Penguin History of the World Istoria Lumii de J. M. Roberts și Odd Arne Westad Antichitatea clasică

Această perioadă este cuprinsă în Cartea a treia a acestui volum numită Classical Age.

În această perioadă care începe prin secolul 9, 8  î.Cr. Atunci grecii ajung în teritoriul care este Grecia de azi. Ei au colonizat ambele maluri ale Mării Egee. Civilizația clasică greacă este o civilizație, talasocratică, a mării, a comerțului, a coloniilor înființate în Mediterana de Vest, în Sicilia la Siracuza și pe malul de azi al Franței al Mediterana, la Masalia, Marsilia de azi, și pe malul Mării Negre. Astfel acest areal primește denumirea de Grecia Magna. 

Grecii vin cu cu epopeea eroică a lui Homer despre Războiul troian dus cu antecesorii micenieni. Epopeea pare a fi scrisă prin secolul 8 î. Cr. Ei fondează în Grecia orașele stat strălucitoare din care se disting Atena din Peninsula Atica și Sparta din centru Peninsulei Peloponez. Sunt două orașe stat diferite ca idee politică. Atena inventează democrația, orașul fiind condus de forum unde votează toți cetățenii liberi ai orașului. Pe de altă parte Sparta este un oraș condus de instituții militare unde conducători sunt doi regi. Având orașele de pe malul anatolian Efes, Milet, grecii intră în contact cu puternicul Imperiu Persan care-și propune cucerirea Greciei; perșii sunt învinși succesiv la Maraton și în bătălia navala de la Salamina și pericolul persan este îndepărtat. Atena se dezvoltă extraordinar în vremea lui Pericle la mijlocul secolului V î.Cr. Grecii dezvoltă și perfecționează literatura cu marii tragedieni, Sofocle, Eschil și Euripide. Tot atunci se inventează și filosofia, Platon scriind cărțile care promovează ideile filosofice ale lui Socrate. El înființează și prima formă de învățământ, Academia. Elevul lui, Aristotel dezvoltă mai departe filosofia și formează școala  numită Lyceum. Dar cea mai importantă invenție a Atenei este sistemul politic numit democrație. Atena devine un imperiu maritim și stârnește invidia Spartei care atacă Atena și se declanșează Războiul Peloponeziac, descris și analizat de marele istoric Thucydides. Aceste războaie slăbesc Grecia, care cade sub stăpânirea Macedoniei, stat vecin din nord al tracilor care se elenizează. Pe la 330 î. Cr. apare marele rege al Macedoniei, Alexandru cel Mare care începe aventura orientală, cucerește Persia și armatele sale ating valea Indusului în India. Astfel se formează marele Imperiul Elen. Alexandru fondează la gurile Nilului, Alexandria unde a fost înmormântat,  moare tânăr la Babylon. Diadohii, adică generalii lui Alexandru împart imperiul în mai multe regate, Seleucia din Siria, Egiptul Ptolemeic, și Grecia propriu zisă. Orientul se elenizează, greaca devine lingua franca. Așa că evreii din Alexandria traduc în folosul lor Vechiul Testament în grecește, iar Evangheliile sunt scrise în grecește.  Toți cei care nu sunt vorbitori de greacă poartă numele de barbari, iar civilizația grecească va fi înglobată de viitorul stat al Romei Antice. 

Și așa trecem la Roma. Orașul este fondat în 753 î. Cr. conform legendei de Romulus și fratele său geamăn Remus. Roma va fi condusă de 7 regi, ultimul fiind alungat și fondată republica. Republica era condusă de Senat, sistemul politic fiind asemănător democrației ateniene, Senatul alegea anual doi consuli care era executivul Republicii. Senatul este esențial Republicii de unde și însemnul pe steagurile legiunile romane SPQR Senatus Populus Que Romanus - Senatul și Poporul Roman. Roma începe cucerirea Italiei, în primul rând a teritoriul etruscilor, vechi locuitori ai Italiei centrați în Toscana de azi. Apoi Roma intră în conflict cu puternicul stat maritim al Cartaginei, aflat în apropierea Tunisiei de azi. Generalul cartaginez Hannibal invadează Italia cu elefanți, traversând Alpii și timp de 10 ani amenință existența Romei. Este finalmente învins și Carthagina cucerită și distrusă de romani. Atunci cade și Siracuza, colonia grecească a Siciliei, unde este omorât marele fizician și inginer Arhimede. Flotele romane încep să cucerească malurile Mediteranei, ale Africii și ale Franței și Peninsulei Iberice. Se extind apoi spre Est, cucerind pe rând Grecia, Egiptul, apoi Galia-Franța de azi, Insula Britanică  și în final Dacia la nord de Dunăre. Totul se schimbă când apare Caesar la mijlocul secolului I î. Cr. care după cucerirea Galiei se întoarce la Roma și se impune ca dictator și nu mai respectă cutumele Republicii. Este omorât de Brutus în 44 î. Cr. Urmează însă nepotul său Augustus, care după ce îl învinge pe Marc Antonius, căsătorit cu celebra regină a Egiptului Cleopatra, inaugurează Imperiul, el purtând și titlul de Imperator și de Pontifex Maximus, care îl desemna ca suprem preot al religiei romane. 

În această perioadă din îndepărtata Palestină, Iudeea apare un profet iudeu numit Isus, care fondează cea mai importantă religie, creștinismul. Pilat din Pont determinat de Sinedriul evreiesc îl condamnă la crucificare pe Isus. Învățăceii lui, cei doisprezece apostoli, proclamă învierea lui după trei zile, care este esența acestei secte din cadrul iudaismului. Saul, ulterior Sfântul Apostol Paul are ideea să răspândească cuvântul Domnului Isus și la neamuri, adică neevrei și creștinismul se răspândește în Orient, Anatolia, Egipt și se ajunge la Roma. Împăratul Constantin cel Mare, proclamă prin Edictul de la Mediolanum Milano practicarea liberă a creștinismului, care era prigonit de împărații anteriori. Ea devine religie de stat. Împăratul Constantin cel Mare fondează un mare oraș pe coasta Bosforului în zona orașului Bysantium Constantinopolul, viitoarea capitală a Imperiului Roman de Răsărit. El convoacă și conduce primul Conciliu de la Niceea în 325, unde se pun bazele dogmei creștine și se rezolvă problema Sfintei Treimi, care generează apoi ereziile, ariene, monofizite, nestoriene. 

În Vestul Europei Imperiul Roman se confruntă cu năvălirile triburilor germanice și ale altor popoare  migratoare, precum avarii, hunii, etc. Dacă partea orientală a Imperiului Roman cu capitala la Constantinopol rezistă la invaziile, slavilor și apoi la alți nomazi, obligați fiind să părăsească Dacia, leagănul viitoarei civilizații românești în 271. 

Imperiul Roman de Apus își încheie existența în 476 când un germanic numit Odoacru, detronează ultimul împărat al Romei. Toată partea de vest a Europei este cucerită de aceste triburi germanice. Galia romană este cucerită de francii germanici care dau numele ulterior Franța al acestui regat condus de Clovis, care se creștinează catolic. Insula Britanică este cucerită pe rând de triburile germanilor ale anglilor, care-i dau și numele ulterior al statului din sudul insulei, apoi iuții și saxonii. Ei distrug urmele civilizației romane, dar supraviețuiesc celții din această insulă și din Irlanda, având numele de irlandezi în Irlanda, welși în Țara Galilor și scoțieni în Scoția, în nordul insulei britanice. Peninsula Iberică este cucerită de vizigoți care formează un regat catolic la Sevilla. Italia cade sub stăpânirea tribului german al lombarzilor. În lipsa împăratului de la Roma, cel care preia puterea spirituală este Papa care își ia și titlul de Pontifex Maximus. Așa că Europa de Vest este produsul cuceririlor germanice și a creștinismului de rit catolic. 

În Răsărit, după cum am spus, Imperiul Roman de Răsărit rezistă la invaziile slave din nord și apoi la atacurile imperiului iranian din Orient, ulterior la invaziile Islamului. Acesta  după 750, cucerind Egiptul, Mesopotamia, Iranul și Nordul Africii. 

Justinian, împăratul de la Constantinopole de la mijlocul secolului al VI-lea, reîncearcă reunificarea Imperiului Roman prin cuceririle generalului său Belizarie, a Africii de Nord, a Italiei, cu noua capitală de la Ravenna. El este ultimul împărat latin din Răsărit și moștenirea sa este alcătuită din codul de legi care este baza sistemului juridic al Europei de azi. În plus rămâne impozanta Agia Sophia, biserica construită în timpul lui, model ulterior al moscheilor islamice.

În Asia sunt cele două civilizații importante India și China. 

India are religia brahmanică și apoi pe Buda, care fondează în secolul IV î. Cr. religia budistă, care se răspândește în Extremul Orient, în China și Japonia. 

În China după epoca statelor luptătoare se unifică sub împăratul Wu și a dinastiilor Tan și ulterior Han într-un imperiu foarte bine organizat cu funcționari aleși pe merit care conduc treburile imperiului, pe baza preceptelor lui Confucius.

Urmează perioada medievală a Europei.