duminică, 16 martie 2014

Un derby onorat Manchester United 0 - Liverpool 3!





















De cei de la Liverpool!

Acest meci este derbiul campionatului englez pe orice poziţii s-ar afla aceste echipe!

Brendan Rogers a comis o minune! Liverpool joacă de parcă orice meci ar fi meciul decisiv.
Şi în această după amiază englezească nici Manchester United nu a fost mai prejos. Mă întreb de unde au resursele fizice aceşti jucători. Se joacă cu o încrâncenare incredibilă, dar acelaşi lucru l-am văzut aseară şi în Spania la Mala Real Madrid 0-1!
Manchester pare ieşită din formă, în primul rând atacanţii care nu au creat nicio situaţie periculoasă, şi van Persie şi Rooney nu au fost în picior.
În schimb atacurile lui Liverpool erau letale. Aşa că arbitrul a fost obligat să acorde nu mai puţin de 3 penaltiuri executate cu succes doar două de către Steven Gerard şi cu un gol dat de vârful cel mai în formă din campionatul englez Suarez!
Ce mai cine a văzut meciul are de ce să fie mulţumit!
Eu am tremurat pentru Liverpool, dar controlau atât de clar jocul  că nu s-a pus niciodată problema învingătorilor.
Aşa că mă bucur tare şi aştept ca Liverpool să fie campioană după cum joacă.
Dacă ar câştiga Chelsea ar câştiga o echipă italiană, dacă titlul l-ar lua Manchester City ar câştiga una spaniolă, aşa că singura tipic englezească este Liverpool!  



sâmbătă, 15 martie 2014

15 martie primăvara la Piteşti

caiacul
Am revenit în zona Argeşului, azi 15 martie când vremea primăverii pare a fi intrat în drepturi.
Când mergi pe digul de beton şi vezi prin zona din spatele bazinului de înot malul Argeşului te apucă jalea!
Parcul din zăvoi era plin de animaţie pentru că Parcul Ştrand este în lucrări!
canoe

Erau elevii care doreau să participe la cros şi era multă lume atrasă de vremea bună. 
Am văzut şi un afiş care îndemna la protejarea apelor, care nu prea se confirmă.
cuiburi de ciori
Parcul are pomi unde plini de cuiburi de ciori, este şi parcul ciorilor!
Se planta şi gazon dar pe porţiuni prea mici!
E primăvară peste tot o anunţă salcia şi micul arbust cu flori galbene şi viorelele din parcul din centrul oraşului!

pescăruşi
raţe
Se plantează gazon



Am pozat şi ultimele lebede de pe Argeş care sunt la marginea de nord est a parcului!
Alin şi Alexia

vineri, 14 martie 2014

Concert cu Tiberiu Soare la Filarmonica Piteşti

Aseară am fost leneş şi cam obosit aşa că postarea mea despre concertul a întârziat!
Şi-mi cer scuze!
Am avut aşadar aseară ocazia să-l urmărim pe cel mai în vogă dirijor tânăr al momentului din România, Tiberiu Soare, dirijor permanent al Orchestrei Naţionale Radio din România.
Concertul fusese amânat din cauza înzăpezirii din februarie!

Valentin Ghiţă, Petrea Gâscă, Tiberiu Soare, Ionuţ Mardare şi Emil Vişenescu 
În prima parte soliştii reuniţi sub ARS VENTUS au interpretat în acompaniamentul orchestrei conduse de Tiberiu Soare binecunoscutul concert al lui Mozart, Simfonia concertantă pentru oboi, clarinet, corn şi fagot în mi bemol major. Această piesă mi-a foarte cunoscută fiind dată mereu pe posturile de radio de muzică clasică de pe internet, era să zic ca şi clasică.....hahahahaha!

Artiştii Ptrea Gâscă la corn, Ionuţ Mardare la Fagot, Emil Vişenescu la clarinet şi Valentin Ghiţă la oboi au dat o excelentă interpretare concertului mozartian.  Mozart era îndrăgostit de lemne, instrumentele de lemn şi în general de cele de suflat, vezi cornul. Ea mai apare sub numele Sinfonia concertante pentru patru suflători! Mozart adora instrumentele de suflat, doar a scris Flautul fermecat!
Aceste instrumente iubite de Mozart şi puse la lucru îmi evocă personaje din vremea mozartiană. Nazalul fagot este un baron, cornul un viconte,  baritonalul clarinet un abate, iar tenorul oboi un iezuit!
Interpretarea a fost de înaltă clasă  atât a instrumentelor soliste cât şi a orchestrei conduse de Tiberiu Soare.
L-am felicitat pe dirijor şi am schimbat opinii şi ne-am fotografiat, ca de obicei.
În partea a doua a concertului orchestra a trecut de la clasic la romantic.
Am audiat Peer Gynt, Suita I şi a II-a de Edvard Grieg. Am rememorat frumuseţea acordurilor din prima parte a suitei I, Dimineaţa, pasajele dramatice din Suita a II-a, Întoarcerea lui Peer Gynt. Am remarcat că Tiberiu Soare a interpretat ambele suite legat şi nu s-a întors la aplauzele dintre cele două piese.
Orchestra a răspuns comenzilor date de dirijor şi am avut o superbă seară de muzică!


miercuri, 12 martie 2014

Filme româneşti şi cu români

Am văzut câteva filme pe care aş vrea să le comentez!
Sunt filme unul românesc, altul cu o actriţă româncă în rol principal şi unul olandez, fără legătură cu noi.

Se lasă seara în Bucureşti sau Metabolism
Acesta este ultimul film aparţinând lui Corneliu Porumboiu. La primul său film am râs strâmb despre caragealieana revoluţie din '89 din oraşele României precum Piteştiul meu sau Vasluiul din film.
A urmat filmul  Poliţist adjectiv, bine primit de critică, dar mie personal mi s-a părut cu lungimi şi plictisitor.

În fine am văzut şi filmul cu titlul de mai sus, ca o continuare logică a tipul de cinema din Poliţist adjectiv. Recunosc că în tinereţe eram mare consumator de filmele care astăzi se numesc de artă, dar atunci făceau săli pline.
Este vorba de Fellini, Antonioni experţi în filme cu intelectuali în criză. 
Singura legătură cu aceste filme este că la un moment dat personajul regizor (Bogdan Dumitrache) stă de vorbă cu actriţa (Diana Avrămuţ) în care aceasta este asemuită fizic cu Monica Vitti - actriţa fetiş a lui Antonioni, superbă, dar cu un nas prea mare care îi strica aspectul. 
Diana Avrămuţ este o brunetă sexi, interesantă cu o bună dicţie, Bogdan Dumitrache duce lipsa de aceasta şi mă mir cum de este atât de curtat de regizori, nici că ar fi un june prim, în fine, passons!
Filmul lui Porumboiu este compus din scene cvasistatice, inclusiv una dintr-o maşină în mers, din aceeaşi categorie. Regizorul şi actriţa vorbesc, mănâncă, fac amor! Nu este scena explicită, doar auzim respiraţia şi apoi pe actriţă seminudă, arată foarte bine!
Dacă la cei doi mari italieni intelectualii unii chiar regizori de film erau în criză, aici nimic!
Filmul mi-a reamintit de noveau roman, Gumele lui Robbe-Grillet. Cristi S. îmi spunea că atunci când cineva îl plictisea cu cereri de împrumut de cărţi îi dădea de citit Gumele şi omul se lăsa de împrumutat!

Canibal
Acesta este un film spaniol.
Are însă ca actriţă principală pe o tânără şi foarte frumoasă actriţă Olimpia Melinte. Această actriţă are deja la activ mai multe filme prin Italia şi Spania.
Filmul este un fel de horror. Croitorul de lux care este personajul principal era atras de femei pe care le omora şi le .....mânca!
Croitorul Carlos constată că noua sa vecină, din apartamentul de deasupra este extrem de frumoasă, dar vorbeşte la telefon în româneşte. Vecina este atacată de prietenul ei român şi cere ajutorul croitorului, care o rezolvă în cabana sa montano unde o ...mănâncă!
Soseşte sora ei Nina, Olimpia Melinte joacă în dublu rol.
Şi ea se apropie de vecinul croitor. Ajung pe munte la cabană, ea adoarme, el o dezbracă, actriţa este superbă, vrea s-o omoare dar renunţă!
Pe drum mărturiseşte canibalismul său Ninei, aceasta se îngrozeşte şi-l determină pe şofer să derapeze şi moare în accident!
Final!

Borgman
Ăsta este un film olandez,ciudat rău!
Un vagabond trăieşte împreună cu prietenii într-o pădure! Este vânat de preotul comunităţii şi alţi doi prieteni care sunt hotărâţi să-i omoare.
Se insinuează într-o tânăra familie burgheză bogată, cu doi copii şi o bonă străină cu care vorbesc engleza, probabil o est-europeană (poate  mă înşel, actriţa este daneză!).
Vagabondul împreună cu acoliţii săi plus o mamă şi fiică încep să-i omoare pe toţi începând cu grădinarul, soţul soţia fascinată de vagabondul criminal. Tipi îi îngroapă în grădină şi dispar cu toţii, inclusiv copii cuplului!
Final


Cred că sunt masochist un pic, să am răbdare să văd astfel de filme!



duminică, 9 martie 2014

Prima zi însorită din martie



Astăzi am ieşit la vânat de poze prin parcurile Piteştiului şi pe 

malul Argeşului.




Parcul Zăvoi era plin de lume din motivul că ce este în 

reconstrucţie.


Aşa că am să vă ofer poze cu păsăretul din parc de pe râu, unde 

am pozat ultima lebădă!


Motivul este că azi este o zi însorită prima din martie!







Ultima lebădă videoclip


 http://youtu.be/DXUkqoU6oUc







La bere cu Radu V.








marți, 4 martie 2014

V. Em. Galan -una scria alta fuma

Descopăr un text scris în feb. 2010 în Cotidianul.
http://www.cotidianul.ro/em-v-galan-o-turnatorie-perfecta-133220/
Este despre grafomanul V. Em. Galan scriitor despre transformarea socialistă a agriculturii româneşti.
Are un roman cu titlul cunoscut, Bărăgan.
De acest roman se leagă şi anecdota cu Arghezi care cere o ţigară şi Galan se repede să-i ofere din pachetul lui! "Şi ce fumezi Galane" întreabă Arghezi, "Păi Kent, maestre!", " Una scrii, alta fumezi" a replicat Arghezi. Pentru coneseori Bărăgan era o marcă proastă de ţigări fără filtru de prin anii '50!

De numele lui Galan se leagă şi amintirea anului IV când am făcut Cursul de Maşini Electrice cu Galan, care era, se pare, rudă frate? cu Galan scriitorul. Am căzut la examen în iarnă, dar la examen dat din nou în vară am luat parcă 7 sau 8! Notă mare!
Dar nu profesorul Galan de Maşini Electrice nu este în chestiune ci despre scriitorul V. Em Galan.

Acesta scrie o turnătorie împotriva Mitropolitului Moldovei, găsită în Arhivele CC al PCR! De ce îl acuza Galan pe mitropolit?
Că este iredentist şi antisemit! 

Şi asta se întâmpla în dec 1950, atunci când teroarea comunistă era la maxim. Textul jurnalistului nu specifică ce a păţit mitropolitul, dar cu turnătorii din astea intrai sigur la puşcărie, dacă nu cumva l-a protejat Patriarhul Iustinian.


Galan grafomanul a comis şi turnătorii scrise, nu minciuni despre realitatea românească, numite romanele obsedantului deceniu!


duminică, 2 martie 2014

Uhuhu, Petrolu'

Există bucurii simple pentru mine, de la fotbal!
Când în jur totul merge prost, iată că unele lucruri merg bine!

Petrolul a învins acasă pe Oţelul Galaţi cu 2-0!
Este la un punct de la impostorii de la Astra şi 5 de Steaua.
Poate, poate!
Meciul n-a fost grozav, l-am văzut pe net, că îl transmitea Dolce! Dar mă bucur, victoria este victorie!

Satisfacţii mult mai mari mi le furnizează LIVERPOOL!
Au ajuns pe locul doi, sunt la a doua victorie în deplasare, i-ar ras pe cei de la Southampton cu 3-0, care îi bătuseră pe Anfield Road!
Suarez a marcat şi a dat şi o pasă de gol!
Cum am mai scris aici, Arsenal este echipa cea mai slabă  dintre cele patru din faţă, au pierdut la Stokes, dar Manchester City a fost Cupa Ligii şi au două meciuri mai puţin!
Mai sunt încă 10 etape şi titlul se va juca la Liverpool, se întîlnesc acasă şi cu Manchester City şi cu Chelsea, mai ales! 

Liverpool are cele mai multe goluri marcate şi cel mai mare golaveraj, dar Chelsea lui Mourinho este echipa italiană a campionatului şi este greu să-i baţi, dar uite că turcii de la Galatasaray au marcat şi minuni se pot întâmpla pe Stamford Bridge!