu realismul socialist. 

În vremea studenției, împreună cu prieteni am început să frecventăm teatrele din București care se întreceau în montări deosebite, ale lui Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, David Esrig. Am avut atunci șansa citirii unor romane deosebite ale unor foarte buni scriitori, Marin Preda, Nicolae Breban, Fănuș Neagu. Un succes deosebit îl avea tânărul romancier Petru Popescu, ulterior emigrat și devenit autor american. Atunci s-a prezentat în 1969 filmul Reconstituirea al lui Lucian Pintilie care fost probabil cel mai important film făcut în timpul comunismului. Dar totul s-a terminat după Tezele din iulie 1971 ale lui Ceaușescu care anunțau terminarea dezghețului intelectual al României. Erau făcute de Ceaușescu sub impresia vizitei în China și în Coreea de Nord. 

Cristian Vasile scria această carte pe baza documentelor de arhivă a PCR și alte documente de arhivă ale perioadei. Vladimir Tismăneanu a scris o introducere a acestei cărți. Din nou mi s-a confirmat de ce nu-mi place acest individ. Este de vârstă apropiată mai mic cu un an. A încercat să se justifice pentru articolele scrise în revistele studențești din acea perioadă. Și eu am fost timp de doi ani redactor la revista Ing al Politehnicii, împreună cu prietenul meu Valeriu Demetrescu, de 40 de ani la New York. Am scris articole despre expoziții dec artă, piese de teatru. Am avut ocazia să-i iau un interviu scriitorului Petru Popescu, foarte popular printre studenți. Însă am fost victima inocentă a lui Valeriu care mi-a pus în pagină interviul acestuia și a folosit formula: Domnule Petru Popescu! Se întâmpla în numărul din mai 1971, când se aniversau 50 de ani de partid comunist în România! Interviul a trezit enervarea presei centrale studențești și am fost atacat violent în revista Viața Studențească, revistă vioaie de altfel, dar una-i una alta-i alta! Deci puteai scrie articole fără încărcătură ideologică. Tismăneanu fiind student la Filosofie sociologie a scris articole cu încărcătură ideologică și acum se justifică că a mâncat căcat, dar cu partea lui curată! De parcă căcații ar avea cumva și părți curate?

Cartea lui Cristian Vasile este interesantă! Aflu că spectacolul Revizorul a fost suspendat de frica faptului că Pintilie ar fi făcut mișto de vizitele lui Ceaușescu, nu pentru că at fi apărut critici ale ambasadei sovietice. El marchează finalul dezghețului ca fiind 1974 când Ceaușescu devine președintele României cu sceptru, ironizat de Salvador Dali.

Cea mai interesantă parte este postfața acestui volum în care Cristian Vasile în care analizează resurgența nostalgiei pentru epoca comunistă și apariția unor Călin Georgescu. Totul pornește de la nesiguranța pe care o dă societatea liberală postcomunistă multora cărora comunismul le-a schimbat statutul și și-au educat copiii și nepoții în această nostalgie falsă. De asemenea societatea pe care și-o doresc este cea conservator autoritaristă alui Putin. Eu care am urât din suflet pe ruși și limba rusă mă sufocă de nervi.

Pentru mine cartea a fost rememorarea adolescenței și tinereții mele studențești. 

PS

Julian Negulesco îmi reproșează că nu am scris prea mult despre conținutul cărții. 

Ea se ocupă cu perioada respectivă cum rezultă din documentele de partid.

Primul capitol se ocupă de muzeul de istorie al RSR care s-a  înființat în localul Poștei Centrale de pe Calea Victoriei (am prins poșta acolo!).

Un alt capitol se ocupă de învățământ și de reformele din perioadă care schimbau legile din anii 1948 care au transformat învățământul în copie rusească.

Alte capitole se ocupă de scriitori și viața culturală, în primul rând teatrală.

Îi dau dreptate că am făcut confuzia că limba rusă erau cotropitorii sovietici. Orice limbă știi este ceva în plus un avantaj, citesc curent în English. Și are dreptate Julian! În limba rusă  s-au scris cele mai importante romane ale secolului XIX, Tolstoi, Dostoievski, Gogol, dar și Bulgakov, Soljenițîn. Scârba mea față de sovietici mi s-a confirmat, din păcate în călătoria mea în URSS în 1977. Dar mi-ar fi plăcut să vizitez Sankt Petersburg.