Să nu mă părăseşti de Kazuo Ishiguro

Kazuo Ishiguro a devenit o celebritate instantanee după ce a obţinut premiul Nobel pentru Literatură 2017. El era un foarte apreciat autor englez, chiar dacă de origine japoneză. De el auzisem după ce am vizionat excelentul film Rămăşiţele zilei cu Anthony Hopkins. 

Întâmplarea face că o veche prietenă mi-a transmis mai multe cărţi ale autorului japonezo american sub forma kindle. 

Şi primul roman pe care l-am citit este Să nu mă părăseşti - Never let me go. Titlul este inspirat de o melodie a unei cântăreţe din anii 50, Judy Bridgewater.

Cartea este un roman de dragoste trist, dar de fapt o distopie. Un fel de roman science fiction. 

Suntem în Marea Britanie de azi, cumva cam prin anii 70-80. Lumea a ajuns la o fază neo-sclavagistă, s-ar putea spune. Sclavii nu mai sunt mână de lucru, ei au devenit piese de schimb! Sclavii aceştia sunt clone, perfect umanizate, care  însă nu se pot reproduce. 

Acţiunea romanului are loc într-un fel de internat situat în Hailsham. Aici cresc copiii clone care ajunşi la maturitate vor deveni donatori de organe. De fapt Hailsham este un fel de experiment. Clonele cunosc un proces educaţional normal, sunt încurajaţi să-şi exprime calităţile artistice. Şefa este o doamnă, Madame, care colecţionează produsele artistice ale copiilor urmând să le expună într-o Galerie. 
Acest internat este coordonat de mai multe supraveghetoare. Şefa este Miss Lucy, dar este şi Miss Emiliy care încearcă să-i conştientizeze că nu sunt decât nişte pseudo fiinţe umane, care urmează să doneze organe. 

În această şcoală internat creşte triunghiul Kathie H., Ruth şi Tommy. Tommy este un băiat nervos care în urma unei discuţii cu Miss Emily ajunge la un comportament normal. Ajunşi la vârsta adolescenţei, ei sunt încurajaţi să aibă relaţii sexuale între ei. Şi Ruth se cuplează cu Tommy, chiar dacă acesta este atras de Kathie. După perioada Hailsham tinerii sunt transferaţi în tabere unde încep să devină donatori. 

Titlul romanului este dat de melodia lui Bridgewater pe care Kathie o avea pe o casetă audio, care i-a dispărut la un moment dat.

Romanul este relatarea la persoana I-a a lui Kathie. Unii din tineri pot lua o perioadă o rută alternativă, ei pot deveni îngrijitori ai donatorilor, amânându-se donarea. Kathie devine îngrijitoare, aceştia aveau carnet de conducere şi primeau maşini pentru a-şi exercita atribuţiile. Kathie reuşeşte să dea de Ruth şi de Tommy. Ruth ajunsese o epavă  după a doua donaţie şi Tommy nu era mai zdravăn după a treia donaţie. Ruth o îndeamnă pe Kathie să devină îngrijitoarea lui Tommy şi să redevină cuplu, mărturisindu-şi culpa de a se interpune între ei din invidie. Ea îi dă lui Tommy adresa lui Madame. De ce este importantă această persoană? Pentru că circula povestea că dacă un cuplu dovedeşte o dragoste adevărată ei pot părăsi condiţia de donatori şi să devină normali, oameni. 

Tommy şi Kathie ajung să o contacteze pe Madame şi aici la ea acasă şi au surpriza să dea de Miss Lucy care era confinată într-un cărucior. 

Ea le revelează că poveste cu dragoste unui cuplu de clone donatoare este doar un mit şi le taie orice speranţă. Ea le mai spune că împreună cu Madame au organizat experimentul Hailsham în care copii clonaţi să crească în condiţii normale, experiment ulterior abandonat şi condiţiile de creştere a clonelor este acum concentraţionar, de tip nazist. 

Madame îi sugerează lui Kathie că ea i-a furat caseta, în momentul în care a văzut o fetiţă cum dansa transpusă pe această melodie şi care o umaniza complet, ori acest lucru ieşea din discuţie, din logica clonelor subumane!

Tommy urmează să suporte a patra donaţie care probabil îl va omorî, iar Kathie încearcă să-şi prelungească ipostaza de îngrijitoare. O realitatea teribilă, tristă ce aduce aminte într-un fel şi de 1984 a lui George Orwell.