Dublu autoportret de Varujan Vosganian sau despre Revoluția Română

Finalul anului trecut ne-a adus filmul Anul Nou care n-a fost o realizare de excepție privind împrejurările Revoluției din Decembrie 1989.  Iată că Varujan Vosganian ne oferă o realitate de la fața locului privind represiunea din 21 decembrie 1989 din Piața Universității, a bătăilor de la Miliția Capitalei și încarcerarea la Jilava. 

Varujan Vosganian a fost unul din cei puțin care au văzut la fața locului cum s-au desfășurat lucrurile acolo, în Piața Universității, în seara și noaptea de 21 decembrie. Se pare că autorul a pregetat destul să scrie o astfel de mărturie. La întâlnirile cu scriitorul Vosganian l-am întrebat cum s-a simțit atunci în 21 decembrie 1989 și iată că Varujan Vosganian ne dă acum răspunsul. Cartea este mărturia lui Vosganian, privind participarea sa la evenimentele din Piața Universității și represiunea care a urmat. Este relatarea privind masacrul inocenților și este coborârea în Infern descrisă de Divina Comedia. Nu este o relatare pur și simplu, sunt impresiile și sentimentele pe care le-a trăit autorul în aceea seară sângeroasă.

Totul începe de la lucrul la biroul din Centrala Berii de la Calea Rahovei unde Vosganian era angajat ca economist și chiulangiu, după cum mărturisește. Cum aude de spargerea mitingului își ia geanta de spate și pleacă. Paznicul care avea interdicție și un soldat care păzea intrarea de afară, îi indică pe unde pleacă chiulangii și cei care scoteau băutură pe șest din instituție. Escaladează zidul și ajunge în stradă trecând dezinvolt pe lângă soldat. Coboară pe Calea Rahovei în zgomotul de blindate. Ajunge pe strada Ion Câmpineanu și de acolo în Piața Universității. 

În Piața Universității, după spargerea mitingului mai erau circa 1000 de protestatari din cei 100000 de participanți. Și aici se petrecea alegerea, rămâneai pe trotuar, erai spectator, cum și cei din dosul perdelelor. Te duceai în mijlocul străzii îți pierdeai frica. Vosganian mărturisește că parcă se dedubla! Nu-și mai amintește nicio figură din cauza emoțiilor trăite. Și aici începea înfruntarea cu forțele de represiune. Spre ei se îndreptau încet blindatele. Unii tineri s-a agățat de aceste blindate, dar erau trași de cei care realizau pericolul. În spatele blindatelor apăruseră scutierii cu căști și scuturi. Totul părea un joc provocator, până când un camion care a intrat în mulțime ucigând 7 demonstranți și rănind grav alți 7. Apoi au început se se audă focuri de armă. Ca să se protejeze Vosganian a fugit pe Câmpineanu a intrat într-un bloc și a sărit într-o curte interioară împreună cu un tânăr din Ploiești. Apoi au început să urce în bloc sunând la uși în speranța să dea un telefon la rude. A  răspuns o doamnă de la etajul IV. Era doamna Ionescu, de la minister care-l cunoștea întâmplător. Le-a făcut un ceai și i-a invitat să rămână peste noapte. Telefonul era mort și nu au putut da telefon la rude și au decis să plece. La ieșirea din bloc au fost imediat luați de forțele de represiune sub amenințarea armelor. Au fost bătuți și duși la sediul Miliției Capitalei puși să stea într-o poziție îngrozitoare bătuți și bruscați. Cei mai violenți erau civili, evident securiști, care ulterior ziceau că n-au făcut nimic. Apoi sunt urcați câte opt într-un camion. Urcarea se făcea printr-un șir de soldați și civili care îi băteau cu bastoane de cauciuc și cu vergi de fier care au lăsat urme grele pe spinarea autorului. Camionul a oprit pe undeva in jurul Capitalei, se pare că se aștepta ordinul să fie împușcați, dar s-a revenit. Și au fost duși la Jilava. Aici au fost repartizați în camere de 24 de persoane și s-a văzut făcut șef fiind mai înalt și mai solid. Așa a început cariera politică viitoare a autorului. Singura persoană umană a fost doctorița de penitenciar. Săraca, a fost ulterior dată afară, normal, nu-i așa? Ea i-a șoptit că dictatorul a fugit. Autoritățile i-au îmbarcat în autobuze și i-au lăsat la intrarea în București la sud la ieșirea din Jilava (bine cunoscută mie din vacanțele din Grecia pe unde plecam spre Giurgiu). Ajuns pe jos acasă în Obor a ajuns să vadă la televizor pe Iliescu care spunea că s-au întinat idealurile socialismului. Asta l-a convins că restaurația deja începuse. 

Este o carte foarte tristă, pentru că ceea ce a făcut el, curajul lui și al celorlalți, masacrul în care nu au fost găsiți vinovați, dovedește că s-a dorit mușamalizarea. Criminalii și asasinii au devenit revoluționari și patrioți. Te apucă jalea când te gândești că solidaritatea din 22 decembrie 1989 a dispărut aproape imediat. 

Istanbul de Orhan Pamuk

Am terminat de citit cartea lui Orhan Pamuk, Istanbul. Este un poem închinat orașului natala al autorului turc, dar și amintirile din copilărie, adolescență și maturizare. 

Sunt de remarcat câteva lucruri în această carte, care este bogat ilustrată cu poze, dar și ilustrații, picturi ale Istanbului clasic din secolele XVIII-XIX. Istanbul sau Constantinopol a fost timp de aproape 500 de ani capitala marelui Imperiu Otoman. Ataturk a decis ca Republica Turcă să aibă o nouă capitala la Ankara, definind naționalismul turcesc. Până la nașterea sa Istanbul era o metropolă cosmopolită, jumătate din locuitori nu erau turci, erau greci, armeni, evrei, etc. Însă mișcările naționaliste din anul 1955 au alungat pe cei care nu erau turci. Și așa dintr-un oraș cu un milion de locuitori în acea vreme s-a ajuns la o populația de 10 milioane la începutul anilor 2000. 

O altă chestiune interesantă este faptul că turcii spun despre Cucerirea Constantinopolului, iar noi europenii, creștinii despre Căderea Constantinopolului! Este punctul de vedere al cuceritorilor islamici. 

Orhan Pamuk este fascinat de clădirile vechi, conacele de lemn ale pașalelor. Și că a venit vorba de pașă este interesant de remarcat că în organizarea otomană, nu existau feudali. Pașa era un grad onorific conferit de sultan unor persoane care dovediseră fapte de vitejie în războaie, sau în administrație. Pașa era guvernatorul unui teritoriu cucerit care se numea pașalâc. Pașă era doar un titlu viager și nu se moștenea, însă averea dobândită lăsată moștenitorilor îi făcea oameni bogați.  

Pamuk face apel la descrierile lăsate de Gerard de Nerval și Gauthier pentru Istanbulul clasic al secolului XIX. El se folosește și de importanți autori turci privind Istanbulul secolului XX. Există chiar o enciclopedie foarte extinsă a orașului Istanbul. Un alt element important strâns legat de Istanbul este Bosforul. Este strâmtoare care leagă Marea Neagră de Mediterană. Prin ea trec tot felul de vapoare și au loc tot felul de dezastre, printre care și explozia petrolierului românesc Independența. Copilul Orhan numără vapoarele care trec prin Bosfor. Își amintește cu pregnanță când trece un vapor imens militar sovietic. 

Cartea vorbește și de relațiile din familia lui Pamuk, certurile dintre mamă și tată, bătăile pe care le ia de la fratele său mai mare. Orhan își descoperă talentul și pasiunea pentru pictură. Își cultivă acest talent și în vremea liceului la un Robert Kolej, colegiu american. Decide să urmeze arhitectura la Universitatea Tehnică Istanbul. 

În acea vreme Orhan Pamuk trăiește cea mai frumoasă poveste de dragoste care se termină prost. Această poveste de dragoste va fi subiectul unora din romanele lui Pamuk. Are discuții aprinse cu mama lui care-i spune că o carieră de pictor nu-i va aduce multe satisfacții materiale.  Și de acea Orhan Pamuk se decide că va fi scriitor!

Este o carte frumoasă, un poem pentru Istanbul, o carte despre devenirea unui foarte mare scriitor.

Personaje secundare Moscow X

A venit 2025 și au apărut noile reviste săptămânale Dilema și România Literară. Din prima am luat numele dosarului care are de a face cu personaje secundare. În filme sunt personaje secundare care pot deveni personaje principale. 

Revista Romania Literară are multe subiecte de interes literar, dar este inserat și un grupaj despre filmul Anul Nou care n-a fost. Aprecierile asupra acestui film sunt unanim pozitive. Este cel mai reușit film despre Revoluția din Decembrie, pentru că evenimentele sunt văzute prin ochii unor oameni obișnuiți și nu poartă doza de excepționalism și eroism cum au fost făcute alte filme despre aceste evenimente care au condus la prăbușirea comunismului în România. Este de așteptat și o carte să să surprindă aceste eveniment din Decembrie 1989. În același timp este o mare dilemă că oamenii care au trăit acele evenimente nu-și mai aduc aminte, dar au nostalgia vremurilor trecute, că erau tineri, că nu ajunseseră șomeri, au uitat de foamea și frigul în care ne ținea Ceaușescu și transmit o imagine greșită copiilor lor. Aceștia nu înțeleg ce însemna un stat represiv și terorist, nici măcar nu aruncă o privire la situația din Rusia. Există un resentiment a acestor tineri cu educație precară, care nu pot să-și depășească condiția, trebuie să muncească din greu aici sau afară și să nu fie bogați, precum un personaj obtuz, needucat, cum este  Becali. Și așa au înflorit mișcări extremiste cu o ideologie a comunismului târziu, cu derapaje fasciste legionaroide și cu un naționalism fals. Acești oameni nu înțeleg că trăiesc mult mai bine ca în vremurile trecute, incomparabil cu vremurile comuniste cu minciuna și ipocrizia comunistă. Și Dilema și România literară au articole dedicate situației politice și sociale de azi. Toți încearcă să explice acest fenomen de masă de manipulare a unor impostori, dar și a explicației furiei resentimentare declanșate la alegerile prezidențiale, fără o explicație clară. Atunci când un fost consilier prezidențial se exprimă ca tot felul de eșuați școlari protestează acum cu AUR și alți extremiști. Am văzut reacțiile unor pe forum, furioși că acești oameni sunt desconsiderați. Ce facem, acceptăm ca acești indivizi cu tare educaționale să impună o agendă politică? Cred că este necesară o discuție între toți viitorii candidați prezidențiali care să lămurească aceste lucruri. 

Personaje secundare în politică

Recent mișcările extremistă a organizat proteste, în care s-au lăudat că au participat mulți mai mulți oameni ca în realitate. Este clar că de vină pentru aceste mișcări sunt și cei care alcătuiesc clasa politică de azi. A apărut o clasă politică plină de impostori, de lideri mediocri. Și așa personaje principale din politica românească, devin secundare. Apare din senin un Călin Georgescu, un impostor psihopat plin de bazaconii, înghițite necondiționat de o grămadă de indivizi cu educație precară. Un personaj secundar cum  este Crin Antonescu devine important, candidat al coaliției de guvernare actuale. Un partid care părea a  fi o promisiune cum este USR, devine și mai marginal, mai ales că doamna Lasconi face o gafă apreciind protestele false ale extremiștilor, erodându-și și mai mult credibilitatea. Personaje principale în frunte cu Ciolacu și alți lideri PSD au devenit personaje secundare, cum s-a întâmplat cu candidatul și președintele PNL, Ciucă, cu Bode și Rareș Bogdan au devenit personaje secundare comparate cu Ilie Bolojan, fost personaj secundar din Bihor, ajuns acum personaj principal si președinte în PNL. Doar în UDMR nu s-au petrecut asemenea mișcări politice pentru că UDMR este mult mai atent în selecționarea liderilor. 

Moscow X 

Este un roman de spionaj scris de David Mc Closkey. După nume este un roman care se referă la Rusia de azi, Rusia lui Putin. Am aflat că autorul David Mc Closkey a fost analist CIA și de aceea romanul are aer realist. 

Este un roman în care personajul principal este Vladimir Putin, care nu apare decât într-o secvență finală, deci totuși un personaj secundar. Este un roman de acțiune bine scris. Este un roman despre felul în care se rezolvă relațiile dintre actorii din jurul lui Putin în stil mafiot și interlop. 

Agapov este un bancher, fost general KGB. Aurul pe care Banca Rossya lui Agapov îl deține este confiscat de locotenent colonelul Cernov, omul lui Gusev, adjunctul lui Putin. Gusev sau Goose (gâscă) ia acest aur și prin intermediul unei instituții financiare din Londra îl face să dispară în Occident. Goose justifică că acest aur aparține Rusiei și lui Putin. Pe fir intră, Ana Agapova, fiica lui Agapov, soția lui Vadim Kovalciuk, alt bancher și care spală banii mahărilor lui Putin. Agapova este agent sub acoperire la SVR, serviciul extern de spionaj. Ei dețin o fermă de cai de rasă lângă Sankt Petersburg, Rus Farm. Ana află că cea care învârte afacerile din Londra este o avocată din Londra, Hortensis - Sia Fox. Ana o contactează pe Sia. Acesta este o agentă sub acoperire a CIA. Și la rândul ei ea invită pe Ana și pe Vadim la ferma din Mexic a lui Max Castillo. în San Cristobal. Max crește cai  de rasă, și vrea să vândă un cal lui Vadim. Și Max, la rândul lui este agent CIA. Prin intermediul lui s-au prevenit acte de terorism, inițiate în lumea arabă, a șeicilor care finanțează acest terorism și sunt mari amatori de cai de rasă. Vadim cumpără un cal de rasă de mare calitate de la Max și-i invită în Rusia la Rus Farm.  Ajunși în Rusia Sia este supusă unei ambuscade organizată de Ana și aceasta îi divulgă toate aranjamentele lui Goose prin intermediul firmei din Londra. Dar chiar în acel moment, Cernov vine și-l arestează pe tatăl ei, bancherul Agapov. Furioasă, Ana îi mărturisește că i-a aranjat ambuscada și îi cere să o ajute prin intermediul CIA să-l dărâme pe Goose. Ana îi dă informații secrete din lap topul soțului Vadim. Și așa intră pe fir doamna Procter șefa Moscow X, o secțiune CIA care se ocupă de Putin. Ana aranjează o nouă vizită la Rus Farm, fără să știe că Cernov a aflat de malversațiile Anei din șantajul aplicat asupra lui Vadim. Finalul este în apropierea Crăciunului, când cei sosiți la Rus Farm sunt arestați de Cernov, ca în filme cu spioni. Ana îl anihilează pe Cernov și eliberează pe Sia și pe Max. Ei sunt recuperați de echipă de finlandezi care cooperează cu CIA. Între timp CIA reușește manipularea în care afacerile lui Goose, fără știrea lui Putin sunt revelate și Goose e prins și împușcat. Ana arestată și ea scapă, nerecunoscând nimic și dând vina pe Vadim. Este eliberată și are o discuție privată cu Putin în care pozează ca patrioată. Este eliberat și tatăl ei și încep să reconstruiască Rus Farm. Final pozitiv!

Limbajul din filmele românești

Un prieten plecat în SUA de 40 de ani a avut posibilitatea să vadă noul seria Netflix românesc, Subteran. Ce l-a șocat este limbajul liber practicat în serial. E un serial cu interlopi, plin de maneliști, țigani și conversațiile sunt pline de tradusul în engleză: what the fuck, adică, ce pula mea, pizda mă-tii, etc. NIci în romanul menționat nu lipsește vocabula peezdets (pizdeț). Da, limbajul liber nereținut a invadat spațiul cultural! Mai este și faptul că replicile nu se înțeleg, se iau în priză directă. nu se mai post sincron unde artiștii ziceau calr replicile. Doar la cinema mall se mai pot auzi clar aceste replici, datorită tehnologiei.  Este bine, este rău?

Super cupa Spaniei

S-a terminat și evenimentul începutului de an, Supercupa Spaniei! Finala disputată aseară la Jeddah, în Arabia Saudită dintre Real Madrid și Barcelona. S-a terminat cu o catastrofă pentru Real. A fost un scor final de tenis, 5-2 pentru Barcelona. Primii au marcat Real prin Mbappe, dar apoi Barcelona a marcat nu mai puțin de 4 ori în prima repriză. Au marcat și pentru 5-1 în repriza doua și Real a marcat prin Rodrygo, prea puțin cu o echipă care a avut avantaj numeric vreo 30 de minute. 

E frumos fotbalul, fie că câștigi, fie că pierzi!

The Day of the Jackal filmul, The Agency, In from the Cold

Acum că a început noul an 2025 am să împărtășesc despre filmele vizionate.

În speranța că pot vedea Agency m-am abonat la Sky Showtime, dar acolo va fi difuzat începând din 10 februarie, probabil toate episoadele. Așa că am folosit alte streamuri ca să-l văd până la episodul 6.

The Day of the Jackal

Tot m-am ales cu ceva, am revăzut filmul lui Fred Zinnemann, The Day of the Jackal. Este opera lui Fred Zinnemann, regizorul faimosului western La Amiază - High Noon cu Garry Cooper. Ca și Billy Wilder este un regizor evreu ce provine din Galiția austriacă și care și-au pus amprenta pe Hollywood. Filmul este ecranizarea fidelă a romanului cu același nume al lui Frederick Forsyth. În acest serial șefii OAS vor să-l asasineze pe președintele  De Gaulle care dăduse independență Algeriei în 1962. Și în 1963 îl plătesc pe un asasin englez care avea pseudonimul Jackal, interpretat de Edward Fox, care i-a adus celebritatea. Filmul ne duce din Anglia, prin Italia la Genoa și apoi la Paris. Autoritățile franceze depistează atentatul dar nu reușesc să dea de asasin. Pentru prinderea asasinului a fost desemnat comisarul Lebel (Michel Lonsdale). Șacalul  venise din Italia, prin Ventimiglia în Franța și prin controlul al frontieră este astfel depistat. Nu era încă Schengen! Ce am remarcat în film. Autoritățile franceze aveau ca automobil oficial Citroen DS. Și șeful meu își adusese din Franța un astfel de automobil. Muncea la sistemul hidramat cu niște sfere, noroc că era un bun mecanic. Și Genoa și Parisul arătau urât,  Parisul era dominat de comerțul stradal ce-mi amintea de România anilor 90. De Gaulle nu este atins de asasin pentru că fiind foarte înalt s-a aplecat să decoreze un erou din Rezistența și glonțul l-a ratat. În momentul acela comisarul Lebel ajunge la camera asasinului și-a împușcă. Un film clasic bine realizat, cu telefoanele cu disc, cu dotarea precară a sistemelor digitale ale informațiilor din acea vreme.

The Agency

Este cel mai nou serial de spionaj. Este inspirat de serialul francez Le Bureau des Legendes. Acest serial este, după mine, cel mai bun serial de spionaj pe care l-am văzut, pentru că este subtil, cu spioni, nu cu cowboy americani pe post de agenți secreți. În acest serial care se petrece la Londra, spionul Martian (Michael Fassbender) revine din Sudan, unde era acoperit ca profesor de engleză.  Acolo se încurcase cu o frumoasă negresă, pe care o revede la Londra. Londra este în centrul unor afaceri de spionaj în care și-au băgat coada rușii și mai ales chinezii și Martian trebuie să le rezolve.

In from the Cold

Este un serial american pe care îl mai văzusem acum vreo 2 ani, dar nu mai îmi aminteam decât frânturi. Începe și se desfășoară la Madrid unde Jenny Franklin (Margarita Levieva) vine pentru un mare concurs de patinaj, unde concurează fiica ei Rebecca. Este interceptată de un agent CIA Chauncey și ajutorul lui IT, Chris. Jenny era de fapt o agentă rusă, care fusese supusă unui tratament cu origini la Cernobîl și care se transforma în alte persoane ca un cameleon, dacă le atingea și transfera ADN-ul  acestora. Chestia asta nu mi-a plăcut, nu accept minuni în acest tip de filme, și am reparcurs cu greu serialul. Agenta rusă din anii 90 era coordonată de o sinistră șefă SVR. Și serialul alternează cu scene din actualitate și cele din trecut, unde actuala Jenny era o criminală nemiloasă. Dar după ce ajunge în SUA, dispare și ajunge o mama americană de adolescentă talentată la patinaj. Finalul ne pune în fața unor dezvăluiri șocante și a adagiului că ce naște din pisică șoareci mănâncă.