Spre Londra prin Brugge şi Canterbury ziua 4

Dimineaţa era atât de frig că a trebuit să pun blugii pe mine. Am luat un pulover şi jacheta de toamnă şi m-am încălţat cu pantofii de sport, renunţând la sandale.

Belfry

Am realizat într-un fel cât de adevărat este filmul Dacă e marţi e Belgia de la sfârşitul anilor 60 cu o excursie de americani prin Europa cu autocarul. Şi noi sosiserăm în Bruxelles exact marţi!

Catedrala din Brugge Maica Domnului

Drumul nostru a continuat prin Brugge superbul oraş flamand.

Ne-am oprit cam tot pe la gară şi am făcut un tur  al oraşului. 

Pot spune că un obiectiv care mi-l pusesem în cap l-am făcut! Ne-am oprit la Biserica Maicii Domnului şi am admirat Madonna cu pruncul a lui Michelangelo, singura sa sculptură din afara Italiei!

Madona lui Michelangeo

Picturi din catedrala Maicii Domnului

Ne-am plimbat prin centrul Bruges, era piaţă de alimente şi se găseau de toate însă la preţuri europene! 

Biserica Sf. Sânge

Am trecut pe la Piaţa Primăriei şi am urcat la Biserica Sfântului Sânge. Adriana s-a oprit la un magazin de ciocolată şi am cumpărat bomboane pentru cadou, dar şi pentru noi! 

Vitraliu

Spitalul Sf. Ioan

Oprim într-un bar să facem pişu şi ne blochează un chelner, barmaniţa ne încasează un Euro pentru acest serviciu!  

Altarul de la Sf. Sânge

N-am avut timp de muzee doar să cumpăr nişte bere şi apă minerală.

Drumul continuă prin Franţa spre Calais. Aici am văzut gardurile de sârmă ghimpată şi bordeiele unde locuiesc refugiaţii care vor să ajungă în Anglia. Ghida spune că sunt şi ţigani, păi ăştia ai noştri au paşaport în regulă! Probabil că mulatrul de la poliţia de frontieră franceză a mai avut frecvent de  a face cu ai noştri pentru că strigă în româneşte să stăm pe două linii. La graniţa engleză o familie de musulmani cu un copilaş mititel şi cu ochi mari încearcă să intre în Marea Britanie, dar nu au viză şi ofiţerul le explică că trebuiau să cumpere viza de unde au plecat.

Autocarul se pregăteşte să se îmbarce şi ne plimbăm pe la locul de aşteptare.

Stâncile din Dover

Urcăm pe vas în autocar şi apoi coborâm ca să urcăm pe o scară spre puntea deckul 8. Aici ne repezim spre magazinul duty free unde speram să găsesc scotch whisky ieftin. Dezamăgire! Preţurile sunt mari pentru că accizele britanice sunt imense. Luăm masa pe vapor şi mănânc popularul fish and chips la un preţ obscen vreo 10 Lire. Pe deck afară este un grup zgomotos de beţivi tineri, olandezi? dar nu au loc incidente. Vedem în fine stâncile din Dover, suntem lângă insula Albionului!

Castelul Dover

Autocarul ne duce printre câmpuri verzi, bine aranjate, se vede că aici s-a inventat gazonul, parcă peisajul este chiar mai aranjat decât în Germania. Admir lanurile de grâu, fără buruiană şi cu spice groase, cele mai mari, englezii produc cea mai mare cantitate de grâu la hectar, sau acru cu doriţi!

Ajungem la sediul religios al Angliei, la Canterbury, sediu Arhiepiscopului Bisericii Anglicane. Chiar lângă parcare este un râuşor şi nişte tineri pescuiesc, unul are o babuşcă pe post de nadă şi se repede la ea o mârliţă care nu poate înghiţi prada!

Catedrala Canterbury

Intrarea la mânăstire este pe bani şi nimeni nu dă ghes. Doar eu plătesc biletul de 9,5 Lire! Aflu apoi că au intrat şi alţii gratis la slujbă, şi au intrat şi în părţi nepermise turiştilor. 

Intrare catedrală

Mă consult cu un preot şi aflu că în camera unde se află un sarcofag cu sculptura Sfântului Thomas Beckett este locul unde cei patru cavaleri l-au omorât cu săbiile pe sfânt, la ordinul lui Henri Deux. Exact! Franţuzeşte! 

Pentru că citind cartea lui Norman Davies The Isles am aflat că regele normanzi, Plantageneţii şi aristocraţii lor vorbeau doar franţuzeşte până în secolul al XV-lea când engleza vernaculară cucereşte şi clasa conducătoare. 

Am terminat tratatul de istorie al lui Davies chiar în această călătorie pe tabletă. Am început să o citesc de la începutul lui iunie în vacanţa din Skiatos. 

Şi vorbind de această problemă, constat jena istoricilor români într-o problemă extrem de controversată. Chiar ce am scris pe forumul de la Dilema veche pe ceastă temă nu a apărut. Este jenant pentru istoricii români să recunoască că marea boierime vorbea medio bulgara - slava veche, doar P.P. Panaitescu recunoaşte asta. Este istoriceşte adevărat că teritoriile româneşti au fost sub stăpânire bulgară prin secolul IX şi X. Imperiul lui Simeon se întindea până la Budapesta! 

Martiriul Sf. Thomas Beckett

Majores terrae, sau mai exact boierii (cuvânt slav) au impus adoptarea creştinismului ortodox, pentru că le era cunoscută limba liturgică care era slava veche a Bibliei tradusă de Chiril şi Metodiu.  

Este motivul prezenţei în vocabularul românesc a cuvintelor slave. Şi boierii s-au românizat de abia prin secolul XV. De aceea apare primul document în româneşte a lui Neacşu din Câmpulung la 1521. Dar alfabetul rămâne cel

chirilic până la mijlocul secolului XIX, ceea ce ne creează nouă dificultăţi de cunoaştere a propriei istorii. Suntem singura ţară de origine latină care a folosit alfabetul chirilic, în comparaţie cu ţări

Urme normande

slave precum  Polonia, Cehia, Slovacia, Croaţia care s-au folosit de cel latin. Inclusiv denumirea Ţara Românească este un fals creat de istoricii patrioţi, era denumită în documente Walachia, sau Valahia! Aşa că uite popoare cu prestigiu mult mai mare cum sunt englezii nu au probleme în a recunoaşte că normanzii cuceritori au vorbit aproape 4 secole franţuzeşte, că deviza casei regale engleze este Dieux et mon droit a lui Richard Coeur de Lion! Iar regele Angliei se intitula şi al Franţei până în secolul XVII!

Ghida

Alte ruine normande

îndreaptă pe turişti la Poundland, magazinul în care totul costă o liră - pound. Unii îşi vor face un scop din acest magazin în excursie. Adriana vede un magazin de lâneturi, Edinburgh. Scotocim şi găsesc la preţ redus un pulover de lână (lambswool) de 20 de lire. Foarte bun preţ când îmi amintesc de cel cumpărat în Edinburgh de la Mark&Spencer acum 19 ani cu 17 lire!

Plecăm din Canterbury şi intrăm în Londra. Trecem şi prin periferii mizerabile şi ajungem la hotelul Crystal Palace în sudul Londrei. Intrăm pe nişte străduţe întortocheate şi şoferul Didi face exerciţii de virtuozitate reuşind să strecoare autocarul la o curbă blocată de un autoturism şi un stâlp de pe trotuar. Didi şi partenerul lui, Petrică sunt moldoveni din Bacău. Didi are cam 45 de ani şi este un as la volanului, conduce autocarul de 25 de ani şi nu are probleme de mers pe stânga în Marea Britanie şi Irlanda. Petrică este cam de 30 şi ceva de ani şi este preocupat mai mult de internet, mai precis de Skype că vorbeşte cu fiul lui. 

Hotelul nu este o grozăvenie, vom sta 3 zile aici. Una dintre enigmele englezeşti este folosirea duşului, este cu două reglaje, unul fixează temperatura în grade şi celălalt debitul de apă rece. S-a dovedit util că nu trebuia să reglezi două robinete când te săpuneai. Internetul este pe bani şi mă enervează, este un semn de scumpete, dar găsesc o cabină telefonică în ultima zi de Londra care-mi dă internet. Interesant nu numai că poţi da telefon, dar ai şi internet!