History of the Jews - Istoria evreilor de Paul Johnson

Am început să scriu citesc această carte pe la jumătatea lunii iunie, când plecam în vacanţă în Grecia şi am tot tras de ea, având şi alte lecturi între timp. Dar acum la începutul lui septembrie am afectat timpul pentru lectura acestei cărţi, care este foarte groasă. Are doar peste 600 de pagini în engleză, şi ediţia românească pare a depăşi 700 de pagini.

Autorul este Paul Johnson, autor de succes pentru istorii de tip popular deschis pentru o plajă largă de cititori, nu doar pentru erudiţi. La sfârşit este şi un mic dicţionar de termeni specifici iudaismului. 

Aş mai vrea să fac nişte precizări necesare. Am crescut într-o familie fără prejudecăţi de tip antisemit. Unul din cei mai buni prieteni din prima copilărie era evreu, sora mea a fost foarte bună prietenă cu o colegă a ei de şcoală care a emigrat apoi în Israel, cu care părinţii noştri erau prieteni de familie. Tata avea printre vecini prieteni care erau evrei şi cărora le făcea mici reparaţii. Ploieşti era în copilăria mea un oraş cosmopolit precum toate oraşele industriale de la începutul secolului XX. Unul din medicii de familie era evreu, iar în liceu am avut coleg un evreu, dar era mai cunoscut ca fiul unui politruc, tatăl fiind redactor şef la Flamura Profetului cum era batjocorită în particular foaia cotidiană  a pecereului în Ploieşti (Flamura Prahovei). Mai târziu în facultate nu prea am avut colegi evrei, pe la începutul anilor 70 cam emigraseră toţi. Din aceste motive nu am prejudecăţi antisemite, observate la alţii mai ales la cei din Moldova unde antisemitismul era o problemă.

Să ne întoarcem la carte. Primele două capitole ale cărţii sunt despre începutul istoriei acestui neam, Izraeliţii şi Iudaismul. Aceste capitole corespund în mare cu Vechiul Testament, care este chiar istoria lor. Ceea ce îi deosebeşte fundamental pe evrei de celelalte seminţii antice este faptul că ei au fost monoteişti, având un singur zeu abstract căruia nu i se pronunţa numele, i se spunea Yahwe şi care prin Moise le-a dat legea sub forma pietrei cu cele 10 porunci. Aşa că acest popor este poporul legii. Din iudaism, cultul pe care îl predicau izvorăsc celelalte două mari religii monoteiste, creştinismul şi islamismul.

Tot timpul afli ceva nou şi acum am înţeles cum a apărut islamul, din credinţele unor secte evreieşti trăitoare în deşert împreună cu beduinii, Rehabiţii. De fapt se pare că până la 632 când Mahomed a fondat islamul arabii erau cam iudaici. De aceea islamul are în componenţă elemente din Tora - Vechiul Testament şi printre profeţi este şi Isus creştinul. Islamul este poate mai apropiat de iudaism, având un zeu abstract asemănător în Allah căruia nu i se face chip cioplit.

După cum subliniază Johnson evreii nu prea au agreat în Antichitate statalitatea proprie, ci doar când s-au văzut obligaţi au fondat regatul lui Saul, David şi Solomon şi au construit Templul.

Un  moment critic în destinul neamului evreiesc a fost perioada marilor răscoale antiromane cu ultima rezistenţă la Masada. După aceea din acest motiv au fost răspândiţi în toate lumea romană şi au rămas în diasporă aproape 2000 de ani. După experienţa nefericită a rezistenţei anti-romane evrei s-au decis că lupta nu este necesară şi că trebuie să se supună regulilor celor pe unde au ajuns. 

Ajungem la alt capitol al cărţii Catedocraţia. În perioada de până la 1492 locul unde a înflorit civilizaţia mozaică a fost Spania dând o fuziune cu cea arabă şi care în istoria Spaniei se numeşte civilizaţia mozarabă. Aici au trăit marii învăţaţi precum Maimonides care a trasat destinul evreilor. Acest popor asculta de aceşti învăţaţi şi coabitau cu stăpânii mauri ai Spaniei. În restul Europei s-au răspândit în nordul şi centru Europei, unde dominau evrei germani sau ashkenazi, faţă de cei din sud sefarzii.

Au fost alungaţi din Anglia de Edward I la sfârşitul luzi 1200 şi şi-au găsit adăpost în Regatul Poloniei.

Următorul capitol este Ghetoul. Această noţiune a apărut în Veneţia, după denumirea unde erau obligaţi să trăiască şi unde erau forte bine impozitaţi.

De fapt la sfârşitul secolului al XV-lea s-a întâmplat prima mare tragedie a lumii evreieşti. Apariţia regatului Spaniei prin reunirea Castiliei cu Aragonul şi alungarea ultimilor mauri din Grenada a făcut să dispară regimul care-i proteja. Inchiziţia catolică a început urmărirea cu ferocitatea evreilor, conversia lor în maranos care rămâneau în ascuns evrei şi finalmente alungarea lor din Spania spre Amsterdam şi mai ales în Imperiul Otoman. În perioada scursă de la alungarea lor din Israel, evrei au  dezvoltat abilităţi formidabile în două direcţii a zarafilor, bancherilor, cămătarilor, a împrumuturilor financiare. Asta s-a datorat existenţei în toată Europa a diasporei evreieşti. Ei sunt într-un fel protagoniştii capitalismului incipient. O altă zonă unde excelau era medicina. În Apus de soare a lui Delavrancea doctorul Şmil al lui Ştefan cel Mare era evreu!

Revenind în toată Europa s-a generalizat ghetoul pentru evrei în fiecare oraş important di Europa.

Al doilea moment critic al evreimii din est de data ceasta a fost anul 1648 care este declanşarea răscoalei lui Bogdan Hmelniţki în Ukraina. Aici nobilimea poloneză cedase administrarea pământurilor unor arendaşi evrei. Nobilii moşieri cereau banii din ce în ce mai mulţi de la aceştia în condiţiile în care Polonia devenise furnizoare de hrană şi nutreţ pentru Războiul de 30 de ani în Germania vecină. Bieţii evrei au fost arşi în cetăţile asediate de răsculaţii ukrainieni. 

În disperare evreii au încercat revenirea în Anglia şi au reuşit în vremea lui Cromwell. Pentru că Anglia era mult mai puţin antisemită în condiţiile protestantismul care se îndrepta spre Vechiul Testament.

Pe de altă parte evreii au descoperit un loc al libertăţii religioase completă în coloniile engleze din  America de Nord. Primii care ajung acolo sunt nişte evrei din Recife din Brazilia.

Revoluţia americană şi cea franceză declanşează şi emanciparea evreiască. Aceste evenimente din finalul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului XIX. Evreii încep să părăsească ghetoul. În Marea Britanie apa primii mari financiari precum Rotschild.

Secolul XIX înseamnă şi în anumite zone de asimilare evreilor cum e întâmplă în Germania. Singurul loc unde antisemitismul atinge culmi de represiune este Rusia ţaristă. Aici primele pogromuri au loc în 1881 şi asta declanşează emigrarea masivă a evreilor spre America. În acelaşi timp un evreu de limbă german născut la Budapesta fondează mişcarea sionistă de revenire a evreilor într-o patrie de dorit fiind locurile sfinte.

Urmează tragedia Holocaustului. În Germania cum am spus evreii se asimilaseră puternic. Până la Primul Război Mondial premiile Nobel obţinute de evrei pentru Germania erau o treime, iar la Medicină ajungeau să fie jumătate. Intelectualitatea evreiască domina viaţa intelectuală a Berlinului şi Vienei interbelice.

Dra la putere ajunge Hitler acre reuşeşte să distrugă 6 milioane de evrei. Printre cei vinovaţi de Holocaust apar austriecii ca mai răi şi românii pe un  dezonorant loc trei! Chiar dacă după Declaraţia Balfour privind Palestina şi care a constituit declanşarea colonizării evreieşti cei mai mulţi emigranţii veniţi în noul stat Israel sunt evreii de origine română! Nenorocirea Holocaustului a fost în România localizat în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transnistria. Dar să nu uităm nici de pogromul de la Iaşi şi de represaliile de al Odessa. 

În fine ultimul capitol este Sion şi priveşte statul ieşit din emigraţia evreiască în Palestina şi care este azi unul din cele mai puternice forţe militare din lume. Din păcate arabii nu concep să facă pace pe care o văd ca o înfrângere. Doar Egiptul a concedat la un tratat de pace după Războiul de Yom Kipur din 1973, dar egiptenii nu sunt arabi!

După ce lecturezi o astfel de carte te cuprinde o ruşine adâncă! Acest neam chinuit  a fost prilej de batjocură pentru toţi cei care au primit diaspora evreiască. Ei în schimb au încercat să-şi pună în valoare calităţile în slujba patriei de împrumut şi mulţumirea  fost doar prigoana. 

Din acest motiv sunt un admirator convins al evreilor şi al statului Israel. El este singurul stat cu adevărat democratic în Orientul Apropiat unde vecinii trăiesc în dictatură dispreţul pentru drepturile omului.