Mi-a luat ceva timp
să termin imensul volum de memorii al lui Ion Ianoşi, are nu mai puţin de 854
de pagini.
Eu aş intitula aceste
memorii:
Memoriile unui
nomenclaturist?
De ce? O să explic!
Ion Ianoşi este un
longeviv, va împlini în acest an 86 de ani.
Ele este dublu
minoritar este evreu şi maghiar, ca limbă maternă.
Ianoşi s-a născut la
Braşov dintr-o familie de burghezi evrei din Imperiu, cu bune legături la Viena
şi Budapesta, bunicul matern fiind înmormântat în Ungaria. Are rude răspândite în
toată lumea. Familiile bunicilor patern şi matern erau implicate în exploatarea
forestieră de la Comandău. Numele de familie este Steinberger, nume curat
german, la fel şi al mamei, Leitner. Culmea este că tatăl lui Ianoşi era
comunist, lucru care arată tentaţia pentru mişcarea de stânga şi în mediile
burgheze minoritare.
S-a născut şi a trăit
în vremuri interesante, a suferit în copilărie prigoana antisemită, tatăl a
pierdut afacerea, iar după război a terminat Liceul Meşotă din Braşov, dând o
grămadă de examene de echivalare. La liceu a fost coleg cu Victor Atanasie Stănculescu,
controversatul general al revoluţiei din Decembrie 1989. Ştia o limbă română
aproximativă, din acest motiv s-a înscris la Universitatea ungurească Bolyai
din Cluj prin1948. A fost trimis în URSS la studii şi a studiat la
Leningrad. Ianoşi remarca abundenţa de studenţi alogeni trimişi la studii, şi
motivul era atenţia autorităţilor comuniste ca cei trimişi să nu fie cumva din
familii care au fost implicate în războiul anti-sovietic. La nemţii din est nu
s-a pus problema. Aşa că s-au întâlnit un student rus şi unul german care erau
veterani de război şi care au constatat că au fost inamici faţă în faţă în
tranşee. Lucrurile s-au schimbat ulterior, predominând etnicii români.
Ianoşi studiază filosofia
la Leningrad. O cunoaşte pe Janina, fiica doctorului Caffe şi a unei românce
get beget din Vrancea şi se căsătoresc. Aflu că doctorul Caffe fusese sanitar
în Războiul de Reîntregirea, iar fratele student la Drept erou martir al
acestui război. Am aflat că făcea parte din evreii de rangul I, care nu au
suferit prigoana antisemită, cum au avut parte ceilalţi.
Ianoşi este admis şi
termină doctoratul (aspirantura) în filosofie la Leningrad.
Revenit în ţară este
angajat la IATC să predea estetica. I se naşte o fiică, Maşa. Este angajat la
CC ca instructor de partid pe probleme culturale ale minorităţilor. Socrul, era
medic la Elias, spitalul nomenclaturii comuniste. Aceste lucruri mă fac să-l
introduc în rândul nomenclaturii.
Se transferă la
Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti. În 1965 se retrage din
funcţia de instructor CC al PMR. Se ocupa de instituţiile culturale maghiare,
reviste, piese de teatru, etc.
Continuă o activitate
susţinută de profesor de estetică. Dragostea pentru cultura rusă, pe care a
acumulat-o în perioada studenţiei sovietice îl transformă într-unul din
specialiştii din acest domeniu. Are studii despre literatura germană cu
focalizare pe Thomas Mann. Activitatea sa îl arată ca un om de stânga
autentic, fără a fi un trâmbiţaş al ceauşismului, studenţii şi-l amintesc în
general bine.
Ianoşi ăşi schimbă şi
numele de familie stârnind nemulţumirea unor maghiari şi evrei. Ironizează pe
evreii emigraţi care au devenit în Israel evrei ortodocşi, după ce fuseseră
promotorii comunismului în România.
Ianoşi ne relatează
amănunţit activitatea sa intelectuală şi participările la diverse congrese de
estetică. Aici sunt tot felul de întâmplări amuzante cu problemele de călător
în Occident, dar fără resurse. Profită de relaţiile de rudenie. Cele mai
amuzante sunt aventurile a doi colegi în Suedia care apelează şi sunt ajutaţi
de Comunitatea evreiască din Stockholm, culmea unul era creştin, iar celălalt
era doar după tată evreu, deci nerecunoscut iudaic.
După 1989 călătoreşte
mai uşor şi vede locuri pe care şi noi eu şi Adriana le-am vizitat.
Ianoşi are meritul
apariţiei Jurnalului de la Păltiniş şi al Epistolarului lui Gabriel Liiceanu,
prin referatele favorabile, precum şi a altor cărţi controversate în perioada
comunistă.
Ne povesteşte şi
relaţia cu multe probleme cu Liiceanu, şi înainte şi după 1989. Este prieten
bun şi a fost vecin cu Andrei Pleşu, este prieten de o viaţă cu Radu Cosaşu.
A avut parte şi de
aprecieri dar şi de contestări.
Cea mai jegoasă
contestare este producţia şi insinuările lui Mircea Mihăieş, amicul şi sluga lui
Vladimir Tismăneanu.
Ianoşi a fost bun
prieten cu familia Tismăneanu. Leonte, tatăl lui Vladimir a angajat-o la
Catedra de Marxism pe care o conducea pe soţia Janina. La rândul ei l-a medita
pe elevul Vladimir să intre la Sociologie.
Ianoşi face eroarea, din punctul de
vedere al acestei oculte neoconservatoare, de a-i prezenta activitate lui
Vladimir Tismăneanu cât a fost în România până la părăsirea ei, adică de mic
politruc ceauşist!
Sunt şi oameni care
i-au fost recunoscători.
Ca un om de stânga
care nu şi-a schimbat ideile şi religia el a fost consecvent şi şi-a argumentat
opiniile. El face nişte argumentări paralogice şi aporii privind caracterul
criminal al comunismului.
Dacă i-aş fi citit
cartea acum 15-20 de ani aş fi fost mult mai radical cu Ianoşi, dar cum înaintezi
în vârstă te mai înţelepţeşti, şi acum sunt mai dispus să ascult şi altera pars!
Finalul cărţii ne
descrie drama familială a pierderii fiicei la numai 55 de ani, care însă le
dăruise 3 nepoţi, care astăzi sunt oameni maturi deja.
Este o carte interesantă,
în genul cele scrise de Adrian Marino. Adrian Marino era însă mult mai
dezabuzat, nega propria operă era foarte mefient cu cei din jur.
Ianoşi este un om cu
educaţia central europeană, cu civilitatea burgheză vieneză şi budapestană.
Câteodată o carte de
memorii este fascinantă decât orice roman, este viaţa adevărată a unor oameni,
iar cartea lui Ianoşi este o carte bine scrisă şi cu har.
