Românii in Mileniul Migrațiilor (275-1247) de Ion Popoiu

Această carte mi-a luat tot timpul în ultima săptămână. Este o lucrare de sinteză privind pe românii în mileniul dintre Retragerea Aureliană - 275 și Diploma Cavalerilor Ioaniți – 1247, de aproape 500 de pagini. Este mileniul în care nu sunt documente directe despre români, mileniul tăcerii. Realizatorul acestei sinteze extrem de interesante este Ion Popoiu, care este profesor de istorie în Câmpulung Moldovenesc. De asemenea Popoiu este și teolog. Popoiu face apel la toate cărțile privind această perioadă extrem de controversată, scrise de Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu, P. P Panaitescu, Dimitrie Onciul, A. D Xenopol și alții. Carte încearcă să lămurească formarea poporului român în această perioadă lungă, să analizeze formarea primelor formațiuni feudale de pe teritoriul românesc.  

Așa că periodizează acest mileniu al tăcerii românilor în trei intervale:

1. Populațiile migratoare în nordul Dunării (275-602)

2. De la instalarea slavilor la revenirea imperiului (602-970)

3. De la revenirea imperiului la Diploma Cavalerilor ioaniți (970-1247)

Ce ne spune Popoiu?

Că populația daco-română a continuat procesul de romanizare și după retragerea aureliană prin contactul și circulația celor romanizați de pe ambele maluri al Dunării. Romanizarea din sudul Dunării este anterioară cuceririi Daciei de către Traian. Un vector de romanizare foarte important este creștinismul. În perioada persecuțiilor împăraților romani împotriva creștinilor, aceștia traversau Dunărea în nord unde scăpau de aceste persecuții. După ce Constantin cel Mare a decretat creștinismul ca religie a Imperiului el a procedat la recucerirea teritoriilor până la Dunăre și a reluat contactul cu cei din nordul Dunării. Este interesant că liturghia se desfășura în latină până când slavii creștinați au impus liturghia slavă, predica conrtinuând a fi ținută în românește! Retragerea aureliană a fost determinată de invaziile migratorilor. Primii au fost goții, apoi gepizii, hunii, avarii care au constituit un regat cu centru în Panonia. 

Momentul cel mai important pentru etnogeneza românilor a fost sosirea slavilor începând cu 602.  Spre deosebire de ceilalți migratori care nu s-au amestecat cu autohtonii daco-români, slavii s-au inserat în societate rurală a daco-românilor și au devenit lideri ai acestor comunități. Ei au fost majores terrae - boierii. Au influențat limba română care este sinteza dintre limba daco-romană și limba slavă. Slavii au trecut apoi Dunărea și cei rămași în nordul Dunării au fost asimilați. Se lămurește și o problemă privind dialectele. Dacă cele recunoscute, aromâna, megleno română și istro română s-au format prin interpunerea slavilor între românii din sudul Dunării și cei din nordul Dunării, rămâne problema faptului că în arealul României de azi, limba nu are dialecte. Această se datorează faptului că  românii acelor vremuri alcătuiau o civilizație pastorală, rurală, dialectele formându-se în mediul urban, vezi Italia! Se mai lămurește și o altă problemă, asemănările vocabularului românesc cu cel albanez. Substratul vechi al românei este cel traco iliric, moștenim cuvinte vechi care sunt comune cu albaneza. Apoi este stratul important romanic și finalmente cel slav. Dunărea nu a fost o barieră și limba română este contribuția populațiilor romanizate din sudul și nordul Dunării. Informațiile despre români sunt în cronici și documente bizantine, apoi în cronici și documente ale cancelariei regale maghiare. Documentul cel mai important despre apariția formațiunilor feudale pe teritoriul românesc este Diploma cavalerilor ioaniți. Aceste document de cancelarie maghiar menționează formațiunile feudale din dreapta și stânga Oltului, al lui Litovoi în nordul Olteniei cu conexiuni în Țara Hațegului, ale lui Iona și Farcaș în Romanați și cel al lui Seneslau din stânga Oltului pe Argeș. Acesta este nucleul viitorul stat românesc Rumunskaia Zemlia sau Ungrovlahia-Valahia, după Constantinopol. Formațiunile sociale prime au fost de tip gentilic, ele au evoluat spre apariția unor șefi ale acestor formațiuni care erau juzii, vezi județele sau cnezii în slavă ca apoi să evolueze în asociații numite voievodate și în fine să formeze un principat-voievodat. Apariția Valahiei este înconjurată de legende. Popoiu acreditează ipoteza lui Tocomerius ce ar corespunde cu legendarul Radu Negru, descălecătorul din Țara Făgărașului. Oricum și Basarab și fiul lui erau cumani catolici, pomeniți într-o bulă papală de la Avignon. Alexandru, fiul lui Băsarabă, sub presiune boierilor de origine slavă se botează ortodox și aduce pe Episcopul de la Vicina la Argeș și-l face mitropolit primat ortodox. 

La fel și formarea principatului Moldovei este învăluit în legenda vânătorii bourului de către Dragoș, dar există documente maghiare despre voievodatul șui Dragoș, apoi de revolta lui Bpogdan Vodă care întemeiază principatul independent al Moldovei. 

O problemă care se dezbate azi este ce limbă vorbeau Mircea cel Bătrân, sau Ștefan cel Mare. Este evident că limba română! Chiar dacă ierarhia feudală românească era legată de amintirea slavă, de ortodoxia în limba slavă, ei vorbeau românește cu supușii. Este certificat de altfel că în Valahia supușii șerbi erau numiți rumâni, datorită faptului că boieri aveau origine străină, slavă.  Acești boieri se asimilează și adoptă limba română, certificată de Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung din 1521. Același lucru s-a întâmplat cu nobili normanzi care vorbeau franțuzește și asimilați în secolele XV-XVI folosesc engleza ca limbă de conversație și cancelarie.

Cartea lui Popoiu este o carte extrem de interesantă și care lămurește o parte din nedumeririle despre noi de unde venim și ce am fost. Chiar dacă apar și erori de ortografie!