Am început să scriu
citesc această carte pe la jumătatea lunii iunie, când plecam în vacanţă în
Grecia şi am tot tras de ea, având şi alte lecturi între timp. Dar acum la
începutul lui septembrie am afectat timpul pentru lectura acestei cărţi, care
este foarte groasă. Are doar peste 600 de pagini în engleză, şi ediţia
românească pare a depăşi 700 de pagini.
Autorul este Paul
Johnson, autor de succes pentru istorii de tip popular deschis pentru o plajă
largă de cititori, nu doar pentru erudiţi. La sfârşit este şi un mic dicţionar
de termeni specifici iudaismului.
Aş mai vrea să fac
nişte precizări necesare. Am crescut într-o familie fără prejudecăţi de tip
antisemit. Unul din cei mai buni prieteni din prima copilărie era evreu, sora
mea a fost foarte bună prietenă cu o colegă a ei de şcoală care a emigrat apoi
în Israel, cu care părinţii noştri erau prieteni de familie. Tata avea printre
vecini prieteni care erau evrei şi cărora le făcea mici reparaţii. Ploieşti era
în copilăria mea un oraş cosmopolit precum toate oraşele industriale de la
începutul secolului XX. Unul din medicii de familie era evreu, iar în liceu am
avut coleg un evreu, dar era mai cunoscut ca fiul unui politruc, tatăl fiind
redactor şef la Flamura Profetului
cum era batjocorită în particular foaia cotidiană a pecereului în
Ploieşti (Flamura Prahovei). Mai târziu în facultate nu prea am avut colegi
evrei, pe la începutul anilor 70 cam emigraseră toţi. Din aceste motive nu am
prejudecăţi antisemite, observate la alţii mai ales la cei din Moldova unde
antisemitismul era o problemă.
Să ne întoarcem la
carte. Primele două capitole ale cărţii sunt despre începutul istoriei acestui
neam, Izraeliţii şi Iudaismul. Aceste capitole corespund în
mare cu Vechiul Testament, care este chiar istoria lor. Ceea ce îi deosebeşte
fundamental pe evrei de celelalte seminţii antice este faptul că ei au fost
monoteişti, având un singur zeu abstract căruia nu i se pronunţa numele, i se
spunea Yahwe şi care prin Moise le-a dat legea sub forma pietrei cu cele 10
porunci. Aşa că acest popor este poporul legii. Din iudaism, cultul pe care îl
predicau izvorăsc celelalte două mari religii monoteiste, creştinismul şi
islamismul.
Tot timpul afli ceva
nou şi acum am înţeles cum a apărut islamul, din credinţele unor secte
evreieşti trăitoare în deşert împreună cu beduinii, Rehabiţii. De fapt se pare că până la 632 când Mahomed a fondat
islamul arabii erau cam iudaici. De aceea islamul are în componenţă elemente
din Tora - Vechiul Testament şi printre profeţi este şi Isus creştinul. Islamul
este poate mai apropiat de iudaism, având un zeu abstract asemănător în Allah
căruia nu i se face chip cioplit.
După cum subliniază
Johnson evreii nu prea au agreat în Antichitate statalitatea proprie, ci doar
când s-au văzut obligaţi au fondat regatul lui Saul, David şi Solomon şi au construit
Templul.
Un moment
critic în destinul neamului evreiesc a fost perioada marilor răscoale
antiromane cu ultima rezistenţă la Masada. După aceea din acest motiv au fost
răspândiţi în toate lumea romană şi au rămas în diasporă aproape 2000 de ani.
După experienţa nefericită a rezistenţei anti-romane evrei s-au decis că lupta
nu este necesară şi că trebuie să se supună regulilor celor pe unde au
ajuns.
Ajungem la alt capitol
al cărţii Catedocraţia. În perioada
de până la 1492 locul unde a înflorit civilizaţia mozaică a fost Spania dând o
fuziune cu cea arabă şi care în istoria Spaniei se numeşte civilizaţia
mozarabă. Aici au trăit marii învăţaţi precum Maimonides care a trasat destinul
evreilor. Acest popor asculta de aceşti învăţaţi şi coabitau cu stăpânii mauri
ai Spaniei. În restul Europei s-au răspândit în nordul şi centru Europei, unde
dominau evrei germani sau ashkenazi, faţă de cei din sud sefarzii.
Au fost alungaţi din
Anglia de Edward I la sfârşitul luzi 1200 şi şi-au găsit adăpost în Regatul
Poloniei.
Următorul capitol
este Ghetoul. Această noţiune a apărut în Veneţia, după denumirea unde erau
obligaţi să trăiască şi unde erau forte bine impozitaţi.
De fapt la sfârşitul
secolului al XV-lea s-a întâmplat prima mare tragedie a lumii evreieşti.
Apariţia regatului Spaniei prin reunirea Castiliei cu Aragonul şi alungarea
ultimilor mauri din Grenada a făcut să dispară regimul care-i proteja. Inchiziţia
catolică a început urmărirea cu ferocitatea evreilor, conversia lor în maranos
care rămâneau în ascuns evrei şi finalmente alungarea lor din Spania spre
Amsterdam şi mai ales în Imperiul Otoman. În perioada scursă de la alungarea
lor din Israel, evrei au dezvoltat abilităţi formidabile în două direcţii
a zarafilor, bancherilor, cămătarilor, a împrumuturilor financiare. Asta s-a
datorat existenţei în toată Europa a diasporei evreieşti. Ei sunt într-un fel
protagoniştii capitalismului incipient. O altă zonă unde excelau era medicina.
În Apus de soare a lui Delavrancea doctorul Şmil al lui
Ştefan cel Mare era evreu!
Revenind în toată
Europa s-a generalizat ghetoul pentru evrei în fiecare oraş important di
Europa.
Al doilea moment
critic al evreimii din est de data ceasta a fost anul 1648 care este
declanşarea răscoalei lui Bogdan Hmelniţki în Ukraina. Aici nobilimea poloneză
cedase administrarea pământurilor unor arendaşi evrei. Nobilii moşieri cereau
banii din ce în ce mai mulţi de la aceştia în condiţiile în care Polonia
devenise furnizoare de hrană şi nutreţ pentru Războiul de 30 de ani în Germania
vecină. Bieţii evrei au fost arşi în cetăţile asediate de răsculaţii
ukrainieni.
În disperare evreii
au încercat revenirea în Anglia şi au reuşit în vremea lui Cromwell. Pentru că
Anglia era mult mai puţin antisemită în condiţiile protestantismul care se
îndrepta spre Vechiul Testament.
Pe de altă parte
evreii au descoperit un loc al libertăţii religioase completă în coloniile
engleze din America de Nord. Primii care ajung acolo sunt nişte evrei din
Recife din Brazilia.
Revoluţia americană
şi cea franceză declanşează şi emanciparea evreiască. Aceste evenimente din finalul
secolului al XVIII-lea şi începutul secolului XIX. Evreii încep să părăsească
ghetoul. În Marea Britanie apa primii mari financiari precum Rotschild.
Secolul XIX înseamnă
şi în anumite zone de asimilare evreilor cum e întâmplă în Germania. Singurul
loc unde antisemitismul atinge culmi de represiune este Rusia ţaristă. Aici
primele pogromuri au loc în 1881 şi asta declanşează emigrarea masivă a
evreilor spre America. În acelaşi timp un evreu de limbă german născut la
Budapesta fondează mişcarea sionistă de revenire a evreilor într-o patrie de
dorit fiind locurile sfinte.
Urmează tragedia
Holocaustului. În Germania cum am spus evreii se asimilaseră puternic. Până la
Primul Război Mondial premiile Nobel obţinute de evrei pentru Germania erau o
treime, iar la Medicină ajungeau să fie jumătate. Intelectualitatea evreiască
domina viaţa intelectuală a Berlinului şi Vienei interbelice.
Dra la putere ajunge
Hitler acre reuşeşte să distrugă 6 milioane de evrei. Printre cei vinovaţi de
Holocaust apar austriecii ca mai răi şi românii pe un dezonorant loc
trei! Chiar dacă după Declaraţia Balfour privind Palestina şi care a constituit
declanşarea colonizării evreieşti cei mai mulţi emigranţii veniţi în noul stat
Israel sunt evreii de origine română! Nenorocirea Holocaustului a fost în
România localizat în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transnistria. Dar să nu
uităm nici de pogromul de la Iaşi şi de represaliile de al Odessa.
În fine ultimul
capitol este Sion şi priveşte statul ieşit din emigraţia evreiască în Palestina
şi care este azi unul din cele mai puternice forţe militare din lume. Din
păcate arabii nu concep să facă pace pe care o văd ca o înfrângere. Doar
Egiptul a concedat la un tratat de pace după Războiul de Yom Kipur din 1973,
dar egiptenii nu sunt arabi!
După ce lecturezi o
astfel de carte te cuprinde o ruşine adâncă! Acest neam chinuit a fost
prilej de batjocură pentru toţi cei care au primit diaspora evreiască. Ei în
schimb au încercat să-şi pună în valoare calităţile în slujba patriei de
împrumut şi mulţumirea fost doar prigoana.
Din acest motiv sunt
un admirator convins al evreilor şi al statului Israel. El este singurul stat
cu adevărat democratic în Orientul Apropiat unde vecinii trăiesc în dictatură
dispreţul pentru drepturile omului.
In afară de răstignirea Mântuitorului (de care s-au spălat precum Pilat din Pont), în cele 600 de pagini se amintește de vreo vină, greșeală, etc. ce este recunoscută de poporul evreu?
RăspundețiȘtergerePână la cucerirea romană au avut patrie, erau poporul sfânt, ales. După blestem, au suportat ceea ce au semănat, cu toate că nu sunt de acord ca urmașii ar trebui să suporte păcatele străbunilor. Deie Domnul ca ”dinte pentru dinte și ochi pentru ochi” să fie înlocuite cu dragoste și respect pentru semen și pacea să se așterne pe plaiurile țării lor.
Astäzi,entitäti superioare,crestine si iudaice lucreazä impreunä pentru comasarea bisericilor crestine intruna singurä.
RăspundețiȘtergereSe doreste PACE si IUBIRE,ARMONIE intre oameni si ARMONIE intre oameni si mediul ambiant.