Magpie Murders

Pentru că tot am amintit în Alternativa engleză, postat pe celălalt blog am să vă recomand niște filme care confirmă din plin calitatea englezească a serialelor mistery în tradiția Agathei Christie.

Magpie Murders - Crimele coțofenei este un serial în 6 episoade în genul whodunnit - cine-i criminalul?

Povestea se desfășoară pe două planuri. 

Susan Ryeland (Laslie Manville), editor de carte (corect în română: redactor de carte!) așteaptă ca scriitorul de romane mistery Alan Conway (Conleth Hill) să termine ultimul său roman din seria Atticus Pund. Atticus Pund este un detectiv particular care a fost deținut într-un lagăr nazist de exterminare și stabilit în Anglia este detectiv particular. Romanele se desfășoară în Anglia rurală a jumătății anilor 50. Conway scrisese până acum 8 romane de mare succes. Aflată la Târgul de Carte de la Frankfurt, este anunțată că Conway și-a terminat romanul și reîntoarsă acasă începe să-l citească.

Așa că serialul decurge pe două planuri al problemelor lui Susan și a descoperirii crimelor de către Atticus Pund. Atticus Pund află că are cancer în fază terminală. De fapt și Conway autorul este în aceeași situație și decide că este ultimul roman din serie. Conway trăia confortabil într-un manor din Suffolk, jumătate castel, juma palat împreună cu partenerul său gay.  Într-o dimineață este găsit mort căzut din turnul casei sale. Susan sosește la Conway pentru că stupoare! Romanului îi lipsește finalul unde este revelat criminalul. Și ca un detectiv Susan caută să află cine l-a omorât pe Conway. Acesta visase să devină un al doilea Rushdie, dar nu reușise decât să devină un autor de romane polițiste de mare succes. În decursul căutărilor află că titlul romanului îl plagiase după un elev al său la un curs de creative writing, că personajele erau inspirate din cei pe care-i cunoștea, ca de exemplu sora sa. Aceasta găsise un exemplar scos la imprimantă, citise despre un personaj care-i semăna și distrusese copia. 

Susan nu mai găsea nimic, note și alte lucruri care să o lămurească. Mai avea și complicații cu partenerul ei, un profesor de greacă, care fusese coleg cu Conway la o școală și care voia să se reîntoarcă în Creta împreună cu Susan ca să administreze acolo un hotel. În final are o revelație și depistează cine a fost ucigașul lui Conway. 

Între timp acțiunea din realitate și roman se amestecă, pentru că Susan îi cere lui Pund să o ajute să depisteze criminalul lui Conway.

În roman, care se petrecea exact în același manor, femeia de serviciu, care avea un fiu moare căzând pe scări. Ca imediat după aceea stăpânul, un sir este decapitat. Pund fusese abordat de o negresă prietena lui Robert, fiul femeii de serviciu care se împotrivea căsătoriei lor. Pund mai are de rezolvat  și enigma morții lui Sam, frățiorul mai mic al lui Robert, care murise înecat prin1943. Romanul avea loc prin 1954. Pund și colaboratorul său rezolvă crimele și în final Susan are romanul complet și-l poate publica după care se va retrage în Creta. Este o desfășurare tipic englezească, criminalul, de fapt criminalii neputând fi depistați decât în final.

Blue Ice

Pentru ca meniul cinematografic să fie complet mai vă propun un film. Am văzut o serie de filme cu Michael Caine , un actor emblematic englez, cu accentul lui cockney. Filmul Blue Ice este realizat în 1992. Este perioada post comunismului, când Războiul Rece părea istorie. Aceste evenimente au avut repercusiuni asupra sistemelor de apărare și informații care trebuiau recalibrate. Michael Caine se apropia de 60 de ani, dar era încă în formă bună. Filmul se poate încadra în categoria celor de spionaj. 

Harry Anders (Michael Caine) era un fost agent britanic MI6 care fusese desărcinat cu 10 ani în urmă după o acțiune ratată în Cehoslovacia. La un stop Jaguarul său sport este lovit din spate de Mercedesul condus de frumoasa Stacy Mansdorf (Sean Young). Ea se dovedește a fi soția ambasadorului american la Londra. Între cei doi pornește o înfocată relație amor. Stacy îl implică pe Harry în căutarea unui fost iubit al  ei. Totul degenerează în niște morți ciudate, moare și un polițist, prieten la lui Harry. Apare și sir Hector, magistrul de spionaj al lui Harry. Totul se dovedește a fi o afacere cu arme pe care cei care părăsiseră serviciile secrete o punea la cale ilegal. Acțiune foarte bine condusă și film care se urmărește cu sufletul la gură.

Mai recomand două filme franțuzești pe care le-am văzut pe situl de pe care am vizionat acest film. 

Primul este o dramă din 1978, Un femme a sa fenetre. Este o melodramă care începe în Grecia în 1936 având-o eroină pe superba Romy Schneider, contesă italiană care se îndrăgostește de un activist comunist grec. Începe războiul și contesa dispare prin lagăre, rămânând fiica ei recuperată de unul din pretendenții contesei, interpretat de Philippe Noiret. Finalul este cu fiica ajuns la maturitate în 1967 când află destinele părinților ei. 

Un alt film francez, tot dramă, dar și cu corupție este La Part de feu cu Michel Piccoli, Claudia Cardinale și Jacques Perrin, un menage a trois cu un mare constructor, soția lui și colaboratorul său apropiat. 

Seară Beethoven la Filarmonica Pitești

Radu Ropotan

În această seară programul oferit melomanilor piteșteni a fost aproape în exclusivitate din muzica titanului.

În prima parte am ascultat cele două romanțe ale lui Beethoven pentru vioară și orchestră și Poloneza de concert op. 4 al lui Wieniawski. 

Cele două romanțe au fost cântate în ordine inversă. Romanța pentru vioară și concert în fa major nr. 2, op.50 și apoi Romanța  pentru vioară și concert în sol major nr 1, op. 40.

Solistul acestor trei piese absolut superbe a fost violonistul Radu Ropotan, iar orchestra a fost condusă de dirijorul Mircea Holiartoc.

Romanța în fa major nr. 2, op.50 este una din bijuteriile muzicale scoasă din pana lui Beethoven. Romanța în sol major nr. 1, op.40 este la fel de frumoasă dar, parcă cealaltă are o melancolie care vrăjește.

La fel de frumoasă este și Poloneza lui Wieniawski.  Interpretarea lui Ropotan a fost fără cusur și a primit aplauze meritate.

Radu Ropotan ne-a oferit un bis împreună cu orchestra condusă de Mircea Holiartoc o pisă a unui compozitor argentinian.

Am remarcat că atât violonistul, cât și dirijorul au purtat mască în timpul concertului.

A urmat partea a două a concertului cu Simfonia nr, 2 în re major de Beethoven. Este a doua simfonie a lui Beethoven și a fost dedicată prințului Lichnowski, așa trăiau artiștii, stipendiați de înalta nobilime vieneză. Aș remarca că muzica lui Beethoven este altceva decât simfoniile lui Haydn și Mozart. Suflătorii și timpanele fac mult mai mult zgomot, muzica este imperioasă și dă semnele geniului beethovenian.

A fost o seară foarte reușită!

Doi sud coreeni la Filarmonica Pitești

Dirijorul Jaeha Kim

În această seară de marți 8 februarie am avut plăcerea a doi oaspeți din Coreea de Sud. 

Primul care a apărut pe scenă a fost tânărul dirijor Jaeha Kim. El a condus orchestra Filarmonicii Pitești în prima piesă interpretată de orchestra Filarmonicii Pitești. Aceasta este Simfonia nr. 40 a lui Mozart. Această simfonie foarte cunoscută pentru primele măsuri ale ei. Ea face parte din calupul de cele trei din urmă simfonii ale lui Mozart. Experții spun că această simfonie, fiind la mijloc între simfonia 39 și simfonia nr. 41 pare că nu are introducere și nici final. Oricum simfonie este un semn al geniului mozartian. 

Dirijorul Janghoon Cho

A urmat apoi dirijorul și compozitorul Kye Song Won cu o compoziție sud coreană numită Puiul de cuc a lui Jeopdong Sae. Compoziția a fost interesantă, este inspirată de iun poem al poetului național Kim Sowol. A fost o compoziție interesantă, ,melodică și bine executată de orchestră.

În finalul concertului a fost interpretată Simfonia Eroica nr. 3 a titanului Beethoven. Eroica a fost inițial dedicată lui Napoleon. Parte a doua a simfoniei este un marș funebru, interpretat la moartea unor mari personalități, precum președintele Kennedy!

Simfonia este extrem de interesantă, se spune că semnifică trecerea de la clasicism la romantism. Simfonia a fost extrem de bine interpretată de orchestra Filarmonicii condusă de același tânăr dirijor Jaeha Kim.

A fost o seară frumoasă de muzică.

Un Shakespeare pentru mileniul trei - Istoria unei ediții de George Volceanov

Zilele aceste mi le-am consumat citind această carte: Un Shakespeare pentru mileniul trei - Istoria unei ediții de George Volceanov. A fost o lectură dificilă pentru că fiind vorba de traducerea pieselor de teatru a celui mai mare dramaturg, traducătorul și editorul acestei noi ediții complete a pieselor lui Shakespeare a trebuit să citesc și înțeleg diverse replici originale ale lui Shakespeare și cum au fost ele traduse de-a lungul timpului. 

De ec este importantă această carte? Pentru că face o analiză critică a ediției traducerilor făcute de ESPLA în timpul anilor 50. Aceste traduceri au fost făcute de cei mai importanți angliști ai vremii, profesorul Leon Levițki, Mihnea Gheorghiu, Andrei Bantaș și Dan Duțescu. Mai sunt amintiți și Argintescu Amza, sau Dan Bota. Dan Amedeo Lăzărescu, mai cunoscut ca tatăl vitreg al lui Călin Popescu Tăriceanu este trecut la rubrica nu faceți ca el în materie de traducere.

Aș vrea să remarc ceva, Leon Levițki era suspectat prin rezonanța slavo-iudaică a numelui de o anume apartenență etnică, el este însă descendentul a 16 generații de preoți ortodocși din Nordul Basarabiei azi aflată în stăpânirea Ucrainei. Probabil că a beneficiat de acest dubiu, în vremurile de la începutul anilor 50? Este profesorul lui George Volceanov, care a mai beneficiat de cursurile acestui mare anglist înainte de a fi pensionat forțat de o politrucă de la Universitatea București la începutul anilor 80. Levițki părea a fi un gentleman britanic rătăcit prin București.

De ce suferă traducerile shakespeariene din anii 50? De cenzura și autocenzura comunistă. Se folosește un bagaj de cuvinte învechite de origine slavă, turcească, grecească sau maghiară. De asemenea foarte gravă este schimbarea sensului unor replici shakespereane care să corespunde comandamentelor epocii prolet-cultiste. La Dan Botta, fost legionar se vede deturnarea spre o limbă de origine slavă pentru română!

Pentru noua traducere a lui Shakespeare Volceanov a montat o echipă de foarte buni traducători tineri. Cea mai interesantă experiență  a lui Volceanov  a fost montarea la Național a piesei Edward al III-lea, piesă nou adăugată în portofoliul lui Shakespeare. Ea fa fost montată de Alexandru Tocilescu în 2008 cu aportul în rolul principal a lui Ion Caramitru. Experiența a fost foarte interesantă că pe lângă traducere Volceanov a învățat din această experiență că teatrul trebuie tradus pentru scenă nu pentru o carte de literatură, iar Caramitru, cu formidabila lui experiență a repertoriului shakesepearean a modificat anumite replici care dau bine pe scenă.

O altă importantă contribuție a fost folosirea argoului. Shakespeare nu a fost cine știe ce intelectual subțire, cum au sugerat unii că piesele le-au scris niște conți. El era un om obișnuit, un autodidact care scria pentru vulg, pentru publicul londonez de atunci, 90% dintre spectatori erau analfabeți, foloseau exprimarea vulgară și apreciau foarte mult tiradele lungi, explicative. Un exercițiu efectiv dificil traducerea în versuri, limba română fiind multisilabică față de engleza mult mai concisă. Levițki recomanda ca numărul de versuri suplimentare în română să nu depășească 7% din originalul shakespearean. 

Finalul cărții vorbește de receptarea traducerilor lui Shakespeare în românește, conferințele dedicate traducerilor sponsorizate  de British Council, punerea în scenă după aceste traduceri. Ce este extrem de interesant este că fiecare ediție în original a operei lui Shakespeare descoperă sensuri noi. De asemenea, există acțiuni de readaptare a pieselor sale în limba engleză contemporană.

Așa de mult mi-a plăcut carte că am revizionat o capodoperă filmică Shakespeare in Love care evocă epopeea scrierii tragediei Romeo și Julieta, cu aportul a doi actori deosebiți, Gwineth Paltrow și Joseph Fiennes. Este extrem de bine realizată în ideea atmosferei contemporane Bardului, cu oameni obișnuiți și vulgari, dar și cu Regina Elisabeta.

Dedic acest articol profesoarei mele de Limba Engleză Doamna Stela Sicoe.

Reacher - serialul

Pe autorul Lee Child l-am descoperit în 2013 în Grecia, la Parga. Cum? Am stat la o pensiune unde stătuseră și turiști englezi și lăsaseră romane în limba engleză. Am citit două romane istorice și chiar în ultima zi, când ne pregăteam de plecare am descoperit romanul Gone Tomorrow. Personajul principal al romanelor este Jack Reacher, fost maior în poliția militară. Am început să-l citesc, am reușit să parcurg vreo 80 de pagini. Romanul era pasionant și am încercat să-l procur dar nu se găsea. Așa că m-a descurcat un prieten și mi-a procurat de pe interne cam toate romanele apărute până prin 2014!  Le-am citit pe laptop sub formă pdf. După ce am cumpărat o tabletă în 2015 am început să citesc romanele sub forma epub. Cum se spune pe wikipedia romanele lui sunt hardboiled adică foarte dure. Romanele lui apar anual prin octombrie și le-am găsit pe internet. Între timp s-au făcut și două filme inspirate din romanele lui Lee Child avându-l în rolul lui Reacher pe Tom Cruise. Dezamăgirea mea și a altora a fost că Tom Cruise nu corespundea cu personajul romanelor lui Lee Child, era un gigant de 1,95m!

Iată că cei de la Amazon au realizat un serial după romanele cu Jack Reacher.  Prima serie se inspiră din primul său roman, Killing Floor. De această dată actorul care îl interpretează pe Jack Reacher este exact ca în romane, un tip înalt de 1,88 m, nu chiar de 1,95, dar extrem de masiv cu alură de jucător de fotbal american numit Alan Ritchson. Actorul are ceva din comportamentul lui Matt Damon, alt expert al rolurilor de dur, și aerul de robot. 

Ecranizarea este destul de fidelă. Inițial credeam că extinde și se inspiră și din alte romane, dar recitind descrierea romanului mi-am dat seama că este o ecranizarea aproape fidelă. 

Reacher ajunge în orașul Margrave din Georgia și este arestat ca presupus ucigaș. Se dovedește nevinovat, dar spre stupoarea lui victima este chiar fratele lui Joe. Sunt și episoade din viața lor de copii al cărui tată este militar și ca orice militar american merge din bază militară în bază militară din toată lumea. 

Apare și mama lor, franțuzoaică, și episodul în care ea se pregătește pentru sfârșit la Paris, episod care apare în alt roman.

Reacher începe să cerceteze afacerea pe care o urmărea fratele său Joe, privind falsificarea de monedă. În cercetări este sprijinit de tânăra polițistă Roscoe Concklin și șeful ei detectivul Finlay. Acțiunea este extrem de tensionată, Reacher este un bătăuș periculos antrenat în acțiuni de poliție militară, dar și ucide cu sânge rece pe adversarii care altfel l-ar fi ucis.

Recomand foarte tare serialul, are 8.7 calificativ pe IMDB!

The Billion Dollar Spy de David E. Hoffman

The Billion Dollar Spy: A True Story of Cold War Espionage and Betrayal este o carte scrisă de jurnalistul David E. Hoffman. 

Cartea este bazată pe fapte reale, văd că s-a făcut și un film avându-l în rol principal pe cine altul decât Mads Mikkelsen.

Acesată carte a fost scrisă pe baza documentelor CIA devenite publice și este povrestea incredibilă a celui mai valoros spion pe care CIA lș-a avut vreodată în Uniunea Sovietică.

Acesta este Adolf Tolkacev, un inginer electronist sovietici care lucra la institutul numit Phazotron și care se ocupa cu dezvoltarea sistemelor radar pentru avioanele de luptă sovietce. 

Povestea începe la sfârșitul anilor 70 la Moscova. CIA fusese dominată de temerile lui Angleton, cel care se temea că un spion sovietic este infiltrat în CIA. Acest lucru îi oprea pe spionii americani de la Moscova să contacteze sovietici doritori să lucreze pentru americani. În timpul președintelui Carter șef devenise amiralul Stansfield Turner la fel de prudent. Toți se temeau să contacteze sovietici pe ideea că ar fi fost pioni otrăviți ai KGB.

Inginerul Tolkacev, după mai multe tentative nereușite reușește să contacteze pe cei din Biroul  CIA Moscova. De ce a trădat Tolkacev? 

Tolkacev ca toți oamenii normali detesta sistemul represiv sovietic. El era de origine  umilă, era însă căsătorit cu o femeie de origine evreiască. Acesta era nepoata unui negustor foarte prosper care după Revoluția din Rusia s-a mutat în Danemarca. Fiica lui și soțul ei erau membri de partid și lucrau în ministere la Moscova. Dar suspiciunile au apărut în anii Epurărilor lui Stalin și ambii au fost închiși și executați. Abia după moartea lui Stalin părinții au fost reabilitați, dar soția a rămas cu sechele. Tolkacev, inițial a vrut să contacteze grupări dizidente, dar a decis că trădarea la americani este mai eficace. Acum este o chestiune de morală, una este să detești sistemul comunist, sovietic, alta este să trădezi!

Așa că Tolkacev a decis să-i contacteze pe americani. După mai multe tentative nereușite, din cauza faptului că americanii  se temeau să nu fie manipulați de KGB, agenții americani intră în contact cu Tolkacev. Surpriza este foarte mare. Informațiile furnizate de către Tolkacev erau extrem de prețioase și experții militari au evaluat informațiile ca valorând miliarde de dolari. Tolkacev lucra la instituția denumită codat Fazotron care dezvolta sisteme radar pentru avioanele MIG 25 și MIG 29. Tolkacev a fost dotat cu camere miniaturale care se puteau ascunde într-un stilou și cu care a fotografiat extrem de multe documente secrete. Iniția nu a cderut nimic, dar după știrea că aviatorul care a fugit în Japonia cu un MIG25 a cerut milioane de dolari a început să aibă pretenții financiare. Americanii i-au dat sute de mii de ruble, enorm pentru acea vreme și i-au deschis în străinătate un cont de un milion de dolari. Tolkacev a început să le ceară și muzică rock pentru fiul său, a primit doar casete și benzi de magnetofon. Apoi a cerut cărți ale unor dizidenți sovietici, precum Soljenițîn, mai târziu, când fiul său a intrta la Arhitectură echipamente de desen speciale din  Vest. Avea și dorința de a primi lame de ras, cele sovietice fiind de proastă calitate.

Cea mai sensibilă problemă a fost când Tolkacev le-a cerut pilula de otravă, care după multe pertractări a primit-o și o ține într-un stilou.

Este extrem de interesant cum acționau agenții de legătură americani. Am rămas uimit că multe din informațiile ce priveau pe acești spioni se regăsesc în romanele de spionaj pe care le-am citit. Agenții americanii luau precauții multiple fiind tot timpul sub supravegherea KGB. Aveau și agenți adânc secretizați care treceau pe sub radarul KGB. La un moment dat s-a dat un zvon că KGB face cercetări și Tolkacev a luat toate materialele compromițătoare inclusiv banii și le-a dus la dacea – vila di afara Moscovei și le-a ars. Tolkacev a avut în total 21 de întâlniri cu agenții de legătură CIA. Trădarea a venit tot din interiorul CIA. Un anume Howard, agent CIA în pregătire pentru Stația Moscova a fost respins finalmente pentru că nu a trecut testele poligraf și că avea probleme cu băutura. Drept răzbunare a contactat pe sovietici și a dezvăluit că există un trădător care furnizează documente secrete americanilor. Nu-i știa numele, dar KGB a făcut cercetări și a ajuns la concluzia că trădarea ar veni de la Fazotron. Când era în weekend la dacea, au intrat în apartament și au dat de documente compromițătoare. Așa că deghizați în  milițieni l-au oprit pe Tolkacev cu mașina și l-au arestat. Pilula se afla acasă așa că nu s-a sinucis și a fost executat de sovietici în 1985 în vremea lui Gorbaciov.

În epilog este descris lupta unor avioane americane cu MIG 25 și 29 irakiene în Războiul din Golf în 1990. Avioanele  americane aveau o superioritate evidentă și datorită informațiilor furnizate de Tolkacev.

Nu se spune nimic despre contul lui Tolkacev din Occident, dar bănuiesc că soția și mai ales fiul trebuie să-l fi recuperat după 1991?

Răzvan Stoica și Paganini

Răzvan Stoica și Alexandru Ilie

În această seară am avut plăcerea apariției unei vedete a viorii Răzvan Stoica! După întâlnirea de săptămâna trecută cu pianista Sânziana Mircea, melomanii piteșteni sunt fericiți.

Și Răzvan Stoica a fost acompaniat de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de dirijorul Alexandru Ilie. 

Iar Răzvan Stoica, un violonist cu o vioară Stradivarius a interpretat pentru noi Concertul pentru vioară și orchestră nr.1 op. 6 în re major de Paganini. Esteu un concert interesant pentru că începe cu o uvertură în stil militar ca după aceea virtuozul viorii să-și dea măsura talentului și a tehnicii violonistice. A fost un adevărat spectacol să-l audiem și să-l vedem, pe Răzvan Stoica. Foarte importante sunt în concert aportul suflătorilor, de astă dată cu ecrane, care le mai atenuează forță ca să nu acopere secția de viori și timpanele. Auditoriul a aplaudat cu vădit entuziasm prestația lui Răzvan Stoica. Răzvan Stoica ne-a oferit și un bis cu cooperarea secției de viori în pizzicato cu o piesă bănuiesc a fi de Kreisler.

În partea a doua orchestra Filarmonicii condusă de Alexandru Ilie a interpretat Simfonia nr. 2 în re minor op. 49 de Louis Spor. Spor este un compozitor romantic german care a lucrat pe teritoriul german până spre 1850. 

A fost încă o seară reușită pentru amatorii de muzică bună din Pitești.