The Good Fight

Acest serial mi-a fost recomandat de un prieten. Și am avut surpriza unui serial foarte bun. Este un serial cu avocați, am văzut Law & Order, Suits, Suits LA, Lincoln Lawyer și pot spune, după ce am văzut cele 60 de episoade ale lui The Good Fight că și le este superior. Este cel puțin în primele două sezoane mult mai alert cu prezențe la tribunal unde se judecă nu numai pe comercial, afaceri, dar și pe penal.

Actorii principali care rezistă până la episodul 60 sunt, în primul rând Diane Lockhart (Christine Baranski)  o doamnă foarte bine conservată la cei 70 de ani, când se termină serialul. Diane se gândește la retragere , o casă în sudul Franței, dar are o surpriză urâtă. Fondul unde își pusese economiile dă faliment. Este o escrocherie, stil  Ponzi, cum a fost și în România Caritas. Administratorul era Henry Rindell (Paul Guylfole), iar fiica lui Maia, avocată începătoare era chiar fina Dianei. Diana își pierde postul la firma de avocatură din Chicago și este cooptată de o firmă de avocați condusă de negri! Șeful este Adrian Boseman (Delroy Lindo, un actor cunoscut). Lockhart devine șefă a acestui birou împreună cu Boseman și cu fiica fondatorului Liz Reddick (Audra Mc Donald), care demisionează din procuratură. Reddick fondatorul fusese un militant renumit pentru drepturile negrilor. Lockhart o ia în firma lui Boseman Redick și pe Maia Rindell. Cu Diana pleacă și Marissa Gold (Sarah Steele), inițial ca secretară, apoi ca detectiv și, finalmente ca avocat), iar în firmă lucrează un detectiv foarte bun, Jay Dipersia (Nyambi Nyambi). Acesta are la un moment dat probleme de emigrare, părinții îi falsificaseră certificatul de naștere din Nigeria, dar avocații îl rezolvă. În firmă lucra și avocatul Julius Cain (Michaele Boatman), singurul din firmă care votase pe Trump. Așa că este ales de republicani să devină judecător federal. Și cu el se întâmplă o chestiune foarte urâtă. Totul pornește de la acțiunile lui Trump împotriva justiției din primul lui mandat. Cain este arestat și acuzat de corupție conform Memo 618. Acest memorandum însemna interferența gravă a Departamentului Justiției în mersul justiției. Ar fi fost folosit de Roosevelt să îi bage în lagăre de concentrare pe japonezii din America în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, apoi în intervenția în Cuba. Cain intră la pușcărie, dar este grațiat de Trump la finalul mandatului. Alt avocat foarte bun este tânăra Lucca Quinn ( Cush Jumbo) o mulatră aproape albă. Se încurcă cu procurorul Colin Morello (Justin Bartha), care devine congressman democrat. Copilul lor este foarte alb și are o încurcătură penibilă cu o individă care crede că ar fi furat bebelușul. Un rol important îl are Kurt McVeigh( Gary Cole, cunoscut actor din Midnight Caller), soțul lui Diane. Acesta este republican și lucrează pentru Trump la NRA (Asociația Armelor de Foc). Rând pe rând unii din protagoniști părăsesc serialul, prima Maia Rindell, care pleacă la New York, apoi Lucca Quinn care este angajata unei foarte mari bogătașe negrese. Pleacă după sezonul patru și Boseman, rămânând Diana și Liz să conducă firma. În firma asta de avocatură unde predomină negrii, se practică rasismul pe invers, Diana având mereu probleme cu asociații. Cel mai interesant în serial sunt disputele de la tribunal, unde avocații se ceartă cu procurorii și cu judecătorul, se înjură urât, mereu se face apel la Fuck!

Din sezonul trei serialul se politizează, declanșându-se lupta democraților cu administrația Trump. Diana Și Liz se alătură unui grup secret de doamne democrate, care uzează de metode la fel de scârboase cum le folosea administrația Trump. Cel mai scurt sezon, sezonul patru este în 2020 când vine Covidul. Apoi în sezonul 5 apar și consecințe ale Covidului, Dipersia face o complicație urâtă. Așa că sezoanele cinci și șase sunt cu chestii cam fanteziste. Apar în sezonul cinci niște instanțe ciudate, cam ca în Harry Potter, Tribunalul 9 și 3/4 al lui Hal Wackner, un fals judecător care provoacă lucruri amuzante. 

Firma este preluată de o mare firmă multinațională cu sedii în Abu Dhabi și la Londra. Diana se retrage de la conducere și apare noul șef  Ric'Chard Lane (Andre Barughe) care pare a fi și pastor, dar este un avocat foarte bun.  Sezonului final se petrece pe fondul unor intense proteste ale suprematiștilor și antisemiților în Chicago. Apare și avocata Carmen Moyo (Charmaine Bingwa), o negresă splendidă, dar lesbiană, care devină avocata celor mai periculoși interlopi. Finalul serialului este că Diane pleacă la Washington să conducă o firmă de femei avocat. Finalul este că Trump decide să candideze  și pare că totul nu va fi în regulă, cum de fapt prevede bine serialul terminat în 2022.

Mi-a plăcut mult că se petrece la Chicago, primul mare oraș american pe care l-am vizitat în prima me    a ieșire în America.

Serialul merită urmărit, dacă ai timp și răbdare, eu am avut!

A doua carte de la Vama Veche de Cristian Pepino

Această carte am primit-o cadou de ziua mea, este A doua carte de la Vama Veche, deci nu este prima este o continuare a amintirilor lui Cristian Pepino. Cristian Pepino este regizor de  teatru de păpuși, cunoscut în acest mediu. Este născut în 1950, deci practic suntem leat. Este nepotul de frate al lui Marius Pepino, cunoscut actor de comedie din anii 60, prezent în multe scheciuri, alături de alți mari actori, Marin Moraru, Toma Caragiu. A fost probabil coleg cu Silviu Purcărete, Tudor Mărăscu care apar în aceste amintiri. Pepino a scris cartea Cartea de la Vama Veche de amintiri, care a avut succes și a continuat cu această carte de amintiri. 

Cristian Pepino ca și alți bucureșteni din lumea artistică prefera să meargă în locuri mai sălbatice care nu erau frecventate de mitocani. 

Și așa această carte mi-a stârnit amintiri proprii. Am fost la mare prima dată la 19 ani după terminarea anului I de Politehnică, în 1968. Am ajuns atunci în tabăra de studenți de la Costinești. Era încă în stilul vechi cu căsuțe de patru camere separate. Tata mi-a dat 300 de lei, bani mulți, în vremea aceea. Am cheltuit 100 de lei pe sucuri și bere, de 100 de lei mi-am cumpărat prima pereche de blugi de la niște suedezi, Wrangler, cu o gaură la buzunărelul de pepite și 100 de lei am pierdut-o!  Abia din acel an au început să construiască noi spații de cazare și în 1969 m-am plâns lui Ion Iliescu că era cam murdar și șantier. În 1970 mi-am rupt piciorul și nu am fost la mare. Dar am reluat în 1971 vacanța la Costinești. În 1972 am fost la Saturn cu cortul. Apoi prin diverse cazări la camere al Costinești, tabăra de la Eforie Sud. Însă din 1976 am decis să merg la mare la hotel. Și așa am ajuns la Mamaia în acea vară împreună cu Ilie T, când era Olimpiada de la Montreal cu Nadia Comăneci, pe care o  vedeam la televizorul alb negru de la clubul hotelului, când găseam la unul din barurile hotelul de lângă noi bere rece cehească. Am avut cea mai frumoasă vacanță  la mare atunci. Am fost apoi tot pe la hoteluri, apoi am trecut la cort împreună cu Ilie P. la Neptun de această dată. Prin anii 80 am făcut scurte experimente la Doimai, unde trăgea Valeriu D. ba chiar odată am ajuns și la plajă la Vama Veche care era goală în acea vreme. Sejururile la Doimai se caracterizau prin beții crunte cu votcă. 

Amintirile  lui Pepino sunt legate de aceste vacanța prelungi, ei artiștii erau în vacanța vara. Sunt tot felul de amintiri cu diverși artiști, și la mare și din activitățile teatrale. Pepino nu l-a înghițit pe Păunescu și cenaclul lui Flacăra și amintește întâmplarea cu turcul venit să-și recupereze progenitura și cum l-a luat la întrebări cum se zice în turcește la cenaclul Flacăra și el i-a zis căcat pe turcește, ca apoi toți puși de Păunesc să repete pe turcește!

Carte simpatică cu amintiri de la Doimai, Vama Veche și Mamaia Sat în prelungirea Mamaiei, unde acum este plin de hoteluri și vile. 

După 1989 eu am abandonat vacanțele la mare, la Marea Neagră. Am făcut baie și plajă la Adriatica, la Egee în Creta, la Marea Tireniană, în Italia, la Barcelona, la Atlantic în Portugalia. M-am fixat apoi constant în Grecia, în special în Thassos, la Golden Beach unde aveam impresia că sunt la Doimai.

The Thursday Murder Club

Clubul crimelor de joi s-ar traduce, dar nu este prea clar în românește, se poate înțelege că aceste crime au loc doar joi. 

Este un film din genul Agatha Christie, dar autorul romanului ecranizat este un anume Richard Osman. Regizorul este Chris Columbus, cel care a regizat seria Harry Potter. 

În film rolurile principale sunt deținute de actorii serialului Mobland. Adică Helen Mirren, Pierce Brosnan, Geoff Bell.

Acțiunea se petrece într-o casă pentru oameni în vârstă, care este un palat, nu este prea este potrivit cuvântul azil. Elisabeth (Mirren), Ron (Brosnan) și Ibrahim (Ben Kingsley) își petrec timpul încercând să rezolve crime neelucidate. Palatul unde își petrec bătrânețile este subiectul unei tentative de  afacere imobiliară. Ian Ventham (David Tennant), un rechin imobiliar, vrea să dărâme palatul și cimitirul anexă pentru un proiect imobiliar. El este în afacere cu Tony Curran (Bell), care și aici este un interlop. Cei trei participanți ai clubul crimelor de joi o cooptează și pe Joyce (Celia Imrie), fostă asistentă medicală și se luptă ca locul lor de retragere să nu fie compromis. Elisabeth se pare că a fost șefă la MI6, Ron a fost organizator sindical și Ibrahim a fost medic. Și încep crimele, Tony este omorât în bătaie la el acasă. Apoi în timpul protestelor Ian moare și el. Cei patru să străduiesc să rezolve aceste crime și în plus o crimă nerezolvată de acum 50 de ani. Este un film tipic British și cei care îl vor vedea vor avea parte de interpretări de mare calitate.

Ring of Spies de Alex Gerlis

Acesta este un al doilea roman al lui Alex Gerlis pe care-l citesc. Autorul englez este interesat de perioada interbelică și al Doilea Război Mondial. Este vorba de un cerc de spioni germani din Marea Britanie. Că a existat cercul de la Cambridge de spioni în favoarea Uniunii Sovietice, autorul însă documentează că au existat și spioni britanici care au lucrat pentru Germania nazistă. De unde erau selectați acești spioni? A existat un partid fascist al lui Mosley de unde puteau fi găsiți simpatizanți naziști. Apoi erau oameni care de extremă dreapta care detestau pe evrei, antisemiți și anti comuniști. Un astfel de specimen este găsit la Cambridge de un om al naziștilor. Respectivul era doctorand la Cambridge se socotea dezavantajat de evrei și simpatizanți comuniști. Lui i se aranjează o bursă la Universitatea Ludwig Maximilian Munchen care-i întărește simpatia pro germană Este făcut spion german sub acoperire adâncă. Când începe războiul este sfătuit să se se înroleze militar și ajunge într-unul din serviciile secrete al armatei britanice în zona hărților în câmpurile de operații. Nu este activat decât după Debarcarea din Normandia, când informațiile lui ar putea fi critice. Pentru activitatea de spionaj el este denumit Byron, cel care transmitea informațiile era denumit Milton și agentul de legătură se numea Donne. După cum se observă toți aveau pseudonimul unor poeți englezi. Donne făcea legătura între radio transmițătorul și spionul infiltrat în serviciile secrete britanice din motive de securitate, că Byron și Milton nu se cunoșteau. MI 5 capturase mai mulți spioni trimiși în Anglia, dar pe Donne care era și singurul englez MI5 nu-l capturează. Byron transmite informații prețioase printre care cele legate de Operațiune Market Garden concepută de mareșalul Montgomery în toamna lui 44. Ea consta în cucerirea mai multor poduri din Olanda care să faciliteze înaintarea trupelor aliate care să treacă Rinul în Germania. Operațiunea fusese pusă în sub semnul întrebării de Rezistența olandeză. Era foarte dificil în în condițiile Olandei care este de fapt Delta Rinului să capturezi atâtea poduri. Cel mai important și avansat ear cel de la Arnhem peste Rin. Operațiunea era de avansare a blindatelor aliate peste podurile capturate și apoi pătrunderea în Germania. Era o operațiune de parașutare și de aterizare de planoare în zona Arnhem. Operațiunea este un eșec pentru că în zona Arnhem erau două divizii de tancuri SS în refacere. Divizia de parașutiști ocupă intrarea nordică pe pod și nemții pe cea sudică. Luptele sunt grele și în final britanicii se retrag,  La fel romanul sugerează că Byron furnizase informații și despre ofensiva nazistă din Ardeni și îi determină pe americani să îi avertizeze pe britanici despre un spion infiltrat în zona de informații secrete. Cei de la MI5 îi selectează pe Richard Prince, un spion englez care se infiltrase în zonele ocupate de naziști în Europa. Romanul are digresiuni cu lagărul de concentrare din Ravensbruck unde se afla o olandeză care devenise iubita lui Prince. Apoi despre familia de evrei Gurevich din Minsk care este exterminată de naziști. După victorie în Berlin, Prince începe să-l caute pe Rauter, manipulatorul de la Abwehr al cercului de spioni englezi trădători. El dă de un Gurevich care era locotenent colonel în armata sovietică. Gurevich care-l avea prizonier pe Rauter face troc cu Prince să-l dea pe criminalul de război care-i omorâse familia din Minsk pe Rauter. Rauter are noroc că Gurevich îl omoară în chinuri pe criminalul nazist, pe când el are parte de un tratament uman de la britanici. Prince începe să-in urmărească pe spioni, dar romanul se termină neclar pentru că Byron trădătorul englez nu este prins.

Este un roman pasionant care redă viața în vremea războiului mondial. 

Ca bonus am să vă prezint succint filmul A Bridge Too Far dedicat operațiunii Market Garden.

A Bridge Too Far 

Este un film din 1977 dedicat acestei operațiuni militare din al Doilea Război Mondial. Am prezentat această operațiune cu deosebirea că nemții descoperă planurile operațiunii într-un planor care cade distrus. 

Este un film cu mari vedete ale cinematografiei engleze și americane.

În film singurul care participase la această operațiune în război a fost Dirk Bogarde în rolul generalului Browning. În rolul generalului de blindate Horrocks este Edward Fox. Michael Caine este în rolul Colonelului Vandeleur conducătorul avangărzii de blindate. În rolul generalului Urquhart comandantul trupelor parașutate este Sean Connery, Gene Hackman este comandantul parașutiștilor polonezi.  Anthony Hopkins este colonelul Frost care capturase capătul nordic al podului de al Arnhem. Apare și Ryan O Neal în rolul generalului america Gavin, James Caan este sergentul Dohun acre salvează viața căpitanului său, amenințându-l pe chirurgul militar să-l opereze. Recent decedatul Robert Redford este maiorul Cook care capturează podul de la Nijmegen. Laurence Olivier este un medic olandez care negociază cu nemții. Și partea germană este plină de vedete de Hollywood. Maximilian Schell este generalul de blindate SS Bittrich, iar Hardy Kruger este generalul Ludwig. Este unfilm excelent realizat cu scene autentice de luptă. Măcar pentru Redford merită revăzut!

Istoria istoriografiei Țării Românești între secolele XIII și XVIII de Ovidiu Pecican

 

Este o carte scrisă de istoricul Ovidiu Pecican, preocupat de istoria principatelor române. Se obișnuiește să considere că cronicarii moldoveni sunt mai importanți privind istoria Principatului Moldovei, iar cronicarii munteni nu au o așa de mare importanță. Cartea foarte voluminoasă, are 658 de pagini, în centrul ei fiind Letopisețul cantacuzinesc, prima cronică în limba română apărut cumva la finalul secolului al XVII-lea despre Țara Românească. Aș vrea acum să lămuresc ceva important, cum se numea în documente Țara Românească? Documentele cancelariei Țării Românești au fost scrise în limba slavă și denumirea era cea dată de cancelaria Imperiului Bizantin Ungrovlahia! Adică Vlahia, Valahia de lângă Ungaria, spre deosebire de Vlahia Mare din Munții Pindului. Opinia mea este că în arealul geografic din Macedonia până în arealul geografic al nordului Dunării trăia o populație romanizată numită vlahi (valahi) de către bizantini, germanici, slavi și ulterior unguri. După migrația slavă din secolul VI populația vlahă, românească a fost despărțită de slavizarea Bulgariei de azi. Cei din sud Macedonia, au mai contribuit la Țaratul Vlaho Bulgar al fraților Assan și a lui Ioniță la sfârșitul secolului XII. În Letopisețul Cantacuzinesc sunt cuprinse două legende orale privind formarea statului dintre Carpați și Dunăre. O primă formă de statalitate ar fi cea a Banatului Severinului care a avut capitală Turnu Severin, apoi Strehaia și în final Craiova. Această statalitate este cuprinsă în Legenda Descălicătorilor Pravoslavnici Creștini. Această legendă este documentată și de Diploma Cavalerilor Ioaniți de la 1247 care vorbește de formațiuni feudale din Oltenia a lui Litovoi, Ioan și Farcaș. Este legenda despre primii Basarabi. Apoi este Legenda lui Negru Vodă. Acesta vine din Țara Făgărașului și Amlașului (Mărginimea Sibiului) unde era herzeg, adică duce. El descalecă la Câmpulung Muscel în 1291 cu români sași și unguri. Legenda este certificată de mormântul lui Laurențiu de Longocampo la Câmpulung în biserica catolică de acolo. Aceste formațiuni feudale prime erau sub suzeranitate maghiară. Basarab obține independența față de regatul maghiar și acesta reunește toate regiunile dintre munți și Dunăre din sudul României de azi. Limba de la cancelarie a lui Basarab și a urmașilor a fost și slavona și latina. A predominat slavona, limba de cult a ortodoxiei românești în vremea lui Mircea cel Bătrân și din cauză că în Ungrovlahia au migrat mulți preoți și călugări slavi, bulgari și sârbi din Balcanii ocupați de turcii otomani. În liceu nu îmi amintesc să se fi discutat la istorie despre aceste probleme de denumire ale țării, ci s-a vorbit doar de Țara Românească! După ce în secolul XVI spre XVII a româna s-a impus ca limbă de cancelarie în principatul dintre Carpați și Dunăre, dar și în biserică, acesta a primit numele normal de Țara Românească. 

Atunci au început să fie redactate și primele cronici în limba română. Prima ar fi o cronică a lui Mihai Viteazul, scrisă de boierii Buzești, care a dispărut, dar care a fost sursă inclusiv pentru Letopisețul Cantacuzinesc.  Pecican, pe urma altor cercetători spune că redactorul acestei cronici ar fi Stoica Ludescu. Fiind o cronică a familiei Cantacuzino, boierii adversari ai Bălenilor au scris și ei o cronică a Bălenilor, redactată, se pare de Radu Popescu și finalizată pe la 1729. Cronicile preamăresc pe domnitorii care se luptă cu turcii, apar elemente care documentează originea comună a locuitorilor din Țara Românească și Moldova, cât și a românilor din Ardeal. Sunt argumente pentru acțiunea politică și militară a lui Mihai Viteazul care reunește cele trei provincii românești. Asta arată  că limba română începe să predomine în defavoarea slavonei, care începe să fie înlocuită și în biserică. 

Cartea lui Pecican arată preocupările acestuia privind începuturile statalităților românești. 

Au service de la France

Acest serial Au service de la France l-am găsit pe stream-ul TV5 monde plus! Din același timp, 2015 - 2020 am văzut un foarte pasionant serial francez de spionaj în 5 sezoane Le bureau des legendes. Dacă serialul din urmă era un serial de spionaj care se petrecea în prezent, Au service de la France se petrece la începutul anilor 1960.  Este un serial de spionaj și de asemenea o comedie, ca în filmele cu proști!

Personajul principal este tânărul Andre Merlaux (Hugo Becker) care se angajează în serviciul secret de spionaj francez. El este fiul unui preot! Cum, un preot catolic are copii? Nu, este de fapt adoptat, pentru că părinții lui naturali au dispărut în timpul prigoanei împotriva Rezistenței franceze din anii 40-44. Serviciul secret pare mai mult o organizație birocratică, spionii sunt mai mult preocupați de hârtii, bătute la mașină de o grămadă de secretare. Cea mai importantă activitate este ștampilarea actelor emise. O secretară spune cu glas tare și satisfăcut. Tamponne, double tamponne! Suntem în 1960, telefoanele sunt numai cu fir, și trebuie interceptate. Din Israel se aduce un detector de minciuni, dar este declarat nesatisfăcător și stricat că le crea neplăceri, pentru că toți mințeau.

Serviciul este condus de colonelul Maurice Mercaillon și are director de operații pe George Prejean zis Moise. Aceste personaje sunt serioase, în rest ceilalți sunt comici, penibili, încurcă lucrurile. Suntem în 1960, la doi ani după ce generalul De Gaulle preluase puterea în Franța. Franța are mari probleme, sunt țările africane care își cer independența și este mai ales Algeria, care pentru francezi părea a fi parte din Franța, dar algerienii nativi nu sunt de acord. Se duce lupta de gherilă cu FLN a algerienilor, militarii francezi organizează OAS (organizația armata secretă) contra lui De Gaulle.  Așa că apar cei trei responsabili comici ai unor departamente. Jaquard se ocupă de Algeria, are un bloc unde închiriază apartamente în Alger și are și un informator credincios algerian, Moulinier se ocupă de Africa neagră și are pe acolo copii, făcuți cu native africane, ultimul este Calot care se ocupă de Europa de Est. Merlaux se îndrăgostește de frumoasa Sophie, care este fiica lui Mercaillon. Asta îl pune pe colonel într-o situație extrem de complicată, pentru că fusese implicat și el în rezistența franceză alături de părinții lui Merlaux. Moise îi face un dosar care dovedește că Mercaillon fusese trădător în favoarea nemților. Mercaillon află și îi pune pe Merlaux și pe Moise să se ucidă reciproc într-o acțiune în Algeria, dar se prind, Moise declară că Merlaux este mort, dar îl ascunde la el acasă. Merlaux află că părinții sunt comuniști, citește Capitalul și vrea să intre în KGB. Se petrec multe, multe situații comice și aiureli. Spionii se trezesc în Berlinul de Est când se construiește într-o noapte zidul. Problema principală este Algeria și faptul că De Gaulle s-a decis să acorde algerienilor independența. Este o comedie ce merită văzută.

De ce eșuează națiunile? de Daron Acemoglu , James A. Robinson

De ce eșuează națiunile? Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei este titlul complet al cărții scrise de cei doi laureați ai Premiului Nobel pentru economie. Cartea este un studiu al felului cum națiunile lumii au prosperat, s-au au eșuat în sărăcie. Este un studiu sociologic și istoric despre felul cum au evoluat națiunile spre prosperitate sau nu au reușit și cetățenii acestor națiuni se zbat în sărăcie. Autorii împart sistemele politice și economice în sisteme extractive care extrag bogăția națiunilor în favoarea elitelor politice și economice și sisteme incluzive care distribuie bogăția națiunii în folosul tuturor. 

Cartea se ocupă în primul rând de prima națiune care a început și a dezvoltat sistemele incluzive. Este vorba despre Anglia. În Anglia, deja în 1215 baronii au obligat pe regele John să semneze Magna Charta care limita drepturile monarhului. Însă evenimentul care a declanșat procesele evolutive incluzive a fost de fapt o mare nenorocire, este vorba de Moartea Neagră din 1348, epidemia de ciumă bubonică care a înjumătățit populația Europei. Din acest motiv numărul țăranilor s-a redus drastic în Anglia și baronii au fost obligați să renunțe la legăturile medievale cu țăranii legați de glie. Ei au fost eliberați de obligațiile feudale, au devenit țărani liberi. Aceste obligații medievale au fost desființate și în Franța și prin cam tot Vestul Europei. Aceste legături medievale s-a menținut în centrul și răsăritul Europei. Aș menționa situația din Țările Române cu Legătura lui Mihai care lega pe țăran de glie, deci privilegiile boierești erau menținute. Dezvoltarea acestui sistem economic de tip incluziv în Anglia a  dat posibilitatea dezvoltării economice, a apariției unei burghezii puternice care a declanșat conflictul între burghezie și monarhul Carol I. Răsculații conduși de Cromwell au învins pe monarhul absolutist și l-au decapitat în 1649. Evoluția politică și economică s-a finalizat prin alungarea lui James la II-lea și Revoluția Glorioasă din 1688, prin care regele William al III-lea de Orania, care a devenit un rege constituțional, puterea fiind preluată de Parlament. Aceste evenimente  politice au dezvoltat sistemele sociale incluzive, puterea era centralizată, exista libertatea de a face negustorie și afaceri. Englezii au venit mai târziu în America și nu le-a  rămas decât nordul ei. Așa că sistemele incluzive au fost cultivate în această regiune, excepție fiind plantatorii din sud care exploatau munca sclavilor africani negri. După independență evoluția spre libertate economică s-a manifestat în statele din Nord, cele din Sud au rămas la relațiile extractive cu negrii care erau sclavi. Asta a declanșat Războiul de Secesiune 1861 -1865 al sudului, față de nordul american. Sudul a pierdut și sclavia a fost desființată, dar libertățile civice ale negrilor au fost cucerite de abia după acțiunile pastorului Martin Luther King jr. Aceleași fenomene incluzive au avut loc și în Franța după Revoluția din 1789, când toate privilegiile feudale au fost desființate  s-a statuat libertatea, egalitatea persoanelor. Fenomenele incluzive au avut loc nu numai pe pământ european, ci și în Japonia, prin Revoluția Meiji, când shogunatul a fost desființat și împăratul a devenit liderul suprem. S-au dezvoltat sisteme incluzive care au dus la prosperitatea Japoniei. Sunt și sisteme extractive care pot contribui la dezvoltarea economică. Un exemplu a fost Uniunea Sovietică care a dezvoltat intensiv industria grea începând din anii 30, dar la un moment dat s-a produs stagnarea și economia a stagnat la începutul anilor 70. Fenomenul cel mai interesant se produce acum în China, unde sub conducerea și supravegherea partidului comunist se dezvoltă capitalismul de stat chinez. În Africa din cauza colonialismului relațiile economice și politice au fost extractive. Acolo majoritatea țărilor sunt eșuate economic, cu exemple izbitoare precum Zimbabwe sau Sierra Leone. O excepție o constituie Botswana care a fost condusă de lideri hotărâți care s-a adresat guvernului englez la sfârșitul secolului XIX ca Basutoland să fie protejat de acțiunile hrăpărețe ale lui Cecil Rhodes. Azi Botswana este statul african negru cel mai prosper.

Aș face și niște considerații privind România. După Unire și în domnia lui Cuza au început să se dezvolte relații incluzive și la noi, continuate de Regele Carol I. În România Mare interbelică s-au continuat relațiile incluzive. Atunci când puterea a fost preluată de comuniști s-au blocat relațiile incluzive, dezvoltându-se relațiile extractive în folosul elitei comuniste. Au fost și perioade de prosperitate la jumătatea nilor 60 prin anii 70. Dar politicile economice ale lui Ceaușescu, cu obsesia plătirii datoriilor au condus la lipsuri, foamete și frig. După căderea comunismului, construirea relațiilor incluzive a fost nesigură, înceată. De abia acum se încearcă eliminarea relațiilor extractive care avantajau elitele politice, mai ales din rândul PSD. 

Este o carte interesante, care te poartă prin istoria omenirii.