Am terminat de citit cartea lui Ovidiu Pecican, Istoria culturii române de la origini până în secolul al XVI-lea volumul 1 și am rămas cu o frustrare pe care o voi documenta.
Ovidiu Pecican este un istoric interesant, foarte prolific. Acum după mai multe cărți privind istoria românilor, scrie o carte care se ocupă cu cultura la români de la origini până în secolul al XVI-lea. Românii sunt singuri latinofoni din sud estul Europei. Acești daco români au fost invadați de migratori după Retragerea Aureliană de la 271 d. Cristos. Amprenta cea mai semnificativă asupra lor a fost determinată de migrația slavilor începând din secolul al VI d. Cr. Din acest motiv limba stră-românilor conține multe slavisme, care au fost îndepărtate în decursul secolul al XIX. Din nefericire nu există documente scrise ale românilor până în secolul al XIV-lea. Vorbind de români, sau vlahi cum i-au denumit vecini slavi ei erau răspândiți atât în nordul Dunării cât și în sudul Dunării și la un moment dat au jucat un rol important în Peninsula Balcanică când frații vlaho-români Petru și Assan au format al doilea Țarat Vlaho Bulgar. Acesta a intrat în conflict cu cruciații care cuceriseră din 1204 Constantinopolul. S-au dus războaie cu Ioniță Assan, care la un moment dat a trecut la adeziunea catolică, dar urmașul său Ioan al II-lea Assan a revenit la ortodoxie și la limba slavonă medio bulgară specifică slavilor din Țarat, care erau majoritari. După cronica lui Anonymus, cei trei duci pe care i-au întâlnit maghiarii la cucerirea Transilvaniei doi erau cu nume slave, Menumorut și Glad și doar Gelu era român. Trebuie luat în considerare și faptul că Primul Țarat Bulgar a fost stăpânul teritoriului românesc de azi timp de 200 de ani până când s-a prăbușit sub loviturile Imperiului Bizantin sub conducerea lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul și cu cooperarea Regatului Ungariei. Așa că probabil majoritatea stăpânilor boieri erau de origine slavă, care l-au obligat pe Nicolae Alexandru Basarab să treacă la ortodoxie. Văd că mai nou s-a abandonat poveștile cu Roessler și vlahii din sudul Dunării. Românismul a coexistat cu slavismul bulgar atât în sudul Dunării cât și în nordul Dunării. De aceea românii au adoptat slavona ca limbă sacră bisericească și de cancelarie domnească. De asemenea istoriografia recentă mută formarea statalităților românești în secolul al XIII-lea prin formarea Banatului Severinului cu contribuția unor români din sudul Dunării cu capitala la Turnu Severin, apoi la Strehaia și în final la Craiova, cu banul Olteniei. În acest sens este Legenda pravoslavnicilor creștini. Concomitent coboară de la Făgăraș Negru Vodă la Câmpulung însoțit de români, sași și unguri conținută în Legenda Negru Vodă. Așa se ajunge la formarea finală a Principatului Valahiei în slavonă sau Țara Românească. Și Principatul Moldovei începe cu Legenda lui Dragoș Vodă cu vânătoarea bourului și stabilirea unui principat cu capitala la Baia, ulterior Siret ca apoi să devină independent de Regatul Maghiar sub conducerea lui Bogdan din Cuhea Maramureșului. Ambele principate adoptă slavona ca limbă de cancelarie, deși apare că au existat și documente în latină. Problema este că această cultură scrisă este redactată în limba slavonă, nu în româna vernaculară. Primul document redactat în limba română este Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung ce apare abia în 1521 și asta, se pare sub presiunea Reformei protestante, rămânând însă scrierea chirilică de care scăpăm la mijlocul secolului XIX. În comparație Jurămintele de la Strasbourg, primul document în limba franceză veche și cea germană veche a fost redactat la 842 d. Cr.!
Așa că în acest sens Pecican exploatează miturile și baladele românești care au supraviețuit în folclor. Este vorba de Miorița, legenda Meșterului Manole, Soarele și Luna și Voichița care apar în limba română scrisă în secolul XIX. Pecican are teoria că aceste balade au fost compuse de un trubadur, om cultivat și aristocrat, care era sub influența trubadurilor care însoțesc pe cruciații de la Constantinopol. Este interesant că și românii din nordul Transilvaniei, Maramureș compun în finalul secolului al XIV Gesta lui Roman și Vlahata, ca răspuns la alegațiile false privindu-i pe români.
Pecican are mai multe argumente privind influențele occidentale, central europene prin arhitectura sacră din Transilvania. Este vorba de bisericile din Țara Hațegului, zonă pur românească cu biserica romanică de la Densuș, sau Strei. De asemenea este vorba de influența goticului în arhitectura mânăstirilor din Moldova din vremea lui Ștefan cel Mare.
Rămân cu frustrarea că primul document atestat în românește rămâne Scrisoarea lui Neacșu, atestată târziu, la 1521. Dar este faptul că am avut surpriza în 1996 la British Museum să văd o carte de rugăciuni de la 1603 în care citeam Tatăl nostru în limba română cu caractere latine!
Cartea este interesantă și merită citită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu