Istoria Imperiului Bizantin de Nicolae Bănescu vol. II

Imperiul Bizantin Clasic (610-1081)

În fine după o lună am terminat şi volumul al II-lea al Istoriei Imperiului Bizantin a lui Nicolae Bănescu. 

Această perioadă acoperită de acest volum se ocupă cu istoria acestui imperiu răsăritean, moştenitor al Imperiului Roman în răsărit cu capitala la Constantinopol. În această perioadă imperiul se grecizează total, atât în documente cât şi în limba folosită de majoritatea locuitorilor săi.

Imperiul se întindea în Orient, acoperind Asia Mică, Armenia, Gruzia - Iberia antică, Orientul Mijlociu cu Mesopotamia, Siria, Libanul şi Israelul de azi, în Africa Egiptul, Libia, Tunisia de azi.

Fenomenul cel mai important de la începutul acestei perioade istorice este apariţia arabilor, care aproape instantaneu cuceresc tot orientul Mijlociu islamizându-l cu religia lui Mahomed. 

Imperiul Bizantin care tocmai reuşise să înfrângă inamicul tradiţional din Orient se vede în faţa acestui no inamic pe pământ şi mare. Arabii atacă inclusiv Constantinopolul dar sunt blocaţi de focul grecesc site care dădea foc navelor inamice. 

O altă problemă care apare este faptul că Papa de la Roma încoronează la anul 800 ca împărat al Imperiului Occidental pe Carol cel Mare, regele francilor, lucru inadmisibil din punct de vedere bizantin, ei fiind moştenitorii de fapt al Imperiului Roman. Tratativele dinte Carol cel Mare şi împăraţii bizantini duce la acceptul acestora ca fiind într-un fel suzerani ai împăraţilor din vest. 

Alt eveniment care se petrece ulterior este că împăratul german începe să ocupe posesiunile bizantine din Italia, aceasta devenind mai latină decât orientală. Aici erau şi luptele cu arabii care cuceriseră Sicilia şi apoi ocupaţia normanzilor a sudului Italiei. 

În afara primejdiei orientale apare primejdia noului stat format al bulgarilor, care contestă Bizanţul în Tracia, şi Macedonia. 

Dintre împăraţii importanţi ai perioadei se disting cei doi generali ajunşi împăraţi, Nikeforos Phokas şi Ioan Tsimiskes, care sunt căsătoriţi cu celebra împărăteasă Teofano.

Ultimul mare împărat şi războinic  este Vasile al II-lea Bulgaroctonul care distruge statul bulgar, supune pe sârbi şi pe croaţi în Balcani, reocupă posesiunile bizantine din Italia şi învinge pe arabi în Orient. El are domnia cea mai lungă de aproape 50 de ani. exact la trecerea anului 1000, între 976 şi 1025.

Perioada această ia sfârşit prin bătălia de la Manzikert când bizantinii sunt învinşi de turcii selgiucizi care încep ocuparea Asiei Mici şi anunţă decăderea imperiului bizantin şi al dispariţiei sale în 1453. 

Pe plan religios au loc în imperiu disputele dintre împăraţii iconoclaşti şi cei iconoduli. Iconoclasmul sau distrugerea icoanelor apre a fio o mişcare apărută sub influenţa Islamului care nu admitea chip pictat. Iubitorii de icoane au ultimul cuvânt şi cultul lor se reinstaurează în imperiu.

Dar cel mai important eveniment este Marea Schismă de la 1054, în care cele două biserici creştine se despart în cele două ramuri, cea catolică occidentală şi ortodoxă orientală. Schisma este generată de patriarhul Constantinopolului, Kerularios, un individ extrem de voluntar care intră în conflict cu papa Leon al IX-lea.

Să fie clar vina schismei îi aparţine integral patriarhului ortodox care contestă supremaţia papalităţii şi care avea conflicte inclusiv cu împăratul bizantin. 

Aceasta este istoria imperiului care a influenţat decisiv şi pe români, rămaşi în arealul oriental al religiei şi mentalităţilor.