Steluţa, soţia
vărului meu Onu a publicat pe internet un articol despre Avrig.
http://sibiulinimagini.ro/basm-sau-realitate-avrigul-apare-prima-data-pe-o-harta-transilvaniei-1534/
Onu era vărul meu
preferat din Avrig, pentru că devenisem foarte apropiaţi din copilăria mea şi
vacanţele la ţară. Onu era un pescar desăvârşit, îmi amintesc de partidele la
păstrăv sau la şalău pe Olt. Onu era şi un rocker adevărat, datorită lui am
fost la concertul AC/DC. Din păcate s-a prăpădit acum câţiva ani.
Avrigul este
localitatea natală a mamei mele. Şi aici mi-am petrecut jumătate din vacanţele
din copilărie.
Am aflat din articol
că originea localităţii este foarte veche, biserica săsească este construită în
perioada 1266-1296. Saşii au primit privilegii din partea regilor maghiari de
care au beneficiat şi românii. Pentru că nu a existat un mare domeniu
nobiliar, românii având doar obligaţii faţă de scaunul săsesc din Sibiu nu au
fost iobagi, deci au fost oameni liberi. Ei aveau în stăpânire muntele Suru şi
s-au luptat cu Arhiepiscopia din Alba Iulia. Şi în consecinţă avrigenii erau şi
foarte buni ciobani, oieri. Astfel că în copilărie unchiul Mihai, tatăl lui Onu
m-a luat o săptămână sus la stâna din Suru unde era baci, adică pregătea
brânza de burduf.
De Avrig se leagă o
dilemă legată de religie. Dacă veţi privi fotografia artistică din articol ea
apare ca o pictură flamandă, este absolut superbă!
În centrul fotografiei tronează biserica ortodoxă din Avrig. Dar privind la ea pentru un regăţean (locuitor din România extracarpatică) ea apare ca o clădire gotică cu nimic bizantin şi ortodox. A fost construită în secolul XVIII şi pentru că meşterii construiau aşa bisericile. Ea seamănă mai mult cu biserica luterană a comunităţii săseşti din Avrig.
În centrul fotografiei tronează biserica ortodoxă din Avrig. Dar privind la ea pentru un regăţean (locuitor din România extracarpatică) ea apare ca o clădire gotică cu nimic bizantin şi ortodox. A fost construită în secolul XVIII şi pentru că meşterii construiau aşa bisericile. Ea seamănă mai mult cu biserica luterană a comunităţii săseşti din Avrig.
Culmea că ea nu era
pictată în exterior, cum se obişnuieşte în lumea românească, ea a fost pictată
după ce am atins maturitatea. De fapt în Avrig există trei biserici, cea
ortodoxă, cea reformată luterană şi cea catolică, una mică, în colonia din
capul Avrigului spre munte unde se află Glăjăria- fabrica de sticlă. Acolo s-au
stabilit prin secolul XVIII-XIX ţziptzerii, nemţi boemieni, catolici, meşteri
în sticlă. Nu mai spun că avrigenii au construit o catedrală, recidivând în
stilul vest european, fiind de influenţă veche romanic.
O altă dilemă de data
asta legată de şcoală am avut-o în liceu. Şi acum dau curs încurajării pe care
Dan Călinescu pe care mi-a făcut-o, să povestesc amintiri din vremea liceului.
În prima clasă de
liceu, a VIII-a, pentru că noi am fost ultima promoţie cu 11 clase am avut la
literatura română, studiul literaturii române vechi. Şi acolo am studiat Şcoala Ardeleană. Această mişcare
culturală şi politică este esenţială pentru inventarea naţiunii române. Pentru
că erudiţii din această şcoală ardeleană au pus bazele renaşterii noastre
naţionale, au clamat latinitatea limbii pe care o vorbim, au cerut ca limba
scrisă să fie dezbrăcată de veşmântul chirilic şi să se treacă la scriere cu
caractere latine. O problemă însă m-a preocupat. De ce reprezentanţii Şcolii
Ardelene puneau în discuţie infailibilitatea Papei? Ce legătură aveam noi
românii cu Papa? Că noi eram ortodocşi! Cartea nu dădea nicio explicaţie. Şi
nici profesoara noastră nu a îndrăznit să o facă. Era o doamnă stimabilă, dar
nu era doamna Boncu, profesorul perfect de limba română, care mi-a trezit
dragostea de literatură.
Am aflat apoi că de
fapt eminenţii ardeleni erau uniţi! Uniţi cu Biserica Catolică! Acesta a fost
motivul redescoperirii latinităţii limbi noastre prin faptul că au studiat la
Roma.
Şi acum revin la
Avrig. Avrigenii sunt ortodocşi, aflu din articol că l-au alungat pe preotul unit
şi au rămas ortodocşi. Pe de altă parte palatul construit în Avrig a fost opera
generalului Bukow, prigonitorul ortodoxiei din Ardeal, cel care a pus tunurile
pe mânăstiri şi biserici ortodoxe. Ei bine acest palat este construit după
modelul Palatului Belvedere din Viena. De ce o fi decis el să construiască
acest palat într-o localitate ferm ortodoxă rămâne un mister? Bukow a
dăruit apoi palatul guvernatorului Samuel von Bruckenthal şi aşa rămâne
în istorie ca palatul lui.
Revenind din nou la
Biserica Unită cu Roma, ea este esenţială şi pentru biografia mea. Asta am aflat
târziu acum câţiva ani, de la o verişoară. Tanti Ana, sora mai a mamei a fost
călugăriţă unită! Ea era pregătită ca toate călugăriţele din sfera
catolicismului ca soră medicală. În 1948 Biserica Unită a fost desfiinţată de
comunişti şi inclusă cu forţa în sânul ortodoxiei. Mătuşa mea a fost mutată cu
forţa la Ploieşti la spital, era asistent radiolog. Şi aşa a decis să o ia cu
ea şi pe sora mai mică adică pe mama. Şi acesta a fost motivul că l-a întâlnit
pe tata şi am venit pe lume eu şi sora mea. Îmi amintesc acum că mama era
foarte ecumenică. Eu nu prea eram interesat de religie, eram bine spălat la
creiere de propaganda comunistă. Mama ne obliga să mergem la biserică de Paşti,
să trecem pe sub masă. Dar mama în plus ne ducea la prima comuniune, la
serbarea crinilor de la Biserica Catolică din Ploieşti. Interesant că în
Ploieşti pe aceeaşi stradă se află Biserica Luterană şi cea Catolică. Să fi
fost oare şi impulsul mătuşii mele rămasă probabil credincioasă uniatismului
catolic?
Tanti Ana mi-a mai
lăsat o moştenire, am urmat o meserie legată de cea pe care a făcut-o ea. Sunt
inginer nuclear!
Aşa că eu am
copilărit în două zone ale României complet deosebite.
La ţară la tata, în
Alunis, Prahova pe lângă Slănic Prahova. Aici era o zonă săracă de deal, cu
casă mici din paiantă cu grădiniţă de flori în faţă. Acareturile erau sărace,
unchii mei aveau vacă, unchiul Gheorghe avea în plus şi capre cu care noi
mergeam pe coastă la păscut. El era mai înstărit, avea şi butoaie de ţuică.
Unchiul Vasile, fratele mai mic al tatei, unde stăteam nu avea butoaie, el doar
consuma ţuica...Noroc că puteam să merg cu leasa pe gârlă la pescuit şi
contribuiam la masa luată ca în Moromeţii lui Marin Preda. Vă mărturisesc că
am citit cu o plăcere nespusă romanul pentru că îmi revedeam copilăria în
Aluniş, unde într-un an de criză de mălai, am mâncat mămăliga neagră de orz.
Ei bine, jumătatea cealaltă
de vacanţă se desfăşura la Avrig. Aici intrai în altă lume. Casele erau
fortăreţe de zid şi cărămidă. Erau situate la stradă şi formau corp comun cu
poarta şi cu zidul de 2-3 metri care închidea curte. Casele aveau mezanin, la
subsol se afla de obicei bucătăria, iar locul de dormit era în camere sus
urcând pe scară. Curtea era pietruită şi erau acareturile cu şura în spate.
Atunci când soldaţii români au pătruns în Ardeal şi au ajuns în zona Sibiului,
spuneau uimiţi că ăştia au făcut case şi pentru vite, aşa apărea şura! Este influenţa
clar săsească a acestui tip de arhitectură, din vremurile în care se produceau
năvălirile tătărăşti. Totuşi la Cârţişoara am văzut casa lui Badea Cârţan şi ea
era mai mică mai în stil de colibă cum se spune pe la Avrig. Dra dacă este să
mă raportez la casa unde s-a născut avrigeanul Gheorghe Lazăr mai devreme decât
Badea Cârţan şi românii îşi făceau case precum cele ale rudelor mele. Copilăria
avrigeană a fost fericită cu pescuitul pe râu şi la Olt, sfârşită când tuşa
Oană, sora cea mare a mamei m-a trimis pe la 15 ani la muncă la dat cu
târnăcopul şi mi-a rămas amintirea de neuitat a bătăturilor din palme.
Bine ti-a facut matusa ta ca te-a trimis la munca de jos . Asa ai inteles ca e mai bine sa fii filozof ha,ha. In privinta religiei, ce sa zic ??? Fiecare zona are obiceiurile ei chiar si in privinta religiei. Si la Pitesti ai biserica catolica, asa ca daca vrei sa te rogi, poti s-o faci. Cu religia zic ca de fapt doar cele 10 porunci (nu alea primite de Ponta de la UE cand cu referendumul)ci cele care tin de bun simt. In rest, cum zici tu, obiceiurile sunt erezii.
RăspundețiȘtergereSavurez relatarile tale legate de Avrig in contul copilariei si vacantelor mele petrecute la Sibiu, mi-amintesc de prima mea excursie "cu scoala" la fabrica de sticla din localitate si Poiana Narciselor ...
RăspundețiȘtergerePS: Nu rezist la"perlele inererente febrei creative": ...cu pescuitul pe râu şi la Olt,...
Dragă Vlad eu subînţeleg râu Avrigul!
RăspundețiȘtergereOltul era altceva mult mai mare!
As zice: Oltul era altceva mult mai mare si ne-impanat cu micro-hidrocentrale colmatate!
RăspundețiȘtergere