Originile totalitarismului de Hannah Arendt

Cartea am luat-o de la Biblioteca Judeţeană, cam de mai mult de 6 luni, după câte văd!

Este prima ediţie publicată la Humanitas în 1994. Aşa că este hărtănită bine, după folosirea timp de 20 de ani. Am încercat şi eu s-o mai lipesc cu scotch.

Am împrumutat-o ca revanşă la faptul că a apărut recent o ediţie nouă a cărţii şi nu mi-o pot permite.

M-a deranjat mult că sunt multe sublinieri, unii au citit-o pentru ceva examene, la Ştiinţe Politice probabil. Dar este şi o secţiune foarte rău tipărită cu pagini albe, care m-a enervat foarte tare!

Poza cărţii nu mai este cea pe care am citit-o, ci o ediţie mai recentă.

Are un volum impresionant, 671 de pagini.

Mi-a făcut impresia că nu este prea bine tradusă pentru că sună greoi!

Este împărţită în trei părţi.

Prima parte este dedicată Antisemitismului. Antisemitismul are deosebiri între estul şi vestul Europei. În vest marii financiari evrei au împrumutat statele până în secolul XIX, după care relevanţa lor scade. În acest context, Franţa cele de-a Treia Republici este răvăşită de procesul Dreyfus. Ecourile acestui proces se resimt şi azi. Conservatorii reacţionari rămân în continuare anti-dreyfusarzi, cu toate că procesul s-a revizuit prin mărturia lui Eszterhazy, cel care făcea spionaj în favoare Germaniei.

Se vorbeşte mai puţin şi de antisemitismul est european, cu pogromuri şi concurenţa la stabilirea burgheziilor naţionale din zonă.

A doua parte este dedicată Imperialismului. Mie mi-a sunat foarte rău, cu amintirile de la îndoctrinare şi celebra formulă a lui Lenin,Imperialismul cel mai înalt stadiu de dezvoltare al capitalismului.

Arendt se ocupă de doctrina lui Cecil Rhodes, colonizatorul şi imperialistul englez al Africii sudice, care include  Africa de Sud, Zambia, Zimbabwe, Botswana. Se discută şi de imperialismul continental generat de pangermanismul Germaniei şi panslavismul Rusiei.

A treia parte se ocupă de Totalitarism. Şi Hananh Arendt se ocupă de cele două mari totalitarisme ale secolului XX, nazismul german al lui Hitler şi cel bolşevic din Uniunea Sovietică din Rusia.

Autoarea le găseşte asemănări de principiu  şi discută despre victimele acestora, fără ca să se mai strâmbe din nas privind echivalarea acestor regimuri, cum s-a întâmplat după 1989.

Probabil că  aceste reacţii sunt determinate de anumite cercuri intelectuale, unele de extracţie evreiască, care au fost anterior vehement sprijinitoare ale bolşevismului şi nu mai vor acum să recunoască aceste lucruri.

În 1948 Hannah Arendt nu trăia aceste dileme şi discută pe larg despre nazismul hitlerist şi bolşevismul stalinist stabilindu-le apropierile doctrinare, de acţiune socială şi politică.

Cel mai interesant capitol este ultimul din această parte dedicat Revoluţiei din1956 din Ungaria, elaborată ulterior.

Se numeşte Epilog. Reflecţii despre revoluţia ungară.

Ce este extrem de interesant în această desfăşurare dramatică din toamna lui 1956 este faptul că totul a semănat cu o explozie. Nu a ţinut decât 3 săptămâni, pornind de la o demonstraţie studenţească transformată într-o imensă revoltă populară, miliţia şi armata dizolvându-se rapid şi trecând de parte poporului.  

Armata roşie a înăbuşit în sânge revoluţia ungară, denumind-o contrarevoluţie!

Sunt câteva reflecţii aici care merită amintite.

" Nu numai că mituirile nu au avut efect, dar aici se adaugă şi faptul că, până atunci, ascensiunea ideologiilor şi mişcărilor totalitare atrăsese constant intelighenţia, iar experienţele arătaseră că nimeni nu putea fi mai uşor înşelat şi intimidat prin frică să se supună  nonsensului decât învăţaţii, scriitorii, artiştii."

Câtă dreptate are Hannah Arendt şi nimic nou nu-i sub soare, uite că şi în democraţie, intelectualii pot agrea idei extremiste şi contrare libertăţii!

Alt lucru interesant este şi despre formarea consiliilor revoluţionare şi muncitoreşti care sunt în opinia autoarei cele mai autentice forţe de organizare democratică, reflectând voinţa maselor. Fenomenul a fost similar şi la Revoluţia din 1848, Comuna din Paris, Revoluţia rusă din 1905 şi cea din 1917. Tocmai de aceea Lenin a emasculat puterea lor, a sovietelor, înlocuindu-le  cu  dictatura de partid secret şi folosind CEKA ca armă de represiune. În comparaţie cu apariţia partidelor, unde cei aleşi sunt propuşi de acestea! Aşa au părut FSN-urile post decembriste în primăm fază! Ce a urmat ştim cu toţii!

Este o carte grea, dificilă dar şi interesantă!